Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Felul complementului in noua gramatica academica
Scris de mihaiela lazar   
Miercuri, 08 Februarie 2017 19:09

FELUL COMPLEMENTULUI ÎN NOUA GRAMATICĂ ACADEMICĂ

Profesor Ciobanu Elena-Corina

Liceul Teoretic Buziaș, Timiș

Noua gramatică academică[1], lansată la începutul anului 2006, ne prezintă fenomenele lingvistice care aparţin gramaticii cuvântului ca exponent al unei clase lexico-gramaticale, cuvânt descris din punct de vedere flexionar, combinatoriu şi semantic (vol. I, Cuvântul) şi organizarea şi funcţionarea grupurilor sintactice în ansamblu (vol. al II-lea, Enunţul). Lucrarea consideră fenomenul lingvistic sub aspect funcţional, lucru ce pune în evidenţă dependenţa comunicării de sistem (ansamblu structural organizat al posibilităţilor lingvistice reprezentând o anumită limbă), dar şi de exigenţele selective ale „subiectului” comunicat şi ale „contextului situaţional”. Prin urmare, implicaţiile teoretic descriptive ale abordării funcţionale a fenomenului lingvistic sunt mai complexe. Organizare funcţional-sintactică[2] abordată de noua ediţie a Gramaticii limbii române face distincţia între funcţiile sintactice şi cele sintactico-enunţiative. Majoritatea funcţiilor sunt încadrate în prima categorie, deoarece definiţia şi individualizarea acestora se realizează la nivel strict sintactic (cazul complementelor) şi la nivel sintactico-semantic (cazul circumstanţialelor). În cea de-a doua categorie intră un număr mai mic de funcţii, a căror definiţie nu se poate asigura numai la nivel sintactic şi sintactico-semantic, implicând şi nivelul enunţiativ-pragmatic (cazul predicatului enunţării, al circumstanţialului de modalitate, al apoziţiei).În noua gramatică academică clasificarea se face în funcţie de natura relaţiei sintactice şi semantice dintre complement şi regent, iar complementele se clasifică în complemente şi circumstanţiale.

În ceea ce priveşte clasificarea părţilor secundare de propoziţie, Gramatica limbii române,vol. al II-lea, ediţia a II-a, subliniază explicit caracterul eterogen al criteriilor care stau la baza clasificării atributului şi complementului. Se arată că în clasificarea atributului se are în vedere în primul rând forma şi abia după aceea conţinutul, pe când ,,complementele se clasifică după conţinut, şi anume după ceea ce exprimă ele faţă de termenul determinant; aşa se deosebesc speciile principale de complemente: direct, indirect, de agent, circumstanţialul de loc, de timp, de cauză, de scop, de mod etc. şi tot aşa se deosebesc mai departe unele subdiviziuni ale acestor complemente (de exemplu, subdiviziunile complementului circumstanţial de mod – de mod propriu-zis, comparativ, consecutiv)”[3].

Lipsa de consecvenţă în clasificarea atributelor şi complementelor a fost discutată de Valeria Guţu Romalo[4] care sugerează o ierarhizare unică a criteriilor pentru ambele părţi secundare, ierarhizare în care forma să treacă pe primul plan. Astfel, complementele vor fi supuse unei clasificări pe baza calităţii morfologice a cuvântului prin care sunt exprimate. Aşa cum se vorbeşte de atributul substantival, adjectival, pronominal, adverbial etc., să se vorbească de complement substantival în dativ, în acuzativ, urmând deci schema de tratare a atributului.

După conţinut, complementul se clasifică în două grupuri mari. Pe de o parte, sunt complementele necircumstanţiale: complementul direct, complementul indirect şi complementul de agent. Pe de altă parte, sunt complementele circumstanţiale: de loc, de timp, de cauză, de scop, de mod, consecutiv, instrumental, sociativ, de relaţie, condiţional, concesiv, opoziţional, cumulativ, de excepţie. Această clasificare a dat naştere la unele discuţii – fără consecinţe pentru practica limbii – în privinţa încadrării unor complemente la o grupă sau alta, cum este, în primul rând, complementul sociativ pe care unii îl includ în grupa complementelor necircumstanţiale.[5]

În noua gramatică academică clasificarea se face în funcţie de natura relaţiei sintactice şi semantice dintre complement şi regent, iar complementele se clasifică în complemente şi circumstanţiale. Lucrarea stabileşte următoarele complemente: complementul direct, complementul secundar, complementul indirect, complementul prepoziţional, complementul de agent, complementul posesiv, complementul comparativ.

