2. unele particularitati ale personalitatii in formare (de exemplu, diferite tulburari de caracter sau atatu-dini negative, formate sub influenta unor factori defavorabili ai mediului). Spatiul restrins acordat acestui material nu ne permite sa realizam decit unele consideratii succinte asupra factorilor mentionati.

3. determinarile ereditare, desi importante, nu trebuie sa duca la exagerari de genul: "inadaptat prin nastere", care favorizeaza un anumit "fatalism" educational. Adevarul este ca factorii ereditari (sau predispozanti) actioneaza nu direct, ci prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potentialitati ereditare.
a. Deficientele intelectuale. Se apreciaza astazi tot mai mult ca intarzierile mintale reprezinta o premisa a deviantei comportamentale, mai ales atunci cand nivelul mintal scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii defavorabile de mediu. Deficientele intelectuale exprima, de regula, dificultatea sau imposibilitatea celui in cauza de anticipare, pe plan mental, a urmarilor inevitabile ale atatudinilor deviante adoptate. Altfel spus, ele exprima slaba capacitate de a trai anticipativ o serie intreaga de efecte sau stari emotive, motiv pentru care persoana respectiva traieste mai mult "in prezent", sub presiunea tiranica a pulsiunilor si trebuintelor sale primare.
b. Modificari accentuate ale vietii afective si ale vointei. Dintre aceste modificari, cu un puternic substrat ereditar, mentionam: toleranta foarte scazuta la frustrare; o pronuntata labilitate afectiva; un potential agresiv ridicat; indiferenta afectiva (absenta emotiilor altruiste si simpatetice).

- Se stie ca sentimentul de frustrare exprima starea noastra de disconfort in raport cu o trebuinta sau aspiratie care, din diferite motive, nu a fost satisfacuta. Oamenii au diferite praguri de rezistenta la privare (frustrare), in functie de cit de mult sunt dispusi sa realizeze un dialog flexibil cu ceilalti, respectiv de a face schimburi de valori materiale si spirituale cu cei care ii inconjoara. Elevii "problema" sub raport comportamental (disciplinar) sunt, de obicei, persoane incorsetate de egoism in interpretarea situatiilor sociale, sunt persoane dominate de incapacitatea de a se detasa de propriile trairi si tendinte egocentrice, ceea ce le determina sa creada ca au numai drepturi, nu si indatoriri. Incapacitatea de a accepta o frustrare, un repros sau sugestie constructiva ii face pe acesti elevi sa recurga la incercari de satisfacere a trebuintelor lor egoiste pe alte cai decat cele legale.

- Labilitatea afectiva reprezinta una din caracteristicile personalitatii delincventilor, ea manifestindu-se prin: sugestionarea rapida in raport cu impresiile de moment formate; reactii imprevizibile (datorate insu-ficientei dezvoltari a autocontrolului afectiv); lipsa unei autonomii afective (determinate de o slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale). Despre labilul afectiv, cunoscutul specialist in domeniul psihologiei judiciare, Tiberiu Bogdan spune ca este "un instabil emotiv, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimul ...".

- Fenomenul de agresivitate, determinat de instabilitatea emotiva si de o structura dizarmonica de personalitate de tipul psihopatiei impulsive, sta la originea multor devieri comportamentale. Investigarea tendin-telor psihice ale delincventilor cu teste de personalitate (de exemplu, T.A.T., testul de frustratie al lui S. Rosenzweig, etc.) a relevat faptul ca foarte multi dintre minorii delincventi testati au dat raspunsuri de tip agresiv, care exprima opozitia si intoleranta deschisa a acestora fata de reguli (norme, cerinte) si fata de ceilalti din jur.

