COLECTIVUL DE  ELEVI – CADRUL DE FORMARE

A PERSONALITĂŢII ELEVILOR

Profesor Butuc Ionica-Oana

Colegiul Tehnic ,,Panait Istrati” Brăila

Prin esenţa sa, omul este o fiinţă socială. Existenţa sa nu este posibilă decât într-un mediu social, rezultat al convieţuirii cu ceilalţi în procesul practicii sociale. Societatea şi omul formează o unitate indisolubilă, fiecare păstrându-şi o relativă autonomie, socialul este generat de relaţiile dintre membrii săi, iar odată apărut el nu desfiinţează, nu anihilează personalitatea acestora. De aceea, omul a avut şi are tendinţa de a face din acest loc (planeta noastră, societatea noastră) cel mai bun posibil; particularizând, adică referindu-ne la macrosistemul social din care noi, România facem parte, şi anume Europa şi noua sa organizare, putem afirma necesitatea istorică a integrării în acest sistem.

Iar cum această integrare înseamnă regândirea unor fundamente ale societăţii româneşti, ne vom ocupa de o latură a acestui proces, învăţământul şi educarea elevilor în cadrul microgrupului social în care îşi desfăşoară activitatea: colectivul de elevi. Motivul pentru care am ales acest aspect din vasta problematică a educaţiei este acela că acest grup social este “pepiniera” unde cresc şi se formează viitorii cetăţeni ai României, posesori ai unui “paşaport” special spre Europa: pregătirea profesională, culturală, socială.

            Se poate vorbi despre o trebuinţă a omului de comunitate, de a trăi în societate; o existenţă solitară, în afara societăţii este practic de neînchipuit iar fiinţarea este imposibilă.Pe plan psihologic ea se exprimă prin sentimentul apartenenţei, acea vibraţie interioară care-l face pe om să se simtă ataşat de alte fiinţe umane, acestea oferindu-i, la rândul lor, o anume ocrotire psihologică.

            Satisfacerea acestei trebuinţe este posibilă numai în cadrul unor colectivităţi umane, organizate şi strucrurate ierarhic, în interiorul cărora funcţionează o reţea complexă de relaţii interpersonale.

             Trebuinţa de comunitate se manifestă încă de la cea mai fragedă vârstă, ea este una din trebuinţele primare şi fundamnentale ale omului. Cum este şi firesc, cadrul iniţial în care se manifestă este familia, la care se adaugă, pe parcursul vieţii grupurile spontane şi cele educaţionale.

            Din această perspectivă, colectivul de elevi ne apare ca un cadru propice care vine în întâmpinarea satisfacerii trebuinţei de comunitate şi a exprimării sentimentului de apartenenţă. Modul în care este ea satisfăcută se va răsfrânge asupra adultului de mai târziu.

            În consecinţă, organizarea şi îndrumarea pedagogică a colectivului de elevi se înscrie ca o strategie educaţională cu profunde implicaţii asupra modelării şi devenirii personalităţii umane.

            Referitor la termenul de colectiv, literatura de specialitate consemnează o serie de sensuri; din punct de vedere pedagogic, colectivul de elevi presupune reuniunea elevilor într-o unitate microsocială în vederea desfăşurării activităţii instructiv-educative. Prin analogie, s-a ajuns la o definiţie asemănătoare cu cea a grupului social; sintetizând vom menţiona că notele definitorii ale colectivului de elevi sunt structura, coeziunea, dinamica şi scopurile specifice.

            Structura colectivului de elevi este generată de relaţiile care se stabilesc între membrii ei; ţinând seama de modul de funcţionare al acesteia, se disting două structuri fundamentale: o structură formală şi una informală.

            Prima, cea formală, apare ca urmare a investirii lor oficiale cu roluri (funcţii, responsabilităţi). Investirea se face de către profesorul diriginte sau de către învăţător. În urma investirii apar liderii oficiali (responsabilul de clasă, alţi responsabili tmporari sau permanenţi). Între aceşti lideri şi restul colectivului, se stabilesc relaţii specifice: asigurarea condiţiilor în vederea atingerii scopurilor propuse şi acţiuni în vederea menţinerii coeziunii grupului.

             Cea de a doua structură, cea informală, nu este impusă şi reglementată de către cei care deţin anumite funcţii, ea este rezultatul spontan al relaţiilor intersubiective ce se stabilesc între membrii colectivului. Ea are un caracter predominant afectiv, bazat pe legături de simpatie, antipatie, indiferenţă.

            În funcţie de modul în care se distribuie şi se concentrează aceste relaţii interpersonale vor apărea aşa zişii lideri informali.

          Dacă liderii formali ocupă anumite poziţii în virtutea unor reguli şi norme stabilite în prealabil şi impuse de organizarea internă a colectivului, cei informali ocupă asemenea poziţii ca urmare a distribuţiei şi restucturării relaţiilor interpersonale din colectiv. Şi unii şi alţi exercită aceleaşi funcţii – concentrarea eforturilor în vederea îndeplinirii sarcinilor şi menţinerea coeziunii grupului – nu însă prin aceleaşi mijloace. De aici deosebirile şi contradicţiile care pot să apară între ei, care pot evolua până acolo încât liderii informali să anihileze şi să contrabalanseze influenţele exercitate de către cei formali.

