CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

TIPOLOGIA PREFIXOIDELOR

prof. Chiru Adelina

Şcoala Gimnazială ,,Înv. Clemenţa Beşchea” Căpăţîneşti, Mărăcineni, judeţul Buzău

Aspectul formal

Intrând în compunerea unui cuvânt, prefixoidele au la finală, în cea mai mare parte a cazurilor o vocală care fie aparţine temei (acro, din gr. acro, acros), fie este adăugată ca element de legătură între părţile compusului (aero, din gr. aer, aeros, lat. aer).

Prefixoidele de origine grecească prezintă de obicei vocala o (algo-, bacterio-, carido-, histero-, tauto- etc.) şi, mult mai rar, vocala a (mega-, hexa-, penta-, tetra- etc.), e (tele-) sau i (poli-)[1].

La prefixoidele provenite din latină apare, de cele mai multe ori, vocala i, specifică pentru compunere în limba latină (clavi-, densi-, igni-, maxi-, sudori- etc.) şi, în mai puţine cazuri, vocala u, care reprezintă fie transformarea lui i din motive fonetice, fie vocala finală a prefixoidului[2].

Prefixoidelor româneşti li se ataşează fie vocala o (guşogen, apometru, citatomanie), fie vocala i (stuficol, molicid „substanţă toxică împotriva moliilor“[3]).

Când vocala de legătură se găseşte la sfârşitul unui prefixoid cunoscut de vorbitori şi din cuvinte necompuse, ea poate fi recunoscută ca element independent (de exemplu, în balneoterapie se distinge balne – existent şi în balnear – o şi terapie)[4]; în situaţia inversă, analiza nu se mai poate face (de exemplu, geo, din gr. ge „pământ“ şi o, este o unitate lexicală neanalizabilă pentru vorbitorii obişnuiţi).

În unele cazuri, la prefixoidele vocalice nu se mai adaugă o vocală de legătură, vocala prefixoidului putând să apară atât însoţită, cât şi neînsoţită de vocala de legătură (autoagresiune şi autarhie, cerebrospinal şi cerebrastonie etc.). Din aceste motive, prefixoidele sunt întotdeauna citate împreună cu vocala de legătură[5].

Aspectul poziţional

Deşi denumirile de elemente prime de compunere, prefixoid, pseudoprefix, fals prefix induc ideea poziţiei proclitice, antepuse, deci, cuvântului bază, specific pentru unele prefixoide este posibilitatea de a apărea şi postpuse, fenomen observat de toţi cercetătorii care au abordat problema pseudoprefixării.

Este cazul prefixoidelor dinamo-/ dinam(ic), etno-/ -etnic, dromo-/ -drom, fago-/ fag, filo-/ -fil, fonă-/ -fon, logo-/ log, termo-/ -term(ic) etc.

Prefixoidele pot fi teme (agro-, micro-, tele- etc.), cuvinte întregi existente şi independent în alte limbi (cvasi, cf. lat. quasi „aproximativ, aproape“; deca, cf. gr. deka „zece“ etc.) sau termeni cu aspect de cuvânt folosiţi numai în compunere[6].

Dintre aceste trei categorii de prefixoide, specifice pentru tipul de compus căruia îi dau naştere sunt temele. Din rândul acestora, unele se întâlnesc şi în cuvinte româneşti necompuse – simple sau derivate –, altele numai în compuse. Astfel, de exemplu, adeno-, balneo-, cefalo-, cosmo-, electro-, hidro-, termo- apar nu numai în compuse, ci şi în cuvinte ca: adenom, adenită, balnear, cefalic, cefalită, cosmos, cosmic, electric, electricitate, hidrant, hidrat, hidrată, termic, termal. Alte teme, dimpotrivă, apar numai în compuse, ca de exemplu: aero-, bio-, echi-, geo-, hetero-, neo-, omni-, poli-, tri- etc.

Aspectul privitor la posibilităţile de combinare

Când intră în alcătuirea compuselor tematice, prefixoidele se combină, cel mai adesea, fie cu un sufixoid (octopod, psiholog, termologie etc.), fie cu cuvinte existente independent în limbă (termocentrală, monostrofă, cvasimulţumit, automutila etc.).

Mult mai rar, prefixoidele se ataşează la abrevieri (de exemplu, Eurasia, format din EUR[OPA]+ASIA, Centrofarm, format din centro-+farm[acie]).

