GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ EDUCAȚIONALĂ

Prof. Pavel-Surlaru Adriana-Cristina

Colegiul Economic Buzău

Situaţia de criză educaţională poate fi definită ca un eveniment sau complex de evenimente inopinante, neaşteptate, neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea sau siguranţa clasei şi membrilor acesteia. Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla şi soluţiona o situaţie de criză presupune efort, strategii de intervenţie ferme, consum de energie, cu şanse de a determina consecinţe greu de evaluat în planul echilibrului psihic al persoanelor implicate.

Deoarece oamenii trăiesc şi muncesc împreună este important că trebuie să se înţeleagă unii cu alţii. Chiar dacă s-au stabilit de la început reguli ale clasei, rutini, o relaţie foarte deschisă cu elevii, este normal să apară şi comportamente problematice. Chiar şi într-un mediu pozitiv de învăţare adulţii stabilesc limite care nu sunt pe placul elevilor.

Fiecare cadru didactic poate identifica cu uşurinţă probleme de disciplină, precum agresivitate, refuz, sfidare, ignorare, care împidică desfăşurarea optimă a activităţii şi eficienţa învăţării. De multe ori soluţionarea acestora este dificilă deoarece sub denumirea acestor probleme se „ascund” mai multe aspecte care trebuie gestionate.

Identificarea și cunoșterea situațiilor de criză: este potrivit pentru debutul analizei să particularizăm situațiile de criză la nivelul spațiului școlar. Ce fenomene școlare în interiorul clasei de elevi pot constitui adevarate crize, conflicte și situații relaționale greu controlabile între:

· elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice și psihice care au implicat mai mulți elevi ai clasei și au condus la divizarea grupului; prezența și infiltrarea unor grupări delicvente, implicarea mai multor elevi ai clasei în asemenea acțiuni: furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor;

· profesori-părinți: conflicte care pot împieta incomensurabil coeziunea organizației clasei și a echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrări; mituiri;

· inter-clase: prin exacerbarea stărilor de emulație în diverse împrejurări, prin conflicte deschise între membri marcanți ai celor două colective, toate însă cu proiecții ample în planul relațiilor ori a stabilității organizației clasei și identificabile prin scăderea eficienței activităților educaționale.

Etiologia situației de criză

Generată de derularea în forme de manifestare atipică, necesitatea cunoașterii profunde a situației, dar și a cauzelor acesteia constituie o a doua etapă în procesele de gestionare a crizei școlare. Identificarea cauzalității trebuie să constituie un debut necesar al operațiilor de analiză. Trebuie să recunoaștem că inițiativa anterioară nu este un demers prea simplu, desfașurarea sa fiind marcata de strategiile și de sursele informaționale, de cantitatea și relevanța informațiilor, dar și de capacitățile manageriale ale cadrului didactic. Cauzele e bine să fie explorate multicriterial, iar investigația în ansamblu să nu capete aspectul unei anchete polițienești. Rolul cadrului didactic nu este de a culpabiliza, de a blama, de a stigmatiza persoanele și faptele, ci de a accentua ideea de cooperare în rezolvarea crizei. E bine să fie accentuate elementele cu valoare de liant, ceea ce unește și elementele stabile, fapt care conduce la echilibru.

Decizia

Intrucât situațiile de criză solicită un mare grad de operativitate, orice minut pierdut în fazele incipiente se poate converti în zile de căutări și de eforturi mai târziu. De aceea, perioadele de criză, solicită cadrului didactic nu numai promtitudine și rapiditate, ci și variante rezolutive, de multe ori nestructurate, non- standard, în raport de analiza diagnoza inițială. Numărul alternativelor pentru decizie e bine să fie multiplicat, durata luării deciziei foarte scurtă și neînsoțită de ezitări. La fel de dăunatoare sunt și inconsecvențele, marcate prin reveniri.

