CARACTERIZARE GENERALĂ - VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ

Profesor Lazar Mihaiela

Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu

“Etapa micii şcolarităţi este perioada când situaţiile repetate duc la constituirea de mijloace de gândire mai operative în care devin active o serie de deprinderi, priceperi de a stabili legături între cunoştinţe, precum şi deprinderi, priceperi de a valorifica cunoştinţele. În intimitatea activităţii de învăţare, unele obişnuinţe, deprinderi şi priceperi intelectuale - în calităţi psihoindividuale specifice.”[1]

Perioada de vârstă 6/7 - 10/11 ani este cea a şcolarului mic. Începutul vieţii şcolare este şi începutul unei activităţi de învăţare, copilului cerându-i-se un efort intelectual considerabil şi o mare rezistenţă fizică. Educaţia organizată din şcoală, tutela egalitară asupra copiilor, aprecierile obiective, standardizate, alfabetizarea copilului influenţează particularităţile sale psihologice de vârstă şi individuale. Copilul are formate deprinderile necesare şcolarităţii, dispune de suficiente capacităţi de concentrare, de un limbaj destul de dezvoltat. Copilul creşte în înălţime şi greutate, se dezvoltă sistemul său osos şi muscular, iar sistemul nervos se desăvârşeşte sub raport funcţional. Între cele două sisteme de semnalizare predomină acum primul (senzaţii, percepţii). Se trăieşte foarte mult în acest plan şi mai puţin în cel reflexiv. Activitatea dominantă este învăţătura. Jocul continuă să ocupe un rol important, dar prin învăţătură copilul pătrunde în cultura elementară. Treptat, controlul părinţilor sau al altor persoane asupra studiului se reduce, sporind rolul autocontrolului. Percepţia este foarte vie, dar superficială şi incompletă. Atenţia este labilă şi involuntară. Astfel, pauzele de deconcentrare pe parcursul unei lecţii vor fi absolut indispensabile. Atracţia spre obiectele şi fenomenele concrete, intuitive, care se reflectă în senzaţii, percepţii şi reprezentări, pretind utilizarea unui limbaj de asemenea intuitiv, în explicarea diverselor probleme muzicale şi instrumentale, abstractizările fiind încă inoportune. Datorită capacităţii reduse de analiză şi sinteză a copilului, o importanţă majoră revine demonstraţiei practice a profesorului de instrument. Pentru a fi intuită corect problema, demonstraţia va trebui să fie de asemenea plastică, corectă şi în consecinţă sugestivă.

Memoria este preponderent mecanică, vie, dar instabilă. Gândirea este promptă, dar superficială, pripită. Pe plan afectiv, copilul prezintă capacitatea de a avea sentimente vii, dar încă instabile. Voinţa este puţin tenace, fiind supusă impulsurilor, capriciilor.

Copiii din ciclul primar prezintă caracteristici diferite la începutul acestui ciclu (clasele I şi a II-a) faţă de sfârşitul ciclului (clasele a III-a şi a IV-a).

Astfel, în prima perioadă a ciclului primar se întâlnesc următoarele caracteristici ale dezvoltării psihice: atenţie fluctuantă, memorie predominant vizuală, tendinţe spre joc, interes crescut pentru evenimentele concrete din mediul înconjurător, instalarea rapidă a oboselii. Spre sfârşitul clasei a II-a, se remarcă o creştere a acceptanţei regulilor de comportament.

În a doua perioadă a ciclului primar, copiii manifestă interes pentru cunoştinte, “demască” mai rar pe cei care încalcă regulile de comportare, folosesc tehnici intelectuale de învăţare, prezintă o atracţie pentru jocurile de competiţie şi o conturare treptată a mentalităţii realiste şi cu destrămarea credulităţii naive.

Copiii de vârstă şcolară mică sunt extrem de curioşi şi atraşi de lucrurile interzise sau necunoscute. Conform clasificării lui Piaget, şcolarul mic se află în stadiul concret operaţional al dezvoltării cognitive, caracterizat de transformarea fanteziei infantile în gândire logică şi capacitatea de a înţelege relaţiile cauză - efect. Odată cu introducerea în mediul şcolarităţii, copiii au ca activitate principală învăţatul şi, în şcoala primară, cunoştinţele se acumulează piramidal, având la bază aptitudinile achiziţionate deja. Volumul de cunoştinţe, precum şi solicitările cresc în complexitate odată cu trecerea anilor, iar şcolarul poate evolua numai dacă şi-a însuşit cunoştinţele şi deprinderile de bază în învăţare.

Bibliografie:

Cosmovici, Andrei şi Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

Cucoş, Constantin şi colaboratorii, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998

Verza, Emil şi Mielu Zlate, Pantelimon Golu, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998

Vlăsceanu, L. şi colaboratorii, Didactică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995