JOCURILE DIDACTICE

MIJLOC DE ACTIVIZARE A ELEVILOR DIN CLASELE I-IV ŞI

DE CULTIVARE A INTERESULUI PENTRU ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE

Înv. Gligor Dana

Şcoala Gimnazială Vidra

Jocul este o activitate primordială a copilului de vârstă preşcolară. Jucându-se, copilul descoperă lumea, viaţa, obiectele din jur. În joc, prin manipularea diferitelor obiecte, copii cunosc însuşirile acestora, prin aranjarea şi ordonarea lor dupăp anumite însuşiri sau reguli se ajunge ca aceste acţiuni externe să se interiorizeze, să ducă la acţiuni mintale. La rândul lor, aceste acţiuni mintale pot fi transfigurate apoi la alte activităţi, reinterpretate ori schimbate dând bune rezultate de la o zi la alta în activitatea copilului.      

Odata cu integrarea în viaţa şcolară, activitatea de învăţare ocupă rolul esenţial, dar o bună parte a acestei activităţi se redirijează prin joc, care rămâne o preocupare majoră a întregii copilării.

Jocul didactic poate fi utilizat la toate disciplinele, pe tot parcursul activităţii didactice, în diferite momente ale acesteia, atât în reactualizarea cunoştinţelor predate, asigurându-se şi captarea atenţiei elevilor, în dobândirea noilor cunoştinţe, în fixarea şi consolidarea acestora, cât şi în verificarea şi aprecierea rezultatelor, având ca scop înlăturarea plictiselii şi oboselii. Învăţarea nu este un scop al jocului, ci rezultatul lui. Scopul general este comun pentru toate jocurile şi constă în obţinerea succesului şi satisfacţiei.

            De la cea mai fragedă vârstă, jocul face parte din preocupările zilnice preferate ale copiilor. Prin joc, copilul îşi afirmă personalitatea, calităţile sale fizice şi psihice, voinţa, inteligenţa, gândirea.

Jocul este o activitate primordială a copilului de vârstă preşcolară. Jucându-se, copilul descoperă lumea, viaţa, obiectele din jur. În joc, prin manipularea diferitelor obiecte, copii cunosc însuşirile acestora, prin aranjarea şi ordonarea lor după anumite însuşiri sau reguli se ajunge ca aceste acţiuni externe să se interiorizeze, să ducă la acţiuni mintale. La rândul lor, aceste acţiuni mintale pot fi transfigurate apoi la alte activităţi, reinterpretate ori schimbate dând bune rezultate de la o zi la alta în activitatea copilului.      

            Odata cu integrarea în viaţa şcolară, activitatea de învăţare ocupă rolul esenţial, dar o bună parte a acestei activităţi se redirijează prin joc, care rămâne o preocupare majoră a întregii copilării. Şi acum la vârsta şcolară, jocul este, de fapt, un mijloc de învăţare. Prin jocul didactic, activitatea de învăţare devine mai eficientă, mai atractivă. J.Fr.Herbart afirma că „plictiseala este păcatul de moarte al predării, iar folosirea jocului poate feri de acest păcat”. Jocul restabileşte un echilibru în activitatea şcolarilor, fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora generând o motivaţie secundară, dar stimulatorie, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.

            Jocul didactic poate fi utilizat la toate disciplinele, pe tot parcursul activităţii didactice, în diferite momente ale acesteia, atât în reactualizarea cunoştinţelor predate, asigurându-se şi captarea atenţiei elevilor, în dobândirea noilor cunoştinţe, în fixarea şi consolidarea acestora, cât şi în verificarea şi aprecierea rezultatelor, având ca scop înlăturarea plictiselii şi oboselii. Învăţarea nu este un scop al jocului, ci rezultatul lui. Scopul general este comun pentru toate jocurile şi constă în obţinerea succesului şi satisfacţiei.

            Cadrul didactic poate alege jocul potrivit şi chiar creea el însuşi jocuri care să permită acumularea cunoştinţelor într-o atmosferă de destindere, de divertisment, de relaxare. Se creează astfel un climat favorabil, propice între elevi, în rezolvarea sarcinilor jocului, o înţelegere în respectarea regulilor impuse.

            După cum am mai arătat, elevii învaţă jucându-se şi astfel îşi dau seama de relaţiile ce se stabilesc între ei, în timpul desfăşurării activităţii. Cu cât jocul este mai bine structurat şi mai complex, cu atât elevul acordă un interes (motivaţie), o implicare mai mare în desfăşurarea lui, deoarece copilul nu face bine decât ceea ce-i place să facă.

            Jocurile didactice nu se limitează doar la folosirea lor ca exemplu, ori ca mijloace de destindere pe parcursul lecţiilor la diferite discipline. Ele pot fi introduse chiar în cadrul unui opţional cu acelaşi nume, adică „jocurile didactice”.

            Relaţiile de joc, la început sporadice, instabile, se transformă, alături de lecţie, în forma de colaborare strânsă, astfel încât la sfârşitul perioadei şcolarităţii mici, clasa devine un colectiv închegat cu funcţii sociale bine determinate.

            Mânuite cu iscusinţă, jocurile didactice şi exerciţiile aduc o importantă contribuţie la pregătirea elevilor pentru viaţă, după cum şi Ed. Claparede arată că jocul pregăteşte viitorul satisfăcând nevoi prezente „Jocul este binele, este datoria, este idealul vieţii, este singura atmosferă în care fiinţa psihologică învaţă să respecte şi în consecinţă poate să acţioneze”

Bibliografie:

            Viorica, F.Nicoara, Revista „Învăţământul primar” nr. 2-3, Editura Miniped, Bucureşti, 2003

            Elena, Verza, „Omul, jocul şi distracţia”, Editura Şt. şi Enc., Bucureşti, 1978

            Ion, Cerghit, „Metode de învăţare”, E.D.P., Bucureşti, 1997