EDUCAŢIA BAZATĂ PE INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ

Profesor Butuc Ionica-Oana

Colegiul Tehnic ,,Panait Istrati” Brăila

„Lumea este a entuziaştilor care nu se înfierbântă”

Inteligenţa emoţională se referă la abilităţile în baza cărora un individ poate discrimina şi monitoriza emoţiile proprii şi ale celorlalţi, precum şi la capacitatea acestuia de a utiliza informaţiile deţinute pentru a-şi ghida propria gândire şi acţiune (Salovey & Mayer, 1990). O altă definiţie, mai recentă, a fost dată de Daniel Goleman (1995). Conform acestuia, inteligenţa emoţională desemnează o capacitate de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor negative; o meta-abilitate, care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi celelalte capacităţi şi abilităţi pe care le posedăm, inclusiv inteligenţa educaţională.

Educaţia bazată pe inteligenţa emoţională nu este o abordare în termeni de calcul. Metodele detaliate, pas cu pas pot arăta bine pe hârtie şi sună atrăgător atunci când îi auzim pe autori şi pe exterţi vorbind despre ele. Dar aceste metode funxţionează rareori în şcoală. La fel ca majoritatea lucrurilor care dau un sens vieţii noastre şi ne aduc satisfacţie, educaţia este un proces extrem de complex şi de profund. Educaţia bazată pe inteligenţa emoţională porneşte de la faptul că totalitatea  acţiunilor noastre ne permite să creăm un echilibru mai sănătos în şcoală şi în relaţiile cu elevii. Acţiunile noastre trebuie să pună accent pe importanţa sentimentelor şi să ne ajută să ne ţinem sub control emoţiile, în loc să acţionăm impulsiv sau să ne lăsăm copleşiţi de sentimente. Pentru unii copii, viaţa este dură şi nesigură; pentru alţii, este plină de tensiune. În ambele cazuri, a-şi pierde controlul poate însemna pierderea unor drepturi, pierderea unor activităţi extraşcolare sau de îndrumare. Copiii au nevoie de un mediu pozitiv, care le oferă numeroase oportunităţi. Educaţia bazată pe inteligenţa emoţională porneşte de la faptul că totalitatea acţiunilor noastre ne permite să creăm un echilibru mai sănătos în relaţiile cu copiii prin accentuarea importanţei sentimentelor şi prin controlul emoţiilor.

Inteligenţa emoţională ţine de conştientizarea propriilor emoţii, stăpânirea acestor emoţii (prin controlarea cauzelor generatoare), motivaţia interioară de a evolua, dublată de iniţiativă, optimism şi dăruire, empatie (capacitatea de a înţelege emoţiile şi sentimentele altora) şi, nu în ultimul rând, de aptitudinile sociale, adică de capacitatea de a stabili relaţii pozitive, de a coopera şi colabora cu ceilalţi, de a rezolva conflicte, de a capta atenţia.  

Capacitatea de a recunoaşte şi de a face faţă emoţiilor duce la performanţe mai mari la şcoală, în muncă şi în relaţiile interumane.

Ce înseamnă inteligenţa emoţională? 

Inteligenţa emoţională este un alt mod de a fi inteligent: inteligenţa inimii. Inseamnă: - să cunoşti emoţiile, să le recunoşti

                 - să poţi să te pui în pielea celuilalt

                 - să ştii să iei decizii

                 - să-ţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci

                 - să fii motivat

                 - să ştii să comunici cu ceilalţi pentru a avea relaţii armonioase

De ce au copiii nevoie de inteligenţa emoţională? 

Copiii au nevoie de inteligenţa emoţională:

- pentru a reuşi în viaţă;

- pentru a avea încredere în ei, în abilităţile lor;

- pentru a se cunoaşte mai bine şi pentru a-i cunoaşte şi pe ceilalţi;

- pentru a-şi transforma emoţiile negative, pentru a ştii să se manifeste în siguranţă atunci când se simt furioşi, supăraţi, îngrijoraţi, obosiţi, trişti.

Aptitudinile cheie ale inteligenţei emoţionale sunt:

• cunoaşterea emoţiilor- capacitatea de a recunoşte sentimentele atunci când apar şi de a nu le elimina dacă nu ne convin: "Sunt furios/ furioasă!" în loc să-mi "înghit" furia sau să iau un calmant.
• gestionarea emoţiilor- capacitatea de a aborda emoţiile neplăcute, după ce le-am acceptat că le simţim. "Îmi ocup timpul cu o activitate care mă face să mă simt bine ".
• automotivarea- emoţiile ne fac mai puternici sau mai neputincioşi. "Să-mi dezvolt o formă de autocontrol emoţional"
• recunoşterea emoţiilor - să-mi detectez cu mai multă precizie emoţiile şi să-mi construiesc propriul "sistem de lucru" cu ele.

De când se poate începe educaţia inteligenţei emoţionale?

Unii copii sunt mai inteligenţi emoţional decât alţii. Inteligenţa emoţională se poate învăţa, exersa de timpuriu, chiar din primul an de viaţă. Perioada preşcolarităţii este esenţială, deoarece atunci învaţă copiii vocabularul emoţiilor, asocierea dintre emoţii şi contextele de viaţă, exprimarea facială a emoţiilor (de pildă, învaţă să decodifice o frunte încruntată ca fiind semn de îngrijorare sau supărare, un zâmbet ca semn al bucuriei etc.), modalităţi de reacţie la emoţiile celor din jur. La vârsta de 6 ani termenii utilizaţi pentru descrierea emoţiilor cresc în diversitate şi cantitate. Copiii devin capabili să poarte discuţii cu alţii despre emoţiile lor interne sau pot să asculte ce spun ceilalţi despre emoţiile lor.

