CARTEA - DRUMUL SPRE LIBERTATE

Prof. înv. primar Iosim Daniela Cristina

Şcoala Gimnnazială Nr. 4 ,,Fraţii Popeea”

Fiecare om de carte, gânditor al vremurilor trecute şi de azi, defineşte şi arată cu multă prisosinţă influenţa pe care o exercită cartea asupra educării omului. Literatura este o formă de exprimare şi de cunoaştere a realităţii prin intermediul imaginii artistice. Operele literare dau o sintetizare a realităţii în imagini artistice, influenţând gândirea, sentimentele şi conştiinţa cititorului.

Cartea este cel mai bun prieten, nu trădează, nu răneşte, nu loveşte. Cartea ne ajută să nu murim spiritual, învăţând toată viaţa. Trăim prin lectură, suntem curioşi să aflăm, intrăm cu emoţie în universul cărţii şi credem că am devenit adevăratul ei stăpân. Cartea ne însoţeşte în serile singuratice, în nopţile fără somn, în dorinţa de a şti mai mult, în zilele ploioase de vacanţă sau în călătoriile la distanţe mari.

Privesc cu dezamăgire un fenomen care ne îngrijorează pe toţi, educatori sau părinţi, îndepărtarea copiilor şi tinerilor de carte, de lectură. Ne întrebăm de ce copiii citesc tot mai puţin sau deloc, ce cauze produc acest fenomen şi care ar fi căile de a-i face să se întoarcă la cărţi. Un mare duşman al cărţilor poate fi considerat calculatorul, el fiind cel care a luat şi locul sportului, al jocului cu alţi copii, al excursiilor şi plimbărilor în natură. Nu vreau să susţin ineficienţa calculatorului, vreau să îi dau cărţii o şansă – aceea de a fi din nou prietena copiilor. De aceea am încercat în 30 de ani de activitate la catedră să creez o punte între copil şi carte, să ofer exemplul personal, să-i însoţesc în călătoria în lumea cărţilor şi să-i las să fie chiar ei personaje, scriitori sau critici. Pornind de la magia cuvântului, de la marea lui forţă de sugestie, am propus mai multe jocuri atractive şi amuzante, care au dezvoltat vocabularul copiilor şi imaginaţia lor creatoare.

Iată cum am ajuns, pornind de la ideea că fiecare avem ceva de spus, că fiecare spune în felul său, alegând cuvintele şi conţinutul într-un mod aparte, să citim mai mult, să povestim mai mult, să fim atenţi la modul de exprimare, să ne corectăm greşelile şi ce este cel mai frumos – să scriem noi, cei mici din clasa a II-a. Mai întâi am scris puţin şi am desenat mai mult. Apoi, textul a prins contur, povestea s-a lungit, personajele au început să vorbească, semnele de punctuaţie s-au aşezat cuminţi la locurile lor şi a apărut ,,Povestea mea”. Aşa cum desenează cu plăcere şi cum au curaj să se joace cu acuarelele şi creioanele colorate, tot aşa au învăţat să se joace cu cuvintele, să nu le fie teamă să inventeze, să-şi imagineze tot felul de întâmplări. La început textele rămâneau pe caietele lor, apoi au fost aşezate la colţul de lectură, apoi le-am oferit spre citire colegilor din celelalte clase a II-a, părinţilor şi unele au participat chiar la concursuri judeţene sau naţionale. Mare le-a fost bucuria când au primit premii pentru compunerile despre iarnă. Îi atrag ideile trăsnite, personajele ciudate, proiectează cu uşurinţă calităţi sau defecte omeneşti în personaje din lumea animalelor. Sunt buni prieteni cu Făt-Frumos sau cu Zmeul, îşi pot imagina că Ileana Cosânzeana este bătrână, urâtă, cocoşată. Zâna Măseluţă poate fi răutăcioasă, Omul de Zăpadă poate fi bătăuş, iar iepuraşul se poate lupta cu vulpea. Folosirea poveştilor pe dos îi trimite întâi la text, la citirea poveştii adevărate şi abia apoi pot întoarce povestea pe dos. Se distrează şi crează în acelaşi timp! Aşteaptă cu nerăbdare ora în care pot da frâu liber imaginaţiei.

Am ales ca temă ,,Iarna”. Am vorbit în clasă despre felul în care animalele se bucură de zăpadă, cât de important este soarele pentru ca ziua să fie frumoasă, ce probleme pot avea oamenii de zăpadă, vrăbiuţele sau ursul. Am căutat împreună expresii frumoase despre anotimpul iarna, ne-am imaginat întâmplări hazlii cu personaje reale sau inventate. Am specificat de la început că au libertate deplină în alegerea personajelor, întâmplării sau dialogului. Aşa am reuşit să le dăm viaţă personajelor din ,,Poveştile Iernii”!

,,Eu sunt Omul de Zăpadă şi m-am născut în faţa unui bloc. Sunt îmbrăcat frumos şi sunt făcut din trei bulgări mari de nea.

