COMUNICAREA LA PREŞCOLARI

– studiu –

prof. înv. preşc. Cristina Antal

Şcoala Gimnazială. „Sf. Ilie”

Topliţa, jud. Harghita

Familia este prima colectivitate de adulţi cu care copilul vine în contact. Dacă în familie se manifestă comportamente şi atitudini inadecvate, acestea devin traume pentru copil şi sunt cauza deficienţelor şi blocajelor în comunicare, determină opturatea canalelor de comunicare între copii şi adulţi.

La începutul anului şcolar, s-au prezentat în grădiniţă doi copii care s-au remarcat încă de la început. Este vorba despre un băieţel (Ţ.F.) şi o fetiţă (E.N.) însoţiţi până la grădiniţă de o doamnă, mama băieţelului respectiv bunica fetiţei. Cei doi copii au aceeaşi vârstă, 4 ani. După o scurtă conversaţie purtată de cei doi copii cu colegii lor am observat la ambii deficienţe de vorbire dar mai accentuate la băiat. După discuţia purtată cu mama băiatului am înţeles că cei doi copii vorbesc unul cu celălalt sau poartă dialoguri cu alţi copii dar nu vorbesc cu adulţii, nici măcar cu mama. La întrebările adresate de mamă, respectiv bunică, copiii preferă să încline capul pentru „Da” sau mişcă capul în semn de „Nu” şi nu leagă niciodată propoziţii. În primele săptămâni de grădiniţă, aceşti doi copii nu au comunicat cu nici una dintre educatoarele din grădiniţă deşi ascultă tot ce li se spune, respectă regulile grupei sau cele ale jocului, se integrează relativ uşor în colectivul de copii şi în activităţile de joc dar nu comunică decât cu cei de vârsta lor. Limbajul este sărac, popular, cu multe omisiuni de sunete din cuvinte sau cuvinte întregi lipsesc din propoziţii. De multe ori nici ceilalţi copii nu-i înţeleg. De asemenea copiii folosesc multe cuvinte vulgare.

La o primă vedere este vorba despre un blocaj în copil – adult.

Prin prezenta cercetare (studiu de caz) îmi propun:

a) stabilirea factorilor care duc la acest tip de blocaj în comunicare;

b) depistarea unei eventuale corelaţii între blocajul de comunicare şi deficienţele de vorbire prezentate de copii;

c) prin realizarea cercetării, la final se pot aplica măsurile optime de rezolvare sau, cel puţin, ameliorare a problemei;

d) depistarea punctelor comune în cazurile celor doi copii şi stabilirea măsurilor comune care pot fi luate;

e) valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare;

Date familiale: Ţ.F. este născut în data de 24.05.2014. Tatăl copilului a decedat când copilul avea doar trei luni, mama copilului este casnică, are vârsta de 45 ani şi beneficiază de ajutor social acordat de primărie. Familia din care provine copilul este una în care tatăl este decedat, copilul mai are trei fraţi dar doi dintre ei provin din prima căsătorie a mamei. În ordine crescătoare, copilul are o soră în vârstă de 21 ani, muncitoare la o fabrică din apropiere, mai are un frate de 24 ani plecat la muncă în Bucureşti şi încă un frate în vârstă de 26 ani, căsătorit, muncitor, tatăl fetiţei E.N. care este de aceeaşi vârstă cu băieţelul. Ţ.F. locuieşte împreună cu mama lui, cu sora lui şi cu nepoata lui E.N.. Atmosfera de la domiciliul copilului este una punctată cu dezacorduri puternice în familie atunci când fraţii mai mari se întorc acasă, conflicte frecvente avute de mamă cu vecinii sau alte rude mai ales pentru că mama consumă frecvent alcool, de multe ori vine în grădiniţă sub influenţa alcoolului şi ia copiii pentru ai duce acasă. De cele mai multe ori mama este agresivă având de nenumărate ori de-a face cu organele de poliţie din localitate din cauza comportamentului sau agresiv şi din cauza limbajului folosit. Studiile mamei se limitează la patru clase primare, vocabularul ei este vulgar din care cauza şi copiii vorbesc foarte urât, de cele mai multe ori tonul este ridicat şi denotă conflict în orice moment. Condiţiile de viaţă sunt precare, locuinţa are doar două camere, neîngrijite din dezinteresul total al mamei pentru crearea unor condiţii bune pentru creşterea copilului.

Dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii: Copilul nu prezintă îmbolnăviri acute dese dar prezintă unele mici probleme motorii şi de echilibru, prezintă strabism motiv pentru care nu se poată orienta corect în spaţiul de lucru. Este mic de înălţime şi foarte firav pentru vârsta lui. Capacitatea de a efectua acţiuni practice este diminuată de strabism, după luni de zile de muncă copilul încă nu poate ţine corect creionul în mână, desenele lui se limitează la a fi simple cerculeţe sau linii cărora copilul le dă diferite semnificaţii. Percepţia materialelor cu care vine în contact este difuză, superficială. Vocabularul este unul foarte sărac, foloseşte cuvinte populare, trunchiate, fără relaţie între ele, exprimarea este incorectă. Copilul prezintă mari lacune în cunoştinţe, este puţin sârguincios iar atunci când se vede neputincios în faţa unei teme de lucru devine foarte agresiv. Mânuieşte instrumentele de scris cu stângăcie, apucă creionul cu care urmează să deseneze sau să scrie, uneori cu mâna stângă, alteori cu mâna dreaptă. În ceea ce priveşte conduita în activitatea din grădiniţă copilul este de obicei pasiv, aşteaptă să fie solicitat, de multe ori este prezent doar fizic, cu frecvente distrageri. Purtarea în general prezintă puţine abateri şi nu grave, este preocupat mai mult de sine, individualist, egoist. Nu este foarte apreciat de colegi dar este asimilat grupului. Temperamental copilul este hipersensibil, interiorizat, retras, nesigur, anxios. Lucrează greoi, nu se încadrează în timp.

În urma evaluării iniţiale am constatat că la prezentarea în grădiniţă nu deţinea informaţiile necesare, deprinderile, priceperile sau vocabularul specific şi normal pentru un copil la vârsta de 4 ani. De asemenea, din fişa de observaţie a copilului mai reiese că principalele dificultăţi întâmpinate sunt limbajul, vocabularul sărac, deficienţele de vorbire, concentrarea atenţiei este slabă şi fluctuantă, desenează şi modelează greoi şi oboseşte uneori.

Date personale ale copilului E.N.: este născută la data de 30.03. 2004, părinţii sunt tineri, tata are 26 de ani iar mama 23 ani, tatăl este absolvent al şcolii profesionale iar mama a absolvit liceul, amândoi sunt muncitori, N. este singurul copil pe care îl au dar l-au lăsat în grija bunicii care locuieşte în condiţii absolut precare şi dă dovadă de un comportament agresiv şi total inadecvat creşterii unui copil. Părinţii susţin din punct de vedere financiar bunica pentru creşterea fetiţei dar sunt mai tot timpul plecaţi la muncă lipsind astfel copilul de sprijin afectiv. Fetiţa prezintă aceleaşi deficienţe de vorbire ca băieţelul deşi dezvoltarea fizică este bună, raporturile dintre părinţi sunt punctate de conflicte mici şi trecătoare.

Fetiţa prezintă dese răceli, îmbolnăviri acute şi de cele mai multe ori bunica nu le dă importanţă. . Capacitatea de a efectua acţiuni practice şi mentale este bună, vocabularul este mai bogat decât al băiatului dar totuşi redus pentru vârsta pe care o are, exprimarea este greoaie, prezintă, la fel, lacune în cunoştinţe, este neglijentă în activităţile propuse în grădiniţă, imaginaţia este reproductiv creativă dar spre deosebire de F. fetiţa prezintă uneori iniţiativă, este dorită şi plăcută de colegii ei în grupul de joacă, este puţin sârguincioasă, atenţia şi interesul sunt inegale, fluctuante, purtarea este corectă, cuviincioasă, bună cu foarte puţine abateri şi când acest lucru se întâmplă, abaterile nu sunt grave, este mai mult retrasă, rezervată, izolată, puţin comunicativă, aşteaptă solicitarea în activitate doar că N. este puternic interiorizată şi de cele mai multe ori pare să copieze comportamentul băiatului motiv pentru care înclin să cred că pentru ea nu este neapărat vorba despre un blocaj în comunicare cât despre o simulare, o copiere a comportamentului practicat de băieţel. Şi fetiţa prezintă reţineri fată de bunica ei.

În urma evaluării iniţiale am constatat că fetiţa, la prezentarea în grădiniţă, nu deţinea informaţiile necesare, deprinderile, priceperile sau vocabularul specific şi normal pentru un copil la vârsta de 4 ani. Din fişa de observaţie reiese că la activităţile motrice fetiţa se manifestă în limite mijloci, capacitatea de concentrare a atenţiei este moderată, verbal se exprimă greu, imaginaţia este dezvoltată în limite mijloci, este emotivă, timidă şi frecvent plângăcioasă, oboseşte uneori.

S-a elaborat un chestionar adresat părinţilor. Părinţii tuturor copiilor din grupă au fost invitaţi să răspundă acestui chestionar.

Chestionarul cuprinde următoarele întrebări:

1. Cine se ocupă cel mai mult în familie de educaţia copilului?

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Eu”.