O situaţie specială prezintă unele nume de familie de origine grecească – destul de rar întâlnite astăzi – formate din trei termeni: două elemente de compunere care încadrează un prenume existent independent în limbă. De exemplu, compusul Caraianopol, care este format din prefixoidul cara- „negru“, numele propriu Iani şi sufixoidul specific numelor greceşti - (o)pol.

O altă situaţie demnă de remarcat este că, în unele formaţii relativ recente, prefixoidele sunt alipite la cuvinte mai vechi, formate deja cu un prefixoid; este vorba deci de termeni compuşi cu dublu prefixoid (balistocardiogramă, imunoelectroforeză, microautomobil, mototurbopompă etc.) sau chiar cu triplu prefixoid (citospectrofotometrie, semiautobiografie etc.)[7].

În legătură cu aceste compuse, trebuie menţionat că, privit sincronic, prefixoidul din cuvintele mai vechi (precum biografie, hidrocentrală) nu mai sunt privite ca atare, ci sunt interpretate drept cuvinte simple. Dovada cea mai evidentă că aşa stau lucrurile în realitate este existenţa formaţiilor pseudoprefixate cu un prefixoid sinonim cu cel deja existent la compusul mai vechi (de exemplu, microniniaturiza) sau chiar identic (micromicrofon, miniminifilm)[8].

Este, de asemenea, demnă de reţinut şi situaţia în care prefixoidul se adaugă nu unui cuvânt, ci unei unităţi frazeologice, rezultând compuse interesante (ironice sau glumeţe), cu şanse mai mici sau mai mari de stabilizare în limbă: autoinducere în eroare, aerotaxi sanitar, microidee fixă, microindiferent[9].

Pe lângă aceste compuse, care demonstrează forţa de expansiune a prefixoidelor, mai este de remarcat prezenţa prefixoidelor într-o serie de compuşi cu caracter ironic, hazliu, depreciativ, precum autointerviu, lactociudăţenie, microbănuială, micropoet, miniscară, motocicletomanie, pseudonoutate, teleplictisit, teleaşteaptă[10].

Unele prefixoide se adaugă mai multor cuvinte din aceeaşi familie lexicală: autopastişă şi autopastişa, biotelemetric şi biotelemetrie, autoironic şi autoironiza, cineamator şi cineamatorim, telepublicitate şi telepublicistic.

Este de menţionat şi situaţia unor prefixoide care se combină cu un sufix sau cu o desinenţă verbală, iar termenii rezultaţi au aparenţă de substantiv şi au totdeauna poziţie finală în compusele în care apar. De exemplu, din prefixoidul algo-, combinat cu sufixul -ic, rezultă sufixoidul -algic (din nevralgic); din prefixoidul lizi- „disociere, dizolvare, disoluţie“, combinat cu desinenţa -ă rezultă sufixoidul -liză (din bacterioliză, dializă).

Unele prefixoide au capacitatea de a forma serii mai mici sau mai mari, unele apărând în foarte multe compuse (de exemplu, geo-), altele, dimpotrivă, cu ocurenţă într-o singură formaţie (de exemplu reacto-, în reactopropulsor).

Este de reţinut, de asemenea, tendinţa de utilizare adjectivală sau adverbială (în limbajul publicistic) a unor prefixoide desprinse din compuse tematice: audio (coordonat, de regulă, cu video), auto, criptă, etno, foto, micro, melo, porno, tele, vice, mini, meteo, retro[11]. Unele dintre adjectivele provenite din prefixoide îşi pot schimba ulterior valoarea gramaticală (morfologică), trecând în clasa substantivului: „video-urile (prezentate)“, „vicele (liberal)“ etc.[12].

Elementele de compunere nu pot fi clasate, din punctul de vedere al limbii române, în părţi de vorbire, ci se poate spune numai despre conţinutul lor semantic că este specific părţii de vorbire căreia aceste elemente i-au aparţinut în limba de origine

Majoritatea prefixoidelor ţin de adjectiv (aero-, macro-, micro-, neo-, paleo- etc.) şi de substantiv (cefàlo-, hidro-, geo-, neuro-, termo- etc.), mai puţine de verb (auto-, port-) şi foarte puţine de alte părţi de vorbire: pronume (auto-, ego-), adverb (anter-, avan-), conjuncţie (cvasi-), niciodată de prepoziţie[13].