Complementele, prin natura lor, sunt „...determinări obligatorii cerute de semantica şi sintaxa verbului-centru, acestea permit în mai mică măsură o omisabilitate. Dacă un complement este totuşi suprimabil, omisabilitatea acestuia este dictată şi ea de raţiuni sintactico-semantice matriciale, unele centre verbale acceptând omisiunea unui complement, deci folosirea «absolută», iar altele nu.”[6]

Exemple:

1. Complementul direct:

Apostol îi simţi mâna aspră şi foarte caldă.

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 144)

2. Complementul secundar:

Boţoghină m-a anunţat mai dinainte ziua sosirii...

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 281)

3. Complementul indirect:

Pe urmă îi povesti lui Apostol...

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 140)

4. Complementul prepoziţional:

În vremea aceea primii o scrisoare de la Klapka...

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 69)

5. Complementul de agent:

Aici coridorul era ocupat de ofiţeri de toate gradele...

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 135)

6. Complementul posesiv:

Îşi potrivi casca în cap, îşi ridică gulerul helanceişiieşi în ogradă…

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 60)

7. Complementul comparativ:

Degeaba, Petre, tot mai bine-i acolo decâtaici!

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 60)

- Nu că sunt catine, să dau în gropi, răspunse Paraschiv pornit.

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 228)

În această gramatică mai sunt câteva complemente care nu sunt tratate la capitolul Complemente, ci la capitolul Predicatul şi predicaţia. Unul dintre acestea este complementul predicativ al obiectului (care în Gramatica limbii române, ediţia

a III-a, II, p. 57 este înregistrat cu funcţia sintactică de complement).

Exemplu:

Mă cheamă Dobrescu, stimate tovarăşe Vasile, zise Bilă ridicându-se cu blândeţe de la colţul prezidiului...

(Marin Preda, Moromeţii, II, p. 245)

Despre numele predicativ se spune că este un complement de tip special, care se caracterizează, sintagmatic, printr-o relaţie obligatoriu ternară (implicând atât verbul copulativ, cât şi subiectul), iar semantic, se distinge printr-un tip special de semnificaţie predicativ.

Şi era aşa de frumoasă că şi-a dus mâinile la ochi....

(Marin Preda, Moromeţii, II, p. 105)

Tot aici ar mai putea fi discutat şi predicatul suplimentar, care este considerat ca fiind o poziţie sintactică.

Brazii nici acele nu şi le clinteau, sorbind încremeniţi bucuria primăverii.

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 111)

Circumstanţialele formează o clasă de poziţii sintactice care se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate semantică, sintactică şi pragmatică. Dintre determinări, ele au cele mai mari posibilităţi de omisiune, deoarece prin natura lor sunt determinări sintactice facultative. Principiul unicităţii, prezent în organizarea complementelor, nu intervine aici decât izolat, atunci când avem circumstanţiale de acelaşi tip şi care aparţin aceluiaşi nivel ierarhic. Această categorie de complemente ocupă, de la un verb la altul, de la un tip de circumstanţial la altul, de la o utilizare contextuală la alta a aceluiaşi circumstanţial, poziţii diferite în ierarhia circumstanţialelor. Circumstanţialul apare fie ca interior procesului (legat intim de verb), fie ca interior procesului, dar legat de o întreagă propoziţie/frază, cu toate circumstanţele ei de desfăşurare, fie ca exterior procesului şi planului sintactic, aparţinând în diverse moduri, planului enunţării.

