EDUCATIA INFORMALA

Educatia informala se refera la experientele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate si conduc catre o invatare informala. Cand aceste ”experinte sunt interpretate de catre cei mai in varsta sau de catre membrii comunitatii ele se constituie in educatie informala.” Educatia informala este procesul care se intinde pe toata durata vietii, prin care individul dobandeste informatii, ii formeaza priceperi si deprinderi,  isi  structureaza convingerile si atitudinile, se dezvolta, prin intermediul experientelor cotidiene.

Din punct de vedere  etimologic, denumirea termenului de educatie informala provine din limba  latina,  “informis/informalis” fiind preluat cu sensul de “spontan”, “neasteptat”. Ca urmare prin educatie informala intelegem educatia realizata spontan.

Din  punct  de  vedere conceptual,  educatia  informala  include ansamblul influentelor cotidiene,  spontane, eterogene, incidentale, voluminoase care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri pedagogice, dar au efecte educative, ocupand cea mai mare pondere de timp din viata individului. Aceste influente spontane, incidentale nu sunt selectate, prelucrate si organizate din punct de vedere pedagogic.

Dezideratele educatiei informale nu apar in mod explicit. Acest tip de educatie nu-si  propune in  mod  deosebit, realizarea unor obiective pedagogice,  insa  prin influentele sale exercitate continuu poate avea efecte educative deosebite atat pozitive, cat si negative.

Prin miile de contacte spontane  si influente cotidiene educatia informala ofera individului ocazia de a adopta anumite atitudini, de a exterioriza anumite comportamente si de a interioriza anumite valori, conturandu-se astfel profilul sau psihosocial. Pe aceasta cale, orice personalitate isi completeaza  informatiile achizitionate prin intermediul celorlalte forme de educatie. Aceste influente pot fi concordante unele cu altele sau in dezacord, sarcina de a le orienta si directiona revenindu-i in principal educatiei formale.

Trasaturile caracteristice educatiei informale sunt determinate de multitudinea influentelor derulate, de regula, in afara unui cadru institutionalizat, provenite din micromediul social de viata al individului, privite ca membru al familiei, al grupului de prieteni, al colectivului de munca, al cartierului, al satului sau orasului in care locuieste. Cu cat aceste influente cunosc o dezvoltare si culturalizare la  standarde inalte, cu atat creste si valoarea lor ca factori educativi spontani, avand astfel rol in dezvolarea personalitatii umane.

Influentele pedagogice de tip informal pot fi neorganizate, neselectate, spontane, neprelucrate, transmise de la nivelul institutiilor mass- media, care le proiecteaza si le orienteaza insa “din perspectiva altor instante si interese decat pedagogice”. Acestea din urma se diferentiaza insa de programele speciale de educatie din presa, de la radio sau de la televiziunile scolare si universitare, ce au  finalitati educative   si intra sub incidenta educatiei nonformale.

Un exemplu de educatie informala este atunci cand copiii mici invata sa vorbeasca. Ei deprind acest lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe ori silabisind fara intentie si incurajand vorbirea corecta. La fel se intampla atunci cand parintele sau educatorul analizeaza impreuna cu copii experientele zilnice petrecute in viata acestuia.

Evaluarea are o situatie speciala in cazul educatiei informale. Evaluarea se realizeaza la nivelul opiniilor si reusitelor personale si sociale ale cetatenilor, pe baza analizei comportamentale si factuale. In acest sens, literatura de specialitate semnaleaza faptul ca viata sociala se desfasoara sub dublu impact: acela al opiniei colectivitatii  si al cenzurarii pe care o opereaza constiinta in sine.

Invatarea de tip informal este o invatare cu caracter pluridisciplinar, informatiile provenind din variate domenii, completandu-le pe cele  achizitionate prin intermediul celorlalte forme de educatie. Aceasta situatie ii confera individului posibilitatea de a interioriza si exterioriza atitudini, comportamente, sentimente.

Dezavantajele educatiei informale sunt inerente in conditiile inexistentei unei actiuni pedagogice,  institutionalizate si organizate sistematic la nivel structural si functional. De aceea educatia informala are o functie formativa redusa. Putine informatii devin cunostinte. De multe ori prin intermediul influentelor incidentale individul are acces la informatii care pot veni in contradictie cu scopurile educatiei formale si nonformale. Pe de alta parte, “educatia formala ramane in limitele unor sfere de influente care, prin largirea lor, devin tot  mai aleatorii in lipsa unor scopuri  si efecte pedagogice directe, specifice actiunii educationale de tip formal sau nonformal.”

Dezvoltarea acestei forme de educatei se poate realiza prin sporirea caracterului educativ al  influentelor spontane provenite in special din mass-mediei si din mediul comunitar. Acest fapt presupune cresterea substratului cultural si al beneficiului formativ-educativ al informatiilor oferite pe diverse cai, lucru care determina la randul sau, ridicarea nivelului cultural al societatii.

In tarile dezvoltate se manifesta tendinta institutionalizarii educatiei informale in cadrul organizatiilor de tineret  si comunitare. In acest sens, specialistii, incurajeaza oamenii sa se gandeasca la propriile experiente si situatii de viata si sa discute despre acestea cu  ceilalti membrii prezenti

Educatori informali pot fi atat parintii cat si prietenii, rudele, factori implicati intr-un proces care se deruleaza continuu in sensul sprijinirii individului sa invete si sa se descurce in viata. La randul nostru, fiecare dintre noi este un educator informal pentru cei din jurul sau si pentru sine. Facem acest lucru uneori in mod intentionat, alteori intuitiv.

Se vorbeste tot mai mult astazi despre educatorul informal care este preocupat de deschiderea scolii catre comunitate, si de imbunatatirea relatiilor dintre scoala si familie. El lucreaza impreuna cu  membrii comunitatii in proiectarea  si realizarea programelor finantate de  scoala si cu staful educational in dezvoltarea de noi oportunitati socio-educative menite sa contribuie la dezvoltarea personalitatii umane, discuta cu parintii in scopul ajutarii acestora in activitatile lor cu copii. In strainatate exista astfel de educatori informali angajati de catre comunitatea locala  sau de catre biserica sa se ocupe de problemele tinerilor, ale familiei, ale comunitatii in general, sustinatori ai unor campanii educationale sau de strangere de fonduri in scopuri umanitare.

Cu toate ca fiecare tip de educatie are propria sa maniera de actiune si propria functionalitate, este necesara asigurarea unui spatiu instructiv-educativ la nivelul caruia cele trei forme de educatie trebuie sa se sprijine si sa se potenteze reciproc.