|
IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR TRANSDISCIPLINARE
Profesor învăţământ primar Marşeu Rodica Lavinia
Şcoala cu clasele I – VIII Dudeştii Noi, Judeţul Timiş
Activităţile transdisciplinare sunt activităţi care abordează o tema generală din perspectiva mai multor arii curriculare construind o imagine cât mai completă a temei respective. Este tipul de activitate unde cunoştinţele şi capacităţile sunt transferate de la o arie curriculară la alta, urmărindu-se atingerea obiectivelor tuturor ariilor curriculare într-un context integrat.
Caracteristici ale activităţilor transdisciplinare şi argumente pentru integrarea lor în programul activităţilor zilnice:
- valoarea pedagogică a temelor transdisciplinare oferă elevilor posibilitatea de a se exprima;
- maximizează probabilitatea ca fiecare elev să înveţe în ritm propriu şi să fie evaluat în raport cu performanţa sa anterioară;
- ofera elevului posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţiile sale sunt cele mai evidente.;
- situează elevul în miezul acţiunii, rezervându-i un rol activ şi principal: să imagineze, să construiască pe plan mental, săinvestigheze, să exploreze, să creeze, să transpună în practică, să găsească mijloace şi resurse de traducere în fapt a ceea ce a prefigurat ;
- cultivă cooperarea şi nu competiţia;
- pune elevii într-o situaţie autentică de rezolvare a unei sarcini concrete cu o finalitate reală.
Întrecerile, jocul, concursurile, sunt câteva dintre modalităţile de lucru cu preşcolarii ce contribuie la formarea comportamentelor adecvate vârstei dar şi la dezvoltarea unei imagini de sine corecte, a încrederii în propriile forţe şi capacităţi, a motivaţiei pentru învăţare.
Prin intermediul întrecerilor sportive se dezvoltă încrederea în sine, în forţele proprii, încrederea că vor rezolva sarcinile şi pot câştiga dacă îşi doresc acest lucru. Recompensele oferite au rolul de a dezvolta motivaţia câştigului.
Jocul, cu toate formele lui, este considerat de preşcolari o recompensă. Dacă acesta se desfăşoară pe echipe, copiii vor dori întotdeauna să facă parte din echipa câştigătoare, să fie primii. Este suficient să fie în faţa clasei şi să fie felicitaţi pentru succesul obţinut prin aprecieri verbale, aplauze.
Din acest motiv educatoarea are în vedere să sublinieze în finalul jocului că toţi copiii sunt câştigători, dar pe primul loc se află acela care a rezolvat cel mai bine cerinţele date. Orice recompensă, cât de neînsemnată, pentru adulţi, este pentru preşcolari un motiv de mândrie, constituind în acelaşi timp o modalitate prin care se dezvoltă motivaţia pentru învăţare. Copiii vor dori să înveţe mai bine, să cunoască mai multe despre temele propuse pentru a fi recompensaţi, felicitaţi în faţa clasei.
Concursurile între copiii de aceeaşi vârstă, între grupe sau grădiniţe, stimulează în cea mai mare masură dorinţa de a fi primii, voinţa de a fi câştigători. Atunci când primesc diplomele, aceştia se mândresc în faţa celorlalţi preşcolari, stârnind la aceştia dorinţa de a participa şi ei şi de a câştiga premii în cadrul concursurilor.
Prin urmare, motivaţia pentru învăţare se dezvolta de la cele mai mici vârste, mai întâi prin aprecierile verbale ale educatoarei asupra activităţii la clasă, apoi prin întreceri, jocuri, concursuri, toate acestea organizate cu scopul de a verifica capacităţi şi comportamente dobândite pe parcursul procesului educativ.
O condiţie a asigurării reuşitei şcolare ar fi continuitatea autentică între grădiniţă şi şcoală. Totuşi sunt numeroase distorsiuni în ceea ce priveşte funcţionalitatea legăturii, care pot constitui surse de inadaptare a copilului.
Unele activităţi ce par un lucru firesc pentru copiii din grădiniţă, la şcoala îşi modifică aspectul, devenind acţiuni programate, de muncă sistematică ce parcurg paşi specifici asimilării cunoştinţelor. Astfel că pregătirea copilului în scopul adaptării la cerinţele şcolii vizează structurarea întregii sale personalităţi, îndeosebi: dezvoltarea fizică şi senzorială (adecvată cerinţelor activităţii de scriere), intelectual-cognitivă, afectiv-motivaţională, psiho-socială, a trăsăturilor de voinţă.
Un rol deosebit de important în sensul îmbunătăţirii rezultatelor şcolare îl constituie promovarea unei relaţii educator-elevi, bazată pe încrederea în posibilităţile acestora, stimulare şi cooperare.
BIBLIOGRAFIE
Dumitru, A., Dumitru, V.G., Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul primar, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2005
Şincan, E., Ỉndrumǎtor pentru învǎţǎtori, pǎrinţi şi copii, Ed. Gh. Alexandrescu, Craiova, 1993.
