CE ESTE EVALUAREA REZULTATELOR ŞCOLARE?

                                                                                                   Prof. DOBREA MONICA

Şcoala cu cls. I-VIII „Înv. N. Pâslaru” Caşin, jud. Bacău

           Procesul de învăţământ reprezintă subsistemul praxiologic al sistemului de învăţământ, finalizat la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare. Una dintre caracteristicile generale ale procesului de învăţământ este aceea de autoreglare a activităţii cadrului didactic în funcţie de răspunsurile elevilor la nivelul unor circuite de conexiune inversă, deschisă spre (auto)perfecţionare. Evaluarea asigură realizarea efectivă a circuitului de conexiune inversă externă necesar la nivelul structurii acţiunii didactice în vederea autoreglării permanente a acesteia. În măsura în care stimulează şi apariţia circuitului de conexiune inversă internă (premisa transformării obiectului instruirii în subiect al instruirii), evaluarea devine chiar o activitate comună cadrului didactic şi a elevului (autoevaluarea). Din această perspectivă evaluarea este implicată în fiecare moment al activităţii de predare-învăţare (S. Cristea,1997, p. 140).

      I.T. Radu defineşte evaluarea ca activitatea prin care sunt colectate, prelucrate şi interpretate informaţiile privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obţine, aprecierea acestora pe baza unor criterii şi prin care este influenţată evoluţia sistemului.

     Ca sens particular, evaluare pedagogică „vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare”(I. Nicola, 2003, p.469).

      Teoria şi practica evaluării în învăţământ înregistrează o mare varietate de moduri de adoptare şi de înţelegere a rolului acţiunilor evaluative. Evaluarea rezultatelor şcolare este uneori redusă la noţiuni ca „a verifica”, „a nota”, „a aprecia”. Ea este o tehnică, o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii mintale şi acţionale, intelectuale, atitudinale, afective care precizează:

-         obiectivele şi conţinuturile ce trebuie evaluate;

-         scopul şi perspectiva deciziei;

-         momentul evaluării;

-         cum se evaluează;

-         cum se prelucrează datele şi cum sunt valorizate informaţiile;

-         criteriile pe baza cărora se evaluează (Gh. Dumitriu, 2004, p.342).

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoştinţelor sau ca un mijloc de măsurare obiectivă, ci şi ca o cale de perfecţionare care presupune o strategie globală asupra formării. Ea nu este o etapă supraadăugată ori suprapusă procesului de învăţare, ci constituie un act integrat activităţii pedagogice (C. Cocoş,1998, p.386).

       Evaluare rezultatelor şcolare este dominantă şi în cadrul sistemului integrat de evaluare. Rolul său central îşi găseşte justificare în multitudinea de factori care determină comportamentul elevilor şi în categoriile diverse de auditoriu care beneficiază sau sunt interesate de rezultatele şcolare: factori de decizie, cadre didactice, elevi, părinţi, autori de curriculum şi manuale, instituţii care angajează forţă de muncă, publicul larg (A.Stoica, 2007, p.40).

       Rezultatele şcolare nu se referă numai la achiziţiile elevilor în domeniul cognitiv-cunoştinţe, priceperi, capacităţi, abilităţi, ci la întregul spectru de comportamente care contribuie la dezvoltarea personalităţii elevului: comportamente şcolare din plan afectiv şi psihomotor, unele rezultate extraşcolare – cu influenţă directă asupra rezultatelor extraşcolare, deprinderi autoevaluative sau rezultatele neintenţionate ale procesului de instruire.

      I.T. Radu enumeră următoarele patru tipuri de rezultate şcolare:

      - cunoştinţe acumulate (date, fapte, concepte, definiţii, formule ş.a.);

      - capacitatea de aplicare a cunoştinţelor în realizarea unor acţiuni practice, a unor demersuri teoretice, concretizată în priceperi, deprinderi, stăpânirea unor moduri de lucru (tehnici);

      - capacităţi intelectuale, exprimate în elaborarea de raţionamente, puterea de argumentare şi de interpretare, independenţa în gândire, capacitatea de a efectua operaţii logice, creativitatea ş.a.;

       - trăsături de personalitate, atitudini, conduite formate (I. Radu, 1981, p. 112).

A evalua rezultatele şcolare înseamnă a determina măsura în care obiectivele procesului

de învăţământ au fost realizate, precum şi eficienţa strategiilor didactice utilizate(Gh. Dumitriu, 2004, p. 343).

           1.2.1. Operaţiile evaluării sunt:

-         măsurarea – utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri (cifre, litere) şi un ansamblu de fenomene şi obiecte sau elemente ale acestora, conform unor caracteristici pe care le posedă (Cât de mult?, Ce cantitate?, Ce dimensiune?);

-         aprecierea -  presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat, pe baza datelor obţinute prin măsurare, prin raportarea datelor la un termen de referinţă, la un sistem de valori sau criterii (Cum este?, Ce valoare are? ş.a.)

-         măsurarea şi aprecierea servesc deciziei, respectiv hotărârii unor soluţii pentru perfecţionarea procesului şi rezultatelor.