Compusele adjectivale de tip tematic pot exprima însuşiri fizice (macrocefal, semicircular), morale (egocentric), legate de origine (anglosaxon, dacoromân[14]), de acţiuni (omnivor, hidrofug) sau de activitatea spirituală (neokantian, panteist), putând avea ca bază adjectivele calificative (multicultural, postrevoluţionar, eurosceptic) sau participiale (biotolerat, cvasinecunoscut)[15].

În categoria adjectivelor calificative intră şi compusele formate din prefixoid şi sufixoid: acrocefal, bacifer, hidrofobizat.

Cuvântul care se combină cu prefixoidul poate fi compus, la rândul lui, cu un prefixoid: agrozootehnic (agro- şi zootehnic), psihofiziologic (psiho- şi fiziologic) etc.

Uneori, când într-un enunţ se succed mai multe adjective formate de la aceeaşi bază cu prefixoide diferite, se omite cuvântul bază de la primul sau de la primele compuse, folosindu-se compusul întreg la sfârşitul seriei, de exemplu: „(consultări) bi-, tri- sau multilaterale“, „(date) bio- şi bibliografice“.

Dintre compusele în a căror structură se găseşte un adjectiv derivat sunt luate în consideraţie atât cele formate în română (dintr-un prefixoid şi adjectivul respectiv: autoliniştitor, bisăptămânal), cât şi cele împrumutate ca atare dintr-o limbă străină (în special din franceză: antropometric, biografic, electrochimic, emisferic etc.)[16].

Toate compusele tematice adjectivale sunt sudate: cele în structura cărora intră prefixoide se scriu într-un cuvânt (antropomorf, balneoclimateric, cvasiunanim etc.), în afară de cele al căror prim termen este o temă provenită de la un nume de popor, care se scriu cu cratimă (anglo-francez, italo-american). Compusele dacoromân, istroromân, macedoromân, meglenoromân, circumscrise domeniului cercetărilor lingvistice şi istorice şi având în prima parte o temă provenită dintr-un nume de loc (existentă sau nu şi independent), se scriu într-un cuvânt conform tradiţiei[17].

Compusele substantivale de tip tematic sunt comune şi proprii, primele fiind mult mai numeroase în comparaţie cu ultimele.

Substantivele comune pot fi clasificate în trei categorii, după felul termenilor componenţi.

1. Compuse formate din prefixoid şi sufixoid: oscilogramă, stereotomie, irenologie, poligon, serigrafie, termogramă, cosmonaut etc.;

2. Compuse alcătuite din prefixoide şi cuvinte existente independent (legate sau nu prin vocală de legătură): biomecanică, autorecuperare; cuvântul bază poate fi alcătuit, la rândul lui, dintr-un prefixoid şi un cuvânt existent şi independent: biogeologie, antropogeografic, microradiografie etc.

3. Compuse formate din cuvinte existente şi independent unite prin vocală de legătură în limba română: anotimp, citatomanie etc.

   Primele două categorii formează grupul cel mai numeros şi totodată cel mai important al substantivelor comune de tip tematic, în timp ce compusele din ultima categorie sunt mai puţin numeroase[18].

   Substantivele proprii formate cu prefixoide se împart în trei mari categorii, care denumesc:

1. Nume de persoane (nume de familie)

   Substantivele din această categorie sunt formaţii străine, adaptate de obicei la limba română, sau creaţii româneşti după model străin.

   Prefoxoidele întâlnite în compusele de acest fel sunt de origine turcă (cara- „negru“, în Caracaş, Caramihai, Caradima etc.) şi grecească (papa- „preot“, în Papadima, Papahagi, Papacostea; konto-/ kondo- „mic, scurt“, în Contogheorghe, Condomihali; mavr(o) „negru“, în Mavroiani, Mavromihale). Dintre acestea, cele mai numeroase sunt numele proprii formate cu papa- şi cara-[19].

   În unele formaţii de acest tip apar, pe lângă un nume propriu, două elemente de compunere (un prefixoid şi un sufixoid/ care încadrează numele proprii: Papaianopol (format de prefixoidul papa-, numele propriu Iani şi sufixoidul -(o)pol); Mavrianopol (format din prefixoidul mavro-, numele propriu Iani şi sufixoidul -(o)pol) etc.

