BINOMUL VÂRSTĂ-ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA

PE TOT PARCURSUL VIEȚII

Alexandra Pepelea

Profesor, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi

Când învățăm? Există o vârstă optimă la care individul atinge maximum de productivitate intelectuală și creativă ? Este învățarea la vîrstele adulte substanțial diferită de cea la vârstele copilăriei? Astfel de întrebări au făcut obiectul de interes al domeniului educației adulților și au semnificații importante pentru conceptul învățării pe tot parcursul vieții.

Punctul de vedere larg răspândit este acela că vârstele convenționale de școlarizare sunt cele mai propice învățării. Cercetătorii susțin că foarte puține lucruri valoroase se învață după 25 de ani, că productivitatea creativă se epuizează în mod normal în jurul vârstei de 40. Teoriile tradiționale asupra dezvoltării intelectuale susțin că există o creștere rapidă în prima parte a vieții, un vârf la vârstele relativ tinere, o perioadă plată de stabilitate și un declin rapid în viața adultă târzie.

Opinia convențională este că oamenii se deteriorează rapid din punct de vedere intelectual după  40 de ani sau în jurul acestei vârste și capacitatea lor de învățare se alterează odată cu înaintarea în vârstă.

Există, pe de altă parte, teoriile centrate pe psihologia vârstelor și pe ideea dezvoltării continue, problematizate în educația adulților, domeniu inexistent, la noi, până nu demult.

În analiza binomului vârstă –învățare, cercetătorii au asociat, de exemplu, vârstele cu  implicarea profesională: tinerețea(de la 25 la 44 de ani) cu integrarea în profesie/ identificarea domeniului profesional specific, vârstele înaintate (44-65 de ani) cu stadiul menținerii  în domeniul profesional ales și, după vârsta de 65 de ani, dezangajarea profesională. Se susține existența unui platou cognitiv și intelectual între 15-20 de ani și 30-40 de ani, cea mai avantajoasă vârstă pentru învățare fiind cuprinsă între 20-25 de ani, după care, în jur de 42, se produce un declin al capacității de învățare de circa 1% pe an.

Studiile asupra evoluției în ontogeneză a capacităților intelectuale, fizice și senzoriale ale adultului, efectuate în contextul analizei capacității de învățare a acestuia, susțin, așadar, principiul activ al interacțiunii binomului vârstă-învățare.

Totuși, potrivit concluziei rezumative a mai multor studii, efectuate în perioade diferite de timp, de-a lungul vieții omului sănătos, vârsta nu influențează învățarea. S-a demonstrat că adulții caută  continuu oportunități de a învăța, deși nu neapărat în forma unei școlarizări convenționale, că sunt capabili să învețe chiar la vârste înaintate (cazul unui bătrân de 88 de ani, care a învățat  să traducă admirabil din germană în engleză sau al unor persoane în vârstă care au reușit să traducă, după numai șase luni de instruire, la un nivel  ridicat). Mai mult, motivați de cerințe socio-economice din ce în ce mai crescute, oamenii aleg să se recalifice, să învețe altceva, să dobândească noi deprinderi , care să-i ajute să evolueze profesional și social. Astfel, învățarea este atât un proces intern, psihologic, al dezvoltării și achizițiilor cognitive, dar în același timp este și procesul interacțiunii externe cu universul material și cu mediul social, prin care cel care învață observă, face, dobândește ceva.

Transformările din societate, natura relațiilor cu mediul social, dorința de independență țin de dimensiunea socială a învățării și îi implică pe adulți. Aceștia, spre deosebire de copii, trebuie să își asume roluri sociale, prin urmare își vor dirija învățarea spre atingerea acestui scop. Asumarea rolului social implică un comportament așteptat, tipic. Legile sociale sunt cele care stabilesc principalele evenimente care intervin în cursul vieții individului: copilăria este asociată cu perioada de școlarizare, tinerețea cu activitatea profesională, maturitatea cu întemeierea unei familii și continuarea activității în muncă, bătrânețea cu retragerea din activitatea profesională. Normele și regulile sociale cu privire la vârstă, precum și semnificația cursului vieții creează ceea ce unii autori definesc „ciclul de viață normal predictibil”, adică comportamentele și rolurile asociate fiecărei perioade de vârstă. La fel de adevărat este și faptul că, în societatea globalizată de azi, respectarea acestor ”legi sociale”, precum și comportamentul predictibil al indivizilor, sunt cu mult mai flexibile decât înainte. Normele legate de vârstă au devenit mai fluide și mai instabile, vârsta nu mai fixează limite precise pentru exercitarea de roluri. Astfel, unele persoane  își schimbă profesia la 40 sau la 50 de ani și se pot întoarce la școală la orice vârstă. Oamenii se implică simultan în diverse activități, dobândind experiențe multiple. Diversificarea activităților de învățare, a acțiunilor, „simultaneizarea” acestora este, cu siguranță, o cale de ieșire din impasul plictiselii, al stresului,al demotivării.

 Din perspectiva sociologiei vârstelor, învățarea pe tot parcursul vieții este considerată unul dintre factorii principali responsabili de longevitatea și activismul omului. Ființa umană caută să știe, să descopere, să învețe, păstrându-și, astfel, vitalitatea, tonusul necesare unui unui organism sănătos. Într-un climat propice, în condiții favorabile, atât bărbații, cât și femeile își pot demonstra capacitățile de învățare.

Bibliografie

Dave, R.H, Fundamentele educației permanente, „Editura Didactică și Pedagogică”, 1991

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura „Polirom”, Iași, 2002

Lowe, Hans, Introducere în psihologia învățării la adulți, „Editura Didactică și Pedagogică”, București, 1978