EDUCATIA FORMALA

O definitie a  educatiei formale a fost data de  catre Philip Coombs, conform careia educatia formala este “sistemul educational structurat ierarhic si gradat cronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include, in plus fata de studiile  academice,  o  varietate  de  programe  de  specializare  si  institutii  de  pregatire profesionala si tehnica cu activitate “full-time”.

Din punct de vedere etimologic, termenul „educatia formala” isi are originea in latinescul “formalis” care inseamna “organizat”, “oficial”. In acest sens, educatia formala reprezinta educatia oficiala.

Dezideratele majore ale educatiei formale cuprind asimilarea sistematica si organizata a  cunostintelor din diferite domenii de interes cultural-stiintific, practic si tehnologic si folosirea acestora in vederea dezvoltarii personale si a insertiei optime in viata activa a societatii, prin formarea si stimularea capacitatilor intelectuale si aptitudinale, a priceperilor si deprinderilor, a atitudinilor si convingerilor. Totodata se urmareste inzestrarea  individului cu metode si tehnici de munca  intelectuala  si dezvoltarea pe cat posibil a inteligentei sociale si emotionale.

Trasaturile caracteristice ale educatiei formale rezulta din caracterul sau oficial. O prima  caracteristica a educatiei formale se refera la faptul ca  aceasta  este institutionalizata,  realizandu-se  in  mod  constient,  sistematic  si  organizat  in  cadrul sistemului de invatamant.

O a doua caracteristica este faptul ca obiectivele si continutul educatiei sunt prevazute in documente scolare. Ele sunt elaborate pe cicluri, niveluri si ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de invatamant, programe si manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri.

Scopurile si obiectivele pedagogice, deduse din idealul educational si preconizate a fi atinse in cadrul acestui tip de educatie, sunt realizate practic in procesul de invatamant, sub indrumarea unui corp profesoral specializat. Cadrele didactice, persoane investite special cu conducerea actiunii educative, se adreseaza unui public ce beneficiaza de un statut aparte – cel de elevi sau de studenti.

O alta caracteristica se refera la faptul ca aceasta forma a educatiei conduce la atingerea  dezideratelor educative  preconizate intr-un  context  metodologic  organizat. Acest context  metodologic  este  dezvoltat  in  concordanta  cu  cerintele  idealului educational, in conditii pedagogice determinate, cu materiale didactice special elaborate pentru atingerea scopurilor si cu mijloace de invatamant investite cu functii pedagogice precise.

Educatia formala, ca forma oficiala, este intotdeauna evaluata social.

Evaluarea  realizata in cadrul  educatiei formale  trebuie sa urmareasca dezvoltarea capacitatilor de autoevaluare ale elevilor si studentilor.

Educatia formala este  importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii,  stiintei,  artei,  literaturii si  tehnicii, la  experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea personalitatii umane, conform dezideratelor individuale si sociale.

Prin intermediul acestei forme de educatie, “in timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv in vastele domenii ale existentei umane”. Aceasta permite asimilarea cunostintelor  ca  un  sistem, oferind concomitent  “un  cadru  metodic  al  exersarii  si dezvoltarii  capacitatilor  si  aptitudinilor  umane”.  Educatia  formala  devine  astfel  “un autentic instrument al integrarii sociale”.

Cu toate ca educatia formala este generalizata si indispensabila ea inregistreaza cateva critici si limite:

• centrarea  pe  performantele inscrise in  programe lasa  mai  putin  timp  liber imprevizibilului si studierii aspectelor cotidiene, cu care se confrunta elevii,

•  exista tendinta de transmitere-asimilare a cunostintelor in defavoarea dezvoltarii-exersarii capacitatilor intelectuale si a abilitatilor practice,

•   cufundarea intr-o calma monotonie si erodarea prin rutina a practicii didactice,

•  orientarea  predominanta spre “informare  si evaluare cumulativa a proceselor instructionale”

•  lipsa initiativei elevilor si slaba participare a parintilor in activitatile scolare fapt ce  conduce si  la  o  comunicare  defectuoasa  intre  acesti  agenti  pedagogici importanti,

•  dotarea materiala  si tehnica insuficienta  a salilor de clasa  si a laboratoarelor din scoala care nu mai satisfac cerintele tot mai crescute ale elevilor conexati in permanenta la noi mijloace de transmitere, prelucrare  si actualizare rapida a informatiilor,

 Dezvoltarea  educatiei  formale are loc in contextul  depasirii  interpretarilor clasice  conform  carora i se atribuie  educatiei  formale rolul prioritar. Orientarile postmoderniste evidentiaza  expansiunea educatiei nonformale cu preluarea unor sarcini de educatia formala, diversificand activitatile si stimuland in mai mare masura motivatia participantilor. In ideea deschiderii scolii fata de problematica lumii contemporane sunt  propuse  urmatoarele  modalitati menite  sa  inlature  treptat carentele semnalate la nivelul educatiei formale:

• descongestionarea   materiei si  crearea  ocaziilor  tot  mai  numeroase  de afirmare a talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si de alternative  educationale,

• sanse reale pentru fiecare unitate de invatamant de a-i determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia scolii),

• posibilitatea  utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu  din programe in functie de nevoile locale de educatie si formare,

• asigurarea  sinergiei  dintre  invatarea  formala,  nonformala  si  informala,  in sensul deschiderii scolii inspre influentele educative nonformale si informale si gasirea modalitatilor optime de articulare intre acestea,

• armonizarea  politicilor  si  practicilor  privind  instruirea  initiala,  si  continua (asigurarea calitatii si continuitatii prin continutul curriculum-ului, evaluare si recunoastere) si regandirea tuturor nivelurilor si structurilor invatamantului din prespectiva educatiei permanente,

• integrarea   rapida   a   noilor   tehnologii   comunicationale   in   procesul   de invatamant.

Noile  orientari  postmoderniste  postuleaza  largirea  sferei  de  aplicabilitate  a continuturilor si a dezideratelor educatiei formale in sensul cuprinderii si a urmatoarelor finalitati, realizabile printr-o stansa corelare cu celelalte forme ale educatiei:

• stimularea si dezvoltarea capacitatilor cognitive complexe (gandirea divergenta, gandirea critica, gandirea laterala – capacitatea de a privi si a cerceta lucrurile in alt mod, de a relaxa controlul gandirii),

• formarea si  dezvoltarea  inteligentelor  multiple, prin capacitati specifice inteligentei lingvistice (ce implica sensibilitatea de a vorbi si de a scrie, include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic si pentru a-i aminti informatiile), inteligentei logice-matematice (ce consta in capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operatii matematice si de a investiga stiintific sarcinile, de a face deductii), inteligentei spatiale (care se refera  la capacitatea, potentialul de a  recunoate  si  a folosi patternurile spatiului, capacitatea de a  crea  reprezentari  nu  doar  vizuale),  inteligentei interpersonale  (capacitatea de a intelege  intentiile, motivatiile, dorintele celorlalti, creand oportunitati in activitatea colectiva), inteligentei intrapersonale (capacitatea de autointelegere,   autoapreciere  corecta  a propriilor sentimente, motivatii, temeri), inteligentei naturaliste (care face omul capabil sa recunoasca, sa clasifice si sa se inspire din mediul inconjurator), inteligentei morale (preocupata de reguli, comportament, atitudini),

• consilierea elevului/studentului in procesul de autocunoastere si autodescoperire a propriilor capacitati  si limite, a inclinatiilor si a aptitudinilor speciale si dezvoltarea  pe  aceasta  baza,  a  capacitatii  de  autoevaluare  a propriei personalitati.