DISCURSUL PUBLIC CA MODALITATE DE DEZVOLTARE A PERSONALITĂŢII ŞI APTITUDINILOR ELEVULUI

Prundeanu Ciprian, Profesor Limba Engleză,

Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timişoara

Rezumat: Dezbaterea şi discursul public sunt modalităţi extrem de utile în dezvoltarea personalităţii elevului, modalităţi aflate la îndemâna profesorilor de limba română şi de limbi străine. Printre aptitudinile dezvoltate se numără: exprimarea coerentă, dezvoltarea încrederii în sine, sporirea cunoştinţelor specifice.

Cuvinte cheie: dezbateri, discurs public, dezvoltare aptitudini

În contextul actual al învăţământului românesc, aflat într-o continuă criză de identitate şi într-o căutare perpetuă a unor metode care să dea conţinutului predat un caracter autentic şi în acelaşi timp relevant, discursul public ca metodă instructiv-educativă vine ca o soluţie viabilă, atât prin activităţile de dezbatere (ca utilizare a discursului public în cadrul unui efort de echipă) cât şi propriu zis prin competiţiile de discurs public individual. Articolul de faţă va analiza utilitatea acestui tip de activitate în dezvoltarea personalităţii elevului făcând referinţă la competiţiile de dezbateri organizate de ARDOR România (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică) precum şi a competiţiilor de discurs public în limba engleză organizate de ESU România (Uniunea Vorbitorilor de Limba Engleză).

Care sunt avantajele propriu-zise ale discursului public? În contextul multitudinii de activităţi şcolare şi extraşcolare în care sunt implicaţi elevii, de ce ar trebui aceştia să participe la activităţi de tip discurs public în dauna unora de altă natură? Răspunsul stă în multitudinea de abilităţi dezvoltate în cadrul acestui tip de competiţii/activităţi. De la dezvoltarea evidentă a aptitudinii de a vorbi în public la dezvoltarea cunoştinţelor vizavi de un subiect anume, la munca în echipă şi mărirea încrederii în sine, discursul public şi dezbaterile sunt modalităţi extrem de complexe de formare individuală, în opinia autorului acestui articol fără egal în cadrul paletei educaţionale.   

În primul rând, trebuie luat în seamă faptul că una dintre cele mai mari frici ale oamenilor este frica de a vorbi în public, fobie adesea incapacitantă (deşi, dintr-un anumit punct de vedere inexplicabilă) şi că dezbaterile şi discursul public sunt soluţii care scad această frică până la un nivel minim. Dezbaterile, de genul celor organizate de către ARDOR România (mai ales acestea întrucât dezbaterea este luată şi pusă în contextul unei competiţii, sporind astfel pe de o parte atractivitatea demersului şi, pe de alta, presiunea pozitivă exercitată asupra participanţilor), dar şi cele organizate la nivel de clasă, pun elevii în situaţia de a vorbi în public pe o temă dată. Deja vorbim de un mare câştig – trecerea peste una dintre cele mai mari frici ale omenirii. Dar dezbaterile şi discursul public nu se limitează doar la asta. Vorbitul în public, în lipsa unei exprimări coerente, nu este, aşa cum vedem tot mai des la personajele din spaţiul public românesc, tocmai o calitate. Dezbaterile adaugă, prin formatul lor, care implică prezenţa argumentelor, a contraargumentelor şi a exemplelor, o dimensiune de structură discursului public. Participanţii nu flecăresc – expun idei, urmărind tiparul argument – exemplu. Pe de altă parte, competiţiile de discurs public oferă participanţilor un anumit fler atât de necesar acestei activităţi. Dacă dezbaterile dezvoltă în primul rând componenta raţională, făcând apel la gândirea logică a auditoriului, competiţiile de discurs public fac apel la cealaltă componentă – cea emoţională, conving încercând să obţină o reacţie afectivă din partea spectatorilor. Iar aceste abilităţi sunt tot mai căutate pe piaţa muncii. Dacă pentru cei care îşi doresc o carieră în domeniul Dreptului sau al politicii avantajele sunt evidente, acestea nu sunt de ignorat în nicio profesie. Orice manager nu ar avea decât de profitat din capacitatea de a susţine un discurs convingător în faţa subordonaţilor săi, aşa cum şi un simplu angajat ar avea în egală măsură posibilitatea de a-şi exprima într-un mod coerent şi argumentat punctul de vedere.