   Alte nume proprii compuse reprezintă adaptări ale unor nume străine la limba română sau chiar creaţii româneşti[20]: Caraion, Carastan, Caramitru, Contogheorghe, Papadumitru, Papastoian etc.

2. Nume de instituţii, organizaţii, întreprinderi

   Compusele substantivale din această categorie sunt formate dintr-un prefixoid (temă sau cuvânt existent şi independent în română) şi cuvântul-bază, legate prin vocala o: Electroputere (Craiova), Energoconstrucţia, Frigotehnica, Tehnometal, Metaloglobus etc.

   Compusele verbale de tip tematic apar într-un număr mai redus, în comparaţie cu cele adjectivale şi substantivale, şi pot fi grupate după felul elementelor componente, în două clase:

1. compuse verbale formate din prefixoid şi sufixoid: bifurca, electrocuta, legifera, prolifera, vocifera etc., în cadrul cărora elementele finale au aspect de verb fiind însoţite de sufixul verbal -a[21].

2. compuse verbale formate dintr-un prefixoid şi un cuvânt existent şi independent în limba română: autocaracteriza, automutila, maltrata, pirograva, teleghida etc.

   Cel mai frecvent, verbele compuse cu prefixoide apar sub forma infinitivului lung substantivizat (autoapreciere, maltratare, microzonare etc.) sau a participiului[22] (automulţumit, cvasinecunoscut, radiodifuzat etc.), apariţia formelor de infinitiv scurt fiind mult mai redusă (a se autosesiza, a se teleporta etc.).

   Sub aspectul categoriei morfologice a cuvântului-bază, numeroase prefixoide se pot ataşa atât substantivului, cât şi adjectivului: aero- (aerotermă, aerospaţial); agro- (agroturism, agroalimentar); auto- (autocurăţare, autoimun(; balneo- (balneokinetoterapie, balneofizioterapeutic); bio- (bicombustiil, bioenergetic); canceri-/ cancero (cancerogeneză, cancerigen); carbo- (carbogel, carbogazos); celulo- (celulochimic, celulomicrobian); ciclo- (cicloturist, cicloturistic); cine- (cineclub, cinecromatic); crio- (crioşoc, criogen); cromo- (cromotologie, cromosferic); crono- (cronobiologic, cronofag); cvadri- (cvadriofonie, cvadriofonic); cvasi- (cvasitotalitate, cvasiunanim); deca- (decasecundă, decadal); echi- (echidistanţă, echidistant); eco₁- (ecocardiograf, ecocardiografic); eco₂- (ecosistem, ecologic); electro- (electrofiltru, electroacustic); electrono- (electronografie, electronografic); endo- (endoproteză, endonazal); energo- (energofagie, energofag); ergo- (ergoterapie, ergonomic); etno- (etnocentrism, etnocentrist); eto- (etologie, etolog); euroţ (euroregiune, euroregional); fito- (fitotron, fitosanitar); fono- (fonoconfort, fonoabsorbant); foto₁- (fotocoagulare, fotocromatic); foto₂- (fotoclub, fototelegrafic); geo- (geocancerologic, geodinamic); geronto- (gerontolog, gerontologic); helio- (heliocentrală, helioenergetic); hemo- (hemodializă, hemodinamist); hidro- (hidroagregat, hidrogeologic); hipno- (hipnopedic, hipnosugestiv), holo- (holografie, holografic); homo- (homogrefă, homosexual); imuno- (imunodifuzie, imunosupresiv); laparo- (laparoscop, laparoscopic); magneto- (magnetocardiogramă, magnetocardiografic); meta- (metaartă, metaartistic); meteo- (meteopatie, meteorutier); mezo- (mezoterapie, mezotermal); micro- (microanchetă, microchirurgical); mimo- (mimodramă, mimoplastic); mini- (miniaragaz, minijupat); mono- (monografist, monoclonal); multi- (multidimensionalitate, multianual); narco- (narcotrafic, narcotizant); neo- (neocomunism, neocomunist); neuro- (neurobiologic, neuroendocrin); para- (paracivilizaţie, paraliterar); plasmo- (plasmochimie, plasmochimic); poli- (polişansă, policalificat); psiho- (psihosociologic, psihosociologie); radio- (radioimpuls, radiospectroscopie); semi- (semiconservă, semiarid); seri- (serigrafie, serigrafiat), sero- (serodiagnostic, seropozitiv); socio- (sociobiologic, sociogonic); stereo- (stereogramă, stereofonic); tele₁- (teleconcurs, telegenic); tele₂- (telecabină, teledetectat); termo- (termogramă, termoplastic); tri- (trireactor, trietajat); uni- (unidimensionalizare, unisex); video (videoclip, videofonic); zoo- (zooinstantaneu, zoobotanic)[23].

