Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Cultura muzicala romaneasca la inceputul secolului XX
Scris de mihaiela lazar   
Luni, 08 Iunie 2020 00:00

 

CULTURA MUZICALĂ ROMÂNEASCĂ

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

Prof. Achim Maria

Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, jud. Sălaj

Alimentată în secolul XIX din muzica romantică și din reminiscenţele clasicismului întârziat, cultura muzicală românească a asimilat, la începutul secolului XX, elemente stilistice din mai multe curente artistice.

Astfel, în perioada interbelică, influenţele străine s-au manifestat din trei direcţii: Franţa, Germania și Italia. Pe de o parte, compozitorii care au studiat la Paris, au fost, fără îndoială, influenţaţi de stilul impresionist și neoclasic, susţinut de d’Indy, promotor activ al cultului pentru Bach, Beethoven, Wagner. Stimulaţi de d’Indy, muzicienii români din această perioadă au optat pentru păstrarea specificului naţional prin utilizarea formulelor folclorice. Pe de altă parte, compozitorii care au studiat în Germania, și-au însușit, în creaţia lor, tehnici de compoziţie consistente, caracterizate prin severitate în organizarea polifonică a discursului muzical, austeritate în colorit și densitate în expresie. Sinteza realizată de George Enescu, „ca și diversele soluţii, în acest sens, găsite de reprezentanţii școlii românești de compoziţie din perioada aceasta, au contribuit la integrarea muzicii românești în circuitul modern al muzicii universale”. Astfel, genul muzicii corale este genul predilect al compozitorilor din prima jumătate a secolului XX, prin intermediul căruia au contribuit generos la afirmarea școlii muzicale românești, a trăsăturilor ei stilistice.
În opinia dirijorului Nicolae Gâscă, în perioada interbelică s-au conturat trei direcţii principale în privinţa modalităţilor de scriitură:

Ø continuarea și adâncirea drumului trasat de D. G. Kiriac și Gh. Cucu de către Ioan D. Chirescu și S.Drăgoi;

Ø tendinţe neoromantice, prin îmbinarea mijloacelor de expresie specifice epocii romantice cu elemente melodice ale muzicii populare românești, prezente în creaţiile lui T. Brediceanu, A. Bena, A. Zirra, I. Croitoru, C. Baciu, D. Pop, N. Oancea;

Ø sinteza realizată între modalismul cântecului popular, cromatismul neoromantic, politonalismul, polifonismul neoclasic şi coloritul impresionist de către G. Enescu, D. Cuclin, M. Jora, M. Negrea.

Așadar, într-un prim-cadru, se situează Dumitru G. Kiriac (1866-1928), care s-a dedicat genului artei corale prin cercetarea profundă a specificului modal al folclorului românesc. Chiar dacă a studiat la Paris cu Vincent d’Indy, fiind puternic influenţat de impresionismul francez, de armoniile wagneriene în vogă sau de farmecul modurilor gregoriene, D.G. Kiriac nu a preluat nici un procedeu caracteristic curentelor existente. Insistenţa sa în cercetarea și valorificarea folclorului a constituit un exemplu pentru compozitorii deceniilor următoare.

Creaţia corală a lui Dumitru G. Kiriac cuprinde un repertoriu vast de coruri patriotice, prelucrări și cântece compuse în spiritul melodiilor populare și lucrări religioase, dedicate formaţiilor corale de adulţi și de copii. Remarcăm activitatea lui Dumitru G. Kiriac, susţinută la pupitrul Capelei Corale Române din Paris, prin intermediul căreia a reușit să propage muzica corală românească.

“Secerișul”, “Morarul”, “Fata și cucul”, “Am umblat pădurile”, “Hi, hai, murgule, hai” sunt mici nestemate muzicale, care au deschis căi noi în muzica românească. În ultima dintre ele, identificăm mai multe trăsături distincte, printre care, melodismul (care se deapănă într-un lirism fluid), planul intonaţional (care se divizează în trei idei în deplină conexiune), ritmica alternativă și variată. Referindu-se la starea de spirit a acestui cântec, compozitorul Ștefan Niculescu a remarcat asemănarea lui cu „tonul de confesiune al muzicii enesciene”.

Ideile inovatoare ale lui Dumitru G. Kiriac (în sfera exploatării modalismului și a extinderii spectrului tonal în creaţia corală românească) au fost apreciate cu multă sinceritate de Béla Bartók și de George Enescu, care și-au exprimat admiraţia pentru stilul inconfundabil și măiestria inegalabilă a acestui clasic al muzicii românești.

