Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Firea si fiinta in universul kafkian si cel arghezian
Scris de administrator   
Marţi, 10 Martie 2020 00:00

FIREA ȘI FIINȚA ÎN UNIVERSUL KAFKIAN ȘI CEL ARGHEZIAN

Prof. Bentz Teodora

Col. Nat. “Al. I. Cuza “, Focşani

Când lectorul descoperă, în fața sa, două lumi cu personaje înfricoșate, ce urmăresc, cu încrâncenare, dezlegarea unor probleme, pe care nu le formulează niciodată, se întreabă dacă eul liric și naratorul nu sunt unul și același: ființa umană dilematică. Cuvintele lor sunt simbolice, însă e greu să le consideri astfel, din moment ce par atât de firești. Respiră, dar sunt condamnate. Măștile estetice află aceste adevăruri de la primii pași în universul ficțional și, chiar dacă încearcă să găsească o scăpare, nu par surprinse de circumstanțele existențiale. Mai mult, nu se vor mira niciodată îndeajuns de această lipsă de mirare. De aceea, pot descoperi culori, care să exprime vidul, și gesturi cotidiene de o forță nemaiîntâlnită. În universul kafkian și cel arghezian, pendularea spiritelor între firesc și extraordinar, individual și universal, tragic și cotidian, absurd și logic, e fără sfârșit.

Atât la Kafka, cât și la Arghezi, cuvântul este scindat între lumea ideilor și cea a senzațiilor, observându-se corespondențele. Cele două universuri se așază, uneori, în antiteză, alteori, în complementaritate, dar întotdeauna se observă legătura între viața cotidiană și neliniștea metafizică. Există, în condiția umană, o absurditate fundamentală și, în același timp, o implacabilă măreție. Amândouă coincid, cum e și firesc: sufletul depășește atât de nemărginit trupul. Spiritul aspiră către starea de grație, se ridică până la cenzura transcendentală și acolo așteaptă. Poate să aștepte și o viață pentru a afla că poarta păzită era deschisă și, apoi, se prăbușește. Între timp, trupul se scufundă în „bube, mucegaiuri și noroi”, se lasă omorât de bezna rece, devorat de șobolani, păduchi și ploșnițe, înecat în „mocirli de sudoare” și totul se întâmplă surprinzător de repede: Joseph K. este acuzat, fără a ști, însă, de ce. Ține, fără îndoială, să se apere, dar ignoră pentru ce. Continuă să iubească, să se hrănească sau să citească ziarul. Doi domni bine îmbrăcați și cu purtări alese vin la el, rugându-l să-i urmeze. Cu cea mai mare politețe, îl duc într-o mahala jalnică, îi pun capul pe o piatră și-l înjunghie. Înainte de a muri, osânditul spune doar atât: „Ca un câine”.

Eul arghezian a cunoscut dumnezeirea, a conștientizat ipostazele demonicului, s-a întrebat „unde-i sufletul?” și mereu a descoperit același răspuns: „nu știu” („Cântec mut”). Personajul kafkian caută, de asemenea, ceva „anume”. Se îndrăgostește de cioburi ale vieții, iar sentimentul îl zdrobește, mai târziu, și zămislește speranța într-o lume fără ieșire. Drumul străbătut de K., eroul din „Castelul” e trasat din perspectiva absurdului. El renunță la Frieda, amanta sa, se oprește la surorile Barnabas, neacceptatele și izolatele societății, nevrednice nici chiar de mila Instanței Absolute. Tentativa lui este aceea de a-l afla pe Dumnezeu în ceea ce-l neagă, de a-l recunoaște, nu în funcție de categoria bunătății sau frumuseții, ci în spatele chipurilor neexpresive și hâde ale indiferenței, ale nedreptății și ale urii. Acel străin, care le impune celor de la castel să-l adopte, este, la sfârșitul călătoriei sale și mai exilat, de vreme ce, de data aceasta, își este necredincios sie însuși. El renunță la morală, la logica și adevărurile spiritului, pentru a încerca să pătrundă, ce-i drept, cu o speranță nesăbuită, în sfera grației divine: „Trebuie să ucidem speranța terestră, căci numai atunci ne vom mântui prin adevărata speranță”, spune K.

Prin urmare, eroii îl îmbrățișează pe acel Dumnezeu ce-i devorează. Prin căință, ajung la speranță. Absurdul existenței umane este, pentru ei, încă o dovadă a unei suprarealități ce începe acolo unde se termină realitatea. Dacă drumul vieții duce la Dumnezeu, înseamnă că există minunea evadării. Kafka refuză Dumnezeului său măreția morală, evidența, bunătatea, coerența, dar nu o face decât pentru a i se arunca la picioare cu o și mai mare râvnă. Nonsensull este recunoscut, acceptat, ființa umană se resemnează și, în acea clipă, descoperă că absurdul a încetat să mai fie absurd. Există oare, în limitele condiției umane, speranță mai mare decât aceea care-i îngăduie ființei umane să se sustragă datului?