            Coeziunea colectivului se organizează în funcţie de cele două structuri discutate deja, formală şi informală. Ea reflectă convergenţa dintre membrii săi, concentrarea interacţiunilor în vederea integrării lor într-un tot unitar. În literatura de specialitate, sunt analizaţi două tipuri de factori care contribuie la întărirea coeziunii colectivului de elevi, factori extrinseci (condiţii exterioare ale existenţei grupului ) şi factori intrinseci prin intermediul cărora sunt “vizibili” cei extrinseci. La rândul lor, cei intrinseci pot fi de două feluri: socioafectivi (stări afective favorabile conlucrării dintre membrii colectivului) şi sociocooperatori vizând organizarea colectivului, distribuirea şi învestirea cu roluri, stilul de conducere.

            Dinamica colectivului surprinde totalitatea transformărilor care au loc în interiorul colectivului, transformări care îi imprimă colectivului o anumită traiectorie. Este vorba despre evoluţia colectivului ca întreg, ca unitate de sine stătătoare şi nu de anumite modificări isolate ce se produc în interiorul său.

             Cunoaşterea dinamicii presupune în mod firesc descifrarea forţelor motrice care se află la originea acestui process, dică a contradicţiilor interne dintre cele două tipuri fundamentale de structură, formală şi informală. Întrucât structura formală este impusă, iar cea informală rezultă în mod spontan ca urmare a relaţiilor ce se stabilesc între elevi, înseamnă că între ele vor apărea diferenţe şi nepotriviri, contradicţii. Din acest motiv este necesară cunoaşterea mecanismelor dinamicii grupului respctiv.

            Scopurile colectivului de elevi sunt educative, subordonate idealului educaţional, din care rezultă obiectivele activităţii  grupului respectiv.

            Dinamica colectivului de elevi este analizată de către pedagogi şi psihologi care au constatat că sensul evoluţiei sale nu este liniar – ascendent ci fluctuant, oscilatoriu. S-a ajuns la concluzia că dinamica colectivului de elevi este de natură ondulatorie.

În faza de constituire a grupului, tensiunile şi contradicţiile interne sunt atenuate, coeziunea fiind în acest fel mai puternică; pe parcurs, în clasele următoare, asemenea fenomene se intensifică, coeziunea slăbeşte, pentru ca în faza finală, din nou să asistăm la atenuarea unor conflicte şi implicit la creşterea coeziunii.

            Sensul ondulatoriu al dinamicii colectivului, de-a lungul unei perioade determinate de timp, de regulă un ciclu şcolar, scoate în evidenţă faptul că  tensiunile şi contradicţiile interne nu se atenuează în mod liniar ca urmare a convieţuirii în comun, din contră, după un debut cu manifestări relativ moderate ale acestor tensiuni urmează o perioadă în care forţele ce fiinţează în interiorul colectivului se exprimă mai intens pentru ca în final să asistăm la o revenire şi implicit la înstalarea unei stări mai puţin tensionate.

            Pe fondul acestei tendinţe legice se pot delimita etapele devenirii acestui univers microsocial care este colectivul de elevi:

            - etapa evaluării interpersonale caracterizată prin preocuparea fiecărui elev pentru cunoaşterea celorlalţi parteneri, din perspectiva disponibilităţilor de a stabili contacte interpersonale cu ei, este, de fapt, de procesul complex al percepţiei interpersonale. Imaginile pe care fiecare o are despre celălalt se întregesc cu alte şi alte elemente ca urmare a fixării şi perfecţionării unui registru preferenţial–evaluativ.

            - etapa constituirii şi închegării structurii socioafective a colectivului de elevi ca expresie a personalităţii umane; asistăm la o puternică exprimare a energiilor umane, a motivaţiilor individuale care orientează în diferite sensuri atitudinea membrilor grupului. Sensul unor asemnea convulsii interioare nu trebuie apreciat doar ca un indicator negativ. Gama fenomenelor psihosocale în care elevii  sunt implicaţi pot fi cunoscute şi dirijate de către profesor, care în colaborare cu ceilaţi factori educativi în vederea ameliorării lor şi a optimizării fenomenelor grupale.

            - etapa stabilizării şi recunoaşterii unei structuri socioafective dominante se referă la acea stare de echilibru relativ, favorabilă realizării obiectivelor sale educativ-formative. Colectivul de elevi dispune de acea conştiinţă de sine, membrii săi acţionând în mumele colectivului, ca un tot unitar.

            Aceste etape nu se prezintă ca o succesiune de momente distincte, ele se intercondiţionează şi completează reciproc. Fenomenele etapei anterioare se continuă şi în etapa ce urmează, după cum, germenii fiecărei etape se află în cea precedentă. Noua etapă preia şi integrează achiziţiile din etapa anterioară. Stabilirea unor bariere rigide sau a unor intervale cronologice este practice imposibilă. Semnificative din acest punct de vedere sunt transformările interioare ce se produc continuu şi imperceptibil atât în atitudinea şi comportamentul elevilor cât şi în manifestările colectivului ca un microsistem social.

Bibliografie

1. Golu, Pantelimon, Psihologia socială, EDP, Bucureşti, 1974.

2. Herseni, Traian, Sociologie, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.1982.

3. Nicola, Ioan, Dirigintele şi sintaliatatea colectivului de elevi, EDP, Bucureşti, 1978.