METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE ŞI CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR

Cunoaşterea psihologică de către profesor a elevilor este complexă şi dificilă, dar, este şi extrem de profitabilă pentru elevul în cauză, pentru activitatea lui, sau pentru colectivitatea în care trăieşte. În vederea realizării ei cât mai adecvate, psihologia pune la dispoziţia profesorului un ansamblu de metode.

Metode şi procedeele utilizate în cunoaşterea şi caracterizarea psihopedagogică a elevilor sunt:

1) Observaţia psihosocială — presupune un contact direct cu realitatea colectivului asigurând obţinerea unor date reale, care vor fi prelucrate şi interpretate.

Avantajul pe care îl prezintă această metodă îl constituie faptul că dirigintele este o persoană ce deţine cunoştinţe psihopedagogice fiind pregătită pentru a face astfel de observaţii şi, mai mult decât atât, el este coparticipant la viaţa colectivului, exercitându-şi calitatea de observator din interior, fără ca fenomenele şi manifestările supuse observaţiei să fie deturnate.

2) Tehnicile sociometrice sunt destinate înregistrării şi măsurării configuraţiei şi intensităţii relaţiilor interpersonale din interiorul unui grup social.

In ansamblul tehnicilor sociometrice sunt incluse testul sociometric, matricea sociometrică, indici sociometrici sociograme, cadranele sociometrice.

3) Metoda chestionarului — se bazează pe formularea unor întrebări la care elevii urmează să răspundă verbal sau scris.

Formularea întrebărilor este predată de stabilirea de către diriginte a obiectivelor pe care le urmăreşte, ce intenţionează să obţină în urma prelucrării răspunsurilor. Modul în care sunt formulate şi organizate întrebările au rolul de a determina obţinerea unor răspunsuri fidele, sincere, complete.

Aria de fenomene pe care le are în vedere chestionarul poate fi delimitată pe baza constatărilor ce au rezultat în urma aplicării celorlalte metode.

4) Metoda scărilor de opinii şi atitudini (scările de apreciere)

- se caracterizează prin, posibilitatea elevilor de a exprima opiniile sau părerile în legătură cu fenomenele supuse cunoaşterii diferenţiat sub aspectul intensităţii. Răspunsurile sunt ordonate sub formă ascendentă sau descendentă în funcţie de intensitatea, fermitatea sau numărului de subiect incluşi care ar corespunde opiniei sau aprecierii celui ce răspunde.

5) Metoda aprecierii obiective a personalităţii — urmăreşte aprecierea făcută de elevi asupra diferitelor componente ale personalităţii propriilor colegi (atitudini, inteligenţă, caracter, temperament, calităţi individuale ale proceselor psihice).

Este un instrument util pentru cunoaşterea modului în care normele morale sunt asimilate şi integrate în viaţa internă a colectivului, jalonând activitatea şi comportamentul elevilor, contribuind la educarea simţului responsabilităţii în formularea unor judecăţi de valoare cu privire la calităţile moral-volitive ale colegilor (atitudinea faţă de învăţătură, cinstea, sinceritatea, spiritul organizatoric, colegialitatea, disciplina, ambiţia, respectul).

De asemenea elevii pot fi solicitaţi să se autoaprecieze cât mai obiectiv astfel putându-se face o comparaţie între rezultatele aprecierii de către colegi, aprecierii de către diriginte a fiecărui elev şi ale autoaprecierii, dirigintele având posibilitatea de a confrunta propria sa apreciere cu cea a colectivului şi cu aprecierea elevului.

Metoda aprecierii obiective este eficientă pentru că ajută dirigintele în surprinderea atmosferei morale ce există în colectivul respectiv, în cunoaşterea locului pe care elevul îl ocupă în ierarhia morală a colectivului pentru fiecare însuşire în parte, a fluctuaţiilor de la o însuşire la alta în ansamblul celorlalte şi pentru că stimulează procesul cunoaşterii reciproce între elevi.

6) Metoda experimentului acţional-ameliorativ — presupun introducerea unor modificări care să determine un alt mod de desfăşurare ulterioară a fenomenelor. Modificările introduse decurg în mod riguros din ceea ce s-a întâmplat până în acel moment în colectiv. Aceste modificări conduse şi controlate acţionează împreună cu celelalte influenţe mai puţin determinate. Caracteristica experimentului acţional-ameliorativ este aceea că presupune o dublă determinare-retroactivă şi proactivă, asigurând interdependenţa dintre toate cele trei componente, cunoaştere-acţiune-rezultat.