INSUCCESUL ŞCOLAR

Profesor Teodorescu Lãcrãmioara

Liceul Teoretic D. Zamfirescu Odobeşti, Jud.Vrancea

Motto: “Voinţa, iniţiativa, perseverenţa, rãbdarea  sunt elemente care garanteazã succesul.”

          Insuccesul  şcolar reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale căror efecte se repercutează negativ asupra integrării sociale, el având la bazã mai mulţi factori care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală. Pentru a preveni şi înlătura eşecul şcolar se impune o colaborare strânsă între medicul şcolar, învăţător şi familie, precum si identificarea elevilor cu nevoi speciale, organizarea unei reţele de consiliere psihopedagogică, adaptarea metodelor şi mijloacelor utilizate la specificul vârstei, clasei şi disciplinei, dar şi evitarea surmenajului şi supraîncărcării.

Insuccesul  şcolar  se  defineşte  prin  ramânerea  în  urmã  la  învăţãtură a  unor elevi, care  nu  reuşesc  sã  obţinã  un  randament  şcolar  la  nivelul  cerinţelor  programelor  şcolare, el  este  consecinţa  inadaptãrii  la  mediul  socio-profesional, la  nivelul  cerinţelor  acestuia .

Insuccesul, cu forma sa gravă de eşec, înseamnă nereuşită, înfrângere sub povara propriei neputinţe sau a greutăţilor exterioare. Insuccesul şi eşecul sunt respinse de societate, de colectivitate, de individ. Ca reacţii faţă de insucces apar dispreţul, dezamăgirea, cumpasiunea care pe, unii îi alină, pe alţii îi umileşte.
            Insuccesele şcolare includ în general urmãtoarele: numãr mare de corigenţe, numãr mare de repetenţi, de exmatriculaţi, de abandonuri şcolare, numãr mare de elevi sancţionaţi, multe note sub 5 în timpul anului şcolar, integrarea socio-profesionalã slabã.

Rămânerea în urmă la învăţătură sau retardul şcolar se manifestă prin incapacitatea temporară de a face faţă activitatilor şcolare, incapacitatea sau refuzul de a învăţa, de a nu avea rezultate în concordanţă cu capacităţile. Cauzele sunt multiple. Retardul şcolar este real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate să înveţe, dar refuza, îi lipseşte motivaţia. Retardul este de scurtă durată, expilcat prin dificultăţi temporare - oboseală, stare de boală, după vacanţă, evenirnente stresante din viaţa intima sau de familie; sunt şanse mari de redresare. Retardul poate fi de lungă durată, cu şanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului şi a celor ce vor să-1 ajute, se apropie de o forma a eşecului.

Insuccesul şcolar, cu toate formele lui de manifestare, reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale căror efecte se repercutează negativ asupra integrării sociale şi profesionale şi asupra relaţiilor de convieţuire cu semenii.

Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii  educativ – informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagogic oferit în şcoli, este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.                  Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante şi infracţionale.

Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori, elevul confruntandu-se cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală, etc.
Tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:

1. Dificultăţi de natură somatică;
2. Deficienţe intelectuale/cognitive;
3. Probleme de învăţare de ordin instrumental;
4. Dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;
5. Slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţii;

1. Deficienţele de natură somatică;
Pentru a evidenţia o afecţiune somatică, un deficit senzorial sau condiţiile de viaţă aberantă pe plan fizic, este necesar un examen somatic complet şi o anchetă orientată în acest sens. În acest sens un rol predominant îl are familia care trebuie să fie sensibilă la problemele de sănătate ale copilului prin realizarea unor controale medicale de specialitate, dar şi medicii prin stabilirea unui diagnostic corect şi măsurilor de vindecare.
O boală cronică, o reacţie cutanată, infecţii repetate, o deficienţă somatică de lungă durată pot perturba şcolaritatea din două motive:
- absenţe repetate (nu întotdeauna justificate).
- respingerea mai mult sau mai puţin ascunsă a bolii somatice de către ceilalţi copii, de părinţi şi dascălii acestora.
Profesorul, învăţătorul, medicul şi familia pot contribui decisiv la identificarea cauzelor de natură somatică ce pot conduce la eşec şcolar, iar prin colaborarea factorilor implicaţi se poate interveni din timp prin măsuri educative adaptate la nevoile elevului.