- pentru E.N. – “Mătuşa” (fiica cea mare a doamnei).

2. Cum recompensaţi copilul pentru o faptă bună?

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Dau bomboane.”

- pentru E.N. – “Dau ceva dulciuri.”

3. Cum pedepsiţi copilul cănd face o faptă rea?

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Îl cert”

- pentru E.N. – “O cert.”

4. Care este mâna predominantă de lucru a copilului?

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Stânga”. (de fapt este dreapta)

- pentru E.N. – “Stânga”.

5. Are copilul dumneavoastră deficienţe de vorbire?

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Nu”.

- pentru E.N. – “Nu”.

6. Aţi dori să discutaţi cu un psiholog probleme legate de educaţia copilului dumneavoastră?

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Nu am ce discuta”.

- pentru E.N. – “Nu am ce discuta”.

7. Enumeraţi cinci caracteristici pozitive ale copilului dumneavoastră.

Răspuns: - pentru Ţ.F. – “Cuminte, ascultător, prietenos.” (doar trei)

- pentru E.N. – “Ascultătoare, înţelegătoare, iubitoare.” (doar trei)

În luna noiembrie a anului şcolar am reuşit să port un prim dialog cu cei doi copii, dialog în urma căruia am completat şi prima pagină-chestionar a dosarului personal pentru fiecare dintre cei doi copii. Întrebările cuprinse în chestionar au fost următoarele:

1. Câţi ani ai?

2. Cum o cheamă pe mama ta?

3. Cum îl cheamă pe tatăl tău?(pentru fetiţă)

4. Ce-ţi place să faci?

5. De cine îţi este frică?

6. Când eşti fericit(ă)?

7. Ce-ţi doreşti cel mai mult?

Răspunsurile copiilor au fost următoarele:

1. Ţ.F. – „F.”

E.N. – „N. Guşă”

2. Ţ.F. – „4 .”

E.N. – „4 ani.”

3. Ţ.F. – „Mama”

E.N. – „Mama”

4. Ţ.F. – „Dinu” (fratele mai mare)

E.N. – „Tibi”

5. Ţ.F. – „Bine”

E.N. – „Să mă plimb cu căruţa.”

6. Ţ.F. – „Oameni mari”

E.N. – „Vecini”

7. Ţ.F. – „Când vine mâine”

E.N. – „Când mănânc”

8. Ţ.F. – „Bine”

E.N. – „Căruţă”

Concluziile cercetării - În urma dialogurilor purtate cu copiii am ajuns la concluzia că: Ţ.F. prezintă dislalie, nu pronunţă corect unele sunete, silabe, grupuri de sunete sau cuvinte. Pronunţă incorect, omite sunetele r, l, înlocuieşte sunetele ţ, s, z, j de cele mai multe ori cu ci, ce, gi, ge, sunetul î este înlocuit cu i, sunetul o este înlocuit cu u, sunetul e este înlocuit cu o. E.N. prezintă dislalie omiţând unele sunete (r şi l) sunetele: ce, ci auzindu-se în aproape fiecare cuvânt.

Blocajul în comunicare este evident în cazul celor doi copii şi de o mai mare amploare în cazul băieţelului fapt datorat şi decesului tatălui care a provocat o traumă puternică mamei iar aceasta a transmis-o copilului care era la o vârstă extrem de mică (doar trei luni).Se mai evidenţiază blocaje datorate caracteristicilor mediului psiho-social în care copiii trăiesc, atitudinea mamei (bunicii) prezintă ameninţări, limbaj vulgar, vocea este tot timpul pe un ton ridicat, mimica rigidă, încruntată, agresivă fapte la care se adaugă consumul de alcool, neatenţia, ironia cu care se adresează uneori copiilor („Îmbracă-te ticălosule!”) fapt pe care copilul îl resimte ca umilinţă. La acestea se adaugă condiţiile precare în care copii locuiesc, se joacă, trăiesc.

În raport cu activitatea din grădiniţă s-au remarcat la început bariere de natură fizică; deficienţele de vorbire care au solicitat foarte multă muncă mai ales din cauza neimpicării familiei şi din contra, am fost tot timpul ameninţată. S-au adăugat barierele de natură semantică adică vocabular sărac, copiii nu deţineau cunoştinţe minime legate de temele discutate apoi au mai fost emoţiile, ambii copii sunt anxioşi, emotivi, timizi. O altă barieră a constituit-o lipsa de interes atât a copiilor faţă de ceea ce aveau de făcut cât mai ales a mamei (bunicii) faţă de cei doi copii.

Bibliografie:

Bocoş M., Catalano H. – Cercetări acţiune, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2008;

Bocoş M., Teoria şi practica cercetării pedagogice, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007.