Desi nu se poate pune semn de egalitate intre "caracteriali" si delincventi, deoarece nu toti copiii cu tulburari de caracter devin delincventi, si nu toti delincventii au cunoscut (traversat) in copilarie sau adolescenta o faza "caracteriala", se constata totusi faptul ca, in numeroase cazuri, delincventa juvenila este precedata de tulburari de caracter care apoi, prin cronicizare, s-au fixat in structura caracterului respectivilor minori. Astfel, cercetatori cum ar fi D. Lagache (1964), R. Mucchielli (1965), G. Basiliade (1978) etc. arata ca un copil caracterial (cu un "caracter rau") se prezinta adesea, in cadrul vietii sociale, ca un inadaptat, ca un sociopat, deoarece el nu reuseste sa realizeze relatii armonioase intre el si mediul social (datorita educatiei gresite primite si a experientelor dureroase de viata avute). Dupa R. Mucchielli, disocializarea copilului caracterial se exprima prin: falsa perceptie a celor din jur; absenta aprofundarii si evaluarii corecte a consecintelor actelor comise; respingerea sarcinilor si rolurilor propuse de parinti sau profesori. Astfel de trasaturi, care exprima insolenta, voluntarismul afectiv, opozitia fata de incercarile educative ale adultilor se obiectiveaza, evident, in diferite reactii si acte predelictuale care apoi, prin cronicizare, se structureaza in personalitatea tanarului, dind nastere la ceea ce se cheama un caracter deficitar (imatur sau gresit structurat).

B. O discutie asupra factorilor externi in determinarea conduitelor de dezadaptare scolara este motivata de faptul constatat de atatea ori ca motivatia elevului pentru invatare, perseverenta acestuia in activitate, atatudinea sa fata de scoala sunt in relatie strinsa cu realitatea psiho-pedagogica din scoala, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activitatii scolare impuse de profesori sau parinti.

1. Factori psiho-pedagogici de ordin familial. Familia, prin tonalitatea si atmosfera sa afectiva, prin dimensiunea sa culturala si gradul ei de integrare sociala, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri si tensiuni existente in mediul familial vor genera in constiinta copilului indoieli, reticente sau reactii neadaptative. Dintre factorii familiali care pot genera tulburari comportamentale la copii, mentionez:
a. Deficite de climat familial si de structura familiala. Familia reprezinta "un soi de personalitate colectiva", a carei armonie generala influenteaza echilibrul psihologic al fiecareia dintre parti. Faptele de viata arata, in acest sens, ca diferitele insusiri moral-volitive ale copilului, cum ar fi, de exemplu, initiativa si fermitatea in actiuni, curiozitatea epistemica, spiritul obiectiv de autoevaluare etc. depind de o serie de trasaturi pe care le are familia in care copilul traieste. Astfel, exista - spune Rose Vincent - familii reprimatoare, care inabusa spiritul de independenta al copilului, si familii liberale, care dezvolta initiativele acestuia. De asemenea, sunt familii integrate social, sigure de ele, care prezinta un grad ridicat de receptivitate sociala, si familii la limita integrarii, nesigure, inchistate, refractare la tot ce apare nou pe plan social. Nu mai putin interesante sunt asa-numitele familii active si pasive, in cazul celor active, principala insusire este aceea de a se afirma, de a lupta cu greutatile, de a se impune, in sensul bun al cuvintului, in societate; ele incurajeaza formarea la membrii mai tineri ai familiei a dinamismului, a increderii in sine, a motivatiei muncii. Familiile pasive, indiferente, indolente, genereaza sentimentul de esec, de neincredere in viata, de descurajare in lupta cu obstacolele intalnite in activitate.

Parintii formeaza, se stie, miezul grupului familial. Absenta temporara a unuia dintre parinti, situatia de deces a unuia sau a ambilor parinti etc. reprezinta tot atatea conditii cu rasunet diferit asupra mediului familial si al echilibrului psihic al copilului, in familia adoptiva, de exemplu, alcatuita de obicei din parinti mai virstnici si dintr-un singur copil, infiat sau luat sub ocrotire, intreaga afectiune si grija se indreapta de regula spre acest copil; saturat si plictisit de atatea atentii, copilul va adopta atatudinea minimei rezistente fata de greutati, fata de efort, in familiile disociate, deseori cei doi parinti, desi despartiti, revendica, in aceeasi masura, copilul, fiecare dintre ei cautind sa-1 atraga de partea lui si sa-1 instige impotriva celuilalt, pentru a-1 compromite. Impresionante sunt, in aceasta privinta, cazurile acelor copii deveniti confidentul unuia sau altuia dintre parinti: aflati in postura de consolator, de "suport afectiv" al unuia dintre parinti, acesti copii isi dau seama de prabusirea conditiilor securitatii vietii lor de familie, ceea ce-i face sa devina blazati si neincrezatori in oameni, in cazul copiilor orfani sau abandonati, care se afla in grija asistentei publice, cu toata atentia care li se acorda aici, le lipseste tocmai mediul afectiv familial. De aceea, din rindul acestora se detaseaza, uneori, copilul depresiv, descurajat, aflat in continua cautare de afectivitate, de incredere si intelegere din partea celor din jur. Familiile reconstituite din persoane divortate, cu copii rezultati din casatorii anterioare, vin de obicei cu principii si deprinderi de educatie total diferite, fapt ce poate favoriza o atmosfera de nesiguranta si neliniste sau aparitia unor conflicte si tensiuni fie intre parinti, fie intre parinti si copii. O situatie speciala o reprezinta acele familii cu o ambianta a caminului apasatoare, ca rezultat al unor certuri continue dintre parintii. Aceste familii creeaza un mediu nefavorabil dezvoltarii psihice normale a copilului: o atmosfera familiala prea trista sau prea agitata, caracterizata de certuri, injurii, brutalitati, se rasfringe in sens negativ asupra psihicului copilului, provocandu-i tulburari emotionale puternice.