Clasificarea deciziilor poate fi realizată după unele criterii astfel:

A. După gradul de cunoaștere a efectelor:

a.  decizii de rutină:

·  luate în baza unor algoritmi cunoscuți;

·  există câteva principii pedagogice ale luării unei decizii;

·  poate fi înregistrată, chiar și în aceste condiții o infuzie de originalitate;

b. decizii creatoare:

·  decizii fără suport existent;

·  implică incertitudinea

B. La acest ultim nivel al incertitudinii implicate de actul decizional, deciziile sunt:

·  certe;

·  incerte;

·  în stare de risc;

Totodată, după opinia aceluiași specialist, incertitudinea decizională vizează definirea noțiunii de risc, stabilirea locului și timpului apariției și exprimarea sa numerică, matematică. Geneza riscurilor în învațământ este mult mai mare decât în oricare alt domeniu, majoritatea deciziilor din sala de clasă fiind luate în anumite condiții specifice. Diminuarea riscului trebuie să reprezinte un deziderat al oricărui manager (cadru didactic) ăn clasă, iar decizia ar trebui luată într-o confortabilă ”stare de certitudine”.

C. După câmpul de acțiune, nivel ierarhic implicat:

a. Decizii strategice:

- afectează cel mai profund viața instituțională a școlii (decizii de politică școlară);

b. Tactice:

-deciziile care privesc actul educațional din clasă.

Aplicarea măsurilor

Este bine să se analizeze strategic intervențiile prin ajustarea lor permanentă la situație, la oameni, la caracteristicile momentului. Orientarea către scopul comun, eliminarea ostilităților și a suspiciunilor, precum și situarea tuturor celor implicați în ipostaza de participanți activi la procesul de soluționare a crizei trebuie să constituie constante ale acțiunilor cadrului didactic.

Evaluarea

Un obiectiv esențial al etapei evaluative îl constituie concluziile în urma impactului cu starea de criză și angajarea tuturor celor implicați în acțiuni de cunoaștere și de prevenire a viitoarelor situații de acest gen. Semnificația acordata evenimentului critic trebuie să constituie un fundament temeinic de învățare. Un cadru didactic bun, cu experiență, dar și cu calități manageriale evidente va putea să exploateze întreaga infățișare a evenimentelor în favoarea dezvoltării ulterioare a organizației, a eficientizării demersurilor sale personale, dar și pentru sporirea productivității clasei. O criză poate să fie așadar formativă pentru ca, după cum s-a putut observa, ea îndeplinește și o serie de funcțiuni ameliorative, dependente de competențe manageriale.

E bine să fie configurate seturi de indicatori relevanți pentru a evita distorsiunile în apreciere și pentru certificarea nivelului final.

Viața contemporană trepidantă și bulversantă, chiar și în mediile școlare, obligă cadrele didactice să conviețuiască cu stările de criză, manifestând însă o atenție crescută față de toate simptomele și stările incipiente declanșatoare ale acestora. Totodată, orice cadru didactic performant, trebuie să-si formeze încă o strategie de intervenție managerială în cadrul activității educaționale:gestionarea stărilor de criză apărute în activitatea introductiv-educativă cu clasa de elevi.

După cum se poate observa , în urma analizei grafice a dinamicii situației de criza educațională, tot ceea ce înseamna factor de stopare al acesteia este depentent de stilul educațional-managerial al cadrului didactic, de intervenții în situații de acest gen.

BIBLIOGRAFIE

1.Joița Elena - Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învățare cognitiv-constructivistă, Editura Didactică și Pedagogică, București 2007.

2.Romita B. Iucu- Managementul clasei de elevi- Ed. Polirom 2006.

3.Romita B. Iucu- Managementul clasei – gestionarea situatiilor de criza. Ed. Bolintineanu , Bucuresti 1999.

4.Stan Emil, 2006, Managementul clasei, Editura Aramis, București

5.Truță Elena, Mardar Sorina, 2007, Relația profesor-elevi: blocaje și deblocaje, Editura Aramis, București.