NEGAȚIA. CÂTEVA ASPECTE NORMATIVE

Profesor Butuc Ionica-Oana

Colegiul Tehnic ,,Panait Istrati” Brăila

            Am încercat să trec să trec în revistă câteva dintre cele mai frecvente greșeli legate de negație, greșeli de natură diversă ortografice, lexico-semantice și sintactico-semantice. Departe de a inventaria toate tipurile de greșeli, atrag atenția asupra diversității și a frecvenței ridicate a acestora în limbă.

1.      Din punct de vedere al ortografiei, cea mai răspândită greșeală din limba actuală privește scrierea cu cratimă a derivatelor cu prefixul non-, folosite mai ales de vorbitori instruiți:

 organizație non-guvernamentală, continuitate și non-continuitate, un corolar al non-agresiunii (Idei în dialog, 2005);

teritoriul lui non-unde, dimensiunea spirituală a non-acțiunii (Andrei Pleșu, Despre îngeri);

și foarte rară în texte fără pretenții:

 fostă asociație non-profit. (Libertatea, 2009).

            Grafia cu cratimă este incoerentă pentru că această marcă a negației, ca orice prefix, nu are autonomie, adică nu poate funcționa ca un cuvânt autonom. Conform convenției ortografice românești (formulată mai tranșant în tratatul Formarea cuvintelor, II și în Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, dar mai ales în DOOM2), prefixul se atașează la temă fără cratimă: nonconformist, nonexistențială, nonprofit, nonsens, nonvaloare, nonviolență etc. Acest tip de greșeală este explicabil atât prin aspectul neologic al acestui prefix, motiv pentru utilizator de a-l separa pe baza mai nouă sau mai veche, cât și prin faptul că în alte limbi ( engleză, franceză) grafia corectă, prin convenție, este cu cratimă.

2.                  Un aspect lexical care contravine normei este folosirea greșită a adverbului niciodată în construcții afirmative de tip comparativ:

 Descoperă acum noua smântână Danone, mai bună ca niciodată. (reclamă)

Africana, mai fină ca niciodată. (reclamă)

Cinci trucuri ca să fii mai fericită ca niciodată ( internet)

Corina Dănilă, mai frumoasă ca niciodată. (internet)

Mai mult decât niciodată ea are nevoie astăzi de întărire și de sprijin. (internet)

Categoric, senatorul C.V.T este conștient că acum, mai mult decât niciodată, poate ajunge la conducerea țării. (Ziua 2006)

            Adverbul niciodată - ,,În nici un moment, în nici o împrejurare, cu nici un (alt) prilej; nicicând, niciodinioară. * Ca niciodată= așa cum nu s-a întâmplat vreodată’’ – este greșit folosit, în contexte de tipul celor de mai sus, în locul adverbului oricând – ,,1. În orice timp, indiferent când, totdeauna, orișicând. 2. (Precedat de prepoziția ,,ca”, ,,decât”, în comparații ) în oricare alt moment” (DEX, 1998). Apariția greșită a lui niciodată determină o lectură inversă față de intenția vorbitorului: mai bună / fină / frumoasă / conștient ca (decât)niciodată înseamnă ,,n-a fost bună/ fină / frumoasă / conștient niciodată și nu este nici acum, nu acum este mai bună / fină / frumoasă decât în orice alt moment”, ceea ce, fără îndoială, vrea să transmită textul.

            Reluând o sugestie a lui Al. Graur, Constantin Dominte explică greșeala printr-un calc sintactic după franceză, unde jamais are atât sensul negativ ,,niciodată”, cât și sensul afirmativ ,,oricând”. Explicația este, desigur, valabilă pentru un anume stadiu al evoluției limbii române, însă, în limba actuală, s-ar putea aduce în discuție și influența limbii engleze, unde never acoperă, de asemenea, ambele sensuri. Greșeala este, de asemenea, explicabilă printr-o contaminare a acestor construcții comparative cu formulele fixe de tipul: a fost odată ca niciodată, mai bine mai târziu decât niciodată.

            3. Negația expletivă, asupra acestui tip de greșeală atrage atenția Al. Graur:,,Când zicem mă tem să nu fiu văzut sau mă tem să nu fiu pedepsit înțelegem mi-e teamă că o să fiu văzut, pedepsit, gramaticalizată în unele limbi precum franceza, este, în română, o marcare superfluă a negației ( prin apariția unui nu lipsit de semnificație ), o greșeală sintactico- semantică, având, ca și utilizarea greșită a aderbului niciodată, același efect invers față de intenția utilizatorului: Totuși, nu mă pot abține să nu vă aduc aminte de o replică bună dintr-o epocă rea(TV, 2009) vrea să însemne, fără îndoială ,,nu mă pot abține să nu-mi aduc aminte”. Această tentație trebuie s-o punem pe seama utilității de a ști cum să preveniți singuri de a nu deveni victima unor infractori are ca mesaj ,,cum să preveniți singuri să deveniți victima unor infractori”. Dacă pentru primul exemplu citirea ,,inversă” este mai ușor de trecut cu vederea, pentru cel de-al doilea, decodarea mesajului conduce chiar la opusul a ceea ce vrea să transmită textul.

            O formă specială de negație expletivă este negația verbală din propoziții subordonate circumstanțiale, creând confuzii chiar mai pregnante decât în situațiile anterioare:

            Nu putem să vorbim de integrarea, cu demnitate, în Uniunea Europeană fără să nu rezolvăm problemele majore ale României. Vrea să transmită, de fapt, ,,nu putem să vorbim de… fără să rezolvăm problemele”;

            Nu există seară fără să nu mă gândesc la noi, nu există dimineață fără să nu te fi visat (internet) ar trebui să însemne ,,nu există seară / dimineață fără să mă gândesc la noi / fără să te fi visat”;

            Nimeni nu poate trece fără să nu se oprească în fața acestei imagini a Sfintei Treimi (internet) ar însemna exact contrariul:,,nu poate trece fără să se oprească în fața acestei imagini”;

            Fernanda, pleacă înaite să nu fac vreo nebunie (TV, 2010) vrea să spună ,,pleacă înainte să fac vreo nebunie”.

            Observația mai generală este că negația este un fenomen lingvistic complex, care are reguli diferite de la o limbă la alta și care pune probleme chiar vorbitorilor nativi.

Bibliografie

1.      Constantin Dominte, Negația în limba română, București, Editura Fundației România de Mâine, 2003

2.      Al. Graur, Puțină gramatică II , București, Editura Academiei, 1988