Proiectarea instruirii pe competenţe

            Proiectarea instruirii în formele sale de bază (planificarea calendaristică anuală şi proiectarea unităţilor de învăţare) se poate realiza în conformitate cu elementele metodologice principale, redate în documentele din Curriculum Naţional şi cu modelele prezentate în ghidurile corespunzătoare.

            Această proiectare are tradiţii pentru învăţământul liceal, cu origini care au aproape un deceniu (odată cu realizarea primei programe pe competenţe, la clasa a IX-a).

            Proiectarea pe competenţe se bazează pe câmpul conceptual şi metodologic cunoscut, prin care sunt definite: proiectarea calendaristică anuală, unitatea de învăţare, proiectarea unităţilor de învăţare, competenţele specifice, competenţele generale, conţinuturile, detalieri ale conţinuturilor, resurse educaţionale, metodele de evaluare etc.

            Pentru proiectarea instruirii în învăţământul gimnazial, există experienţa proiectării pe obiective (în care obiectivele de referinţă sunt finalităţile procesului de învăţământ) practicată, mai mult sau mai puţin constant, ca reflectare a concepţiei promovate de ghidurile metodologice corespunzătoare.

            Proiectarea pe competenţe şi pe obiective au în comun un model relativ invariant de rubricaţie. Diferenţele apar în momentul în care se realizează trecerea de la proiectul instruirii, la aplicarea sa în practică.

            Prin obiectivele de referinţă se urmăreau anumite finalităţi (concretizate sau nu în obiective de învăţare), cu o formulare aparent mai vagă şi cu posibilitatea realizării unei „învăţări în sine”.

            Prin competenţe se urmăresc, însă, anumite abilităţi, deprinderi, tehnici de lucru, formulate într-un mod mai precis decât în cazul obiectivelor.

            Definirea competenţelor lasă un anumit loc şi unei părţi factuale, informative, precum şi unei dimensiuni atitudinale, pe lângă dimensiunea metodologică ce accentuează rezultatele instruirii în forma lor acţională, demonstrabilă.

            Elementul de noutate în proiectarea instruirii la gimnaziu îl constituie înlocuirea obiectivelor prin competenţe, atât în planificarea anuală, cât şi în proiectarea unităţilor de învăţare. Este necesară, însă, o asumare corespunzătoare de competenţe care urmează să fie atinse pe parcursul instruirii.

            Competenţele nu pot fi transformate în obiective de învăţare (sau în obiective cu un anumit grad de operaţionalitate) şi nici în „subcompetenţe”. Competenţele specifice se exercită în diferite situaţii de învăţare, prin anumite activităţi specifice, într-o varietate de forme şi pe baza unor suporturi corespunzătoare ofertate. Ele reprezintă totodată criterii orientative în procesul de evaluare.

            Între competenţe şi conţinuturi există o relaţie extrem de interesantă, astfel:

a)      aproape toate competenţele specifice din programele şcolare pot fi dezvoltate cu aproape toate conţinuturile programei şcolare (neexistând însă o corespondenţă biunivocă între ele);

b)      aproape toate conţinuturile permit exersarea unor situaţii şi activităţi de învăţare care să ducă la atingerea oricăror competenţe existente în programă (neexistând o corespondenţă biunivocă nici în acest sens);

c)      competenţele specifice este util să fie considerate ca „finalităţi” pragmatice imediate (dar şi de durată) ale procesului de instruire.