b. Copilul si divergentele educative dintre membrii adulti ai familiei. Este stiut ca mediul familial nu se limiteaza strict la membrii grupului familial nuclear (adica numai la parinti si copii). Cel mai adesea si alti adulti, cum ar fi: bunici, matusi, unchi, veri, prieteni, vecini iau parte, in mod permanent sau doar din cand in cand, la viata familiei respective. Aceste persoane pot sa joace un rol important influentind, in unele cazuri, natura relatiilor copilului cu parintii. "Ceea ce complica pedagogia familiala, arata Andre Berge, este numarul de jurisdictii carora trebuie sa li se supuna copilul. Sunt familii in care cea mai mica masura de ordin educativ stirneste strigatele de indignare ale bunicilor, unchilor, matuselor, prietenilor etc., care isi prezinta opiniile, se contrazic, reproseaza severitatea sau indulgenta, sugereaza sisteme si solutii salvatoare. Copiii mici sunt mesteri mari cand este vorba sa profite de aceste divergente pentru a se elibera de orice regula". De cele mai multe ori insa bunicii constituie o sursa de experienta bogata si pretioasa pentru copil. Astfel, pentru copiii dintr-o familie numeroasa, bunicii ofera acel "surplus de camin", care completeaza si intregeste mediul familial propriu-zis si in care fiecare dintre copii se bucura de o atentie egala. Copilul gelos care considera ca alt copil (frate sau sora) i-a luat locul in inima parintilor sai, vine la bunici, unde gaseste un loc de refugiu. Este adevarat insa ca uneori bunicii se arata deosebit de protectori si de ingaduitori cu nepotii, ocrotindu-i si aparandu-i de pedepsele parintilor lor si atunci cand nu ar trebui. Desigur, astfel de interventii directe in atributiile parintilor clatina autoritatea acestora, schimba pozitia copilului fata de parinti, perturba relatiile familiale, dind nastere la tensiuni si conflicte de pe urma carora va suferi, in primul rand, copilul. De asemenea, bunicii prea ingaduitori, care permit copilului sa se manifeste oricum, "educa" nepoti prea alintati, obraznici.

