EDUCATIA NONFORMALA

Educatia nonformala a fost definita de catre J. Kleis drept “orice activitate educationala, intentionata si sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carei continut este  adaptat nevoilor individului  si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii invatarii  si cunoasterii  si al minimalizarii problemelor cu care  se confrunta  acesta  in  sistemul formal (stresul  notarii  in  catalog,  disciplina  impusa, efectuarea temelor)”.

Din  punct  de  vedere  etimologic,  termenul  de  educatie  nonformala isi are originea in latinescul “nonformalis”, preluat cu sensul “in afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. Nonformal nu e sinonim cu needucativ, ci desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata sau neformalizata, dar intotdeauna cu efecte formativ-educative. Din  punct  de  vedere  conceptual,  educatia  nonformala  cuprinde  ansamblul activitatilor si al actiunilor care se desfasoara intr-un cadru institutionalizat, in mod organizat, dar in afara sistemului scolar, constituindu-se ca “o punte intre cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informal”.

Dezideratele educatiei nonformale sunt in stransa  legatura cu  realizarea urmatoarelor finalitati:

•  sa largeasca si sa completeze orizontul de cultura, imbogatind cunostintele din anumite domenii,

•  sa creeze conditii pentru “desavarsirea profesionala sau initierea intr-o noua activitate”,

•  sa sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate,

•  sa contribuie la recreerea si la destinderea participantilor precum si  la petrecerea organizata a timpului liber,

•  sa asigure cadrul de exersare si de cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitati, de manifestare a talentelor,

Raportul dintre educatia nonformala si cea formala este unul de complementaritate, atat sub aspectul continutului, cat si in ceea ce priveste formele si modalitatile de realizare.

Trasaturile caracteristice ale educatiei nonformale sunt relevante pentru aceasta forma care asigura legatura dintre instruirea formala si cea informala.

O caracteristica importanta se refera la faptul ca educatia nonformala se desfasoara intr-un cadru   institutionalizat, in afara sistemului scolar, cuprinzand activitati extraclasa/extradidactice (cercuri pe  disciline, interdisciplinare sau  tematice,  ansambluri sportive, artistice, concursuri scolare, olimpiade, competitii) si activitati de educatie si instruire extrascolare, denumite parascolare si periscolare. Cele parascolare se dezvolta in mediul socio-profesional cum ar fi de exemplu activitatile de perfectionare si de reciclare, de formare civica sau profesionala. Aceste activitati evolueaza in mediul socio-cultural ca activitati de autoeducatie si  de  petrecere organizata a timpului liber in cadrul universitatilor populare, al cluburilor sportive, la teatru, in muzee sau in cluburile copiilor, in biblioteci publice, in excursii, actiuni social-culturale sau in familie ori prin intermediul mass- mediei, denumita adesea “scoala paralela”.

Educatorului nonformal i se solicita mai multa flexibilitate si entuziasm, adaptabilitate si rapiditate in adoptarea variatelor stiluri de conducere a activitatii, in functie de nevoile si cerintele educatului.

Continutul si obiectivele urmarite sunt prevazute in documente special elaborate ce prezinta o  mare  flexibilitate, diferentiindu-se in  functie de varsta, sex, categorii socio-profesionale, interesul  participantilor, aptitudinile si inclinatiile acestora. Sunt  cuprinse activitati care corespund intereselor, aptitudinilor si dorintelor participantilor.

O alta trasatura caracteristica este caracterul optional al activitatilor extrascolare, desfasurate intr-o ambianta relaxata, calma si placuta, dispunand de mijloace menite sa atraga publicul de diferite varste. Este o forma facultativa  de antrenament intelectual care mentine interesul  participantilor printr-o metodologie atractiva. In masura in care raspunde unei cereri de perfectionare profesionala, educatia nonformala presupune in unele cazuri si achitarea unor taxe.

Evaluarea activitatilor desfasurate in cadrul educatiei nonformale este “facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale.” In conditiile extinderii cererilor de pregatire profesionala prin diferite forme de instruire nonformala, exista si situatii in care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.

Educatia nonformala este importanta prin urmatoarele avantaje pedagogice:

•  este centrata pe cel ce invata, pe procesul de invatare, nu pe cel de predare solicitand in mod diferentiat participantii,

• dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunandu-le participantilor activitati  diverse si atractive, in functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor,

• contribuie la largirea si imbogatirea culturii generale si  de specialitate a participantilor, oferind activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati,

• creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, intr-un mod placut, urmarind destinderea si refacerea echilibrului psiho-fizic,

• asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de  varsta   si  pregatirii  lor  profesionale,  punand  accentul  pe  aplicabilitatea imediata a cunostintelor,

• antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinand cont de progresul tehnico-stiintific, valorificand oportunitatile  oferite de internet, televiziune, calculatoare,

• este  nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, in favoarea strategiilor de apreciere formativa, stimulativa, continua,

•  raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.

Limitele educatiei nonformale semnalate in lucrarile de specialitate se refera la faptul ca aceasta forma include uneori programe mult prea flexibile, centrate doar pe obiective pe termen scurt si o prea mare “libertate” metodologica a educatorilor. Trei riscuri pedagogice majore ar inregistra acest tip de educatie si anume:

•  promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educatiei formale,

•  avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelatia functionala dintre subiectul si obiectul educatiei,

• eludarea  posibilitatilor de  validare sociala reala a rezultatelor in raport cu “diplomele  si certificatele” obtinute la nivelul educatiei formale.”

Plecand de la ideea conform careia scoala nu este singurul loc unde poti invata, iau amploare activitatile desfasurate in afara sistemului formal care veneau in intampinarea dorintei de invatare a publicului larg, servind obiectivelor acestora si asigurand asistenta informationala si practica unor categorii sociale dezavantajate.