   Dintre prefixoidele care se combină numai cu substantive menţionăm: acro-, acva-, algo-, ambi-, anatomo-, andro-, angi(o)-, arheo-, arterio-, artro-, asteno-, astro-, atero-, balistro-, capilaro-, cardio-, ceco-; centi-, claustro-, climato-, cofo-, colo-, cosmo-, cranio-, creno-, crimino-, cripto-, cristalo-, cromato-, cito-, dactilo-, defecto-, demi-, demono-, dento-, dermo-, disco-, dozi-, entero-, eredo-, esofago-, fibro-, fosfo-, fungo-, futuro-, gastro-, gato-, gazo-, giga-, glacio-, hecto-, hexa-, hexo-, hrigro-, histro-, homeo-, hormono-, icono-, ireno-, iridio-, izo-, kerato-, kilo-, kineto-, lacto-, laringo-, lexico-, macro-, magni-, mal-, maxi-, mega-, metalo-, mili-, mondo-, moto-, muzeo-, muzico-, nano-, navi-/navo-, nucleo-, deo-, oligo-, onco-, opto-, ornito-, orto-, oscilo-, asteo-, oto-, paleo-, pan-, pico-, plasmo-, pneomo-, porno-, port-, primo-, profesio-, pro-, proteino-, pseudo-, racheto-, recto-, reo-, schisto-, servo-, sincro-, somato-, sono-, speleo-/speo-, spermi-, surdo-, talaso-, taho-, teato-, tehno-, tanato-, tipo-, tomo-, topo-, toxi-/toxo-, turbo-, velo-, vino-, vito, viruso-, viti-, xilo-.

   Prefixoidele care se combină numai cu adjective sunt: bi-, carto-, celio-, chino-, cromo-, dendro-, diplo-, duo-, fizio-, gnoto-, hetero-, iatro-, mio-, pedo-, peri-, piro-, pomi-, scinti-, scibo-, seismo-, strobo-, tensio-, tuberculo-.[24]

   Dintre prefixoidele care se combină cu teme verbale (auto-, mono-, semi-, seri-, tele-, tri-, uni-), o preferinţă evidentă pentru acestea manifestă auto₁- (a se autoinclude, a se autopropaga etc.)[25].

   Perspectiva sintactică

   În ceea ce priveşte raporturile sintactice care se pot stabili între termenii compuselor substantivale şi ai celor adjectivale, care conţin prefixoide, marea majoritate a formaţiilor de acest tip sunt de tip atributiv[26]. De obicei, prefixoidul are valoare de atribut (substantival, adjectival), în timp ce elementul aşezat pe ultimul loc în cadrul compusului este echivalent cu determinantul: electromotor înseamnă „motor electric“; apometru înseamnă „măsurător de apă“; eurosceptic înseamnă „sceptic în privinţa aderării la U.E.“ etc.

   Pentru compusele de tip tematic, topica determinant + determinat, de influenţă străină, este considerată drept regulă, o trăsătură obişnuită[27].

   Există, însă, şi unele excepţii[28] constituite de unele compuse (luate din greacă sau create în diferite limbi după model grecesc) în care prefixoidul este echivalent cu determinantul, iar cuvântul cu care se combină este echivalent cu determinantul său: filoamerican „care iubeşte America, iubitor de americani“.

   În cazul compuselor tematice formate din doi termeni legaţi prin vocala o, dintre care ultimul este un derivat cu sufix, iar primul reprezintă tema extrasă dintr-un derivat de acelaşi fel, raportul dintre cei doi termeni ai compusului este de coordonare copulativă: gastoenterită „gastrită şi enterită“, metroanexită „metrită şi anexită“[29].

