DEZVOLTAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ŞCOLARULUI MIC

prof. înv. primar Marşeu Rodica Lavinia

Colegiul Tehnic Ion Mincu, Timişoara

Copilăria este perioada în care dezvoltarea psihică a copiilor cunoaşte salturi deosebit de importante. Părinţii, educatorii şi persoanele din jurul copiilor au datoria de a orienta, sprijini şi contribui la dezvoltarea lor. Pentru a educa micul şcolar trebuie mai întâi de toate să îl cunoşti, să îl înţelegi, să ştii cum să te apropii de el pentru a-i câştiga încrederea şi a-i stimula receptivitatea.

Copilul de azi are o dezvoltare mai rapidă, influenţat fiind de familie, de mediul social, de mijloacele de informare în masă care se află la îndemâna tuturor. Cu toate acestea, rolul şcolii nu scade ci, dimpotrivă, se amplifică. Învăţătorul trebuie să se aplece cu multă sensibilitate asupra copiilor şi să-i trateze conform particularităţilor individuale.

Integrarea elevilor în activitatea şcolară se face diferit de la un copil la altul, ea depinzând de numeroşi factori externi şi de structura psihică a fiecărui copil. Cunoaşterea acestora în cât mai mare măsură ne va ajuta să realizăm o integrare mai rapidă în procesul de învăţare şi ne va conduce la prevenirea insuccesului şcolar. Modul în care elevul se adaptează la viaţa şcolară poate contribui la succesul şcolar dar şi la frânarea obţinerii lui. Când dascălul îşi cunoaşte bine elevii, când are alături familiile lor şi când copiii îşi doresc să descopere necunoscutul, orice obstacol din calea învăţării este înlăturat.

Trăsăturile fizice şi psihice ce caracterizează o anumită vârstă constituie particularităţile de vârstă, iar faptul că fiecare copil este o individualitate aparte, caracterizată prin trăsături fizice şi psihice proprii, ne obligă să cunoaştem trăsăturile individuale ale acestora. În organizarea procesului de învăţământ este necesar ca dascălul să cunoască prin ce se caracterizează fiecare stadiu al dezvoltării psihice şi să ţină seama de acestea pe tot parcursul desfăşurării procesului instructiv-educativ.

Activitatea şcolară cere elevilor folosirea orientărilor abstracte în spaţiu şi timp.

Percepţia de spaţiu cuprinde atât spaţiul proximal, apropiat, cât şi cel distal, îndepărtat. Scrierea şi citirea pun o serie de probleme de percepţie spaţială în legătură cu forma, mărimea, particularităţile literelor şi ale cifrelor.

Reprezentările în perioada micii şcolarităţi păstrează încă un caracter concret-intuitiv. Prin activitatea instructiv-educativă desfăşurată cu elevii se urmăreşte asimilarea unor reprezentări şi noţiuni cu caracter ştiinţific. Învăţarea la vârsta şcolară mică se realizează mai uşor pornind de la intuiţie, dat fiind caracterul concret-intuitiv al gândirii copilului.

Memoria este un proces psihic ce contribuie în mare măsură la reuşita activităţii desfăşurate de şcolar în procesul instructiv-educativ. Se trece treptat de la memorarea neintenţionată la memorarea intenţionată şi de la memorarea mecanică la memorarea logică. După vârsta de 8 ani devine activă memoria de scurtă durată iar cea de lungă durată devine mai consistentă. Cu cât elevul avansează în vârstă, i se dezvoltă gândirea logică, şi, paralel, memorarea logică face progrese în activitatea de învăţare. Memorarea uşoară şi reproducerea fidelă a unui material depind de îndeplinirea unor condiţii ca: motivaţia şi interesul în procesul învăţării, succesiunea logică a materialului, folosirea repetării, utilizarea unor metode active şi a unor materiale didactice plăcute şi organizate logic. Asupra memorării mai influenţează starea afectivă a elevului, mediul ambiant, tipul de relaţii interpersonale din cadrul clasei de elevi.

Procesul de învăţământ contribuie şi la dezvoltarea atenţiei. La şcolarul mic, volumul atenţiei este foarte mic, distributivitatea ei este redusă şi dificilă, şcolarul neputând să cuprindă şi să rezolve în acelaşi timp mai multe activităţi. Flexibilitatea atenţiei este de asemenea slabă. Atenţia involuntară are o pondere mai mare decât atenţia voluntară. Starea de atenţie îi consumă elevului multă energie şi de aceea fenomenul de oboseală se instalează mai uşor când micului şcolar îi este solicitată atenţia mai mult timp. Începând din clasa a III –a apare atenţia postvoluntară, întreţinută de creşterea interesului pentru procesul de învăţământ. Treptat, calităţile atenţiei(stabilitate, volum, flexibilitate, distribuţie) îşi măresc eficacitatea.

Gândirea elevilor este solicitată permanent în activitatea instructiv-educativă. La şcolarul mic gândirea este dominată de concret. Ea nu se poate lipsi de intuiţie, de operaţiile concrete, de aceea, procesul de predare-învăţare trebuie să se bazeze pe efectuarea unor acţiuni concrete care se structurează şi se interiorizează, devenind progresiv, operaţii logice, abstracte. Potenţialul de activitate intelectuală a elevului creşte, de la nivelul clasei a II-a la cel al clasei a IV-a, de aproximativ 3-4 ori. Acest fenomen se manifestă prin scăderea timpului de lucru la diferite tipuri de activităţi şi prin creşterea calităţii strategiilor gândirii .

