Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Univers de copil

Banner

Dezvoltarea creativitatii PDF Imprimare Email
Scris de Mihaiela   
Luni, 08 Februarie 2010 03:00

STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA CREATIVITÃŢII

DE LA NECESITATE SOCIALÃ LA REALITÃŢILE EDUCAŢIONALE

 

Prof. grad 1 Bechir Ghiulnar

Liceul Teoretic “Callatis”, Mangalia

 

 

Creativitatea este o trãsãturã complexã a personalitãtii umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original. Creativitatea este o necesitate, o trebuinta, o nevoie socialã, deoarece altfel ne-am plafona pe aceleasi idei si conceptii. Creativitate înseamnã talent. Cu talent te nasti sau ti-l dezvolti singur sau împreunã cu cei din jurul tãu: pãrinti, prieteni, profesori si altii. Existã o necesitate categoricã care presupune contradictoriul ca imposibil si de neconceput în sine, o necesitate determinatã a priori prin analiza notiunilor sau prin deductie si existã o necesitate ipoteticã (fizicã) care nu presupune contradictoriul ca imposibil si neconceput în sine, ci ca o consecinta a ipotezei formulate sau a conditiilor de fapt.

Creativitatea existã de când lumea si s-a dezvoltat încontinuu; nu existã oameni mari sau oameni mici, ci exista oameni cu un simt al creativitãtii foarte mult sau foarte bine dezvoltat.

Realitãtile educationale de astãzi ne duc cu gandul la o creativitate foarte dezvoltatã la elevi având în vedere multitudinea de idei si interpretari originale pe care poate sã le aibã un elev. Românii îsi aratã inteligenta si creativitatea în competitii internationale: astfel NASA a acordat unei echipe de liceeni de clasa a zecea, de la liceul Tudor Vianu din Bucuresti , premiul pentru cel mai bun design si pentru rezolvarea problemelor de inginerie privind deplasarea pe lunã. Românii au mai luat un premiu, cel de camaraderie, deoarece in timpul cursei, o parte a vehicului s-a dezasamblat, iar elevii sau ajutat între ei ca sã continue cursa, astfel încât juriul american i-a mai rãsplãtit cu un premiu. De altfel, NASA organizeazã astfel de concursuri pentru îmbunãtãtirea cercetãrilor pe care le fac pe Lunã.

Fiind elevã mi-a plãcut foarte mult noul în matematicã, sigur, existau elevi din generatia mea care nu înelegeau mare lucru din matematicã. Asa cum spunea într-o emisiune pe programul TVR 2 si marea noastrã actrita Maia Morgenstern: “Matematica nu am înteles-o din clasa a doua atunci când doamna mea învatatoare mi-a spus si a încercat sã îmi explice cã 2-1=1. Cum? Mã gândeam eu, dacã am un bloc cu mai multe etaje, din douã etaje scad un etaj si obtin un etaj, atunci când toatã lumea stie cã între etajul 1 si etajul 2 nu mai existã nici un alt etaj? A încercat zadarnic doamna învãtãtoare sã îmi explice, dar degeaba.”

ªi uitati cã, dintr-o elevã care nu era bunã la matematicã (care de fapt nu întelegea matematica) a ajuns o actrita renumitã, deci cineva i-a descoperit acest talent si a încurajat-o în acest sens.

Consider cã este un alt mod de a vedea lucrurile. Asa cred cã au fost descoperiti marii nostri sportivi: Hagi – regele fotbalului românesc, Nadia – marea noastrã gimnastã, Nãstase si tiriac – care au atins culmile tenisului românesc si câti nu mai sunt în alte si alte domenii.

În matematicã sunt foarte multe personalitãti, voi numi doar câtiva dintre ei si anume:titeica – un foarte bun geometru, Moisil ­ a fost un matematician român, considerat pãrintele informaticii românesti, Lalescu – cunoscut prin ecuatiile integrale, si altii. Unul dintre cei mai buni profesori de matematicã ai orasului meu, Mangalia, a fost Ignatie Henny. Pentru noi el a fost un model, un geniu si în cinstea lui o stradã îi poartã numele, amfiteatrul Liceului Teoretic „Callatis” la fel îi poartã numele, existã un concurs de matematicã cu numele lui si înca multe

altele.

 

Bibliografie

1. Vasile Breban - Dictionar general al limbii române vol. III, Editura enciclopedicã, 1993

2. Marcel D. Popa - coordonare generalã: Dictionar enciclopedic, vol. I-VII, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 1996-2009

3. Radu Mihãileanu- Interviul ca ambasador al Anului European al Creativitãtii si inovãrii 2009

4. http://www.realitatea.net:IT@ªtiinta

 

Ultima actualizare în Vineri, 26 Martie 2010 19:22
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

FacebookMySpaceTwitterDiggDeliciousStumbleuponGoogle BookmarksRedditNewsvineTechnoratiLinkedin

Dezvoltarea capacitatilor perceptive de …

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR PERCEPTIVE, DE OBSERVARE ŞI DE REPREZENTARE A PREŞCOLARILOR   Educator Stan Luminiţa-Simona Gradiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi   Preşcolarii au o deschidere perceptivă specială asupra spectacolului lumii ceea ce stimulează în grad...

Read more

Drogurile - informatii generale

Informaţii generale   Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine olandeză – droog. În accepţia clasică, drogul este substanţa care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică...

Read more

Bacalaureat 2011

Bacalaureat 2011     Ordin 4799 din 2010 Metodologia bacalaureat 2011 Metodologia examenului de bacalaureat 2011 Calendarul examenului de Bacalaureat 2011   ORDIN nr. 4.800/31.08.2010 privind disciplinele şi programele pentru examenul de bacalaureat 2011 Lista disciplinelor la care...

Read more

Romantismul muzical ceh

ROMANTISMUL MUZICAL CEH Profesor Lazar Mihaiela Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu     Multã vreme cultura muzicalã cehã a fost, în Baroc si Clasicism, o parte reprezentativã a celei austro-germane....

Read more

Prezentare

Reglementari generale Asociaţia Profesorilor din România (APR) - înfiinţată în mai 2007 - este persoană juridică română, constituită ca organizaţie non-profit, democratică, independentă, apolitică, cu activitate civică şi sindicală, vizând să...

Read more

Criterii generale de admitere in invatam…

Ordin privind aprobarea Criteriilor generale de admitere in invatamantul postliceal

Read more

Principii ale modelului curricular

Principii ale modelului curricular      Paradigma actualelor programe de limba şi literatura română este una comunicativ-funcţională, care presupune studiul integrat al limbii, al comunicării şi al textului literar.   Principii ale actualului model...

Read more

Alexandru Macedonski_promotor al innoiri…

ALEXANDRU MACEDONSKI, PROMOTOR AL ÎNNOIRII POEZIEI ROMÂNEŞTI   Prof. Cojocaru Iuliana Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 9 „Petreche Poenaru”, Craiova       Poet, prozator, dramaturg, publicist, Macedonski a fost un promotor al înnoirii poeziei: o literaturã...

Read more