Competiţiile de discurs public cultivă individualitatea. Concurentul învaţă să se diferenţieze, prin discursul realizat şi prin modalitatea de a-l prezenta auditoriului, de ceilalţi 20 – 30 de participanţi. Concursurile şcolare, în general, sunt cu două tăişuri în ceea ce priveşte sporirea încrederii participanţilor – cei cu rezultate devin mai încrezători, în timp ce pentru alţii se poate constata tocmai efectul opus, mulţi devin demoralizaţi din cauza unui eşec la un concurs gen Olimpiadă. Acesta nu este cazul pentru concursurile de tip discurs public sau dezbateri. Sigur, necâştigarea unui astfel de concurs poate fi dezamăgitoare – dar adevărata activitate formatoare constă tocmai în participarea la ele, curajul dovedit în a sta în faţa unui grup, uneori chiar numeros, de oameni şi a-ţi susţine ideile nu dispare odată cu pierderea competiţiei, acea senzaţie extrem de puternică rămâne ca un câştig real al participării la aceste activităţi. Pe de altă parte, dezbaterile dezvoltă mai mult munca în echipă. Desigur, şi la dezbateri există vorbitori care se remarcă prin calităţile lor oratorice, dar o dezbatere este câştigată de către echipa (de 2 sau 3 vorbitori, în funcţie de format) care se pregăteşte cel mai bine împreună şi care, în timpul meciului, reuşeşte să funcţioneze ca un tot unitar.    

Prin tematica abordată, atât dezbaterile, cât şi discursul public dezvoltă nivelul de cunoştinţe al participanţilor. Ambele implică o temă impusă (la începutul competiţiei) şi o pregătire substanţială pe tema dată. Competiţia de discurs public desfăşurată anul trecut în Judeţul Timiş a avut ca teme de discuţie emigraţia absolvenţilor români spre ţările Uniunii Europene, conceptul de State Unite ale Europei, precum şi Internetul – prieten sau duşman. De-a lungul timpului, competiţiile de dezbateri desfăşurate în România au abordat marile teme de dezbatere discutate la nivel mondial: moralitatea avortului, justificarea pedepsei capitale, justificarea portului de arme etc., dar şi teme de actualitate în momentul desfăşurării respectivei competiţii. Iată temele discutate la ultima competiţie naţională a ARDOR România, desfăşurată în septembrie 2013: Acest Parlament crede că statul roman ar trebui sa solicite public scuze Bisericii Ortodoxe Române pentru declaraţiile homofobe si sexiste din ultimii 24 de ani, AP ar acorda Băncii Centrale Europene drept de veto asupra bugetelor naţionale ale membrilor Uniunii Europene, AP ar decriminaliza divulgarea secretelor de stat care reprezintă informaţii de interes public, AP crede că UE ar trebui să ofere statutul de membru al uniunii - statelor nord-africane si din Orientul Mijlociu, în schimbul unei tranziţii democratice de succes. Acestea sunt cu toate teme foarte complexe care necesită o lectură aprofundată în domeniul discutat. Astfel, la finalul competiţiei, pe lângă experienţa intensă a vorbirii în faţa unui auditoriu, participanţii rămân şi cu informaţiile achiziţionate în pregătirea temei. Fireşte, întrucât am amintit în începutul articolului competiţiile de discurs public organizate de ESU, dacă discursul public se desfăşoară într-o limbă străină, concursul devine o modalitate excelentă pentru elev de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare în limba respectivă. Din nou, partea de pregătirea este utilă, întrucât elevul dobândeşte vocabular şi informaţii despre tema respectivă, iar apoi prezentarea vine ca o ocazie ideală de a exersa limba.

Ce pot face, în concluzie, profesorii de limba română sau de limbi străine pentru a încuraja participarea elevilor în astfel de activităţi? Un număr de lucruri, unele mai simple şi altele mai complicate, în funcţie şi de posibilităţile de timp ale profesorului respectiv. Un prim pas ar fi încurajarea acestor activităţi la nivel de clasă. O dezbatere la clasă sau pregătirea de către elevi a unui discurs pe o temă dată sunt şi activităţi interesante, care pot sparge monotonia metodelor utilizate, dar şi un bun început pentru ca elevii să fie iniţiaţi în acest tip de activităţi. Apoi, un al doilea pas ar fi informarea elevilor despre posibilitatea participării la astfel de concursuri de discurs public. Elevii trebuie încurajaţi să participe, întrucât doar participând pot vedea cu adevărat avantajele unei activităţi de acest tip. Chiar cei teoretic mai slabi au de câştigat din participarea la astfel de competiţii în compania unor elevi mai buni. În al treilea rând, un profesor implicat şi cu timp la dispoziţie ar putea încerca să înfiinţeze un club de dezbateri în şcoală, cu scopul de a participa la competiţiile ARDOR. Decizia rămâne desigur la latitudinea fiecărui profesor, dar avantajele enumerate mai sus demonstrează utilitatea didactică a discursului public şi a dezbaterilor.

Bibliografie:

1. Cerbuşca Pavel, Duşceac Marius, Gorencioi Valentin, Dezbateri. Manual pentru elevi, Chişinău, 2001.

2. John Chaffee, Thinking Critically, Houghton, Boston, 1998.