Toată drama argheziană, care se joacă îndărătul zidurilor pare să fie, de asemenea, o repetare a pătimirilor sacre, sub forma unei farse sinistre. E un fel de „mister medieval”, tratat cu geniul caricaturii enorme. Pornirea rebelă, de a șoca gustul comun, îl împinge pe Arghezi să lumineze mereu taina ce a făcut să se împerecheze, în ființa pușcăriașilor, ticăloșia și frumusețea. Cadavrul respingător al lui Ion Ion continuă să păstreze, în ochii-i rămași deschiși, „o lumină”, a satului unde flăcăul s-a născut, a câmpului unde ducea la păscut iezii. Tot astfel, Maria Nichifor își poartă prin curtea închisorii pruncul la sân „ca o Madonă”. În comparație cu mila zugrăvită pe fața hoțului aplecat asupra unui pui de vrabie rănit, surâsul Giocondei pare ilustrarea unei stări de spirit obișnuite.

Excesul de autenticitate, pitorescul, culoarea locală, clișeele argotice, care ar face, din lumea „Florilor”, o faună a buruienilor de maidan este contrabalansat, prin mișcarea ceremonială, printr-un ritm sacru, cu accente ritualice. Expresivitatea e încătușată într-o mecanică superioară, dublă, a fabulei și a discursului poetic. Această mecanică este fie expresia absurdului, fie a unei realități mitizate. Mizeria umană nu este reprezentată, ci redusă la absurd sau la o schemă arhetipală.

Personajele argheziene și kafkiene sunt universale, pentru că au știut să reprezinte trecerea zilnică de la speranță la nefericire și de la înțelepciunea deznădăjduită la orbirea voluntară. Sunt universale, în măsura în care înfățișează chipul emoționant al omului, care fuge de propria umanitate, aflând, în contradicțiile sale, motive de a crede și, în suferințele sale, fecunde motive de a spera. Aceste euri, zugrăvite de scriitori, ce au creat departe în timp și în spațiu unul de celălalt, se aseamănă prin înțelegerea vieții ca o înspăimântătoare ucenicie a morții.

 

Revista cu ISSN

Programa scolara organizata modular

PROGRAMA ŞCOLARĂ ORGANIZATĂ MODULAR   Pro. Înv. Primar Vladu Ana Nicoleta Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari                   În contextual noii reforme curriculare din România, intentionată ca o reforma care să răspundă nevoilor de...

Read more

Demersul analogic in predarea cauzalei

DEMERSUL ANALOGIC ÎN PREDAREA CAUZALEI   Prof. drd. Florina Țermure, Școala Gimnazială, localitatea Dobric. Jud. Bistrița-Năsăud   Rezumat: Prezenta lucrare își propune să abordeze unul din cele patru demersuri didactice, demersul analogic, care constă...

Read more

Prevenirea ridurilor

Prevenirea ridurilor In societatea moderna de astazi se acorda o importanta sporita modului in care aratam. Si femeile, si barbatii sunt din ce in ce mai interesati sa-si pastreze supletea si...

Read more

Premisa invatarii experientiale in fizic…

PREMISA ÎNVĂŢĂRII EXPERIENŢIALE ÎN FIZICĂ prof. Mihaela Butoi Colegiul Tehnic “Petru Poni” Onești Este o mare provocare a învăţământului, a educaţiei găsirea unui ”limbaj comun”, a unor metode...

Read more

Portofoliul elevului ca mijloc de pregat…

PORTOFOLIUL ELEVULUI CA MIJLOC DE PREGĂTIRE SUPLIMENTARĂ LA MATEMATICĂ Prof.  Badea  Brigitte, Colegiul Tehnic Ion Mincu, Timişoara În cadrul strategiilor educaţionale centrate pe elev un instrument de lucru de mare...

Read more

Rolul profesorului de sprijin în asigura…

ROLUL PROFESORULUI DE SPRIJIN ÎN ASIGURAREA SERVICIILOR EDUCAŢIONALE PENTRU ELEVII CU CES Lector dr. Marcu Maria Cadru didactic asociat al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de...

Read more

Importanta terapiei prin joc pentru elev…

IMPORTANȚA TERAPIEI PRIN JOC PENTRU ELEVUL CU DEFICIENȚĂ MINTALĂ   Prof. Psihopedagog Martinconi Noemi, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională "Speranţa" Timişoara, Jud. Timiş    Lumea contemporană este tot mai dinamică, influenţând politicul, economicul, socialul....

Read more

La traduction ecole de tolerance

LA TRADUCTION – ÉCOLE DE TOLÉRANCE                                                                                              Prof. Cipriana-Manuela NICHITA,                                                                                     Colegiul Economic "Ion Ghica" Brăila   "La traduction est, au mieux, un écho."George Borrow                                                               Avant-propos   Abstract La traduction ne peut pas se réduire au...

Read more