DESPRE EXPRESIILE IDIOMATICE

Profesor Silvia Baltă,

Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti

Studierea expresiilor idiomatice se realizează în cadrul frazeologiei, disciplină de sine stătătoare al cărei material este constituit din totalitatea îmbinărilor stabile de cuvinte. Îmi propun în rândurile de mai jos să prezint caracteristicile expresiilor idiomatice pornind de la o serie de exemple din limbile română şi franceză. Cele patru caracteristici avute în vedere sunt: indestructibilitatea, imposibilitatea de a deduce sensul unităţii din suma sensurilor elementelor componente, înţelesul figurat şi intraductibilitatea mot à mot.

Cuvinte-cheie: expresii idiomatice, îmbinări stabile de cuvinte, traducere, sens figurat, expresivitate

Una din caracteristicile expresiilor idiomatice (EI) este dată de capacitatea elementelor componente de a-şi pierde individualitatea semantică şi deci de a realiza o fuziune la nivelul întregului. Astfel, pentru îmbinările stabile de cuvinte (î.s.c.) din română a tăia frunză la câini, a fi mână spartă, a se da în stambă, a strica orzul pe gâşte, a mânca ruşinea cu lingura, cât ai zice peşte, a o pune de mămăligă, a bate măr pe cineva, a fuma ca un şarpe sau din franceză faire des ronds dans le basin „a tăia frunză la câini”, brûler la chandelle par les deux bouts „1. a fi risipitor; 2. a-şi ruina sănătatea prin excese”, en un clin-d’oeil „cât ai zice peşte; cât ai clipi din ochi, (fam.) à la six-quatre-deux „în doi timpi şi trei mişcări”, (fam.) donner du nez en terre „1. a cădea/ a veni în nas; 2. a suferi o înfrângere; a o da în bară”, jeter des perles devant les pourceaux „a strica orzul pe gâşte” etc., sensul nu poate fi dedus din suma sensurilor cuvintelor componente. Mai mult, este evident faptul că aceste î.s.c. au (şi) un sens figurat, încât o traducere literară într-o altă limbă nu se poate realiza. Bineînţeles, le putem traduce cuvânt cu cuvânt, dar vom obţine îmbinări de cuvinte rizibile, de tipul sintagmelor coanei Chiriţa din teatrul lui V. Alecsandri (tambour de livre).

Traducerea EI nu trebuie să se rezume la găsirea unui echivalent lexical, ci, ideal ar fi, să fie traduse într-o altă limbă tot printr-un idiotism, de preferat în acelaşi registru. De exemplu, pentru rom. a da ortul popii „a muri”, traducerea corectă în franceză va fi aceea realizată tot pe baza unui idiotism de tipul: (pop.) casser sa pipe, (lit.) aller/ passer de vie à trépas, (fam.) avaler son extrait de naissance, (arg.) crever son pneu, fiecare dintre aceste formule fiind caracteristice unui anumit registru de limbă. Prin utilizarea în traducere a EI de genul celor prezentate mai sus se păstrează şi valoarea stilistică a î.s.c. din limba sursă, deoarece, spre deosebire de verbul mourir, care ar putea echivala expresia românească, EI menţionate au o valoare expresivă deosebită.

R. A. Budagov stabileşte caracteristicile EI („[...] îmbinări(le) de cuvinte stabile, indestructibile, caracteristice pentru o limbă dată (spre deosebire de alte limbi) se numesc idiotisme sau expresii idiomatice”): 1. indestructibilitatea, 2. imposibilitatea de a deduce sensul unităţii din suma sensurilor elementelor componente, 3. înţelesul figurat, 4. intraductibilitatea mot à mot (Budagov, 1961: 123-124).

Prima caracteristică a EI, susţine Budagov, este un produs al evoluţiei istorice, deoarece aceste unităţi frazeologice nu sunt indestructibile la origine. Doar cercetarea etimologică ar putea oferi explicaţia necesară susţinerii acestei afirmaţii. Astfel, EI precum a spune/ a îndruga/ a povesti la moş(i) pe groş(i) „a spune/ a îndruga/ a povesti minciuni”, a trage un ibrişin pe la nasul cuiva „a face aluzie, a da a înţelege” au fost, probabil, la origine, destructibile. În cel de-al doilea exemplu putem identifica un gest al negustorului care, doritor să-şi vândă marfa, flutură produsul destinat vânzării pe sub nasul/ ochii posibilului cumpărător. Se poate presupune că, aşa cum negustorul cu mătasea îşi flutura marfa prin faţa cumpărătorilor, tot astfel un alt negustor, de postav, de exemplu, o putea face. Deci, o primă condiţie de existenţă a EI este aceasta a indestructibilităţii, adică a imposibilităţii de a elimina sau de a introduce un element lexical în structura lor fără a le modifica sensul, de a schimba ordinea cuvintelor, de a efectua o substituire sinonimică. Nu se poate spune *a strica gâşte pe orz (pentru a strica orzul pe gâşte), deoarece locutorii nu mai identifică ceea ce prin tradiţie li s-a transmis şi se produce astfel un efect de insolitare, aceste expresii nemaiputând fi considerate î.s.c.