Complementul circumstanţial obligatoriu, în ipostaza lui de component implicat în matricea sintactică şi semantică a verbului[7], însoţeşte verbele care cer obligatoriu fie un circumstanţial modal (El procedează corect.) sau locativ (El intră în cameră.), fie un circumstanţial al ţintei/al punctului de ajungere (Maria ajunge acasă.), fie un temporal al sursei temporale sau locative (Statuia datează din secolul trecut.), fie unul cantitativ (Terenul valorează mult.). În afara circumstanţialului matricial (obligatoriu), alegerea circumstanţialelor este sintactic liberă. Ele aduc precizări de diferite tipuri referitoare la cadrul general de desfăşurare a discursului sau la diferite aspecte ale acestui cadru.

Acest tip de complemente a fost clasificat[8] în patru grupe de către noua gramatică academică:

1. Circumstanţiale situative:

a) Circumstanţialul de timp:

Într-o noapte fără somn a găsit împăcarea.

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p.124)

b) Circumstanţialul de loc:

Mama intrase între timp în tindă...

(Marin Preda, Moromeţii, II, p. 11)

2. Circumstanţiale procesuale:

a) Circumstanţialul de mod

Vatică luă repede o seceră şi începu să taie cu iuţeală grâu amestecat cu iarbă.

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 347)

b) Circumstanţialul cantitativ:

- Fonciera pământului, lot Moromete, trei mii de lei. Lot Catrina Moromete,

rest de plătit două mii opt sute şaizeci şi trei de lei, zise agentul frunzărind un registru cu scoarţele moi. Nu e prea mult!

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 156)

c) Circumstanţialul instrumental:

Femeia terminase de strâns masa şi se ştergea pe faţă de sudoare cuo treanţă nu prea curată.

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 175)

3. Circumstanţiale care redau raporturi logico-semantice stabilite de locutor:

a) Circumstanţialul de cauză:

Strigătul fetei clocotea de mânie şi de ură.

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 154)

b) Circumstanţialul de scop:

Dacă vreai să stai de vorbă cu oamenii pe care îi poţi întâlni pe drum, fă în scopul ăsta un drum special şi distrează-te.

(Marin Preda, Moromeţii, II, p. 289)

c) Circumstanţialul condiţional:

Cu un sacrificiu relativ neînsemnat s-ar putea îmbunătăţi viaţa tuturor...

(Liviu Rebreanu, Răscoala, p. 211)

d) Circumstanţialul concesiv:

În ciuda ordinei adunătura aceasta părea o haită întărâtată.

(Marin Preda, Moromeţii, II, p. 139)

e) Circumstanţialul consecutiv:

Deşi scump la vorbă şi veşnic serios, avea un glas pătrunzător de fierbinte dovedind o inimă blândă...

(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, p. 41)

4. Circumstanţiale care precizează informaţia:

e)Circumstanţialul opoziţional:

Pune-te în locul ei, de la început de când noi nici nu eram, trăieştecu gândul că într-o zi s-ar putea ca Paraschiv s-o arunce pe drumuri.(Marin Preda, Moromeţii, II, p. 297)

f) Circumstanţialul cumulativ:

În afară de un administrator, maiorul mai ţinea trei paznici pentru magazii, casă şi câmp.

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 107)

g) Circumstanţialul de excepţie:

În afară de ei trei şi Guica nu ştia nimeni de planul lor.

(Marin Preda, Intrusul, p. 257)

h) Circumstanţialul sociativ:

Când prindea vreunul nu numai că îl bătea, dar făcea şi tărăboi, ducea vita la gloabă sau venea cu şeful de post în curtea omului.

(Marin Preda, Moromeţii, I, p. 107)

i) Circumstanţialul de relaţie:

Despre Nadina n-are nicio grijă.

