Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Consideratii istorice despre alimentatie
Scris de administrator   
Joi, 08 Decembrie 2016 19:08

CONSIDERAȚII ISTORICE DESPRE ALIMENTAȚIE

Prof. Daniela Surlaru

Colegiul Agricol ” Dr. C. Angelescu “ Buzău

Studiul alimentaţiei umane a intrat târziu în domeniul preocupărilor ştiinţifice, deşi încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut diverse legături între alimentaţie şi patologie. Astfel, Hipocrate stabileşte cu 500 de ani î.e.n. că alimentaţia are un rol deosebit în prevenirea şi tratamentul bolilor, combătând vechile doctrine provenite din Egipt şi promovate de adepţii lui Pitagora, că hrana “este sursa tuturor relelor”. “Dacă reuşim – spunea Hipocrate – să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult nici mai puţin, am reuşit să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii”.

Se exprimă astfel clar, cu 2500 de ani în urmă, principiile de bază ale alimentaţiei raţionale promovate de nutriţia contemporană. Tot Hipocrate este cel care consideră că indicaţiile alimentare trebuie să ţină seama de tradiţiile alimentare ale unui popor şi că “o schimbare de alimentaţie este mai dăunătoare pentru individ decât menţinerea alimentaţiei vechi obişnuite”.

Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea orice idee despre alimentaţie nu avea un suport realmente ştiinţific. Faptul că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face faţă nevoilor vitale este un adevăr care se pune în discuţie de abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, paralel cu înţelegerea procesului de “ardere internă” sugerat de descoperirile lui Lavoisier. Progresele mari ale chimiei din secolul al XIX-lea aduc după sine şi dezvoltarea chimiei alimentare. Apar clasificările alimentelor, noţiuni despre compoziţia lor în proteine, glucide, lipide, săruri minerale şi apă; se urmăresc transformările lor în organism. Se clarifică unele probleme legate de noţiuni ca: modificări energetice, căldură specifică, calorii, bilanţ azotat etc.

Începând cu secolul al XX-lea, studiile asupra elementelor necalorigene din alimente (Na, K, S, Mg, P, Ca ş.a.) şi microelementelor (Co, Zn, Cr, Fe, Cu, I ş.a.) dar mai ales descoperirea vitaminelor, eclipsează toate achiziţiile primei jumătăţi a secolului al XX-lea în domeniul nutriţiei.

Oricât ar părea de curios, de abia la jumătatea secolului al XX-lea, nutriţioniştii ajung la concluzia că nici un sindrom de deficienţă nutritivă umană nu este aşa de dăunător ca denutriţia proteică.

În fixarea, de-a lungul istoriei, a tipului de alimentaţie a unui popor, o mare însemnătate o au factorii naturali: geografici, climatici, geologici, geobotanici, geozoologici. Dar în afară de aceşti factori trebuie să avem în vedere şi schimbările pe care evoluţia, civilizaţia le pot aduce alimentaţiei. Schimbările în timp ale alimentaţiei sunt datorate deci şi unor factori independenţi de cei naturali, care determină o alimentaţie mai puţin dependentă de factorii geografici.

Se ştie că de ansamblul condiţiilor geografice depinde dezvoltarea vegetaţiei şi lumii animale dintr-o anumită regiune, iar distribuţia vegetaţiei este în funcţie de climă şi sol.

Ţara noastră se află la o răspântie climatică: influenţele continentale şi central europene se întâlnesc în răsăritul ţării cu influenţele estompate mediteraneene în sud şi mult mai şterse, baltice, în nord. Această întretăiere generează un climat de tranziţie, considerat de Simion Mehedinţi atât de caracteristic, încât îl numeşte “climat getic”. Dar acest climat există numai în regiunea de câmpie, cea mai mare întindere a ţării (peste 75% ) având o climă de munte şi deal. Rezultă că relieful îşi pune şi el amprenta pe aspectul climei.

Ţinuturile României de azi au fost deci în trecut zone de cultură pentru grâu, orz şi mai ales pentru mei. În “Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir explică şi de ce: “grâul dă de 24 de ori semănătura, orzul de 60 de ori, iar meiul de 300 de ori”. Deci acest climat era excepţional pentru cultura meiului şi mai târziu a porumbului.

Păstoritul avea caracterul transhumant impus de relief şi climă. Vara turmele pasc în munţi iar iarna sunt coborâte la câmpie. Caracterul transhumant al păşunatului şi necesitatea de a locui în munţi impuneau culturi sezoniere. Meiul se putea semăna primăvara când turmele plecau la munte (aprilie) şi se culegea spre toamnă, odată cu întoarcerea lor (după 15 august). La fel şi orzul de vară. În afară de aceasta, meiul şi orzul suportă bine climatul de înălţime.