Alţi lingvişti consideră totuşi că înlocuirea sinonimică este posibil (Dimitrescu, 1958: 46). Această particularitate caracterizează anumite locuţiuni/EI, conferindu-le valori expresive deosebite: a face piftie/ chiseliţă, a face cuiva zile amare/ fripte /grele/ negre, a se duce pe gârlă/ copcă, a lua în căruţă/ birjă/ tramvai/ balon etc.

A doua caracteristică impune anumite nuanţări şi precizări. Imposibilitatea deducerii sensului î.s.c. din suma sensurilor elementelor componente cunoaşte anumite etape, în funcţie de gradul de fuziune semantică a componentelor. Gheorghe Colţun (2000) face distincţie între expresii idiomatice şi expresii frazeologice, primele caracterizându-se prin fuziunea semantică totală a elementelor componente, iar celelalte printr-o fuziune parţială. Într-o expresie de tipul a bate măr pe cineva, lingvistul consideră că nu toate elementele îşi pierd identitatea semantică, prin urmare această î.s.c. este o expresie frazeologică, sensul întregului având la bază semantismul pregnant al verbului „a bate” (acelaşi lucru se poate spune şi pentru următoarele î.s.c.: a fugi mâncând pământul, a fuma ca un şarpe, a vorbi fără perdea etc.). Suntem de acord cu faptul că cele două tipuri se deosebesc după gradul de fuziune semantică a componentelor, numai că termenul de idiomatic caracterizează practic ambele tipuri de frazeologisme. Mai precis, aceste expresii frazeologice sunt, la rândul lor, specifice limbii române şi nu pot fi supuse traducerii literale într-o altă limbă. În franceză, de exemplu, nu vom întâlni o expresie de genul *courir en mangeant la terre, ci aller comme un chat maigre/ courir à bride abattue, sau *fumer comme un serpent, ci fumer comme une locomotive/ une cheminée sau *parler sans rideau, ci (fam.) en dire des verts et des pas mûrs, expresii care sunt dovada faptului că fiecare limbă realizează în felul ei o EI.

Sensul figurat nu este o trăsătură specifică a EI, în limbă existând şi alte tipuri de îmbinări de cuvinte care pot fi considerate figurate. Cert este faptul că acest criteriu coroborat cu celelalte conduce la o mai bună delimitare a EI. Majoritatea EI au sens figurat în exclusivitate, puţine fiind acelea care acceptă şi un sens literal, contextul reprezentând elementul diferenţiator (a călca în picioare, a pune raţa în braţe cuiva – fr. fouler aux pieds, faire porter le chapeau à qn. etc.).

Strâns legat de caracterul figurat al EI este caracterul expresiv al acestora. Expresivitatea este o caracteristică ce variază de la o î.s.c. la alta, în funcţie de cele două procese ale oricărei comunicări verbale (codare şi decodare), deci de locutor şi de interlocutor. Valoarea expresivă inegală este dată de gradul diferit de cunoaştere de către vorbitori a anumitor realităţi ce ţin fie de aspecte ale vieţii sociale, fie de „etimonul spiritual” al poporului, în formula lui L. Spitzer. EI devin astfel locul în care socialul devine simbol, manifestat prin densitate metaforică şi lingvistică. EI sunt afectate de fenomenul „tocirii” după cum susţine Dumistrăcel (1997), consecinţă a transformărilor din societatea românească. De fapt, acest fenomen este comun tuturor limbilor, factorul subiectiv fiind decisiv în exprimarea stărilor ţinând de afect prin imagini noi. Unele EI nu mai pot funcţiona ca imagini şi deci îşi reduc valoarea expresivă deoarece cuvintele de bază nu mai sunt cunoscute: a-i veni de hac cuiva, ţi-ai mâncat lefteria „ţi-ai pierdut creditul”, a da paièle cuiva „a da nas”. Asemenea expresii au fost numite „idiotisme cu valoare expresivă tocită” (Andriescu, 1956: 65).

