DEZVOLTAREA CULTURII EMOȚIONALE

A CADRELOR DIDACTICE

Prof. înv.preșc. Stîna Paula Lucia,

Grădinița Căsuţa fermecată, Luduş, Mureş

Dezvoltarea culturii emoţionale a cadrului didactic  trebuie să prezinte o prioritate în formarea acestuia, deoarece are rolul de a activa şi de a stimula componentele funcţionalităţii culturii profesionale în ansamblu. Formarea culturii emoţionale asigură exprimarea potenţialului afectiv şi intelectual, atât în plan calitativ, cât şi în plan cantitativ şi constituie un factor decisiv în realizarea procesului didactic,  având totodată repercursiuni şi asupra dezvoltării personale a cadrului didactic. Pentru a asigura un echilibru emoţional în spaţiul educaţional este necesară existenţa unui nivel ridicat de competenţă afectiv-emoţională a cadrului didactic. Se ştie că dascălul este un model ce favorizează imitarea de către copii a atitudinilor, a opiniilor, de aceea este necesar ca acesta să îşi analizeze reflexiv propria activitatea, să vegheze asupra propriei formări.

Ȋntre nivelurile de dezvoltare emoţională ale cadrului didactic şi ale preşcolarilor există un raport direct proporţional, iar nivelul competenţelor emoţionale ale dascălului determină formarea şi dezvoltarea competenţelor emoţionale ale preşcolarilor. Pentru formarea culturii emoţionale este nevoie de o analiză a relaţiei cu sine şi cu cei din jur, de o transformare interioară care se poate realiza în timp, cu ajutorul dezvoltării personale . Este important să ştim că aceste competenţe emoţionale se învaţă în timp şi se dezvoltă de-a lungul vieţii, deoarece sunt aptitudini dobândite şi nu moştenite genetic.

Primul pas important în formarea culturii emoţionale îl reprezintă învăţarea, recunoaşterea şi gestionarea corespunzătoare a emoţiilor, apoi determinarea legăturilor dintre emoţii şi reacţii, iar ulterior anticiparea consecinţelor alegerilor alternative. Primul pas, cunoaşterea propriilor emoţii, reprezintă de fapt conştiinta de sine, întelegerea principalelor noastre trăiri şi emoţii, conştientizarea propriilor afirmaţii din cadrul monologului interior şi a gandurilor automate care ne acompaniează emoţiile şi dispoziţia.

Ultimele cercetări în neuroştiinţe au relevat faptul că poveştile, îndeosebi cele terapeutice, stau la baza conştiinţei umane, reuşind să stimuleze o schimbare pozitivă a modului de gândire al ascultătorului, al emoţiilor, al comportamentelor acestuia, facilitând dezvoltarea abilităților socio-emoționale. Tocmai pentru că viaţa însăşi este o înşiruire de poveşti, vom desluşi tainele formării culturii emoţionale prin intermediul poveştilor. Aşa cum în poveşti, eroul porneşte într-o călătorie iniţiatică, la fel vom porni şi noi într-o călătorie prin împărăţia propriilor noastre emoţii, un drum care ne va duce la descoperirea stadiilor dezvoltării eului.

1. Umbra din spatele măştii ( autocunoaşterea)

Pornim călătoria noastră prin lumea fascinantă a propriilor măşti, umbre şi amprente ale eului, încercând să scoatem din amorţeală povestitorul interior şi să începem să ne rescriem propria poveste. Primul lucru pe care îl facem în fiecare zi, când ne trezim este acela de a ne pune „masca” corespunzătoare activităţii, rolulului pe care urmează să îl jucăm. Când mergem la serviciu purtăm masca corespunzătoare profesiei, cu prietenii purtăm masca distribuită în cadrul grupului, iar acasă, în familie, purtăm masca fiicei, a soţiei sau a mamei; ceea ce face ca eul nostru să fie doar o „umbră”.

Dar totuşi , ştim ce se ascunde în spatele acestor măşti? Cine suntem noi de fapt ? Cum arată chipul nostru dincolo de jocul fascinant al măştilor pe care viaţa îl reflectă asupra noastră?

Pentru a reuşi să ne cunoaştem mai bine trebuie să privim cu atenţie în interiorul nostru, să constatăm cine suntem, să ne observăm comportamentele ,dar mai ales să ne acordăm dreptul de a fi aşa cum suntem.

