STUDIU PRIVIND CREŞTEREA MOTIVAŢIEI DE ÎNVĂŢARE A ELEVILOR LA DISCIPLINA MATEMATICĂ

Andrei Roxana, profesor,

Școala Gimnazială Nr. 25, Galați

Studiul de faţă abordează problematica creşterii motivaţiei de învăţare a elevilor la disciplina matematică. Studierea motivaţiei în şcoală provine din nevoia de a înţelege şi utiliza factori subiectivi care explică fluctuaţiile de randament şcolar. De multe ori, auzim de la elevi remarci de genul: “este greu”, “nu-mi place”, “nu-mi va folosi niciodată”, sau “super”, “de mult nu a mai fost aşa de cool la ore”. Ceea ce face diferenţa între aceste “comunicări” este “ambalajul”. Educaţia nu trebuie să doară sau să producă suferinţă, ci să placă, să fie de folos, să formeze indivizi echilibraţi şi motivati spre acţiune şi schimbare¹.

SCOP:

Scopul acestui studiu este unul constatativ şi vizează rolul pe care îl are motivaţia în învăţarea matematicii, în cazul elevilor de gimnaziu.

OBIECTIVE:

- sondarea motivaţiei elevilor privind studiul matematicii;

- cuantificarea timpului alocat pentru studiul matematicii;

- identificarea gradului de conştientizare a necesităţii studierii matematicii în gimnaziu;

- evidenţierea aspectelor pe care elevii le consideră că fiind dificile, în studiul matematicii;

- identificarea unor variante care ar ajuta elevii să studieze matematica cu mai multă uşurinţă;

METODOLOGIE:

Instrumentul utilizat în investigaţie a fost un chestionar pentru exprimarea atitudinilor şi opiniilor, administrat elevilor din clasa a VIII a, aparţinând unor categorii sociale diferite şi provenind din medii diferite.

Chestionarul a cuprins 10 itemi.

Alegerea elevilor pentru eşantion s-a realizat prin selecţie simplă aleatoare.

Au fost chestionaţi 50 de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.25 Galaţi.

PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Chestionarul a cuprins un set de întrebări menit să evidenţieze motivele ce îi determină pe elevi să înveţe la disciplina matematică . Din acesta a reieşit, că majoritatea consideră că pregătirea pentru susţinerea Evaluării Naţionale de la sfârşitul clasei a VIII a este cel mai important motiv.

De asemenea, şi primirea unei recompense are o pondere majoritară în rândul elevilor chestionaţi ( 56% ).

La întrebarea “Care din următoarele aspecte face învăţatul mai dificil pentru voi la disciplină matematică?”, elevii au răspuns:

1. Materia 64%

2. Vocabularul folosit de profesor 16%

3. Explicaţiile 24%

4. Problemele de comportament din clasa 28%

   Când s-a pus problema identificării unor variante care ar ajuta elevii să studieze matematica cu mai multă uşurinţă, aceştia au specificat că modelul personalităţii profesorului influențează creşterea motivaţiei de a învăţa:

   De asemenea, dintr-o listă de variante care ar facilita studiul matematicii, în viziunea elevilor, ( existenţa unor activităţi extracurriculare, existenţa unor discipline opţionale, studiul individual, meditaţiile), aceştia au optat în majoritate pentru meditaţii.

   CONCLUZII

   Majorităţii elevilor matematica li se pare greu de perceput, iar motivaţia acestora pentru studiu diferă de la elev la elev. Conform teoriei SDT(Self-Determination Theory) care descrie motivaţia elevului ca pe un continuum de la demotivare, trecând prin diferite etape de motivare extrinsecă, la motivarea intrinsecă, un anumit comportament şcolar poate fi descris de la lipsa motivaţiei sau resentiment, prin acceptarea pasivă, până la acceptarea activă şi implicarea personală.

   MOTIVAŢIE INTRINSECĂ ŞI EXTRINSECĂ

STIL DE REGLARE
PROCESE ASOCIATE
PERCEPEREA CAUZALITĂȚII	Perceperea irelevanței Nivel scăzut de competență Absența intenției	Importanța recompensei sau a pedepsei Supunere sau reactanță	Implicarea personală Focalizare pe acceptarea de sine sau din partea celorlalți	Valorizarea conștientă a activității Asumarea obiectivelor	Interiorizarea obiectivelor Ierarhizarea obiectivelor Congruența valorică	Interes Plăcere Satisfacție intrinsecă

Prezentăm mai jos un set de strategii de intervenţie specific fiecărei etape de motivare:

• Demotivare – perceperea sarcinii ca fiind fără sens, existența convingerii că elevul nu are abilităţi pentru realizarea sarcinii:

• Utilizarea de material didactic şi mijloace tehnice variate;

• Propunerea de sarcini ţinând cont de tipul de inteligenţă al elevilor(inteligențe multiple);

• Accentuarea rolului învăţării în clasă;

• Reglare externă – sub ameninţarea pedepsei sau sub atracţia recompensei, elevul se decide să se supună şi să realizeze sarcina şcolară:

• Propunerea de sarcini/teme la alegere, creându-le sentimentul controlului;

• Oferirea de recompense stimulative, centrate pe munca elevului şi nu pe sine însuşi;

• Integrare – elevul descoperă că realizarea unei sarcini îi asigură aprecierea din partea celorlalţi(colegi, profesor):

• Aprecierea progreselor se face în termeni pozitivi;

• Evitarea exprimării scepticismului cu privire la reuşita viitoare, folosind sintagme de genul:”Am încredere…”, “Ştiu că poţi”;

• Identificare – comportamentul şcolar în sine începe să devină important:

• Identificarea aspectelor de unicitate ale fiecărui elev, crearea unei identităţi valorizate (“spiritul critic al clasei”, “rezolvitorul logic”, etc)

• Gratificarea activităţilor extraşcolare;

• Interiorizare – elevul interiorizează obiectivele propuse, noul comportament devenind parte a propriei personalităţi:

• Implicarea elevilor în predare prin metoda”profesor pentru cinci minute”;

• Implicarea în activităţi extracurriculare în care să se manifeste în funcţie de interesele proprii;

• Motivaţie intrinsecă – elevul tratează cu interes orice subiect legat de o anumită sarcină şcolară, munceşte cu plăcere, găseşte satisfacţie în tot ceea ce face în legătură cu acea activitate:

• Mobilizarea resurselor interne ale elevilor;

• Implicarea în munca de cercetare şi creaţie;

• BIBLIOGRAFIE:

1. Cucoş Constantin, Psihopedagogie penru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
2. Cristescu Bogdan, Formarea continuă a profesorilor de matematică în societatea cunoaşterii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, 2012.