Un alt reprezentant al culturii muzicale românești, Gheorghe Cucu (1882-1932), a contribuit semnificativ la evoluţia stilistică a genului muzicii corale de la sfârșitul secolului XIX și din prima jumătate a secolului XX. Astfel, creaţiile sale pentru cor se remarcă prin bogăţie tematică și fantezie creatoare, în unele dintre ele, compozitorul utilizând și forme specifice muzicii instrumentale:

Ø “Cetină, cetioară”- temă cu variaţiuni, asemeni unei passacaglii mai libere,

Ø ”Dor de primăvară”- o sinteză inedită a formei de sonată și a temei cu variaţiuni, cu caracteristici de ritornella.

Constatăm că muzica corală a lui Gheorghe Cucu evidenţiază următoarele particularităţi:

Ø melodica generoasă cu inflexiuni modale (încadrată de cele mai multe ori, ca și la Ion Vidu sau la alţi înaintași, în modurile de tip occidental, în major-minor);

Ø modul eolic, larg utilizat în piesele cu caracter melancolic,

Ø ritmica simetrică a clasicilor occidentali,

Ø formele muzicii de cameră și simfonice, introduse în discursul coral.

Un concept inedit, în acest context, a fost elaborat şi dezvoltat de George Enescu (1881-1955), care a stat în fruntea şcolii naţionale româneşti şi care a orientat generaţiile ulterioare de compozitori spre valorificarea rădăcinilor multiseculare ale folclorului autentic romămesc.

Modalitatea lansată de George Enescu a fost preluată individual şi inventiv şi s-a soldat cu apariţia unei creaţii muzicale cu un spectru sonor şi tematic divers:

Ø cantatele "La Vission de Saul", "L'Aurore",Waldegesang pentru cor mixt a cappella,

Ø Die nächtliche Hershau pentru bariton, cor și orchestră, pe versuri de Joseph Christian Zedlitz,

Ø Plugar, pentru cor mixt a cappella, pe versuri de Nicolae Rădulescu-Niger,

Ø Odă pentru cor, pian și orgă, pe versuri de Ion Soricu,

Ø Imn jubiliar pentru cor, fanfară militară și harpă,

Ø Strigoii pentru soprană, tenor, bariton, cor și orchestră, pe versurile lui Mihai Eminescu (neterminat, terminat de Cornel Țăranu).

Stilul enescian denotă trăsături excepţionale: melodismul este generos, discret ornamentat și plin de fantezie inventivă, iar modalismul se ramifică în două direcţii – diatonic și cromatic –direcţii care alternează în funcţie de discursul muzical și de modalităţile de elaborare ale traseelor sonore.

Deși a excelat în creaţia de operă și balet, în creaţia de muzică corală, Mihail Jora (1891-1971) și-a câștigat reputaţia de excelent armonist. În aceste piese, el a descris, în mod original, imagini inspirate din peisajul rustic românesc.

De exemplu, corul “Foaie verde, bob săcară” (cu caracter modulant) este armonizat în principiile major-minorului occidental, corul “Teiuleţ cu foaia lată” (în mod frigic) se impune prin alterarea inferioară a treptei a II-a, iar cântecul de dragoste, “Mă mieream”, constituie un model de armonizare modală.

În muzica corală, Mihail Jora a sintetizat elementele modalismului cântecului popular, coloritul bogat al impresioniștilor francezi, cromatismul neoromanticilor germani și rigurozitatea politonalismului unor neoclasici. Stilul său se relevă „prin rafinamentul sonorităţilor, sensibilitatea armoniilor, plasticitatea imaginilor, fantezia împletirilor contrapunctice”.

Paul Constantinescu (1909-1963) a lăsat o valoroasă moștenire corală, deși, în comparaţie cu muzica sa instrumentală, este mai puţin numeroasă. Stilul său coral constituie o sinteză între modalităţile de expresie ale artei muzicale contemporane și folclorul românesc.

Cunoscutul poem coral “Mioriţa” pentru cor mixt (1952), se axează pe valorificarea măiestrită de către compozitor a trei teme de colind sau de baladă (culese de diverși cercetători), prin exploatarea expresiei conţinute, discursul muzical remarcându-se prin perfectul echilibru al trăirilor interioare. Pe lângă balada populară “Mioriţa”, compozitorul a mai prelucrat pentru cor mixt un număr impunător de cântece populare românești, printre care, “Doină și Joc”, “Cucule, haiducule!”,” Frunzuliţă iasomie”, “Mărie, Mărie”, “Se ceartă cucul cu corbul”, “Cântec de nuntă”,” Doina oltenească” – în toate explorându-se aspectul modal al creaţiei populare.

