CONFLICTUL SOCIOCOGNITIV – FACTOR AL DEZVOLTÃRII INTELECTUALE A ELEVILOR

Prof. Bulzan Claudia

Grup Şcolar Industrial Al. Popp Resita

Activitãtile interactive care presupun colaborarea dintre elevi pot contribui la dezvoltarea cognitivã a participantilor. Ei, prin activitãtile de grup, îsi însusesc noi cunostinte, deprinderi, îsi perfectioneazã tehnicile de învãtare si îsi dezvoltã abilitãtile cognitive (gândirea, creativitatea, memoria, limbajul, atentia etc.). Pentru ca activitatea sã contribuie la dezvoltarea cognitivã a copiilor este important sã întelegem mecanismele psihologice care intervin în acest proces.

W. Doise si G. Mugny, în urma numeroaselor experimente realizate, au arãtat cã dezvoltarea inteligentei poate fi stimulatã prin organizarea unor activitãti de grup în cadrul cãrora se utilizeazã conflictul sociocognitiv si marcajul social. Doise (1996, p. 131) spune cã „vorbim de conflict sociocognitiv atunci când, într-o situatie identicã, sunt produse social diferite abordãri cognitive ale aceleiasi probleme. În conditii corespunzãtoare, prezenta acestor diferite puncte de vedere poate sã favorizeze coordonarea lor într-o nouã solutie, mai complexã si mai adaptatã situatiei decât fiecare dintre metodele anterioare luate în mod izolat”. O sarcinã cognitivã este consideratã marcatã social dacã implicã rãspunsuri cognitive care au si semnificatii sociale. Sarcinile de acest fel nu numai cã usureazã rezolvarea sarcinii, ci determinã si un progres al dezvoltãrii cognitive, cu conditia sã aparã un conflict sociocognitiv între rãspunsul cognitiv si rãspunsul cu semnificatii sociale.

Doise si Mugny demonstreazã cã grupul, conflictul sociocognitiv si marcajul social devin eficiente numai în conditii bine determinate. Ei explicã relatia dintre interactiunea socialã si dezvoltarea cognitivã printr-o cauzalitate în spiralã: pentru ca interactiunea sã fie eficientã, copilul trebuie sã dispunã de anumite instrumente cognitive. Interactiunea permite copilului sã elaboreze noi instrumente cognitive care vor sta la baza unor interactiuni mai elaborate etc.

O situatie de interactiune socialã prezintã avantaje cognitive mai ales în stadiile genetice inferioare, de construire a unor notiuni. Dupã ce copiii au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare, performantele obtinute în grup sau individual se întâlnesc.

Cei doi autori au studiat relatia dintre progresele cognitive realizate de elevi si nivelul cognitiv al membrilor grupului raportat la dificultatea sarcinii si au descris urmãtoarele situatii:

- Partenerii au acelasi nivel cognitiv, relativ redus în raport cu dificultatea sarcinii. În acest caz probabilitatea unui conflict între strategiile de rezolvare ale partenerilor este mic si din aceastã cauzã progresele cognitive vor fi aproape inexistente.

- Dacã membrii grupului au un nivel cognitiv mediu în raport cu dificultatea sarcinii, ei utilizeazã strategii diferite, oscilante, au ezitãri, îndoieli. În acest caz probabilitatea unui conflict sociocognitiv este mai mare si din acest motiv în situatii de grup se obtin rezultate mai bune decât dacã se lucreazã individual. Ambii parteneri profitã din interactiune.

- Dacã un subiect este slab si celãlalt este un copil foarte bun, rezultatele activitãtii vor fi bune, dar cel slab nu progreseazã pentru cã distanta cognitivã dintre rationamentele celor doi este prea mare. Cel bun va stãpâni interactiunea, impune propriile strategii de actiune, ia deciziile, dar nu poate explica celuilalt elev criteriile folosite pentru rezolvarea problemei. La cel slab nu se produc restructurãri cognitive. Dar dacã partenerul este un adult care pune copilul sistematic în contradictie, îl determinã sã se exprime si sã actioneze cu materialul, atunci progresul este semnificativ.

- Dacã un copil are un nivel cognitiv inferior si celãlalt mediu, ambii progreseazã în urma colaborãrii. Copilul slab progreseazã pentru cã cel de nivel mediu are mai multe ezitãri, îndoieli, discutã mai mult dimensiunile care îi pun probleme, dar îi dã si celui slab posibilitatea sã se exprime si sã ia unele decizii. În situatiile de acest fel are loc o activare cognitivã a copilului mai putin bun, care este incitat sã îsi coordoneze rãspunsurile cu ale celui mai bun pentru a se ajunge la o solutie comunã. Între parteneri se produc conflicte sociocognitive care determinã la copilul mai slab o dublã constientizare. El îsi dã seama de inadecvarea sistemului sãu de rãspunsuri pentru sarcina datã, dar si de existenta unor alternative, ceea ce poate provoca o descentrare si cãutarea unor noi solutii.

Progresele realizate de cei mai slabi în situatiile de grup nu se reduc la însusirea pasivã a unor instrumente cognitive pornind de la imitarea partenerului. Cele însusite în situatii de grup pot fi generalizate si transferate în alte situatii, diferite de cea în care a avut loc învãtarea.

În interactiunea dintre parteneri pot interveni dinamici sociale care interfereazã cu conflictul sociocognitiv si blocheazã derularea acestuia:

- reglarea relationalã, care se manifestã prin dependenta fatã de partener. Modificarea rãspunsului are loc numai pentru a rezolva conflictul social, fãrã un efort cognitiv;

- juxtapunerea rãspunsurilor fãrã confruntare;

- partenerii lucreazã independent, fãrã sã se intereseze de ceea ce face celãlalt;

- diferentierea ierarhicã: impunându-se un “sef” acesta îsi impune punctul de vedere.

Cercetãrile de acest gen au numeroase aplicatii în domeniul educational. Ele pun în evidentã importanta pe care o au relatiile dintre copii în activitatea de învãtare scolarã si dau sugestii privind modul în care putem organiza grupele pentru a stimula dezvoltarea cognitivã a elevilor. Functiile cognitive se dezvoltã mai putin sau deloc dacã în grup se aflã numai elevi foarte slabi, sau în situatia în care cerem unor elevi foarte buni sã colaboreze cu elevi mult mai slabi decât ei. Dezvoltarea cognitivã va fi stimulatã dacã elevii slabi colaboreazã cu cei de nivel mediu sau dacã elevii de nivel mediu lucreazã împreunã, pentru cã în aceste situatii între colegi se produc conflicte sociocognitive. Dacã elevii se implicã activ în depãsirea acestor conflicte, ei îsi vor dezvolta deprinderile de muncã intelectualã si îsi vor îmbogãti cunostintele.

Bibliografie:

1. Doise W., (1996), Interactiuni sociale si dezvoltãri cognitive, în Neculau A., (coord), Psihologie socialã. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iasi.

2. Doise W., Mugny G., (1998), Psihologie socialã si dezvoltare cognitivã, Editura Polirom, Iasi.