(Liviu Rebreanu, Răscoala, p. 36)

Bibliografie:

1. *** Gramatica limbii române, vol. I, Vocabular, fonetica şi morfologia, vol. al II-lea, Sintaxa, Editura Academiei, Bucureşti, 1954;

2. *** Gramatica limbii române, vol. I, Morfologia, vol. al II-lea, Sintaxa, ediţia a II-arevăzută şi

adăugită, Editura AcademieiRomâne, Bucureşti,1963;

3. *** Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, vol. al II-lea, Enunţul, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005;

  1. Avram, Mioara,Gramatica pentru toţi, Editura Academiei, Bucureşti,1986;

5. D. Craşoveanu, Categorii sintactice necircumstanţiale, Editura Mirton, Timişoara, 2002;

6. Guţu Romalo, Valeria, Despre clasificarea părţilor secundare de propoziţie, în Limba română, Editura Academiei Române, Bucureşti, XII, 1963, nr. 1;

  1. Preda, Marin, Intrusul, Editura pentru Literatură, Bucureşti,1968;
  2. Preda, Marin, Moromeţii, I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1970;
  3. Preda, Marin, Delirul, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987;
  4. Rebreanu, Liviu, Opere alese, I-IV, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1959;



[1]*** Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, vol. al II-lea, Enunţul, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.

[2]*** Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, p. 14.

[3]*** Gramatica limbii române, vol.II, ediţia a II-arevăzută şiadăugită, Editura Academiei Române, Bucureşti,1963, p. 77-78.

[4]Valeria Guţu Romalo, Despre clasificarea părţilor secundare de propoziţie, în Limba română, XII, 1963,nr. 1, p. 25-35.

[5]Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Editura Academiei, Bucureşti,1986, p. 289; D. Craşoveanu, Categorii sintactice necircumstanţiale, Editura Mirton, Timişoara, 2002, p. 3-11.

[6]*** Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005,p. 50.

[7]*** Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti,2005, p. 58.

[8]Ibidem, p. 462-463.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Relatia lingvisticii cu stiintele antrop…

STUDIU COMPARATIV PRIVIND RELAŢIA LINGVISTICII CU ŞTIINŢELE ANTROPOLOGICE   Prof. Vira Adina Colegiu Tehnic de Transporturi, Braşov   Prezentul studiu comparativ doreşte să precizeze locul lingvisticii în raport cu alte ştiinţe umaniste ca istoria şi...

Read more

Regulamentul de inspectie a unitatilor d…

Regulamentul de inspectie a unitatilor de invatamant preuniversitar   Prezentul Regulament de inspectie a unitatilor de invatamant preuniversitar a fost publicat in Monitorul Oficial 746 din 24 octombrie 2011 (M. Of. 746/2011) si...

Read more

Evaluarea cadrelor didactice

EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE   Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar, Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov   Rezumat Orice școală de calitate are, în primul rând, cadre didactice de calitate ce prestează o...

Read more

Programul a doua sansa

Ordin privind aplicarea programului “A doua sansa”. Metodologia privind organizarea procesului de invatamant in cadrul programului “A doua sansa” pentru invatamantul preuniversitar

Read more

Calitatea evaluarii la disciplina matema…

CALITATEA EVALUĂRII LA DISCIPLINA MATEMATICĂ   Profesor Păduraru Constantin Eugen Şcoala gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău   Rezumat  In noul context educaţional, procesul instructiv - educativ trebuie pus în concordanţă cu particularităţile de...

Read more

Importanta orelor de educatie fizica in …

IMPORTANŢA ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN ŞCOALĂ Prof. Ed. fizică Lazăr Răzvan Şcoala Gimnazială “Anghel Saligny” Focşani, Vrancea Educaţia fizică din...

Read more

Prapastia digitala dintre generatii

PRĂPASTIA DIGITALĂ DINTRE GENERAŢII   Kovács Stefania Prof. fizică, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3, Carei               Rezumat: Expresiile ”digital natives” și ”digital immigrants” apar din ce în ce mai des în studiile și...

Read more

ORA DE COMPUNERE - UN PAS SPRE CREATIVIT…

ORA DE COMPUNERE – UN PAS SPRE CREATIVITATE   Prof. Rodica Ioana Obreja Colegiul De Ştiinte „Grigore Antipa”, Brasov     Prezentul articol vizeazeazã aspecte legate de importanta desfãsurãrii orelor de compunere în liceu...

Read more