Astfel, „viaţa” frazeologismelor este un mijloc de surprindere a transformărilor sociale din istoria unui popor. Expresii precum a-i lipsi cuiva o lampă, a lua în balon, a lua în fabrică (ultima expresie fiind un regionalism nord-moldovenesc cu sensul „a certa , a cere socoteală; a bate”) sunt construite după modele mai vechi: a-i lipsi cuiva o doagă „a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale”, a lua în căruţă, a lua în moară, opţiunea folosirii uneia dintre cele două variante fiind a vorbitorului. Caracterul figurat şi valoarea expresivă deosebită a unor EI poate fi evidenţiată prin următoarele exemple: a-i merge cuiva gura ca meliţa, c-o falcă-n cer şi cu una în pământ, a snopi în bătaie, a bate apa-n piuă să se aleagă unt, a nu-i ajunge cuiva cu prăjina la nas; fr. marcher sur des charbons ardents „a sta ca pe jeratic”, mettre sa langue dans sa poche „a tăcea mâlc”, aller comme un chat maigre „a fugi mâncând pământul” etc.

În ceea ce priveşte posibilitatea traducerii EI, se afirmă că ele nu pot fi traduse mot à mot şi că singura posibilitate de a păstra o relaţie de echivalenţă semantică este parafraza. Existenţa în limbi diferite a unor EI asemănătoare, mai ales în cazul limbilor înrudite, nu se explică exclusiv prin împrumut sau calc dintr-o limbă în alta, ci se poate vorbi şi de originea lor comună. Acest fenomen a fost numit „poligeneză frazeologică” şi atestă posibilitatea creării unor EI în două sau mai multe limbi, în acelaşi timp sau în momente diferite, în mod independent: rom. a scoate sufletul cuiva – fr. ôter l’âme à qn., rom. a bate apa în piuă – fr. battre l’eau en un mortier – it. battere l’acqua nel mordiere, rom. a avea capul pe umeri – fr. avoir la tête sur les épaules etc., toate ilustrând tendinţele comune spiritului omenesc (Groza, 1987: 321).

În orice limbă se întâlnesc î.s.c. proprii. Preluând un termen folosit de Florica Dimitrescu (1958), numim aceste unităţi frazeologice EI „indigene”, deoarece sunt create pe terenul unei limbi date, cu material lexical propriu, reflectând diferite ocupaţii specifice poporului respectiv. Pentru limba română, EI referitoare la agricultură sau păstorit, la viaţa rurală în general constituie principala sursă a „expresiilor indigene”: a încresta în grindă, a da sfoară în ţară, a strânge funia la par, a-i măsura vorba cuiva cu îmblăciul, vorbe de furcă/ de clacă, a i se încurca cuiva iţele etc. O categorie mult mai sugestivă este reprezentată de EI cu conţinut istoric. La acest nivel se poate vedea mult mai clar valoarea indigenă a unor EI: Vodă da şi Hâncu ba „şeful hotărăşte iar subalternul se împotriveşte”, a fura ca-n Codrul Vlăsiei, a umbla cu ocaua mică, a îndruga la moşi pe groşi, nimeresc orbii Suceava/ a nimerit orbul Brăila, a da sfară în ţară, a(-şi) da ortul popii etc. (Bojan, 1971). Alte EI pot fi considerate indigene deoarece conţin în structura lor nume proprii româneşti, respectiv franceze, adesea livreşti: a fi Cănuţă om sucit, ţara lui Cremene/ Papură Vodă „loc fără pază”, a umbla Teleleu Tănase, a o întoarce ca la Ploieşti „a avea replică promptă”; fr. le quart d’heure de Rablais „moment greu de trecut”, la cour du roi Pétaud „loc fără pază”, arriver avec les pompiers de Nanterre „a sosi la spartul târgului” etc.

Bibliografie

Andriescu, Alexandru, Valoarea stilistică a expresiilor idiomatice, în „Studii şi cercetări ştiinţifice”, Filologie, vol. VII, nr.1, Editura Academiei RPR, Iaşi, 1956, p. 63-75.

Bojan, Maria, Expresii româneşti cu conţinut istoric, în „Cercetări lingvistice”, nr.2, Cluj-Napoca, 1971, p. 259-266

Budagov, R. A., Introducere în ştiinţa limbii, trad. şi note de G. Mihăilă, cap. 1- Vocabularul, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 11-167

Colţun, Gheorghe, Frazeologia limbii române, Introducere, Arc, Chişinău, 2000, p. 11-31.

Dimitrescu, Florica, Locuţiunile verbale în limba română, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1958.

Dumistrăcel, Stelian, Expresii româneşti (Biografii - Motivaţii), Institutul European, Iaşi, 1997.

Groza, Liviu, Câteva paralele frazeologice, în  „Limbă şi literatură”, nr. 3, Bucureşti, 1987, p. 321-326.

DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a 2-a, Editura Academiei, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

DF = Dicţionar francez – român, român – francez frazeologic, Elena Gorunescu, Editura Teora, Bucureşti, 2003.