Păstoritul transhumant şi agricultura de munte au constrâns locuitorii la cultura cerealelor nepanificabile.

Începând din secolul al XVI-lea apare în nordul ţării şi o altă cereală nepanificabilă, hrişca, adusă din Asia şi cultivată în Franţa şi Germania de prin secolul al XII-lea.

Porumbul este introdus sub domnia lui Ştefan Cantacuzino (1678-1688) în Ţara Românească şi sub domnia lui Constantin Mavrocordat (1710-1769) în Moldova. Această cereală, nepanificabilă ca şi meiul, îi era asemănătoare nu numai ca zonă de cultivare, ci şi ca preparare (fierbere, turtă nedospită, coleasă, păsat). Gustul său mult mai plăcut l-a făcut să se răspândească cu repeziciune curând în toată ţara. La aceasta a mai contribuit, după cum afirmă Iorga, şi faptul că turcii nu îl rechiziţionau (ca altădată meiul, ovăzul şi hrişca).

Alimentaţia populaţiei din ţara noastră se mai caracteriza prin aceea că era săracă în carne şi bogată în verdeţuri, pe lângă lapte şi cereale. Explicaţia este simplă: păstorul nu-şi împuţinează turma, sacrificând numai animale bolnave.

Românii au consumat din cele mai vechi timpuri mai puţină carne decât toate populaţiile vecine. Proteinele animale erau luate la noi cu predilecţie din lapte şi produse lactate.

Dintre cărnuri, carnea de bovine şi ovine era mâncată în cantităţi mici. Se mânca fie proaspătă – fiartă, friptă, pe grătar, sau mâncăruri scăzute gătite cu legume - , fie se conserva sub formă de pastramă (prin sărare şi uscare), cârnaţi. Carnea de porc începe să fie din ce în ce mai acceptată, pe măsură ce era respinsă de turci şi de tătari. Pe de altă parte, creşterea porcilor era destul de simplă. Posibilităţile multiple de preparare şi conservare a cărnii de porc (de exemplu, pentru iarnă: slănina afumată etc.) justificau de asemenea aceste preferinţe. Se mai consuma şi carne de pasăre.

Vegetarismul a fost caracteristic ţăranilor români. Cel care consumă carne zilnic este mai ales orăşanul. Verdeţurile erau drese cu smântână, cu brânză, unse sau călite cu grăsimi animale (slănină, osânză, jumări). Nu se folosea untul pentru că extragerea lui, de dată recentă, era necunoscută de ţărani.

Conservele grase, vegetale sau animale, sunt mult mai puţin consumate ca în alte regiuni. Păstorii vegetarieni şi lactivori simţeau prea puţin nevoia de grăsimi suplimentare. Grăsimile, în afară de cele animale, proveneau din seminţele de nuc, fag, cânepă, in şi mai puţin din floarea soarelui.

Ouăle de păsări domestice (găină şi mai puţin curcă, gâscă, raţă) se mâncau fierte, coapte, prăjite (jumări) cu slănină sau brănză.

Peştele se consuma în cantitate mai mică şi mai ales în locurile din apropierea lacurilor, bălţilor sau râurilor (crap, ştiucă,somn, caracudă, roşioară, caras) ca ciorbă sau fript.

Moluştele (scoici, melci) şi crustaceii (racii) sunt mâncăruri cu totul ocazionale şi folosite în unele regiuni.

Feudalismul agrar începe la noi în secolul al XV-lea, deci mult mai târziu decât în apus (sec. al XI-lea) şi se termină la jumătatea secolului al XIX-lea, faţă de sfârşitul secolului al XVIII-lea în Occident.

Ridicarea monopolului turcesc asupra cerealelor (în urma războiului ruso-turc) face ca grâul să devină liber pentru export, ceea ce precipită sacrificarea multor terenuri folosite înainte ca păşuni. Creşterea vitelor începe să decadă, viaţa se scumpeşte, sarcinile fiscale devin mai apăsătoare. Populaţia creşte iar pământul cultivabil care-i revine este mai puţin. Totodată se măresc latifundiile moşiereşti iar drepturile clăcaşului sunt din ce în ce mai nesocotite.

