DESPRE ÎNVĂŢAREA UMANĂ

Profesor psihopedagog Ştefănescu Adreana

Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională “Speranţa” Timişoara

Argument. Materialul cuprinde noţiuni despre învăţare şi teorii cunoscute ale învăţării promovate de savanţi în diferite perioade ale timpului cu influenţă asupra psihologiei contemporane.

Cuvinte cheie: învăţare umană, psihologie, teorii ale învăţării

În literatura de specialitate găsim diverse definiţii ale învăţării. Astfel F.Dors şi P.Mercier susţin că “învăţarea constă în a dobândi sau a modifica o reprezentare a mediului”. Această afirmaţie elimină totuşi latura afectiv-motivaţională a vieţii psihice care are o pondere importantă. De aceea mult mai eficientă pare a fi afirmaţia găsită în definiţia lui A.N.Leontiev care susţine că învăţarea constituie “procesul dobândirii experienţei individuale de comportare”. Astfel putem spune că în procesul învăţării nu se acumulează doar informaţii ci se formează gândirea, sentimentele, voinţa, fiind astfel antrenat întreg psihicul.

            În ceea ce privesc formele învăţării distingem două forme: învăţarea spontană şi învăţarea sistematică. Învăţarea spontană denumită şi învăţare socială este neorganizată, are loc în familie, în grupurile de joacă, în grupurile de prieteni, în grupurile de muncă, etc., pe când învăţarea sistematică este învăţarea care se realizează în şcoli, în cadrul diferitelor stagii de instruire, de calificare. Această formă de învăţare este o formă de activitate instructive-educativă planificată şi organizată pe baza unor experienţe acumulate în timp.

Vorbind despre învăţarea realizată în cadrul şcolii, deosebim astfel două tipuri de învăţare:

1.învăţarea senzorio-motorie, care constă în formarea de priceperi şi deprinderi motorii cum ar fi învăţarea scrisului, a desenului tehnic, a mânuirii unor instrumente, aparate sau unelete ori învăţarea practicării unor sporturi.

2.învăţarea verbală care constă în însuşirea de cunoştinţe, formarea de capacităţi, priceperi intelectuale cum ar fi memorarea unor formule, legi sau date, dobândirea posibilităţii de interpretare a unor texte, de rezolvare a unor probleme, etc.

Între cele două tipuri de învăţare există o strânsă interdependenţă: instructajul verbal este important în dobândirea unor priceperi motorii complexe după cum în memorare ne ajutăm de scris, de scheme.(Radu.I., pp 49-51).

Teorii ale învăţării

TEORIILE ASOCIAŢIONISTE

Printre primele cercetări găsim experimentele lui I.P.Pavlov care a descoperit reflexele condiţionate. Prin urmare Pavlov a fost cel care a explicat o anumită formă de învăţare, adică  aceea care constă într-o substituire de stimuli, adică reacţia pe care o are animalul la un anumit stimul.

În paralel cu Pavlov, în Statele Unite, a început o serie de cercetări experimentale asupra animalelor un alt savant E.Thorndike. Acesta a stabilit că învăţarea se bazează pe o serie de încercări şi erori, experienţele sale cu « cuşti-problemă », ajutându-l în acest sens. E.Thorndike susţine că învăţarea ar avea la bază formarea unor conexiuni în creier. J.Watson a criticat afirmaţiile acestuia reproşându-i utilizarea de termeni subiectivi cât şi graba de a aplica în învăţământ unele rezultate obţinute pe şoareci. Watson susţinea că trebuie luate în considerare o succesiune de reflexe condiţionate, fiind însă contrazis de multe experienţe. Acesta a fost mai mult de partea lui Pavlov care menţiona numai coincidenţa a doi stimuli şi nu folosea termeni subiectivi.

Treptat cercetările au scos la iveală o serie de faţete ale învăţării :E.Tolman a dovedit formarea în psihismul unui şoarece a unui plan, B.Skinner a arătat existenţa unor reflexe condiţionate mai complexe, reflexele instrumentale(condiţionarea operantă), în Rusia, P.K.Anohin a evidenţiat existenţa unui organ în sistemul nervos central care înregistrează dacă răspunsurile la excitanţi sunt sau nu corespunzătoare.

