FAMILIA - PRIMUL EDUCATOR

ROLUL FAMILIEI ÎN ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE

Prof. înv. primar Bukszar Daniela

Școala Gimnazială Lunca Bradului, Jud. Mureș

Rezumat:

Familia este matrice de viaţă fundamentală pentru existenţa şi formarea personalităţii elevului, ca mediu educativ determinant, dar şi ca sursă de dezadaptare şcolară şi de comportament deviant al elevului, prin factori psiho-pedagogici, cu efect cauzal negativ.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie.

Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea.

Strategiile educative  la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor sociomoral. Familia este partenerul tradiţional al şcolii deoarece influenţează atitudinea copilului faţă de învăţătură, motiv pentru care şcolarizarea nu se poate realiza fară participarea activă a părinţilor.

           Alături de şcoală şi organizaţiile de tineret, familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. De educaţia oamenilor se ocupă şi alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele educative exercitate de acestea sunt mai pţtin organizate decât cele ale familiei, şcolii şi organizaţiilor de tineret.

           Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune". În societatea românească, suntem familiarizaţi cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu si familia extinsă.

            Prin definiţie, familia este nucleul elementar realizat prin căsătorie,care uneşte soţii şi pe descendenţii acestora(copiii) prin raporturi strânse de ordin biologic, economic şi spiritual.

            De-a lungul timpului viaţa în familie s-a schimbat, dar continuă să exercite o mare influenţă asupra vieţii private a copiilor şi tinerilor.

            Familiile asigură sentimentul siguranţei şi îi ajută să depăşească obstacolele, inerente vieţii, este punctul lor de sprijin, educându-i să devină persoane responsabile, adaptate timpului în care trăiesc.

            Acest nucleu aste determinat, în primul rând prin condiţiile economice, materiale, de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, de organizarea unui ritm al vieţii, de nivel cultural şi comportamental, de integrarea socială prin care îşi pune desigur amprenta pe existenţa şi dezvoltarea copilului, a elevului, în mod hotărâtor.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. (Utilizarea în limbajul comun a expresiei: "A avea cei şapte ani de acasă").

             Educaţia în familie, cei şapte ani de-acasă, influenţează puternic întreaga existenţă a individului, indifernt dacă el recunoaşte sau nu. Părinţii sunt modele pe care copiii, conştient sau inconştient, le văd cu ochii minţii şi le urmează.

            Familia înseamnă înţelegere, bucuria de a sta împreună, de a fi cu toţii în diferite ocazii, de a pleca în vacanţe. Ea este cea care mediază comunicarea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala. Şcoala este un factor care ajută copilul în desăvârşirea propriei personalităţi.

Factorii determinanţi în dezvoltarea personalităţii copilului sunt şcoala şi familia.

În cadrul familiei moderne se produc unele mutaţii, care constau în înlocuirea familiei formată din trei generaţii cu familia formată din două generaţii. De aici putem conclude că bunicii participă din ce în ce mai puţin la educaţia nepoţilor.

Alte influenţe sociale pot fi considerate migraţia de la sat la oraş şi urbanizarea satelor. Astfel cresc posibilităţile de folosire a mijloacelor audio-vizuale, contactul cu tehnica, preocupările culturale şi sportive, şi rezultă o schimbare în mentalitatea familiei.

Nivelul de trai scăzut obligă ambii părinţi să îşi găsească cel puţin un loc de muncă pentru a putea asigura un trai decent copiilor. În asemenea condiţii supravegherea copiilor este limitată, sau este încredinţată altor persoane sau instituţii sociale (ex: creşa, grădiniţa, etc).

Un caz aparte îl constituie familiile în care unul dintre părinţi este şomer. Implicit, celălalt părinte se ocupă mai mult de copii, dar problema majoră a acestei familii este asigurarea celor necesare pentru un trai modest. Situaţia familiilor în care ambii părinţi sunt fără loc de muncă este critică, deoarece cu doua ajutoare de şomaj de abia se poate asigura hrana, neputându-se vorbi nici măcar despre un trai modest.

