AGRESIVITATEA UMANĂ ŞI INFLUENŢA ACESTEIA

ASUPRA PREŞCOLARILOR

                                                        Prof. Dulgheru Alina Simona,

Grădiniţa. Cu PP  “Clopotel”, Bârlad

Motto: "Omul va deveni mai bun, atunci când îi veţi arăta cum este el în realitate." (A. Cehov)

   Pornind de la analiza comportamentului preşcolarilor, nu mai este o curiozitate faptul că ei, la această vârstă, imită tot ceea ce văd. Astfel, vor face ceea ce facem noi, ca părinţi sau cadre didactice, vor fi influenţaţi de ceea ce le prezintă mass-media, vor fi produsul manifestărilor celor din mediul lor apropiat.

  De aceea, spun că agresivitatea noastră are repercusiuni asupra comportamentului copiilor şi că este important să ne controlăm noi, părinţii sau educatoarele, mai bine furia verbală sau comportamentală, pentru a reduce actele violente în rândul micuţilor sau, de ce nu, a tinerilor de mai târziu.

(Agresivitate – violenţă – adulţi – control – influenţă – preşcolari)

Nu mai este o revelaţie faptul că trăim într-o lume în care este tot mai pronunţat fenomenul agresivităţii. Cu aceste manifestări ne ciocnim zi de zi în cele mai diverse circumstanţe: în familie, la serviciu, în mijloacele de transport, pe stradă, pretutindeni. Comportamentul agresiv a devenit o normă, o obişnuinţă în relaţiile cu oamenii şi nu rareori chiar un mod de afirmare în cadrul unei comunităţi, o garanţie a reuşitei în afaceri. Într-un fel, agresivitatea în zilele noastre reprezintă un "rău necesar". Însă pentru o societate care tinde să atingă un nivel sporit de bunăstare, care aspiră la cele mai înalte valori ale culturii, care încearcă să diminueze traumele unui trecut şi a unei existenţe subordonate regimului totalitar, pentru o asemenea societate, agresivitatea constituie acel flagel, acel factor eroziv care surpă din temelie orice tentativă de constituire a unei comunităţi prospere şi neviciate. Opusul agresivităţii ar fi comportamentul prosocial, care presupune cooperare, toleranţă, echilibru. Pentru a găsi exemple privind comportamentul agresiv nu este nevoie de eforturi speciale. Interacţiunea agresivă se dovedeşte a fi cea mai nerentabilă pentru indivizi, iar cea mai avantajoasă este interacţiunea cooperantă. Agresivitatea, cu toate meritele pe care, trebuie să recunoaştem, le-a avut pe parcursul evoluţiei omului ca specie, a fost, totuşi, şi rămâne una din cele mai neplăcute şi mai dăunătoare forme de manifestare a comportamentului uman. Agresivitatea este şi va fi acel element al firii umane a cărui dezrădăcinare şi minimalizare va reprezenta un proces dificil şi îndelungat, dar atât de necesar pentru noi toţi. De soluţionarea acestei probleme va depinde în cele din urmă însăşi existenţa omenirii, deoarece în condiţiile ameninţării declanşării unui război nuclear, care este tot o formă de agresiune, pericolul e prea mare şi, din păcate, prea real pentru a nu i se acorda cea mai serioasă atenţie.

Datorită uriaşelor disponibilităţi privind mediatizarea, suntem, din nefericire, aproape zilnic martorii diferitelor forme de manifestare a agresivităţii (războaie, crime, jafuri, tâlhării, violuri, incendieri, distrugeri etc.). Delincvenţa şi infracţionalitatea constituie formele .de vârf. ale manifestării agresivităţii, iar statisticile întocmite în diferite ţări arată o creştere îngrijorătoare a ratelor acestui .flagel., acum la sfârşitul celui de-al doilea mileniu. Agresivitatea nu se confundă cu un comportament antisocial, cu delincvenţa şi infracţionalitatea. Sunt comise infracţiuni prin inacţiune, deci agresivitatea nu este prezentă. Destul de frecvent, agresivitatea este asociată şi chiar confundată cu violenţa. Desigur, de cele mai multe ori, comportamentul agresiv este şi violent, dar sunt şi cazuri de conduită agresivă (este clară intenţia de a vătăma, de a face rău), dar în forme nonviolente.

Una dintre cele mai vechi şi, totodată, dificile întrebări adresate psihologilor a fost aceea dacă echipamentul psihocomportamental al individului uman este dependent de factorul ereditar (zestrea ereditară) sau de factorul de mediu. Dacă problema s-a pus în legătură cu totul, desigur că, şi în ceea ce priveşte partea, ea a fost şi rămâne valabilă. Nu numai în legătură cu agresivitatea ne putem întreba dacă este sau nu înnăscută, ci şi în legătură cu oricare altă trăsătură de personalitate.

Cel mai frecvent, modelele de conduită agresivă pot fi întâlnite în:

a. familie (părinţii copiilor violenţi şi ai celor abuzaţi şi maltrataţi, adesea, provin ei înşişi din familii în care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa fizică);

b. mediul social (în comunităţile în care modelele de conduită agresivă sunt acceptate şi admirate, agresivitatea se transmite uşor noilor generaţii; de exemplu, subcultura violentă a unor grupuri de adolescenţi oferă membrilor lor multe modele de conduită agresivă);

c. mass-media (în special, televiziunea care oferă aproape zilnic modele de conduită agresivă fizică sau verbală).

            O problemă a secolului nostru o constituie agresivitatea copiilor. Toţi copiii se manifestă uneori agresiv. Copiii mici sunt printre cele mai agresive creaturi de pe planetă – în permanenţă ating, lovesc, muşcă, trag, împing şi aruncă diverse lucruri – deoarece sunt frustraţi de lipsa controlului, a puterii sau a abilităţii de a spune ce doresc. Dar numai fiindcă acest comportament este normal nu înseamnă ca trebuie să i se permită. Trebuie ajutat să înveţe cum să se confrunte cu propriile emoţii într-un mod mai productiv şi mai civilizat.De fiecare dată când copilul reacţionează violent trebuie să:

- să reacţioneze prompt,

- să fie pedepsit, dacă are peste 2 ani, poate înţelege consecinţele comportamentului său – o scurtă perioada de izolare în camera lui îl poate ajuta să-şi recapete controlul,

- să-şi ceară iertare,

- să fie ajutat să-şi înţeleagă sentimentele.

Într-o lume în care agresivitatea este parcă un mod obişnuit de a supravieţui, cel mai important e să-i ajutăm pe cei mici, ca parinţi sau cadre didactice, să înveţe metode mai bune de a-şi administra emoţiile, să ne controlăm noi mai bine furia verbală sau comportamentală, în vederea reducerii, pe viitor, a bolnavelor acte violente.

Bibliografie:

·        Romiţă Iuciu, MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI, Editura Polirom, Bucureşti, 2005

·        Adrian Neculau (coordonator), PSIHOLOGIE SOCIALĂ - Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iaşi, 1996

·        www.desprecopii.com

·        www.elady.ro

·        www.facultate.regielive.ro

·        www.psihoterapie.net

·        www.sfatulmedicului.ro