EDUCAŢIE ŞI VULNERABILITATE SOCIALĂ

Prof. Răzvan Diaconu-Popovici

Abstract

Înţelegerea proceselor educaţionale din societatea românească contemporană este o necesitate în condiţiile producerii unor fenomene sociale de vulnerabilizare şi marginalizare a tinerilor absolvenţi care se integrează în câmpul muncii. În cadrul studiului realizat, propunem o serie de opţiuni pentru a se realiza într-o manieră eficentă, educaţia la toate nivelurile şi, în acelaşi timp, integrarea socioprofesională corespunzătoare în funcţie de pregătirea şi aptitudinile fiecăruia.

Cuvinte cheie. Educaţie, vulnerabilizare socială, metode curriculare, strategii şcolare.

Fenomenele sociale de excludere şi marginalizare individuală sau de grup reprezintă o realitate a României postrevoluţionare şi un subiect profund dezbătut în cercetările şi analizele din sfera ştiinţelor socioumane. Evaluarea implicaţiilor pe termen lung presupune o construcţie conceptuală sau aplicativă corespunzătoare fiecărui caz în parte. Apartenenţa unei persoane la o categorie socială defavorizată este în foarte mare măsură dictată de constrângeri specifice mediului social iar componenta educaţională este un element important pentru înţelegerea capacităţii de integrare socioprofesională a diverselor categorii de absolvenţi de învăţământ.

Perioada începută în anul 1990 a însemnat schimbări radicale în materia actului educaţional. Dincolo de „tarele” specifice învăţământului de dinainte de revoluţie, caracterizat de politizarea excesivă de partid şi o anumită ancorare în autarhisme ideologice, existenţa în acelaşi timp a unui sistem de selecţie relativ riguros, respectiv examenele de trecere în clasa a-IX-a şi a-XI-a, aveau rolul unei selecţii corespunzătoare a resursei umane, iar admiterea la facultate reprezenta o adevărată piatră de încercare pentru candidaţi în condiţiile unui procentaj de reuşită de 5% dintre cei care se înscriau în competiţie.

Ceea ce s-a întâmplat după anul 1990 a reprezentat o schimbare caracterizată de fenomenul de masificare a învăţământului. Cum explicăm acest fenomen? În primul rând, accesibilitatea la diversele forme de învăţământ, fie liceal, universitar sau postuniversitar. Într-o altă ordine de idei, vorbim de o formulă a democratizării proceselor educaţionale prin accesibilitate, metodă pedagogică diferenţiată, oportunităţi educaţionale dintre cele mai diverse. Accesul la materiale didactice, care anterior anului 1990 erau considerate neagreate de către regimul politic, de asemenea participarea la forme de educaţie avansată în universităţi occidentale au reprezentat noi redimensionări ale educaţiei în general în România postrevoluţionară.

Schimbări radicale s-au produs în învăţământul universitar. Considerat, anterior anului 1990, o formulă de pregătire a specialiştilor cu înaltă calificare din domenii socioeconomice, pe parcursul timpului a devenit un sistem de educaţie foarte accesibil pentru categorii sociale din ce în ce mai diverse. Creşterea numărului de specializări, dar şi studenţi a determinat creşterea ofertei pe piaţa muncii, de la an la an. În acelaşi timp, tranziţia economică şi criza declanşată în toamna anului 2008 au restrâns cererea pe piaţa muncii. Consecinţa principală a dezechilibrelor cerere-ofertă în plan educaţional şi lucrativ s-a manifestat prin apariţia şomajului şi în ultimii ani a şomajului de lux. Această ultimă categorie este reprezentată de absolvenţi de studii universitare şi master care nu au reuşit să se încadreze în domeniile pentru care s-au pregătit sau chiar pe piaţa muncii în general. Efectul imediat constatat şi în studii ştinţifice în domeniu dar, mai ales în realitatea de zi cu zi este creşterea gradului de vulnerabilizare socială a unor categorii de persoane afectate de fenomenele socioeconomice postrevoluţionare.

Fenomenul de scădere a calităţii actului educaţional, de asemenea gradul scăzut de receptivitate a competenţei sistemelor şcolare şi universitare a generat efecte sociale perverse, parafrazând celebrul concept susţinut de sociologul Raymond Boudon, caracterizate de incapacitatea de absorbţie în domenii sau ramuri ale economiei naţionale a surplusului de absolvenţi de nivel mediu sau superior proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor sau universităţilor noastre. În acelaşi timp, o anumită stereotipie a angajatorilor de a nu primi în câmpul muncii absolvenţi fără experienţă a generat amplificarea fenomenelor sociale regresive din ţara noastră.

Evoluţia sistemului educaţional contemporan presupune o serie de adaptări specifice de care este necesar a se ţine cont pentru a reevalua în mod corect dinamica pregătirii profesionale a viitorilor adulţi. În primul rând, reorientarea programelor academice către cerinţele pieţii muncii şi adaptarea metodelor curriculare la nevoi şi sisteme aplicate în planul vieţii socioeconomice. Strategiile şi proiecţiile dezvoltate în cazul evoluţiilor economice sunt relevante pentru a obţine o bună integrare socială a tinerilor care părăsesc sistemul educaţional.

În al doilea rând, realizarea în cadrul diverselor etape sau forme de învăţământ a unor evaluări psihologice pentru a se putea analiza gradul de dezvoltare aptitudinală a fiecărei persoane devine o necesitate în condiţiile unei societăţi bazate pe informaţie şi cunoaştere.

În al treilea rând, instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii în domeniul formării şi integrării socioprofesionale trebuie să-şi îndrepte atenţia asupra capacităţii de evaluare şi asimilare socială a tuturor persoanelor care temporar sau pe termen lung devin victime ale fenomenului de marginalizare şi excluziune socială.

Am expus într-o manieră foarte succintă câteva din măsurile specifice fundamentale pentru a elimina fenomenele de vulnerabilizare socială în cazul tinerilor sau absolvenţilor care devin subiecţi activi pe piaţa muncii. Necesitatea adaptării programelor de inserţie socioprofesională este o condiţie a dezvoltării şi afirmării în societatea informaţională specifică acestui secol. Educaţia este o prioritate pe care orice societate trebuie să o dezvolte în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane.

Bibliografie consultată.

Ashley Marriman, Po Bronson (2011).  Şocul educaţiei, Editura Paralela 45, Bucureşti.

Ioan Nicola (2003). Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti.

Salma Khan (2013). O singură şcoală pentru toată lumea, Editura Publica, Bucureşti.

Simona Butnaru, Loredana Ruxandra Gherasim (2013). Performanţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi.

Şoitu Laurenţiu (2014), Dimensiuni ale consilierii educaţionale, Editura Institutului European, Iaşi.