Alimentaţia este influenţată negativ de situaţia economică precară a ţărănimii. Ţăranul se hrăneşte cu mămăligă sau mălai făcute din făină de porumb, unii, mai rar, amestecă şi făină de secară sau hrişcă (această amestecătură se numeşte chitan), verdeţuri multe (usturoi, ceapă, ridichi, ardei, leuştean), păpuşoi fiert sau fript vara; iarna: legume (fasole cu borş, usturoi, bob, mazăre, cartofi, varză acră); primăvara: ştir, urzici, lobodă, hamei, podbal, dragavei, măcriş, ştevie (sub formă de borşuri). Foarte rar se mănâncă şi carne. Numai de Crăciun îşi fac slănină, cârnaţi, carne prăjită. Miel se mănâncă numai de Paşti. Toamna se mai taie câte o oaie.

În concluzie, binenţeles, că un regim atât de dezechilibrat, menţinut ani în şir, nu putea avea alte consecinţe decât scăderea capacităţii de muncă şi a rezistenţei la boli infecto-contagioase, mortalitate infantilă mare.

A urmat apoi, în ţara noastră, o perioadă, când, la nivel centralizat, s-au cultivat cerealele şi plantele oleaginoase, pe scară largă; păsările şi animalele erau crescute în crescătorii speciale. Populaţia, însă, suferea deoarece aproape 90% din producţiile realizate atât în agricultură cât şi în zootehnie nu le erau destinate.

Factorii nutritivi necesari oricărei persoane nu satisfăceau necesarul zilnic, din alimentaţia existentă în acea perioadă şi nici nu se punea problema.

În prezent, în toată lumea, se pune un mare accent pe alimentaţie. S-a constatat, de către mari specialişti în domeniu, că o alimentaţie raţională menţine corpul uman sănătos.

Bibliografie:

1. Dumitrescu, Constantin P. Secretul sănătăţii – greutatea corporală / Constantin P. Dumitrescu.Bucureşti,1994.

2. Mencinicopschi, Ghe., s.a.(2012). Adevărul despre alimente, nutriție sănătoasă și diete. Editura Medicală. București

3.„Sfaturi Practice şi Reţete de Bucătărie Ovo-lacto-vegetariene”de Valerian Răileanu şi Narcisa Răileanu

 

Revista cu ISSN

Meseria de dascal consideratii

MESERIA DE DASCĂL – CONSIDERAŢII     Profesor Oana Alexe G.P.P. nr. 15, Focşani A fi educator este fără îndoială, meseria cea mai importantă şi nobilă a omenirii, pentru că are acces direct la sufletul...

Read more

Didactica lecturii

DIDACTICA LECTURII prof. MIHAELA MELINTE, Colegiul Tehnic „Traian Vuiaˮ, Galaţi Motivarea elevilor pentru lectură depinde în mare măsură de efortul pe care îl face...

Read more

Cresterea calitatii educatiei si formari…

CREŞTEREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI ŞI FORMĂRII PRIN NOILE TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE ŞI DE COMUNICARE   Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar, Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov   Rezumat Contextul de dezvoltare a sistemului educaţional...

Read more

Probele de evaluare din cadrul examenulu…

Probele de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de bacalaureat 2012   Luni, 11 iunie 2012, încep primele probele de evaluare a competentelor din cadrul examenului de bacalaureat. Prima sesiune a examenului...

Read more

Regimul alimentar la romani in secolul a…

REGIMUL ALIMENTAR LA ROMÂNI ÎN SECOLUL AL XVII-LEA   Dragnea Mihai   Moldovenii și miedul Cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informații interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni....

Read more

GENERAL CONSIDERATIONS ON IRIS MURDOCH_T…

GENERAL CONSIDERATIONS ON IRIS MURDOCH’S THE BLACK PRINCE   Prof.drd. Alina-Marilena Titirisca Liceul Teoretic “Al. I. Cuza”, Alexandria    Abstract Murdoch regards her works in terms of their implications for the novelist’s essential task, which is...

Read more

Preocupari literare premergatoare Cercul…

PREOCUPÃRI LITERARE PREMERGÃTOARE CERCULUI LITERAR DE LA SIBIU   Nevodenszki Sorina, institutor Şcoala cu clasele I – VIII Sânandrei, jud. Timis     Victor Iancu, renumit estetician al perioadei interbelice, se aflã printre cei mai...

Read more

Activitatea catedrei/comisiei metodice

ACTIVITATEA CATEDREI/COMISIEI METODICE   Art.40. Catedrele/comisiile metodice se constituie din minimum patru membri, care predau aceeaşi disciplină de studiu. În situaţiile în care disciplina educaţie fizică şi sport este predată de mai...

Read more