Cerghit, I., Metode de învaţământ, Editura „Polirom”, Iaşi, 2006
Activităţile transdisciplinare sunt activităţi care abordează o tema generală din perspectiva mai multor arii curriculare construind o imagine cât mai completă a temei respective. Este tipul de activitate unde cunoştinţele şi capacităţile sunt transferate de la o arie curriculară la alta, urmărindu-se atingerea obiectivelor tuturor ariilor curriculare într-un context integrat.
Caracteristici ale activităţilor transdisciplinare şi argumente pentru integrarea lor în programul activităţilor zilnice:
- valoarea pedagogică a temelor transdisciplinare oferă elevilor posibilitatea de a se exprima;
- maximizează probabilitatea ca fiecare elev să înveţe în ritm propriu şi să fie evaluat în raport cu performanţa sa anterioară;
- ofera elevului posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţiile sale sunt cele mai evidente.;
- situează elevul în miezul acţiunii, rezervându-i un rol activ şi principal: să imagineze, să construiască pe plan mental, săinvestigheze, să exploreze, să creeze, să transpună în practică, să găsească mijloace şi resurse de traducere în fapt a ceea ce a prefigurat ;
- cultivă cooperarea şi nu competiţia;
- pune elevii într-o situaţie autentică de rezolvare a unei sarcini concrete cu o finalitate reală.
Întrecerile, jocul, concursurile, sunt câteva dintre modalităţile de lucru cu preşcolarii ce contribuie la formarea comportamentelor adecvate vârstei dar şi la dezvoltarea unei imagini de sine corecte, a încrederii în propriile forţe şi capacităţi, a motivaţiei pentru învăţare.
Prin intermediul întrecerilor sportive se dezvoltă încrederea în sine, în forţele proprii, încrederea că vor rezolva sarcinile şi pot câştiga dacă îşi doresc acest lucru. Recompensele oferite au rolul de a dezvolta motivaţia câştigului.
Jocul, cu toate formele lui, este considerat de preşcolari o recompensă. Dacă acesta se desfăşoară pe echipe, copiii vor dori întotdeauna să facă parte din echipa câştigătoare, să fie primii. Este suficient să fie în faţa clasei şi să fie felicitaţi pentru succesul obţinut prin aprecieri verbale, aplauze.
Din acest motiv educatoarea are în vedere să sublinieze în finalul jocului că toţi copiii sunt câştigători, dar pe primul loc se află acela care a rezolvat cel mai bine cerinţele date. Orice recompensă, cât de neînsemnată, pentru adulţi, este pentru preşcolari un motiv de mândrie, constituind în acelaşi timp o modalitate prin care se dezvoltă motivaţia pentru învăţare. Copiii vor dori să înveţe mai bine, să cunoască mai multe despre temele propuse pentru a fi recompensaţi, felicitaţi în faţa clasei.
Concursurile între copiii de aceeaşi vârstă, între grupe sau grădiniţe, stimulează în cea mai mare masură dorinţa de a fi primii, voinţa de a fi câştigători. Atunci când primesc diplomele, aceştia se mândresc în faţa celorlalţi preşcolari, stârnind la aceştia dorinţa de a participa şi ei şi de a câştiga premii în cadrul concursurilor.
Prin urmare, motivaţia pentru învăţare se dezvolta de la cele mai mici vârste, mai întâi prin aprecierile verbale ale educatoarei asupra activităţii la clasă, apoi prin întreceri, jocuri, concursuri, toate acestea organizate cu scopul de a verifica capacităţi şi comportamente dobândite pe parcursul procesului educativ.
O condiţie a asigurării reuşitei şcolare ar fi continuitatea autentică între grădiniţă şi şcoală. Totuşi sunt numeroase distorsiuni în ceea ce priveşte funcţionalitatea legăturii, care pot constitui surse de inadaptare a copilului.
Unele activităţi ce par un lucru firesc pentru copiii din grădiniţă, la şcoala îşi modifică aspectul, devenind acţiuni programate, de muncă sistematică ce parcurg paşi specifici asimilării cunoştinţelor. Astfel că pregătirea copilului în scopul adaptării la cerinţele şcolii vizează structurarea întregii sale personalităţi, îndeosebi: dezvoltarea fizică şi senzorială (adecvată cerinţelor activităţii de scriere), intelectual-cognitivă, afectiv-motivaţională, psiho-socială, a trăsăturilor de voinţă.
Un rol deosebit de important în sensul îmbunătăţirii rezultatelor şcolare îl constituie promovarea unei relaţii educator-elevi, bazată pe încrederea în posibilităţile acestora, stimulare şi cooperare.
BIBLIOGRAFIE
Dumitru, A., Dumitru, V.G., Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul primar, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2005
Şincan, E., Ỉndrumǎtor pentru învǎţǎtori, pǎrinţi şi copii, Ed. Gh. Alexandrescu, Craiova, 1993.
Cerghit, I., Metode de învaţământ, Editura „Polirom”, Iaşi, 2006
< ><-->
|
