DESPRE EDUCATIA ADULTILOR

Scris de Mihaiela

Vineri, 09 Ianuarie 2009 02:00

DESPRE EDUCAŢIA ADULŢILOR, COLABORAREA

ŞCOALÃ-FAMILIE ŞI MANAGEMENTUL COMUNICÃRII

Prof. Lazar Mihaiela

Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu

Educatia este forma de adaptare esentialã a omului la lume si a lumii la om. Adaptarea se face însã printr-un model interior tridimensional de cunoastere, de apreciere, de actiune.

Educatia adultilor este o cauzã a fiecarui individ în parte si a societãtii în general, o solutie pentru supravietuire.

Etimologic cuvântul „adult” (adultus) vine de la participiul trecut al lui „adolesco” (ceea ce s-a întãrit, dezvoltat, a crescut). Adult semnificã deci ceea ce a crescut, este format; adicã sinonim cu matur. Sub raport socio-psihologic stadiul de adult cuprinde simultan maturizarea dezvoltãrii fizice, intelectuale, morale, sociale, emotionale si afective. Maturizarea însã, la rândul ei, presupune acceptarea unui nivel satisfãcãtor în dezvoltarea unei aptitudini.

Încã de la începutul secolului trecut, Kant - urmãrind un proiect de emancipare a conditiei umane - scria: "Parintii care au primit ei însisi o educatie sunt deja niste modele dupã care se îndreaptã copiii. Dar pentru a-i face pe acestia mai buni, este necesar sã facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educatia este încredintatã unor oameni cu pregãtire rea" (Kant, Im. 1992, p.15).

Educatia pãrintilor poate fi:

- o educatie a educatiei copilului;

- un studiu al dezvoltãrii copilului;

- o formare de abilitãti de comunicare si analizã a copilului;

- un examen cognitiv al sarcinilor secventiale în cresterea, dezvoltarea si educarea copilului.

Din perspectivã istoricã, educatia pãrintilor - ca si educatia (poporului) în general - apare necesarã, atât pentru cresterea si educarea copiilor, cât si ca o cale de emancipare spiritualã si socialã, ca un vector al democratizãrii educatiei si societãtii.

Pãrintilor le revine rolul esential în cresterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenta materialã, cât si un climat familial afectiv si moral. Sunt situatii în care familia considerã cã este suficient sã se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hranã, îmbrãcãminte, locuintã, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanta unei comunicãri afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenentã.

În general, comportamentul parental este inspirat din propria exterientã de viatã a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât si negative, pe parcursul mai multor generatii.

Pãrintii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreunã cu pãrintii, scoala îsi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primarã a copilului. În acest context, educarea pãrintilor dupã principii stiintifice de psihopedagogie devine o necesitate.

Acasã, pãrintele trebuie sã confere copilului un mediu de încredere, echilibrat, în care acesta sã se manifeste neîngrãdit, iar în relatia cu scoala, sã colaboreze cu diferiti membri ai comunitãtii scolare pentru a crea un climat care sprijinã învãtarea, atât în scoalã cât si în afara ei.

Este necesar ca pãrintii sã îsi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul scolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunãtãtirea relatiei dintre pãrinte si copil, pãrinte si cadru didactic.

Cercetãrile aratã cã „în programele în care pãrintii sunt implicati, elevii au performante mai mari la scoalã decât aceleasi programe, dar în care pãrintii nu sunt implicati” (Henderson si Nancy, 1995). Gradul de implicare al pãrintilor în viata scolarã a copiilor lor influenteazã si rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât pãrintii colaboreazã mai bine cu scoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educatia nu este un proces de care este responsabilã în mod exclusiv scoala, dar nici pãrintii; este un proces al cãrui succes depinde de colaborarea dintre cele douã pãrti implicate.

Sunt situatii în care apar bariere de comunicare între cadre didactice si pãrinti, fie din lipsa de experientã, fie din lipsa spiritului de echipã. Pentru binele copilului este recomandabil ca, fie prin efortul pãrintilor, fie prin cel al cadrelor didactice, astfel de bariere sã fie îndepãrtate. În multe cazuri profesorii cred cã pãrintii nu acordã suficientã atentie copiilor lor sau pãrintii considerã cã profesorii sunt prea distanti si nu se implicã suficient.

Comunicarea eficientã dintre profesori si pãrinti se reflectã în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educatiei si dezvoltãrii copiilor trebuie asumatã în echipã (scoalã – familie).

Implicarea pãrintilor ar putea aduce urmãtoarele beneficii:

- Creste stima de sine a copiilor.

- Se îmbunãtãteste relatia pãrinte – copil.

- Pãrintii înteleg mai bine ce se întâmplã la scoalã.

- Elevii au note mai mari.

- Elevii învatã mai mult, indiferent de nivelul socio-economic, etnie sau de nivelul de educatie al pãrintilor.

- Elevii au mai putine absente.

Managementul comunicãrii eficiente presupune o serie de principii, printre care am aminti:

- Apreciazã si încurajeazã puterile copilului tãu!

- Învatã sã asculti! Ascultã fãrã sã judeci!

- Respectã sentimentele copilului tãu!

- Gãseste ceva bun de apreciat zilnic!