O  metodă rapidă şi eficientă de autocunoaştere se poate realiza prin analizarea şi delimitarea eurilor. Se știe că fiecare persoană deține două euri: „ eul public”- reflecţie  a rolului pe care îl jucăm în cadrul relațiilor sociale și „eul privat” -  autenticul eu. În ultimii ani se observă o accentuare a fenomenului de fracționare a „eurilor”, de discrepanță între acestea, datorită faptului că exprimarea emoțiilor este descurajată, și nu de multe ori chiar incriminată. Acest lucru duce la înlocuirea eului privat cu cel public, chiar și în mediul privat, putând să ducă până la suprimarea lui. Pentru realizarea acestui exercițiu este nevoie de o coală de hârtie și un instrument de scris. Coală de hârtie se împarte în două, pe o coloană va fi „eul public”, iar pe cealaltă „eul privat”.În prima coloană , cea a „eului public” se vor completa ceea ce ne indentifică pe noi în formă vizibilă, comportamantele față de ceilalți, atutudinile , ceea ce exprimăm, iar în cea de-a două coloană, cea a „eului privat” vom scrie toate lucrurile care ne reprezintă , care ne indentifică pe noi, caracteristici, sentimente, tot ceea ce nu exprimăm în exterior. Aceste exercițiu ne ajută să reflecţionăm asupra acelor lucruri, aspecte legate de  eul nostru, aspecte  la care nu ne gândim de obicei sau ne gândim mai puțin, dar și asupra diferenţelor , a discrepanțelor dintre ceea ce suntem de fapt și imaginea pe care o reflectăm.

2. Confruntarea umbrelor şi naşterea eroului ( autocontrolul)

Prin autocunoaștere am descoperit „umbrele” care se ascund în spatele „măştilor” noastre , însă acum ne aflăm prinși în mijlocul unei confruntări a umbrelor. Confruntarea cu „umbrele” ne ajută să conștientizam faptul că cel mai bine pregătit câștigă, cel care se concentrează mai bine poată să depășească orice obstacol, să-și depășească propriile sale limite, ajungând un erou. În cele ce urmează vă prezentăm câteva „arme” utile în confruntarea „umbrelor” - a propriilor emoții, impulsuri, confruntare în urma căreia se va naște un erou- autocontrolul. Fiecare dintre noi are propriul mod de a-şi stăpâni emoţiile, iar atunci cand nivelul autocontrolului este scăzut acesta se poate restabili; el se învaţă, se exersează pe tot parcursul vieţii noastre. Atunci când autocontrolul lipseşte sau nivelul său este scăzut „emoţiile copleşesc puterea de concentrare” şi se blochează „ capacitatea mintală cognitivă, pe care savanţii o numesc şi „memoria funcţională”, capacitatea de a reţine toate informaţiile relevante în raport cu misiunea de îndeplinit.” ( Daniel Goleman-„Inteligenţa emoţională”)

Autocontrolul este un adevărat mecanism de autoreglare care are efecte benefice atât asupra vieţii profesionale dar şi la menţinerea unor relaţii interumane optime, devenind astfel o calitate indispensabilă. Este ideal să ajungem la un echilibru emoţional, la un control asupra propriilor noastre impulsuri, gesturi şi atitudini. Pentru aceasta este nevoie să avem parte zilnic din fiecare tip de emoţie, să echilibrăm o emoţie negativă cu una pozitivă ,una de tristeţe cu una de bucurie, una de ură cu una de iubire, etc.

„Valul de ceaţă” este o tehnică de autocontrol pe care o putem folosi în special în situațiile în care ne simțim ofensați sau suntem criticați. Această tehnică se comportă ca un nor de ceaţă care ne înconjoară, ne protejează și prin care se filtează cuvintele care ne sunt adresate. Trecând prin acest filtru  cuvintele nu mai au același răsunet în interior, evitând astfel să ne simțim vinovați sau nefericiți.  Prin această tehnică recunoaștem că ceea ce spune interlocutorul nostru poate fi adevărat, și îi răspundem fără a-l ataca, evitând astfel o posibilă ceartă și ulterior un sentiment de furie sau tristețe . Tehnica valului de ceaţă presupune „transformarea” mesajului negativ, într-unul pozitiv, motivant. Accepți ceea ce ți se spune, însă îți impui propria părere asupra situației, fără a repeta mesajul negativ folosit în afirmația sau întrebarea interlocutorului.

3. Chemarea la aventură şi împărţirea darurilor ( managementul relaţiilor interpersonale)

Acum că am descoperit chemarea interioară, că am descoperit eroul din noi, ne confruntăm cu o nouă provocare : întâlnirea cu alți eroi. Suntem oare pregătiți  să pornim în căutarea aventurilor vieții alături de alți eroi, atât de diferiți de noi, să ne unim forțele în luptă ca mai apoi să împărțim frățește comoara, darurile vieții?