2. Deficienţe intelectuale:
Eventualitatea unei deficienţe intelectuale/cognitive constituie, în materie de retard sau eşec şcolar, o teamă mai mult sau mai puţin mărturisită de părinţi.
Pentru identificarea deficienţelor intelectuale există o serie de teste ce pot fi aplicate(teste proiective, teste pentru stabilirea Q.I. , etc), iar programa individualizată aplicată de învăţător poate constitui un suport real pentru evitarea eşecului şcolar.

3. Dificultăţi instrumentale:
În adaptarea copilului la şcoală sunt implicate mijloacele pe care subiectul le foloseşte pentru a se cunoaşte şi pentru a cunoaşte lumea exterioară: mai ales motricitatea sa, viaţa perceptivă, limbajul şi inteligenţa sa. Dificultăţile sau perturbarea acestor funcţii au ca urmare dificultăţi în realizarea unor activităţi precise (scriere, citire, calcul matematic), sau a unor activităţi de ordin general (capacitatea de a-şi exprima propriile gânduri, dificultăţi de raţionament, instabilitate, etc.), creând, în final, la copil un resentiment şcolar.
Un instrument poate fi normal din punct de vedere anatomic dar perturbat în funcţionarea sa din mai multe motive adesea imprecise:
– în domeniul limbajului, se poate descoperii un retard oral cu dificultăţi mai mult sau mai puţin importante pentru însuşirea scrisului (dislexie, disortografie,);
– în domeniul motricităţii, dixplaxiile sau neîndemânarea, stângăcia generalizată, lentoare, disgrafia, dificultăţi de lateralizare, perturbarea schemei corporale intime şi reprezentarea în spaţiu;

4. Dificultăţi de origine afectivă:
Dificultăţile afective se structurează foarte schematic în trei registre pe plan şcolar:
- opoziţia;
- instabilitatea;
- anxietatea şi depresia;
Opoziţia activă şi pasivă: poate fi o reacţie la un fapt precis petrecut recent (conflictul copilului cu dascălul sau, cu unul dintre părinţi etc.), sau se poate înscrie într-un stil de comportament obişnuit al copilului a cărui origine trebuie căutată într-o insatisfacţie a relaţiilor afective din interiorul familiei.
Instabilitatea care are două aspecte:
- unul motor: copilul se mişcă mult, nu stă locului;
- altul psihic: labilitatea atenţiei, interesul şi dezinteresul se succed rapid;
Anxietatea şi depresia: ea jenează evident copilul în relaţiile sale cu alţi copii, cu dascălii, în activităţile sale şcolare. Anxietatea şi depresia se poate manifesta în plan psihic printr-un penibil sentiment de insecuritate, de aşteptare a unui pericol nedeterminat, sau la nivelul corpului prin greţuri, vomă, dureri intestinale, etc. În anumite cazuri , anxietatea are la bază simptome foarte jenante ca: manifestări obsesionale (copilul luptă împotriva sosirii neaşteptate a unor gânduri penibile) sau fobice (frica, teama, focalizată pe o situaţie precisă, de exemplu teama de pedeapsă, de a fi închis în casă, etc.). În alte cazuri copilul refuză să meargă la şcoală devenind victime ale unei stări de angoasă, depresie şi chiar de panică.

Cauzele insuccesului şcolar

         Pentru eliminarea efectelor negative ale eşecului şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care au produs-o.

Cauzele insuccesului şcolar sunt de triplă natură şi anume:

Cauze de naturã familialã ale insuccesului şcolar: familiile dezorganizate; lipsa condiţiilor necesare vieţii decente; lipsa condiţiilor de învãţãtura; comportarea autoritarã a unor pãrinţi faţã de copiii lor; lipsa controlului unor pãrinţi asupra activitãţii şcolare şi a celei extraşcolare; lipsa legãturii unor pãrinţi cu şcoala, cu profesorii; lipsa preocupãrii unor parinţi faţã de orientarea şcolara şi profesionala a copiilor lor.

Cauzele de naturã psihosociofiziologicã ale insuccesului şcolar: tulburãrile fiziologice; tulburãri psihice şi de comportament; tulburãri psihosociale.