 O evaluare eficiectă trebuie să includă toate cele trei operaţii.

           1.2.2. Scopurile evaluării:

-         Monitorizarea progresului şcolar pe parcursul procesului de instruire. Elevul primeşte

informaţii privind stadiul pe care l-a atins în realizarea obiectivelor educaţionale, precum şi informaţii despre erorile şi dificultăţile sale de învăţare. Ea se realizează prin intermediul standardelor şi indicatorilor de proces.

-         Diagnoza rezultatelor şcolare „tratează” problemele nerezolvate ale elevului

(erorile şi dificultăţile de învăţare). Aceasta se realizează prin strategia de evaluare formativă.

-         Certificarea nivelului de cunoştinţe şi de capacităţi la şfârşitul unei perioade lungi de

instruire: an şcolar, ciclu de învăţământ ş.a. Ea se desfăşoară cu precădere sub forma examenului. Ca strategie este utilizată evaluarea sumativă.

-         Selecţia elevilor pentru o treaptă de învăţământ sau pentru un program particular de

instruire: gimnaziu, liceu, învăţământ superior, cursuri speciale în domenii artistice, muzicale ş.a.

-         Prognoza performanţelor viitoare ale elevilor. Strategia de evaluare pentru realizarea

prognozei este atât criterială, cât şi normativă.

-         Orientarea şcolară şi profesională a elevilor. Informaţiile obţinute prin diverse metode

şi tehnici de evaluare sunt utilizate pentru îndeplinirea acestui scop.

      -    Motivarea elevilor pentru o activitate de învăţare şi pentru realizarea unei sarcini. Desfăşurarea eficientă a acţiunii de evaluare contribuie în bună măsură la stimularea motivaţiei elevilor.

         Didactica actuală, curriculară, consideră evaluarea procesului de învăţământ drept o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor privind efectele directe ale relaţiei cadru didactic-elev cu scopul de a eficientiza funcţionarea întregului sistem educaţional (Gh. Dumitriu, 2004, p. 343).

         Din perspectivă curriculară, definirea conceptului de evaluare presupune raportarea la finalităţile pedagogice asumate în planul conţinutului şi al metodologiei didactice privind:

-         fundamentarea managerială a deciziilor pe baza informaţiilor primite şi valorificate;

-         orientarea formativă a conţinuturilor în direcţia rezolvării problemelor esenţiale depistate şi conştientizate;

-         influenţarea evoluţiei sistemului evaluat.

   Abordarea sistemică a procesului de învăţământ şi considerarea evaluării ca parte a

acestuia, presupune şi evidenţierea factorilor care influenţează rezultatele demersului didactic:

      - factorii generali: sociali, demografici, condiţii didactico-materiale;

      - factori umani: elevi, cadre didactice, grup;

      - componentele procesului de învăţământ: conţinut, metodologie, forme de organizare ş.a.

         1.2.3. Etapele evaluării:

           Sorin Cristea în „Pedagogie”(1997, p. 140) prezintă, din perspectiva modelului curricular, acţiunea de evaluare care „presupune declanşarea unui proces managerial la baza căruia se află operaţia de prelucrare şi rafinare pedagogică a informaţiei obţinută prin diferite tehnologii de măsurare, apreciere şi decizie”. Autorul consideră că evaluarea include următoarele etape:

              a) precizarea obiectivelor concrete ale operaţiilor de măsurare-apreciere care urmează să fie declanşate;

              b) delimitarea domeniului în care vor fi angajate operaţiile de măsurare-apreciere;

              c) prezentarea informaţiilor necesare pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul domeniului de referinţă delimitat anterior;

              d) depistarea informaţiilor disponibile în mod direct şi indirect;

              e) stabilirea tehnologiilor specifice necesare pentru obţinerea informaţiilor esenţiale în anumite intervale/grafice de timp;

              f) angajarea tehnologiilor specifice în direcţia colectării informaţiilor necesare pentru realizarea operaţiilor de apreciere şi de decizie;

              g) analiza informaţiilor conform criteriilor pedagogice specifice asumate la nivel de politică a educaţiei;

              h) elaborarea aprecierilor pe baza analizei realizată anterior conform criteriilor pedagogice specifice asumate la nivel de politică a educaţiei;

              i) stabilirea deciziilor necesare conform aprecierilor realizate în termeni de diagnoză pedagogică;

              j) orientarea deciziei la nivel de prognoză pedagogică;

             k) obiectivitatea deciziei într-un raport de evaluare cu funcţionalitate pedagogică rezumativă şi anticipativă, exprimată în termeni de îndrumări metodice explicite şi de sarcini concrete individualizate, verificabile în timp.

      BIBLIOGRAFIE

1. Cocoş, C. (coord.), „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Editura Polirom, Bucuresti, 1998

      2.   Cristea, S., „Pedagogie”, vol. II, Editura Hardiscom, Piteşti, 1997

3.   Dumitriu, Gh.  Dumitriu, C., „Psihopedagogie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004

      4.   Radu, I., „Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981

      5. Stoica, A., „Evaluarea progresului şcolar - de la teorie la practică”, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2007