Relațiile interpersonale constituie mediul optim de dezvoltare a ființei umane, iar munca în echipă devine indispensabilă în marea majoritate a activităților pe care le desfășurăm. Ȋn societatea actuală unitatea de bază nu mai este reprezentată de către individ, ci de către grup. Calitatea de membru al grupului  aduce cu sine o mare responsabilitate, presupune coordonare, implicare, interacţiune, colaborare şi împărţire a responsabilităţii în mod egal între toţi membrii. Din păcate sistemul nostru de educaţie încurajează de cele mai multe ori competiţia , ceea ce are ca rezultat apariţia unor oameni ambiţioşi care doresc să aibă rezultate deasupra celorlalţi , în loc să favorizeze  educarea unor oameni cărora să le placă munca în echipă, care să înţeleagă importanţa rezultatului atins prin munca echipei şi valoarea acestuia comparativ cu rezultatul individual. Ȋnsă grupurile sunt mai inteligente decât indivizii numai dacă fac dovada calităţilor inteligenţei emoţionale. Cercetătorii de la Cambridge University au descoperit că până şi grupurile compuse din indivizi remarcabili vor lua decizii proaste, dacă grupul se dezintegrează din cauza altercaţiilor, rivalităţilor personale şi a luptelor pentru putere. ( D.Goleman, A. McKee, R.Boyatzis-Inteligenţa emoţională în leadership)

Pentru a avea rezultate bune , indiferent de domeniile de activitate  în care activăm, trebuie să impunem în educaţie, de la cele mai mici vârste şi până la maturitate, existenţa într-o măsură din ce în ce mai mare a unor activităţi care să dezvolte spiritul de echipă, plăcerea de a colabora cu cei din jur. Noua educaţie pentru formarea spiritului de echipă (în limba engleză: team-building) învaţă deopotrivă copiii şi adulţii să colaboreze eficient şi plăcut, astfel încât să crească gradul de participare individuală şi să poată rezolva în echipă probleme complicate. De aceea, unul din principalele mijloace formative ale noii educaţii sunt jocurile de colaborare, acestea oferind un cadru rapid şi prietenos pentru a asocia scopurile personale motivante, orientate spre rezultate adesea individuale, cu crearea unui adevărat spirit de echipă, preocupat de randamentul grupului.

„Covorul zburător” este un joc de cooperare îi totodată distractiv, în care participanţii sunt împărţiţi pe grupe de patru -şase membri şi fiecare grup se va aşeza pe o folie de plastic. Misiunea echipei este aceea de a întoarce folia pe cealaltă parte fără ca membrii acesteia să atingă solul. Dacă vreunul dintre membrii echipei atinge solul , jocul se reia. Ȋnainte de startul jocului fiecare echipă are la dispoziţie trei minute pentru a-şi stabili strategia de joc. Jocul se realizează contracronometru, câştigând echipa care reuşeşte prima să întoarcă folia de plastic.

Aşadar  pentru a asigura un echilibru emoţional în spaţiul educaţional este necesară existenţa unui nivel ridicat de competenţă afectiv-emoţională a cadrului didactic. Se ştie că dascălul este un model ce favorizează imitarea de către copii a atitudinilor, a opiniilor, de aceea este necesar ca acesta să îşi analizeze reflexiv propria activitatea, să vegheze asupra propriei formări. Ȋntre nivelurile de dezvoltare emoţională ale cadrului didactic şi ale elevilor există un raport direct proporţional, iar nivelul competenţelor emoţionale ale dascălului determină formarea şi dezvoltarea competenţelor emoţionale ale elevilor. De aceea cercetătorii consideră competenţa emoţională ca fiind „ o meta-competenţă, ce determină şi explică în ce măsură omul poate utiliza ansamblul capacităţilor individuale pentru a înţelege atitudinile celor din jur şi pentru a gestiona comportamentul său emoţional.” (Maia Cojocaru-Borozan)

Bibliografie:

Derlogea, Șerban, Team-building - 50 de jocuri şi rolul lor în consolidarea echipei, Editura Amatea, Bucureşti, 2006

Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2008

Goleman,Daniel; McKee, Annie; Boyatzis, Richard, Inteligenţa emoţională în leadership, Editura Curtea veche,  Bucureşti, 2007

Pease, Allan & Barbara, Abilităţi de comunicare, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007