Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Cazul vocativ
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Ianuarie 2019 00:00

CAZUL VOCATIV

Profesor Nae Mihaela,

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Piteşti

Cazul vocativ are o situaţie diferită faţă de celelalte patru cazuri, deoarece nu apare decât la substantivele care desemnează persoane, fiinţe sau obiecte personificate şi exprimă o chemare adresata cuiva în scopul de a-i atrage atenţia asupra unei comunicări.

Se caracterizează prin intonaţia suplimentară specifică şi prin afixele caracteristice –e, -ule (masculin şi neutru singular: băiete!, Iuliane!, ginere!, copilule!, Popescule!, codrule!, tabloule, papagalule!, studentule!, bunicule!, băieţaşule!, urâtule!, tătuţule! ), -o (feminin singular: Dumitro!, fericito! ) şi –lor (tuturor genurilor plural: taţilor!, voinicilor!, gospodinelor!), dar pe lângă aceste desinenţe se mai folosesc şi cele de nominativ (paralel sau numai ele). Cu desinenţa –o se formează vocativul peiorativ de la popă- popo!.

Unele substantive au forme duble de vocativ, fiecare cu alt înţeles: soră/ soră! (soră de caritate)/ soro!(grad de rudenie). Este un caz deosebit de celelalte pentru că este încărcat de afectivitatea interlocutorilor, fiind cazul adresării directe, reprezentat implicit la persoana a II –a.

Forma de vocativ în –ule are conţinut afectiv spre deosebire de corespondenta ei în –e şi de cea egală cu nominativul, care sunt neutre din acest punct de vedere: „voinice!/ voinicule!”. La numele proprii vocativul poate exprima uneori o notă de intimitate: „Dorine!/, faţa de Dorin!”.

Prin marea sa libertate de mişcare şi prin numărul relativ mare de afixe caracteristice, cazul vocativ capătă variante şi bogate întrebuinţări stilistice. Vocativul exprimă o gamă foarte largă şi foarte diferită de sentimente: de la subtilitate până la vehemenţă, de la duioşie până la mânie şi revoltă, de la respect şi admiraţie până la dezgust şi exasperare, de la bucurie până la durerea insuportabilă.

În româna contemporană există tendinţa de folosire tot mai frecventă a nominativului cu valoare de vocativ: Domnul! Doamna!, aceeaşi tendinţă există şi la numele proprii de persoane: Marin!, Radu!, Ilinca! (alături de : Marine!, Radule!) şi chiar la inanimate în context cu un imperativ: „Prăvală-te, deal!

Pentru substantivele feminine omonimia cu un aparent nominativ este veche: „babă!, copilă!, Marie!”. Orice substantiv comun poate avea vocativul egal cu nominativul nearticulat dacă este însoţit de un determinant adjectival: apă adâncă!, pădure fermecată!.

Vocativul face parte din propoziţie, având funcţiunea de semnal, de adresare, dar nu îndeplineşte rolul nici unei părţi de propoziţie. El nu se întrebuinţează decât ca mijloc familiar de adresare sau ca mijloc de invocare. Foarte des vocativul apare însoţind propoziţii imperative sau interogative, fiind mai expresiv când aceste propoziţii sunt eliptice de predicat, uneori el singur stabileşte o comunicare: Dumitrache, azi te duci la horă? (Z. Stancu, Desculţ), „Coniţă! Uite Ionel! Vrea sa-mi răstoarne maşina/ Sări, coniţă!” (I.L. Caragiale, Vizită…).

Topica vocativului nu este fixă, putând apare la începutul, la mijlocul sau la sfârşitul propoziţiei sau al frazei., dar intonaţia specifică vocativului se distinge cel mai bine la începutul propoziţiei: „Ioane, cată să nu dăm cinstea pe ruşine şi pacea pe gâlceavă! / nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola/ Degeaba te mai sclifoseşti, Ioane!” (I. Creangă, Amintiri din copilărie).