Cauzele de naturã pedagogicã ale insuccesului şcolar: calitatea necorespunzãtoare a organizãrii şcolare la anumite niveluri; conţinutul învãţãmantului necorespunzãtor cu exigenţele contemporane; pregãtirea necorespunzãtoare a cadrelor didactice; baza tehnico-materialã şi didacticã necorespunzãtoare; metodologie didacticã pasivã; tratarea globalã şi doar ca obiect al educaţiei  elevilor; lipsa de cooperare dintre profesori; relaţii nedemocratice faţã de elevi; orientarea şcolara şi profesionalã necorespunzãtoare; existenţa uni grup şcolar neunitar; evaluarea subiectivã a rezultatelor şcolare; insuficienta contribuţie a factorilor educativi; lipsa preocupãrii socioeducative.

            Strategiile şi condiţiile favorabile prevenirii insuccesului şcolar se stabilesc, în mare masurã, în funcţie de cauzele nereuşitei şcolare, ele reiterând caracteristicile strategiilor şi condiţiilor obţinerii succesului şcolar. Ele se stabilesc în strânsã legãtura cu cele trei naturi ale cauzelor: familialã, psihosociofiziologicã şi pedagogicã.

Pentru optimizarea actului didactic, în contextul căruia să se prevină ori să se elimine eşecul şcolar, factorul educativi, mai ales profesorul trebuie să dovedească şi să respecte câteva condiţii specifice şi anume:

Ø      manifestarea unei concepţii optimiste faţă de educaţie;

Ø      dragoste şi dăruire faţă de elevi;

Ø      măiestrie pedagogică, tact pedagogic;

Ø      conştientizarea elevului asupra posibilităţile sale reale.

Atunci când s-au folosit strategiile adecvate şi valoroase pentru obţinerea succesului şcolar şi nu s-a reuşit, atunci trebuie procedat în consecinţă, în sensul că elevii care se menţin într-o situaţie de nereuşită şcolară să fie îndreptaţi către acele şcoli care corespund posibilităţilor lor de pregătire şcolară.

  Eşecul şcolar poate fi diagnosticat corect printr-o colaborare strânsă între medicul şcolar, învăţător şi familie.Ca modalitaţi de remediere a insuccesului şcolar se impune identificarea elevilor cu nevoi speciale, organizarea unei reţele de consiliere psihopedagogică, adaptarea metodelor şi mijloacelor utilizate la specificul vârstei, clasei şi disciplinei, dar şi evitarea surmenajului şi supraîncărcării.Realizarea şi evaluarea procesului de instrucţie şi educaţie trebuie să aibă în vedere atât factorii succesului şcolar, cât şi pe cei care determină insuccesul şcolar.

      Pentru a preveni şi înlătura eşecul şcolar se impune sporirea rolului învăţământului preşcolar, realizarea unui parteneriat între şcoală şi familie, spijinirea şcolii cu resurse materiale şi umane corespunzătoare unui învăţământ de calitate,desfăşurarea activităţilor şcolare de către cadre didactice bine pregătite profesional şi desfăşurarea unor activităţi de orientare şcolar-profesională adecvate.Colaborarea dintre învăţător şi familiile elevilor nu înseamnă colaborare cu părinţii elevilor foarte buni la învăţătură, ci cu toţi părinţii,în special cu cei ai căror copii întâmpină dificultăţi în diferite planuri. În activităţile desfăşurate cu părinţii se pot aborda teme referitoare la dezvoltarea  interesului pentru învăţătură, respectarea regimului zilnic de activitate şi odihnă, cunoaşterea anturajului copiilor, îndrumarea şi verificarea lecturii copiilor de către părinţi.

Bibliografie:

Andrei Cosmovici (1999), Psihologie Şcolară, Ed. Polirom Iaşi 1999; Luminiţa Iacob

Jurcău Nicolae (2001), Psihologia Educaţiei,  Ed. U.T. Pres Cluj Napoca

Cucoş, C., (1998), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi

Nicola, I.,  Pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1992, 1994

Creţu, C., Curriculum diferenţiat şi personalizat, Ed. Polirom, Iaşi, 1998