Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Univers de copil

Banner

Intuitia in ciclul gimnazial PDF Imprimare Email
Scris de Mihaiela   
Marţi, 08 Februarie 2011 00:00

INTUIŢIA ÎN CICLUL GIMNAZIAL

Andrei Roxana, profesor

Grup Şcolar “Gheorghe Asachi”, Galaţi

Odată cu trecerea la gimnaziu, intuiţia evoluează către abstract, adică obiectele se pot înlocui cu desene sau scheme, materialul intuitiv venind numai să concretizeze noţiunile formale. La această vârstă au apărut demonstraţiile şi intuiţia are rolul de a mări încrederea în demonstraţii. Treptat, intuirea se bazează pe reprezentări, pe imagini din ce în ce mai schematice sau pe imagini convenţionale.

Etimologic, “intuire” înseamnă “a vedea în” (tuere = a vedea). Înţelesul este că “vederea” nu se opreşte la detalii ce ar putea fi nesemnificative, ci caută aspecte esenţiale. În vorbirea curentă, “intuitiv” are două sensuri:

ü Neabstract, neriguros, plauzibil;

ü Integrativ (opus lui detaliat, analitic).

Aceste sensuri permit includerea în cadrul principiului caracterului intuitiv al învăţământului a

unor identificări ale lui R cu axa reală, a unei funcţii prin graficul său, a unui punct prin coordonatele sale (sau invers). În continuare, sunt prezentate două exemple în care intuiţia verifică sau ajută la conturarea raţionamentului demonstrativ:

1. Formula de calcul prescurtat: (a+b)2 = a2 +2ab+b2 , cu a,b Î R, a fost introdusă prin calcul algebric.

Verificarea ei se poate face intuitiv folosind reprezentarea din figura 1. Aria pătratului de latură a+b se poate determina ca sumă a ariilor pătratului de latură a, pătratului de latură b si a celor două dreptunghiuri, având lungimile laturilor egale cu a si respectiv b.

Figura 1

2. Inegalitatea mediilor: Daca a,b≥0, atunci a+b/2 >/radical ab.

Se va demonstra intuitiv plecând de la faptul ca lungimea înălţimii corespunzătoare unui triunghi dreptunghic este media geometrică a lungimilor proiecţiilor catetelor pe ipotenuză. De asemenea, se foloseşte faptul că lungimea înălţimii este cea mai mică distanţă dintre vârful drept şi un punct al ipotenuzei unui triunghi dreptunghic (de exemplu, lungimea înălţimii este mai mica sau egală cu lungimea medianei).

Bibliografie:

1. D. Brânzei, Metodica predării matematicii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007.

2. M. Postolache, Metodica predării matematicii în liceu, Editura Fair Partners, Bucuresti, 2008.


Ultima actualizare în Marţi, 08 Februarie 2011 08:56
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

FacebookMySpaceTwitterDiggDeliciousStumbleuponGoogle BookmarksRedditNewsvineTechnoratiLinkedin

Program pentru dezvoltarea competentelor…

PROGRAM PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR SOCIALE  ALE PREŞCOLARILOR   Profesor: Dumbravă-Brezoianu Simona Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Benedek Elek”- Sf.Gheorghe     1. Argument: Îmbunătăţirea relaţiilor sociale necesită crearea unei atmosfere care să declanşeze copilului trăiri pozitive şi dorinţa...

Read more

Jocul modalitate de invatare si educare …

JOCUL MODALITATE DE ÎNVĂŢARE ŞI EDUCARE (STUDIU)   Educator Stan Luminiţa-Simona Grădiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi   Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atragător, aduce...

Read more

Spune Nu drogurilor - tipuri de droguri …

12. Alcoolul     Alcoolul nu este considerat întotdeauna un drog, fiind acceptat de societate. Cu toate astea, alcoolul este într-adevar un drog, iar folosirea lui abuzivă a crescut, până la a deveni,...

Read more

Integrare_copii cu cerinte educative spe…

PROBLEME DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE Inst. Cristina Laura Şcoala cu clasele I-IV Susag, Comuna Craiva, Judetul Arad Ca fiintǎ socialǎ, omul...

Read more

Educatia intelectuala

EDUCATIA INTELECTUALA     Conceptul si importanta educatiei intelectuale Termenul vine din latinescul intellectus - minte, gandire, ratiune, capacitate de a gandi, rationa, cunoaste, de a opera cu notiuni, concepte. Transmiterea experientei sociale de...

Read more

Chestionar aplicat elevilor CLIL LESSON …

CHESTIONAR   Discuţie condusă de prof. Ofelia Cornelia POPA 20 elevi chestionaţi; 2 absenţi   Ţi-a plăcut lecţia CLIL?   a)      Da: 20 elevi (100%)             b) Nu: 0 elevi   Argumentează răspunsul dat la intrebarea precedentă.   “Mi-am dorit să facem...

Read more

Postmodernismul repere teoretice

POSTMODERNISMUL – REPERE TEORETICE   Prof. Nedea Ramona Colegiul Tehnic Buzău     Articolul de faţă îşi propune să prezinte câteva repere teoretice legate de postmodernism, termenul cel mai controversat dintre toate. Sunt prezentate, succint,...

Read more

Model de planificare anuala, calendarist…

PLANIFICARE ANUALA      Clasa ....  An şcolar .......              Clasa ...............  Curriculum aplicat: ...... (ex.: T.C. 3 ore + C.D. 1 ore)           Profesor .....................                Semestrul. Unitatea de învăţare (denumire) Nr. ore Săptămâna Observaţii                          

Read more