   Între componenţa verbelor pseudoprefixate se stabilesc raporturi de subordonare: prefixoidul determină verbul cu care se combină având funcţie de complement direct (cazul lui auto₁-, care apare frecvent în formaţii pleonastice[30], precum a se autodenunţa, a se autodefini, a se autoironiza, a se autoservi etc.) sau circumstaţial (este cazul prefixoidelor tele- din teleecraniza şi teleobserva; semi- din semiindustrializa)[31].

   Perspectiva stilistico - funcţională

   Pentru o percepere cât mai exactă a fenomenului pseudoprefixării în limba română, în cadrul mai larg al evoluţiei sale printre limbile romanice, se impune o delimitare între perioada anterioară momentului 1989 şi cea care a urmat acestui moment, ambele epoci comportând trăsături distinctive atât sub aspect stilistico-funcţional, cât şi sub aspectul productivităţii.

   După cum se ştie, limbile romanice nu au moştenit din latină tipul de compunere tematică, chiar dacă unele formaţii de acest fel s-au păstrat. Însă, în conformitate cu o veche tradiţie, după care terminologia savantă în limbile europene mai noi îşi avea izvoarele în antichitatea greco-latină, compuse de tip tematic împrumutate din greacă şi latină au fost folosite încă din perioada evului mediu (în franceză, începând cu secolele al XII-lea şi al XIII-lea, dar şi în celelalte limbi romanice), unele reuşind să pătrundă chiar şi în unele limbi neromanice[32].

   Numărul compuselor savante creşte treptat până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, când are loc o dezvoltare masivă a formaţiilor de acest fel în limba literară în general şi, în special, în vocabularul tehnico-ştiinţific al diferitelor limbi moderne, deci şi al românei.

   Pe lângă compusele luate direct din greacă şi latină, limbile moderne au creat, la rândul lor, compuse noi, folosind fie aceleaşi teme întâlnite în vechile compuse greco-latine şi adaptate limbilor moderne (precum uni-, pluri-, antropo- etc.), fie noi teme greceşti şi latineşti (gr. electro-, lat. lacto-).

   În limba română, substantive comune compuse de tip tematic greco-latin sunt atestate încă din texte anterioare secolului al XVI-lea[33].

   Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, când se dezvoltă şi la noi ştiinţa modernă, vocabularul limbii române se îmbogăţeşte cu un mare număr de compuse cu prefixoide[34], al căror număr continuă să crească neîncetat, odată cu dezvoltarea diferitelor domenii ale ştiinţei, în special prin împrumuturi şi calcuri[35]. La dezvoltarea procedeului compunerii cu prefixoide a contribuit influenţa unor limbi străine, precum franceza, italiana, germana, engleza, rusa, mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea, când compusele cu prefixoide devin tot mai numeroase.

BIBLIOGRAFIE:

BIDU-VRÂNCEANU, Angela, Dicţionar de terminologie lingvistică, 1996-vol. II

BIDU-VRÂNCEANU, Angela, FORĂSCU, Narcisa, Limba română contemporană. Lexicul, Editura Humanitas Educaţional

CIOBANU, Fulvia., HASAN, Finuta, Formarea cuvintelor în limba română. Compunerea,vol. I, 1971

CONSTANTINESCU, Silviu, Dicţionar de cuvinte derivate, Editura Herra, 2000

COTEANU, Ion, BIDU-VRÂNCEANU, Angela, Limba română contemporană, vol. II. Vocabularul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Sistemul de formare a cuvintelor

GROZA,Liviu, Elemente de lexicologie, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004

GUTU-ROMALO, Valeria, Aspecte ale evoluţiei limbii române, Editura Humanitas Educaţional

HRISTEA, Th., (coord.), Sinteze de limba română, ed. a 3-a, Editura Albatros, ediţie revăzută şi îmbogăţită 1984

IORGU, Iordan, Limba română actuală. O gramatică a greşelilor, Bucureşti, 1943

MARCU, Florin, Marele dicţionar de neologisme, Editura Saeculum, 2006

RIZESCU, Ion, Supraprefixarea sau cumulul de prefixe din Tratatul-Formarea cuvintelor în limba română, vol. al II-lea, Editura Academiei, 1961

STOICHIŢOIU-ICHIM, Adriana, Vocabularul limbii române. Dinamică, influenţe, creativitate, Editura All, 2002

ZAFIU, Rodica, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universităţii din Bucureşti, 2001