            TEORIA PSIHOGENEZEI OPERAŢIILOR INTELECTUALE

J.Piaget nu s-a ocupat exclusiv de învăţare, ci a descris pe baza investigaţiilor efectuate asupra intelectului copiilor de diferite vârste modul în care se formează gândirea abstractă, trecând prin mai multe faze. Lucrările sale au avut o influenţă mare asupra psihologiei contemporane.

TEORIA GENETIC - COGNITIVĂ a lui J. Bruner

J.Bruner prezintă posibilitatea cunoaşterii lumii în trei moduri aflate în relaţie reciprocă:

a. Modalitatea activă care se realizează prin acţiune, manipulare liberă şi este caracteristică cunoaşterii din primii ani de viaţă

b. Modalitatea iconică care se bazează pe imagini, în special pe cele vizuale, fără manipulare efectivă şi este caracteristic[ între 5-7 ani

c. Modalitatea simbolică care se realizează prin simboluri şi care permite o mare comprimare a realităţii şi distingerea aspectelor esenţiale.

TEORIA ÎNVĂŢĂRII CUMULATIV-IERARHICE

În cartea sa «Condiţiile învăţării»  R.Gagné face o expunere mai analitică asupra învăţării, arătând că există tot atâtea  forme sau varietăţi de învăţare câte condiţii ale învăţării pot fi identificate. Acesta susţine că există 8 tipuri de învăţare:

1.Învăţarea de semnale- copii învaţă să dea un răspuns general la un semnal

2.Învăţarea stimul-răspuns – copii învaţă un răspuns precis la un stimul discriminat

3. Înlănţuirea de mişcări – copii învaţă un lanţ de două sau mai multe legături S-R fiecare declanţând pe următoarea

4.Asociaţia verbală – implicată în vorbire

5. Învăţarea prin discriminare –  copii învaţă să dea răspunsuri de identificare la tot atât de mulţi stimului, mai mult sau mai puţin similari

6. Învăţarea de noţiuni - copii învaţă să dea un răspuns comun la o clasă de stimuli care pot fi diferiţi : culoare, formă, mărime etc.

7.Învăţarea regulilor – a legilor a formulelor matematice sau a noţiunilor abstracte

8.Rezolvarea de probleme care constituie tipul de învăţare cel mai complicat, se bazează pe combinarea regulilor învăţate anterior pentru a soluţiona situaţii, probleme noi, etc.

TEORIA OPERAŢIONALĂ A ÎNVĂŢĂRII (a formării pe etape a acţiunilor mintale)

Teoria a fost dezvoltată de P.Galperin şi colaboratorii săi având baza în operele lui L.S.Vâgotski şi J Piaget.

P.Galperin susţine că formarea operaţiilor şi acţiunilor mintale trece prin următoarele etape:

·        de orientare a acţiunii materiale sau materializate în planul limbajului extern şi a limbajului extern pentru sine

·        prescurtarea acţiunii şi trecerea acestea în limbajul intern

TEORIA ÎNVĂŢĂRII DEPLINE

Este promovată de J B. Carroll, B.S.Bloom ş.a. Această teorie are la bază ideea că un proces de învăţare şcolară eficient trebuie să-l conducă pe orice elev la un stadiu aşteptat al dezvoltării proprii.

Pentru realizarea învăţării depline este necesară folosirea flexibilă a timpului de lucru în şcoală, acordând fiecărui elev, un timp de lucru necesar.

În concluzie, în procesul învăţării se pot distinge două etape: una în care se urmăreşte rezolvarea de probleme, rolul principal avându-l gândirea care organizează percepţia, memoria şi imaginaţia şi cea de a doua etapă fiind fixarea, consolidarea soluţiei, rolul principal avându-l aici memorarea inteligentă. Tot timpul însă este necesar a avea energie, perseverenţă, motivaţie şi voinţă.

BIBLIOGRAFIE:

Anucuţa L., Psihologie şcolară, Editura Excelsior, Timişoara, 1999

Cosmovici A., Iacob l., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2008