Climatul educaţional familial cuprinde ansamblul de stări psihice, modurile  de relaţionare interpersonală, atitudini ce caracterizează grupul familial o perioadă mare de timp. Acest climat poate fi pozitiv sau negativ. Şcolarul are nevoie acasă de un mediu de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Într-un climat educativ bun părinţii sunt calmi în raporturile cu copiii, fară a le satisface orice capriciu. Copilul simte că părinţii se ocupă de el, că sunt interesaţi de necazurile şi problemele lui, ca şi de rezultatele şcolare. Familia este un cadru ferm de disciplină, în care şi copiii şi părinţii împărtăşesc acelaşi nivel de exigenţă.

Climatul familial negativ este caracterizat prin lipsa de autoritate a mamei, rolul de părinte nu este îndeplinit cu calm şi consecvenţă, părinţii ajung deseori la divergenţe în legătură cu disciplinarea copilului, copilului i se aplică pedepse corporale, este ameninţat şi admonestat.

Cauzele nerealizării şcolare (eşecul scolar sau insuccesul şcolar) sau a subrealizării determinate de condiţiile de mediu familial sunt:

Atitudinea de neacceptare a dorinţelor copilului de către părinţi (include respingerea, supraprotecţia acestuia şi întreruperea sistematică a copilului în timpul jocului. Copilul respins este brutal, singuratic, necomunicativ, certăreţ, etc.);

Aşteptările exagerate şi presiunile către învăţare, fără a-i acorda încurajare şi suport afectiv;

Atitudine severă faţă de copil (climat hiperautoritar), copilul devine apatic, indiferent, protestează, se revoltă. Se conturează trei tipuri de copii: copilul-pitic-considerat fiinţă lipsită de valoare, care trebuie să fie mereu certată, copilul-marionetă-care trebuie să fie foarte cuminte, să corespundă exigenţelor părinţilor şi copilul-sălbatic, care are porniri neapărat urâte şi de aceea trebuie,,dresat’’ ;

Atitudini negative faţă de profesori, școală, activitatea intelectuală.

            Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral și estetic.

1. Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor. Ea asigură hrana şi îmbrăcămintea copiilor, îi fereşte de pericole, le lasă timp de joacă, le crează condiţii cât mai bune de odihnă şi se îngrijeşte de sănătatea lor. Un regim raţional de viaţă nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice.

2. Dezvoltarea intelectuală este cea mai importantă. În cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie.

Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege.

Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare etc., cât şi nişte condiţii bune de muncă: un birou, un computer şi nu în ultimul rând linişte pentru a se putea concentra. Părinţii trebuie să-şi ajute copiii la învătătură; ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinţii se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

3. Educaţia morală a copiilor. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rau, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten.

            Familia este matrice de viaţă fundamentală pentru existenţa şi formarea personalităţii elevului, ca mediu educativ determinant, dar şi ca sursă de dezadaptare şcolară şi de comportament deviant al elevului, prin factori psiho-pedagogici, cu efect cauzal negativ.

            Ca o concluzie, modelele de conduită oferite de părinţi-pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare-precum şi climatul socioafectiv în care se exercită influenţele educaţionale constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei despre viaţă,a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale. Strategiile educative  la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor sociomoral. Familia este partenerul tradiţional al şcolii. Aceasta influenţează atitudinea copilului faţă de învăţătură, de aceea şcolarizarea nu se poate realiza fară participarea activă a părinţilor.

BIBLIOGRAFIE:

*** ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR, „Revistă dedicată cadrelor didactice,

                                                                 Editura Miniped ,,București, Nr.1-2 /2005

*** ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR’’, „Revistă dedicată cadrelor didactice,

                                                                   Editura Discipol, București, Nr.1/2001

*** TRIBUNA INVĂŢĂMÂNTULUI , „Revistă naţională de informaţie şi atitudine, 

                                                                         Nr.1015-1016, 7-20 septembrie 2009