Multe cadre didactice nu sunt familiarizate cu noile metode interactive pe care învăţarea comportamentelor pozitive socio-emoţionale, le cer. Ele se tem că aceste metode vor duce la dezordine, pierderea controlului clasei.

De asemenea, cadrele didactice trebuie să fie bine informate în privinţa resurselor pe care şcoala  le pune la dispoziţie, asupra suportului fizic, psihic, financiar şi chiar asupra devotamentului cu care se participă la aceste programe de dezvoltare. Este bine de ştiut de la început pe ce te bazezi ca să poţi şti ce poţi realiza.

În şcolile unde s-au demarat programe de dezvoltare a  inteligenţei emoţionale, elevii au avut posibilitatea să preia, participând an de an la nivelele propuse de program, aspecte educaţionale specifice caracteristicilor individuale:vârstă, sex, Q.I. De asemenea important, elevii au interacţionat regulat cu adulţi care i-au înţeles şi au îmbunătăţit programul în funcţie de cerinţele specifice fiecărei clase. Copiii beneficiază cel mai mult de acest program când sunt implicate atât cadrele şcolii la care merg, cât şi părinţii.

Educaţia şi chestiunile legate de şcoală sunt esenţa vieţii de familie în anii în care copii noştri traversează o perioadă critică şi pe care îi petrecem împreună cu ei odată ce au trecut de vârsta primei copilării. Pot fi perioade de tristeţe, tensiuni şi dispute, sau de fericire, dezvoltare şi afecţiune. În realitate e sigur că toţi copiii trec prin diverse probleme, provocarea cadrelor didactice şi a părinţilor este de a le echilibra cu  lucruri bune. Aceasta depinde de cât suntem noi dispuşi să vorbim cu copiii într-un mod care-i ajută să-şi exerseze aptitudinile inteligenţei emoţionale. În acest fel, vom avea parte de mai puţine cazuri de  „suprastimulare emoţională” şi de o mult mai mare înţelegere a sentimentelor copiilor.

Învăţând să comunicăm cu copiii, ne vom bucura împreună cu familiile acestora de o inteligenţă emoţională armonios dezvoltată. ,,Devenind mai echilibraţi emoţional, va creşte şi siguranţa lor şi încrederea în sine; curiozitatea lor îşi va găsi căi fireşti de exteriorizare, vor învăţa cum să-şi câştige independenţa şi autenticitatea în gândire şi comportament, îşi vor dezvolta capacitatea de a face alegeri responsabile. ”( Daniel  Goleman).

Câteva metode pentru dezvoltarea abilităţilor emoţionale:

- Asigură-i un mediu sigur şi echilibrat;

- Zâmbeşte-I;

- Învaţă-l să-şi conştientizeze şi să-şi exprime emoţiile; arată empatie când copilul este supărat: ,,Ce s-a întâmplat? Eşti supărat pentru că Robert nu se joacă cu tine?”, ,,Poate nu-i place să se joace cu mingea, propune-i să vă jucaţi împreună altceva”;

- Explică-i de ce spui ,,nu”, în loc de doar ,,nu”;

- Laudă-l pentru un comportament pozitiv şi încurajează efortul;

- Explică-i când şi cum acţiunile sale îi afectează pe alţii.

Cum arată un copil inteligent emoţional?

Copilul inteligent din punct de vedere emoţional:

·  este conştient de emoţiile sale şi vorbeşte liber despre ele;

·  recunoaşte emoţiile celor din jurul său;

·  comunică uşor despre ceea ce îl interesează sau îl preocupă;

·  ştie să spună NU fără să îi rănească pe ceilalţi;

·  are un bun management al emoţiilor negative;

·  are comportamente rezonabile chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum şi-ar dori şi nu abandonează o activitate, nici atunci când devine dificilă;

·  are bine dezvoltat sistemul motivaţional – de pildă, nu face unele activităţi doar pentru că i-au fost cerute să le facă sau doar cat este supravegheat, ci le face pentru că a înţeles că sunt utile pentru propria dezvoltare şi îi oferă beneficii;

·  este sigur pe el în majoritatea situaţiilor, iar atunci când simte că nu se descurcă, cere ajutorul;

·  se adaptează rapid la situaţii/ persoane noi;

·  nu îi este teamă să pună întrebări sau să îşi afirme preferinţele;

·  are prieteni cu care se relaxează dar de la care deopotrivă învaţă modele noi de comportament.

Concluzii:

Sistemul educaţional pune în mod tradiţional accentul pe cele trei activităţi fundamentale - scris, citit, socotit - toate caracteristice emisferei stângi (dominată de raţionalitate), excluzând aproape educarea facultăţilor emisferei drepte care este sediul imaginaţiei, orientării spaţiale, decodării muzicii, culorii, ritmului, creativităţii (dominanta sa fiind intuiţia).

Pentru ca aceşti copii să nu aibă probleme emoţionale în viitor, şcoala  trebuie să găsească mereu noi posibilităţi, noi metode  şi resurse de a le dezvolta capacităţile, în special inteligenţa emoţională-  cea mai valoroasă achiziţie pe care se pot baza oricând în viitor.

Bibliografie:

1.      DANIEL GOLEMAN, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001

2.      MIHAELA ROCO, Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001

3.      CECILIA SAS (coord.), Cunoaşterea şi dezvoltarea competenţei emoţionale, Editura Universităţii din Oradea, 2010

4.      JEANNE SEGAL, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Editura Teora, 2000