După cum am observat, muzica corală românească de esenţă folclorică din prima jumătate a secolului XX s-a edificat pe cuceririle predecesorilor, care, prin creaţiile lor de acest gen, au pregătit serios terenul „pentru joncţiunea muzicii românești cu cea a Apusului”. În acest sens, generaţia de compozitori de la început de secol și-a îndreptat atenţia spre școlile componistice din Occident, depunând eforturi considerabile de a-și însuși tehnici europene de compoziţie și de a investi muzica românească cu valenţe culturale universale. Chiar dacă au fost influenţaţi de curentele artistice „în vogă”, compozitorii români, inclusiv, cei de muzică corală, nu s-au îndepărtat de la matca naţională, creând „în stil popular” sau „în caracter popular”. Astfel, muzica corală din această perioadă relevă, pe larg, procedee moderne de compoziţie, conjugate, măiestrit, cu cântecul autentic românesc sau cu melodia populară orășenească.

Bibliografie:

1.Gâscă, N. Interpretarea muzicii corale. Iași: Editura Junimea, 2004.

2. Niculescu, Ș. Importanţa ritmului în structura melodiei și în stabilirea unei tipologii a creaţiei muzicale românești. În: Revista Muzica, nr. 6, București, 1959.

3. Popovici, D. Muzica corală românească. București: Editura Muzicală, 1966.

4. Cosma, O.L., Curs de istoria muzicii românești. Vol. II. Pentru uz intern. București: Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu, 1969.

5. Cosma, V. Muzicieni din România. Lexicon. Vol. II. București: Editura Muzicală, 1999.

6. Vancea, Z. Creaţia muzicală românească, sec. XIX-XX. București: Editura Muzicală, 1968.

 

7. Stoianov, C., Stoianov, P. Istoria muzicii românești. București: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005.

8. Pascu, G., Boţocan, M. Carte de istorie a muzicii. Vol. II. Iași. Editura Vasiliana, 2003.

 

Revista cu ISSN

Modernizarea evaluarii scolar din perspe…

MODERNIZAREA EVALUĂRII ȘCOLARE DIN PERSPECTIVA UTILIZĂRII TIC prof. înv. primar Comoli Doina Școala Gimnazială Nr. 96, București Activitatea de predare-învățare-evaluare necesită o continuă adaptare a profesorului la diferitele generații...

Read more

Rolul comunicarii in procesul de invatam…

ROLUL COMUNICÃRII ÎN PROCESUL DE ÎNVÃŢÃMÂNT   Institutor Anton Simona Marinela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Vorniceni, Judetul Botosani     Schimbarea conceptiei comunicative promovatã în scoalã pune în mod acut problema educãrii cu si...

Read more

A study in small talk in class

A STUDY IN SMALL TALK IN CLASS Prof. Adriana- Maria Ştefănescu Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, Timişoara When it comes to studentsof all ages, they do have something to say;...

Read more

L approche communicative Quelques defini…

L’APPROCHE COMMUNICATIVE. QUELQUES DEFINITIONS   Ilie MINESCU Universitatea de Vest din Timişoara   Le français est une langue vivante; on ne l'enseignera donc pas comme une langue morte. Enseigner le français consiste à apprendre aux...

Read more

dezvoltarea competentelor cheie citit sc…

DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR CHEIE CITIT - SCRIS  PRIN  DISCIPLINELE DE  STUDIU  DIN  ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR LA FIECARE CLASĂ     Profesor Rodica Stan, Şcoala Viile, jud. Galaţi     Pornind de la citatul "Elevul trebuie învăţat să citească...

Read more

Invatarea prin cooperare studiu

STUDIU - ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE Prof. Gligor Dana Școala Gimnazială Cîmpeni, jud. Alba Învăţarea prin cooperare presupune acţiuni conjugate ale mai multor persoane (elevi, profesori) în atingerea scopurilor comune...

Read more

Cultura muzicala romaneasca la inceputul…

  CULTURA MUZICALĂ ROMÂNEASCĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX Prof. Achim Maria Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, jud. Sălaj Alimentată în secolul XIX din muzica romantică și din...

Read more

Istoria studiilor despre articol

ISTORIA STUDIILOR DESPRE ARTICOL   Didin Florentina Gabriela Şcoala gimnazială Nr. 1 Vulpeşti, Argeş   Articolul este partea de vorbire flexibilă cu rol de cuvânt ajutător care însoţeşte un substantiv, arătând măsura în care obiectul...

Read more