c. Grupul fratern. Este cunoscut faptul ca, in familie, copilul sufera influenta nu numai a membrilor adulti, ci si a celorlalti copii (frati si surori, verisori etc.). Desigur, aceste influente depind de numarul copiilor in familie, de virsta si sexul fiecaruia, de pozitia copiilor in colectivul familial. Faptul, de exemplu, ca un copil mai are 3-4 frati si surori, il face sa intre in relatii umane mai bogate (mai variate), in comparatie cu copilul unic in familie (si anume, sa cunoasca experienta rivalitatii, a competitiei, dar si raporturile de colaborare, de solidaritate la nevoi). Adesea, in sinul fami-liei isi fac simtita prezenta, printre copii, unele grupuri ostile: cel al copiilor mici impotriva celor mari, al fetelor impotriva baietilor, al fratilor impotriva verilor, etc. Faptele de viata arata ca, de cele mai multe ori, conflictele dintre frati sunt determinate de pozitia copilului pe scara varstei. Cel mai mare, de pilda, care a avut la un moment dat totul (atentie, dragoste, etc.) traieste, din momentul aparitiei urmatorului copil cu care trebuie sa imparta dragostea parintilor, un "complex de detronare" (A. Adler) si puternice sentimente de gelozie. El poate ajunge chiar sa creada ca este ignorat, respins de parinti, ceea ce-1 va face sa-si urasca fratele mai mic, sa se inchida in sine si sa-si neglijeze obligatiile scolare. Copilul cel mai mic din familie ocupa si el o pozitie aparte si destul de primejdioasa in colectivul familial. El ajunge in situatia de a fi rasfatatul familiei, fiind inconjurat de cele mai calde sentimente de duiosie si dragoste din partea parintilor, in felul acesta, el isi va dezvolta la maximum "firea voluntara", devenind impulsiv, revendicativ, obraznic in relatiile cu cei din jur. Fratii lui mai mari sau cei intermediari de obicei nu-1 iubesc, asociindu-se pentru a-1 exclude din grupul lor, sau pentru a rezista mai bine in fata presiunilor parintilor. Problemele cele mai mari le ridica insa, pentru viata grupului familial, copilul unic, care este destul de des un "copil-problema" in scoala. Rasfatul continuu il transforma pe copilul unic intr-un mic tiran al familiei, pe cit de irational si capricios, pe atat de temut si de imprevizibil in reactii, in raport cu ceilalti din jur.

d. Dezacordul dintre cerere si oferta. Parintii trebuie sa faca dovada unui simt al masurii in atatudinea si exigentele preconizate fata de copil, dublat de capacitatea de a prevedea reactiile si starile interne ale copilului, apa-rute atunci cand iau o masura educativa. Exigentele exagerate, manifestate de unii parinti fata de copiii lor, favorizeaza esecurile scolare, provoaca "intoxicatii intelectuale", generatoare de irascibilitate si chiar agresivitate in raport cu sarcinile scolare. Defectele copilului nu reprezinta altceva - precizeaza A. Berge - decat partea vizibila a unui conflict profund dintre parinte si copil: "Un defect nu este o imperfectiune esentiala a fiintei, ci un mod deosebit si aberant de a actiona la exigentele lumii exterioare. Defectul vadeste o dificultate de adaptare... un copil dificil este aproape intotdeauna un copil care are anumite dificultati".

Factori psiho-pedagogici de ordin scolar

Mediul scolar poate prezenta uneori influente psiho-pedagogice negative, care sa determine fenomene de dezadaptare scolara la elevi.

a. Sub- si supraaprecierea capacitatilor reale ale elevului. Un factor deosebit de important al reusitei scolare a elevului il reprezinta increderea lui in fortele proprii. Aceasta incredere este insa, in mare masura, ecoul aprecierii profesorului, al increderii pe care el o acorda elevului. Cand exigentele profesorului fata de un elev, considerat submediocru, sunt superficiale si formale, invatarea elevului respectiv devine formala si mecanica. Sarcinile scolare prea usoare au ca efect slabirea energiei nervoase si stingerea intereselor de cunoastere. Nestimulat de catre profesor, elevul in cauza va deveni tot mai pasiv si indiferent in timpul orelor, trecand treptat in rindul elevilor ramasi in urma la invatatura. De asemenea, daca, nemultumit de raspunsurile unui elev, profesorul isi va exprima in mai multe rinduri neincrederea in capacitatile acestuia de a se indrepta in viitor, elevul res-pectiv va incepe sa se convinga tot mai mult de "adevarul" celor spuse de profesor, dind raspunsuri din ce in ce mai nesigure si obtinind rezultate tot mai slabe ; "incapacitatea" acestui elev se inscrie, asadar, in categoria deficientelor "didascogene", create de profesor prin ignorarea, uneori fara voia lui, a efectelor psihologice pe care le au aprecierile verbale si auto-ritatea profesorala. Nu mai putin daunatoare, prin efectele ei, este si atatudinea de supraestimarea de catre profesor a posibilitatilor reale ale elevului.