Ieri un iepuraş s-a strecurat lângă mine şi m-a întrebat:

Cum ai ajuns tu aici? Ieri nu te-am văzut!

Ieri au venit doi băieţi, au făcut câţiva bulgări şi din aceştia m-au construit pe mine. Uite ce burtă mare am! Din buzunarul unui băiat a apărut şi frumuseţea asta de morcov! Îţi place nasul meu?

Ţi-aş mânca frumuseţea de nas!

Te rog, nu-l mânca! Ce om de zăpadă ai văzut fără nas?

Atunci facem un târg. Îmi dai morcovul şi eu îţi aduc un con de brad! Vrei?

Da. Hai să facem târgul! am spus eu.

Am făcut târgul şi am rămas prieteni. Iepuraşul mă vizitează în fiecare zi.”

,, Numele meu este O.Z. Aţi ghicit de unde vine: Omul de Zăpadă! Am crescut în curtea din faţă când Paul şi Andreea s-au jucat cu zăpadă.

Paul a făcut trei bulgări mari, iar Andreea a adus din casă un morcov, un fular şi două mănuşi. A fugit apoi în magazie şi mi-a dat doi cărbuni, o pălărie veche şi o mătură. M-au ridicat chiar în faţa porţii, aşa că am devenit paznic!

Din curtea din spate mă priveau doi ochi lucitori. Ce să fie oare? Era Gimi, cel mai iute căţel! A împins poarta cu lăbuţele şi m-am pomenit cu el lângă mine! S-a apropiat de mine, m-a mirosit, m-a lătrat şi mi-a furat o mănuşă. Ce spaimă am tras! Norocul meu că Paul l-a văzut şi a venit să mă salveze.

Gimi s-a întors în ţarc, eu am primit înapoi mănuşa şi rolul de paznic al porţii. Îmi place să mă joc cu Paul şi Andreea!”

,,Într-o zi frumoasă de iarnă un om de zăpadă s-a trezit cu nişte vrăbiuţe pe un umăr. Ele ciripeau vesele şi priveau cerul senin.

Omul de zăpadă le-a ascultat o vreme, apoi le-a întrebat:

Cine sunteţi voi?

Vrăbiuţele s-au oprit mirate din ciripit şi s-au uitat mai atente la el.

Noi suntem Cira, Fira, Mira şi Zira, cele mai vesele vrăbiuţe. Tu cine eşti?

Sunt un om de nea tare trist... Eu nu pot zbura ca voi, eu nu pot povesti cu nimeni şi mi-e frică să mă gândesc la iepuraş! Dacă îmi fură morcovul?

Nu te întrista! Te ajutăm noi!

Toate şi-au luat zborul şi s-au întors pe rând. Cira a adus pietricele şi i-a făcut nasturi. Fira a adus crenguţe uscate şi i-a făcut mâini. Mira a adus un con de brad şi i-a făcut alt nas. Zira s-a întors însoţită de iepuraş. Omul de zăpadă a încercat să ţipe, dar Zira l-a liniştit.

Dacă păstrezi conul de brad şi îi dai iepuraşului morcovul, o să ai şi un prieten! Va veni să stea de vorbă cu tine în fiecare zi!

Păsărelele au ciripit voioase, iepuraşul s-a bucurat de o masă bună, iar omul de zăpadă a zâmbit fericit Avea acum prieteni!”

Aceste trei poveşti au participat la un concurs şi aşteptăm aprecierile organizatorilor. Toate poveştile le-am strâns într-o carte, nu una tipărită, ci una scrisă de ei, cu stiloul, cu paginile vesele, pline de desene frumos colorate. Am numit cartea noastră ,,Poveştile Iernii”, prima pagină a fost plină de numele autorilor. Fiecare şi-a scris numele şi a desenat un fulg de nea. Fiecare din ei a pus în povestea sa o mică parte din sufletul său, întâmplări din viaţa sa. Când omul de zăpadă este trist, nu are prieteni sau are o problemă cu păsărelele sau iepuraşii, îi recunosc pe autorii acestor poveşti. Singuri au găsit rezolvări ale problemelor personale în moduri neaşteptate. Ce bucurie am citit în ochii lor când am invitat părinţii la o oră de lectură şi le-au citit poveştile scrise de ei! Vocabularul nu este foarte bogat, uneori semnele de punctuaţie adorm sau întârzie să apară.

Am combinat de cele mai multe ori scrisul, cititul şi desenul sau pictura. Un alt exerciţiu la care copiii au participat cu entuziasm a fost ,,Povestea numelui meu”. Şi-au scris fiecare prenumele cu litere mari de tipar şi lângă fiecare literă au desenat o imagine. Au colorat totul cât mai vesel şi apoi au aflat că personajele sau obiectele desenate de ei vor da viaţă unei poveşti: povestea numelui lor. Au scris cu plăcere, au desenat cu plăcere, au citit cu plăcere. S-au amuzat de ideile colegilor şi de cât de diferite pot fi poveştile aceluiaşi nume.