Vocativul se foloseşte în vorbirea familiară, pentru a da o mai mare intensitate chemării, fie cu formă proprie, fie cu o formă identică cu a nominativului şi apare deseori însoţit de interjecţiile: mă!, bre!, măi! : „Mă, nene, frumoasă mai esti!”.

Unele substantive au la forma de vocativ o valoare stilistică: băiatule ! sau băieţilor!, folosite cu sens peiorativ în limba vorbită, în comparaţie cu sensul propriu în limba literară: bunico!, în limba vorbită şi familiară şi bunică!, în cea literară.

Când pentru adresare se folosesc două substantive, dintre care al doilea este determinantul celui dintâi, primul se pune la vocativ, iar al doilea la nominativ: „Domnule director, sunteţi căutat la telefon!

Vocativul nu îndeplineşte funcţia unei părţi de propoziţie propriu-zise, rolul său este de a trage atenţia asupra unei părţi de propoziţie sau asupra unui enunţ întreg. Acesta trebuie plasat întotdeauna între virgule, indiferent de topică, deoarece este izolat în propoziţie şi se exprimă prin pauze şi printr-o intonaţie particulară.

Bibliografie:

1. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Editura Humanitas, Bucucureşti, 2001;

2. Eugen Câmpeanu, Substantivul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

3. Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Editura Garamond, Bucureşti, 1970.



 

Ultima actualizare în Marţi, 12 Februarie 2019 22:12
 

Revista cu ISSN

Integrarea copiilor cu deficienta de auz

INTEGRAREA COPIILOR CU DEFICIENŢĂ DE AUZ   Martinconi Noemi, profesor de psihopedagogie specială Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă ,,Alexandru Roşca Lugoj”   Deoarece pierderea auzului la vârste mici determină imposibilitatea dezvoltării normale a limbajului şi,...

Read more

Programul a doua sansa

Ordin privind aplicarea programului “A doua sansa”. Metodologia privind organizarea procesului de invatamant in cadrul programului “A doua sansa” pentru invatamantul preuniversitar

Read more

Despre invatarea umana

DESPRE ÎNVĂŢAREA UMANĂ   Profesor psihopedagog Ştefănescu Adreana Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională “Speranţa” Timişoara   Argument. Materialul cuprinde noţiuni despre învăţare şi teorii cunoscute ale învăţării promovate de savanţi în diferite perioade ale...

Read more

Dualismul poetic Grigore Alexandrescu

DUALISMUL POETIC. GRIGORE ALEXANDRESCU   Prof. Becheru Ramona Florentina Grup Şcolar Ferdinand I Rm.Vâlcea     Grigore Alexandrescu a creat în două registre estetice, aparent distincte, exprimând contradicţiile conştiinţei sale, ireductibile, interogative, greu de conciliat. Acest...

Read more

Ideea romaneasca de existenta

IDEEA ROMÂNEASCĂ DE EXISTENŢĂ   Prof. Maghiar Adina S08 „Arany Janos”, Salonta        Ideea românească despre Dumnezeu transformă o fiinţă abstractă, o putere impersonală, într-o fiinţă reală, particulară, într-un ins. Între creaţie şi întrupare...

Read more

Evaluarea scrisa

EVALUAREA SCRISĂ   Prof. Marian Mihaela, Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuşi”   Rezumat: Evaluarea scrisă reprezintă o modalitate economică de verificare,  deoarece permite ca într-un timp relativ scurt să se verifice randamentul unui număr mare...

Read more

Sincronie si diacronie

SINCRONIE ŞI DIACRONIE Profesor Andra Elena Diaconu, Școala Gimnazială Fitionești, județul Vrancea Modul de cercetare sincronic nu se opune categoric cercetării istorice, evolutive, diacronice, ci apare ca o completare necesară,...

Read more

Povestea foii de hartie

„POVESTEA FOII DE HÂRTIE” (proiectul ce a reprezentat România...)   Prof. Ofelia Cornelia POPA Şcoala Gimnazială Panticeu, judeţul Cluj   Rezumatul lucrării Prin acest proiect interdisciplinar, derulat la nivelul Şcolii Gimnaziale Panticeu, am dorit să contribuim la...

Read more