Obiectul de învăţământ cel mai eficient în dezvoltarea gândirii este matematica. Ea înseamnă sistematizare, generalizare, inventivitate şi originalitate în găsirea unei soluţii .

Gândirea se exprimă prin noţiuni (concepte) judecăţi şi raţionamente . În această perioadă se formează numeroase categorii de noţiuni: concepte descriptive (mulţime, număr), operative (pătrat, cerc, adunare, împărţire) şi concepte generale şi abstracte (fiinţe, lucruri, spaţiu , timp). Gândirea utilizează scheme, simboluri (cifre) şi reguli prezente în gândirea aritmetică, geometrică, gramaticală a copiilor. Matematica contribuie şi la dezvoltarea algoritmilor (operaţiile aritmetice), a algoritmilor de recunoaştere (prin rezolvarea problemelor) şi a celor de control (prin efectuarea probei). Spre 9-10 ani gândirea copilului se modifică treptat şi lent orientându-se spre înţelegerea raţională a fenomenelor .

În clasele primare se pot dezvolta şi primii muguri ai creativităţii . Psihologii susţin faptul că pentru realizarea unor performanţe creative superioare este necesar un nivel minim de inteligenţă . Principala componentă cognitivă a creativităţii este flexibilitatea gândirii. Opusul flexibilităţii este inerţia sau rigiditatea, ce se manifestă prin steriotipie în gândire. Utilizarea unor şabloane în gândire dezvoltă la elevi un conformism mintal care frânează creativitatea, dezvoltă teama de a veni cu ceva nou .

Procesul de creaţie implică nu doar gândirea, ci şi dinamica vieţii efective şi a factorilor de personalitate, ca şi numeroşii factori ambienţi ce pot stimula sau inhiba dezvoltarea capacităţii creatoare. Printre condiţiile care favorizează dezvoltarea creativităţii pot fi enumerate: eliminarea constrângerii, încurajarea comunicării, încurajarea elevilor să pună întrebări, să dezbată, să facă critici constructive. La copiii şcolari mici se manifestă în mod spontan o curiozitate şi receptivitate, imaginaţie bogată, tendinţe spre activitate şi investigaţie, nevoia de succes şi apreciere. Aceste calităţi pot fi şi trebuie valorificate ca bază afectiv-motivaţională a unui proces de învăţământ formativ şi ca punct de plecare în educarea personalităţii creatoare.

Pe parcursul celor 4 ani de învăţământ primar, elevii îşi dezvoltă şi îmbunătăţesc foarte mult limbajul. La intrarea în şcoală, vocabularul copilului cuprinde aproximativ 2500 cuvinte, dintre care cam 700-800 fac parte din vocabularul activ. La sfârşitul celor 4 clase primare, copilul va poseda 4000-5000 cuvinte, va folosi practic cam întregul vocabular activ al limbii. Pe parcurs creşte capacitatea de pronunţie, iar până în clasa a IV-a se însuşeşte exprimarea literară.

Activitatea şcolară implică o puternică angajare a personalităţii în viaţa social-culturală, care se manifestă prin trebuinţe şi interese noi centrate pe procesele de transmitere de cunoştinţe. Personalitatea nu se impune prin crize de negativism sau opoziţie agresivă, ca în perioadele anterioare, ci are loc înţelegerea rolului afirmării de sine prin amprenta activităţii şcolare bune. În general, în această perioadă, personalitatea trece printr-o etapă expansivă bună. Dezvoltarea nu a ajuns la capăt, în schimb, forţele fizice şi psihice încep să se exprime şi să provoace copilului o autodezvăluire a posibilităţilor care îl mulţumeşte şi îi creează conştiinţa unei mari independenţe. Este perioada celor mai bune prietenii, a cooperării şi a întrajutorării. Modul de desfăşurare şi organizare a orelor de matematică poate duce la formarea unor trăsături pozitive de caracter cum sunt: încrederea, corectitudinea simţul responsabilităţii, respectul faţă de sine, faţă de ceilalţi, onestitatea, îndrăzneala, promptitudinea, simţul datoriei, etc.

Cunoaşterea particularităţilor psihice ale micului şcolar constituie baza succesului în activitatea instructiv-educativă . Învăţătorul nu trebuie să fie doar cel ce transmite cunoştinţe, ci trebuie să se apropie de sufletul elevilor şi să le valorifice orice resursă intelectuală. Îmbinând măiestria pedagogică cu dragostea faţă de copii, va putea crea o atmosferă moral-psihologică favorabilă, în care activitatea de învăţare să decurgă rodnic, la nivelul capacităţilor maxime de însuşire ale elevilor.

BIBLIOGRAFIE

Anghel, P., Stiluri şi metode de comunicare, Editura Aramis, Bucureşti, 2003

Boncu, Ş., Psihologia influenţei sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002

Cucoş, C. (1998) – „Psihopedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2003

Ionescu, M., Educaţia şi dinamica ei, Editura Tribuna învăţământului, Bucureşti, 1998

Marga, A., Raţionalitate, comunicare, argumentare, Editura Dacia, Cluj, 1991