A ÎNVĂŢA ŞI A ÎNŢELEGE

                                                                                                                                             Mureşan-Chira Gabriel

                                                                                                                           Prof. Educator CRDEII, Cluj-Napoca

Procesul de învăţare doreşte modificarea unor structuri psihice şi comportamentale, dezvoltând gradual structuri cognitive, afective sau motorii, trecând de la stocarea pur şi simplu, la înţelegerea noţiunilor esenţialului, încurajând transferul de cunoştinţe dintr-o arie curriculară în alta, de la o disciplină de studiu la alta. Se accentuează conturarea unui unui stil de muncă intelectual pornind de la aceea că, experienţa de învăţare şcolară nu poate fi separată de viaţa de zi cu zi.                                                                                      

Cuvinte cheie: proces de învăţământ,  dimensiune operaţională, curriculum, învăţare eficientă

"Învăţătura prin constrângere nu e făcută să rămână, dar ceea ce pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă rămâne acolo pentru totdeauna. "

                                                  Sf. Ioan Gură de Aur

           Ca entitate cu structură dinamică, unitară, ca subsistem al sistemului de învăţământ, procesul de învăţământ subscrie elemente interactive ale unei activităţi deosebite, organizate sistematic, dinamice, în cadrul căreia elevii sau alţi beneficiari, sunt îndrumaţi de profesori cum să înveţe. Procesul de învăţământ deţine o dimensiune operaţională dependentă de decizia profesorului care, deţine libertatea de a realiza într-o anumită măsură, proiectarea, dezvoltarea curriculară, instruind, dinamizând permanent învăţarea, dobândirea de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi. Predarea, învăţarea şi evaluarea deţin frecvenţa cea mai mare fiind însăşi esenţa procesului de învăţământ, acestea deţinând calitatea de a fi interactive în cadrul unor activităţi mai mult sau mai puţin complexe funcţie de particularităţile bio-psiho-socio-culturale ale elevilor. Procesul de învăţământ prin dimensiunea funcţională a acestuia se angajează în anumite relaţii cu sistemul de învăţământ, în raporturi de o finalitate pedagogică prestabilită, în sensul în care instruirea nu se realizează haotic ci ordonat, ierarhizat, din aproape în aproape pe concentricitate şi aprofundarea unor nuanţe curriculare în vederea obţinerii unor abilităţi sau competenţe. Sistemul şcolar nu funcţionează izolat de mediul socio-economic ci, este găsit mereu sub incidenţa dinamicii sociale. Tocmai de aceea experienţele de învăţare trebuie să fie diversificate, ancorate puternic în concretul de zi cu zi.

          Deşi învăţarea ca formă superioară şi complexă de activitate este generată de reguli, principii, legi sau cutume, prin învăţare nu se urmăreşte numai însuşirea unor anumite cunoştinţe, date şi informaţii ştiinţifice sau noţiuni de cultură generală ci, se urmăreşte inclusiv dezvoltarea cognitivă a individului pe abilităţi, deprinderi mintale respectiv inteligenţe. Aşadar, învăţarea de tip şcolar desemnează schimbare relativ permanentă a cunoştinţelor în urma experienţei.

          Având în atenţie faptul că cererile societăţii contemporane se bazează din ce în ce mai mult pe solicitări intelectuale de scurtă sau de lungă durată funcţie de domeniul de activitate, învăţarea nu-şi poate permite să menţină sau să încurajeze o învăţare mecanicistă sau de suprafaţă ci, una de tip profunzime, de abilă analiză, bazată pe ordonări didactico-logice de descompunere a conţinuturilor curriculare pentru o mai bună prelucrare, analiză şi utilitare în anumite conjuncturi. Cu alte cuvinte învăţarea şi implicit materialul de învăţare nu trebuie să încurajeze memorarea şi redarea mecanică a acestuia ci mai degrabă să producă schimbări atitudinal-comportamentale profunde şi benefice însoţite de transferul acestor cunoştinţe din teorie în practică. Urmărind construcţia mintală a unor raţionamente logice asimilate prin metode teoretico-aplicative, experimentale, formarea unui stil de muncă intelectual este de dorit din mai multe motive, unul fiind şi acesta că experienţa de învăţare şcolară nu poate fi separată de viaţa de zi cu zi. Procesul de învăţare defineşte modificarea unor structuri psihice care se exprimă în comportamente, dezvoltând permenent structuri cognitive, afective sau motorii trecând de la stocarea pur şi simplu, la înţelegerea noţiunilor, esenţialului, încurajând transferul de cunoştinţe dintr-o arie curriculară în alta, de la o disciplină de studiu la alta. În acest sens se realizează trecerea de la o învăţare mecanică  bazată pe stocare masivă şi redare în general limitată şi secvenţială, la una cu profunde conotaţii logice, durabile în timp, operaţională în obiective şi conţinut având girul transferului din secţiunea teoretică în cea practică.

            Fluxul de învăţare reprezintă în aceste condiţii un pachet atractiv generator de dinamică cognitivă, libertate de iniţiativă, motivaţie şi potenţial ridicat de învăţare.

Referinţe bibliografice:

1. Elena, Bonchiş. Învăţarea şcolară: Teorii. Modele. Condiţii. Factori, Editura Universităţii Emanuel, Oradea, 2002.

2. Pavel, Mureşan. Învăţarea eficientă şi rapidă, Editura Ceres, Bucureşti, 1990.

3. Vasile, Chiş. Pedagogie contemporană. Pedagogia pentru competenţe. Colecţia Ştiinţele Educaţiei, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005.