ANA – avion, nor, arici

Într-o zi frumoasă de primăvară, când soarele mângâia mugurii copacilor şi aripile fluturaşilor, un avion zăpăcit a pornit să zboare din floare în floare. Bâzâia vesel şi povestea ce a văzut în zborul său. Un nor alb şi pufos care se minuna cât este de frumos, l-a întrebat unde e Primăvara. Avionul, glumeţ, i-a spus că e închisă în căsuţa Ariciului Ţepos. Norul s-a mirat, s-a uitat în jurul lui şi a spus: ,,Primăvara e aici!”.

Poveştile lor însoţite de desene au dat viaţă unei noi idei – am scris împreună cartea ,,Poveştile literelor”. Nu o carte adevărată âncă, dar ne-am pus ambiţia să facem şi acest lucru.

Am câştigat o avere: dragostea pentru cărţi! Au început să caute cărţile, să vorbească despre ele, să dramatizeze scene din cărţi. Picturile lor întruchipează de multe ori zâne, cavaleri , sirene, oameni de zăpadă care ilustrează plăcerea de a crea, inocenţa cu care îşi lasă imaginaţia să zboare, sunt creativi fără să le fie teamă că cineva va râde de ceea ce spun, scriu sau desenează.

Prinţesa Iarna Mama Oraşul literelor

Voi încerca de fiecare dată să-i determin să fie creativi, să materializeze idei în altfel de poveşti decât cele scrise de autorii consacraţi. Poeziile le vor elibera sufletul şi le vor da şansa să se joace cu jucării – cuvinte, cu versuri, mai scurte sau mai lungi, cu rime sau cu versuri albe, cu vorbe ce întruchipează gânduri sau sentimente. Îmi doresc să le ofer ocazia să descopere că pot schimba lumea, că pot face lucuri bune, că pot avea încredere în ei.

,,Educaţia are succes dacă îi face pe elevi să vadă cum apare lumea în ochii unor indivizi care poartă ochelari foarte diferiţi.” H. Gardner

Prinţesa florilor Poveşti din acvariu

Cartea poate deschide drumul spre libertate – libertatea de a şti, de a gândi, de a interpreta, de a avea păreri, de a susţine propria părere, de a alege, de a fi critic, de a crea. Este cea mai frumoasă cale de cunoaştere a lumii în care trăim. Ea ne prezintă lumea văzută de oameni din timpuri diferite, de oameni din zone diferite, bogaţi sau săraci, tineri sau bătrâni, buni sau răi, fericiţi sau trişti. Ne dă libertatea de a citi sau de a scrie despre ceea ce ne face plăcere sau ne deranjează. Este o moştenire primită şi dată apoi mai departe. Este cea mai valoroasă comoară!

Copilul este o făptură făcută pentru iubire şi care tânjeşte după atenţie şi iubire. Dacă are încredere în părerile învăţătorului şi ale colegilor săi, în părerile părinţilor sau bunicilor, aceştia sunt sunt cei care îi vor influenţa dezvoltarea. Dacă în casa în care locuieşte cărţile sunt privite cu dragoste şi preţuire, va preţui şi el cărţile. Dacă micile poezioare scrise de el vor găsi persoane care să le asculte, ele vor deveni poeme. Dacă va împleti scrisul şi desenul, va învăţa să aibă un spirit liber, va vedea lumea prin ochii de copil şi mai târziu prin ochii tânărului.

Dr. Howard Gardner spunea în cartea sa ,,Inteligenţe multiple – Noi orizonturi pentru teorie şi practică” :

,,Îmi doresc pentru copiii mei ca aceştia să înţeleagă lumea nu numai pentru faptul că lumea este fascinantă şi mintea omului este curioasă. Vreau ca ei să înţeleagă lumea astfel încât să o poată face mai bună. Cunoaşterea nu este acelaşi lucru cu moralitatea, dar, dacă vrem să evităm greşelile anterioare şi să avansăm pe direcţii productive, trebuie să fim în stare să înţelegem. O parte importantă a acestei înţelegeri constă în a şti cine suntem şi ce putem face... În ultimă instanţă, trebuie să sintetizăm pentru noi înşine ceea ce înţelegem. Într-o lume imperfectă pe care o putem influenţa în bine sau în rău, conştientizarea faptului că orice încercare contează este aceea care ne defineşte ca fiinţe umane."

Bibliografie

Chapman, G. – Cele cinci limbaje ale iubirii, Editura ,,Curtea Veche”, Bucureşti, 2008

Gardner, H. – Munca bine făcută, Editura Sigma, Bucureşti, 2011

Gardner, H. – Inteligenţe multiple – Noi orizonturi pentru teorie şi practică, Editura Sigma, Bucureşti, 2007

Gardner, H. – Teoria inteligenţelor multiple,

Moldoveanu, Maria – Mentalitatea creativă, Editura Coresi, Bucureşti, 2001

Revista INTERFERENŢE DIDACTICE, Anul X, Nr. 4/2013

Rodari, G. – Gramatica fanteziei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980