Ca efect al supraaprecierii si a increderii deosebite pe care o manifesta in capacitatile unui elev, profesorul il supraincarca intelectual, elevul in cauza fiind nevoit sa faca mereu fata unei disproportii, de ordin intensiv si calitativ, intre sarcinile si cerintele care-i sunt puse in fata si propria rezistenta nervoasa. Acest dezacord intre "cerere" si "oferta" il poate determina pe elev sa actioneze fie prin protest si respingere a exigentei, fie printr-o indeplinire formala a acesteia.

b. Dezacordul asupra motivatiilor conduitei elevului. Intre profesor si elev pot sa apara dezacorduri importante cu privire la motivele reale care explica reusitele sau nereusitele sale scolare: astfel, in timp ce profesorul atribuie comportamentului elevului un motiv pe care el, ca educator, il considera real, elevul in cauza nu se arata de acord cu motivele ce i se atribuie in legatura cu o fapta savirsita de el si, in consecinta, respinge masurile luate de profesor impotriva lui. Acest dezacord si protestul launtric pot duce la aparitia sentimentului elevului ca este victima unei nedreptati sau a unei neintelegeri, precum si a convingerii sale ca pedeapsa la care a fost supus este nemeritata. Adesea, vazind ca nu este inteles, elevul poate sa se inchida in sine si sa refuze sa dea explicatii. Daca asemenea cazuri se repeta, apare la elevul respectiv asa-numitul fenomen de "rezistenta interioara" in virtutea caruia elevul, desi intelege bine si poate sa faca ceea ce-i cere profesorul, nu-si insuseste aceasta cerinta si se incapatineaza sa nu o duca la indeplinire, in aceste cazuri, contactul dintre profesor si elev se intrerupe, iar intelegerea reciproca dispare.

Sa ne inchipuim, de pilda, ca un elev nu-si pregateste o perioada de timp lectiile sau si le pregateste in mod neglijent, fiind eti-chetat de profesorul diriginte ca un elev lenes. Lenea de care da dovada insa la un moment dat un elev in activitatea sa poate sa fie, asa cum remarca Alfred Binet, o lene "de ocazie" sau o lene "din nastere". Lenea de ocazie este tranzitorie, accidentala, fiind determinata de un eveniment neplacut, care ar fi putut lipsi.

Dintre aceste evenimente neplacute putem mentiona: un elev este descurajat de o nota proasta sau de un esec la un examen; indiferenta parintilor, care nu numai ca nu se intereseaza de conduita scolara a copilului lor, dar reprezinta ei insisi exemple de lene si neglijenta; in alte familii, dimpotriva, parintii au prostul obicei de a prelua partial sau in totalitate sarcinile scolare ale copilului lor, realizandu-i temele si dezobisnuindu-1 astfel sa mai mun-ceasca; in sfirsit, mai pot fi influente nefavorabile venite din partea altor elevi care au ajuns si ei, in urma unor experiente scolare negative, la descurajare sau chiar dezgust pentru studiu.

La lenesul "din nastere" exista, spune A. Binet, o lipsa, un defect initial in preocuparea pentru munca. Acest elev este apatic din fire, ceea ce se constata din insensi-bilitatea sa chiar fata de stimulii obisnuiti; in consecinta, el este indiferent la orice; este aton, indolent, nedecis si incapabil de a "gusta" placerea care este inspirata de perspectiva scopului de atins. Daca profesorul va lega insa, in mod invariabil, aceasta lene a elevului numai de dezinteresul acestuia fata de scoala, explicatie cu care elevul nu va fi de acord in forul sau interior, va aparea fenomenul de "rezistenta interioara" amintit, de pe urma caruia dialogul dintre profesor si elev inceteaza. Mai mult chiar, dezacordul respectiv il va face pe elev sa devina cu adevarat lenes, el extinzindu-si cu repeziciune resentimentele de la persoana profesorului la disciplina pe care o preda, si chiar asupra activitatii scolare in general.

c. Conflictele individuale in cadrul clasei de elevi. Aparitia unor tendinte centrifugale si a unor stari de tensiune intre elevii clasei, ca urmare a competitiei acerbe care apare uneori intre acestia, sau ca urmare a conflictului de interese dintre elevi, poate sa duca la crearea unor subgrupuri si fractiuni cu caracter inchis, care nu comunica decit in cadrul lor stramt si care se izoleaza de restul clasei, devenind "bisericute" sau "clici", cum sunt denumite de restul clasei, in aceste grupuri se cultiva, adesea, preocupari si atatudini cu caracter predelictual sau infractional, de tipul: practicarea jocurilor de noroc, vizionarea de filme pornografice, hoinarirea pe strazi, furturi sau talharii.

<-->