JUNIMEA ŞI CRITICISMUL JUNIMIST

Prof. Gabriela Ionescu

Colegiul Tehnic Nr.2, Târgu-Jiu

Rezumat: Societatea Junimea a fost cea mai importantă grupare ide­ologică şi culturală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având rolul de a orienta evoluţia culturii române. Studiul de faţă urmăreşte principalele coordonate ale fiinţării acestei confrerii de spirite: fondatorii, înfiinţarea societăţii, etape în activitate, criticismul junimist.

Cuvinte cheie: societate, comuniune de idei, caracter polemic, prelecţiuni populare, direcţie nouă, criticism junimist, forme fără fond.

Societatea Junimea, înfiinţată în iarna anului1863 – primăvara anului 1864 („originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor”) la Iaşi, din iniţiativa unor tineri entuziaşti ce studiaseră în străinătate (majoritatea în Germania)  şi reveniseră apoi în ţară cu dorinţa de a pune în aplicare cunoştinţele dobândite,  promovează un amplu ansamblu de idei care se concretizează, conform exegeţilor istoriografiei literare româneşti, într-un curent cultural, junimismul, care a iniţiat o orientare nouă pentru acea vreme în literatură şi cultură, dar şi în spiritul public.

Un grup de oameni, legaţi prin preocupări comune alcătuind o asociaţie bazată pe comuniunea de idei, care au reuşit să colaboreze în bună înţelegere, păstrându-şi, în acelaşi timp, fiecare libertatea de opinie.

Liderul societăţii, mentorul, autoritatea necontestata, liantul grupării este Titu Maiorescu, ceilalţi membri fondatori sunt Iacob Negruzzi – secretarul perpetuu şi directorul revistei Convorbiri Literare, Vasile Pogor – casier, oferă localul pentru tipografie şi formulează deviza Junimii: „Entre qui veut, reste qui peut”, P.Carp şi Theodor Rosetti – propunătorul denumirii societăţii.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, societatea Junimea a fost cea mai importantă grupare ide­ologică şi culturală din epocă, având rolul de a orienta evoluţia culturii române. O nouă generaţie de intelectuali se impune acum. Cei cinci tineri reveniţi de la studii din străinătate (P.P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu), conştienţi de situaţia precară a culturii române, au hotărât înfiinţarea  acestei societăţi, menită să aducă un suflu nou în cultura română. Circulaţia ideilor junimiste în epocă a fost asigurată de faptul că societatea avea o tipografie proprie, o librărie şi că edita revista Convorbiri literare, începând din 1867. În pa­ginile revistei vor fi publicate articolele lui Maiorescu şi operele marilor clasici: poezia lui Mihai Eminescu, proza lui Ion Creangă şi Ioan Slavici, comediile lui I. L. Caragiale.

Exegeţii au distins trei etape în activitatea societăţii.

Prima dintre acestea, etapa ieşeană (1863-1874) are un pronunţat caracter po­lemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale şi estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educării pu­blicului prin aşa-numitele prelecţiuni populare. Organizate pe teme variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă academică, ele au avut drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de progres şi moralitate.

Cea de-a doua etapă, din 1874 până în 1885 (cu desfă­şurarea şedinţelor Junimii la Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi), este o etapă de consolidare, în sensul că în această perioadă se afirmă reprezentanţii de seamă ai „direcţiei noi” în poezia şi proza română, dar şi scriitori aproape necunoscuţi astăzi. Este o perioadă în care se diminuează teoretizarea criticismului în favoarea judecăţilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără însă a neglija preocupările din domeniul civilizaţiei, dar mai ales din domeniul limbii literare, necesare pentru că în 1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.

Etapa a treia (bucureşteană) începe din 1885, când revista Convorbiri literare este mutată la Bucureşti, ca şi întreaga so­cietate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent universitar, prin studiile de specialitate din domeniile: istorie, filozofie, filologie, geografie. Revista va apărea până în 1944, dar ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.

Criticismul junimist

Principalul merit al societăţii este acela de a fi pus bazele spiritului critic modern în cultura şi literatura ro­mână, reprezentând, în aceeaşi măsură, o reacţie împotriva lipsei de echilibru între formele şi fondul cultural moştenit de la paşoptişti. Curentul cultural promovat de societatea Junimea, se manifestă începând cu anul 1863, timp de un sfert de secol, ca o mişcare de modernizare profundă şi de aplicare ferventă a spiritului critic. Junimiştii au recunoscut contribuţia prede­cesorilor, dar s-au raportat critic la epoca paşoptistă (1830-1860), de întemeiere a literaturii noastre moderne.

Trăsăturile definitorii ale junimismului au fost identificate de Tudor Vianu, în Istoria literaturii române moderne: spiritul critic, spiritul filozofic, gustul pentru clasic şi aca­demic, spiritul oratoric, ironia.

Spiritul critic este cea mai importantă trăsătură a juni­mismului şi se manifestă prin  respectarea adevărului în studiul istoriei şi al limbii, dorinţa de a începe o viaţă politică şi culturală pe baze autentice, cultivarea simplităţii şi combaterea falsei erudiţii, rigoare şi raţiune, respingerea formelor fără fond. Este combătută falsa erudiţie, manifestată de către mulţi cărturari ai timpului, prin folosirea unei limbi artificiale, care să-i diferenţieze de oamenii de rând. Este respinsă nonvaloarea, identificată la nivelul limbii („beţia de cuvinte”, abuzul de neologisme) şi la nivel socio-politic şi cultural, al instituţiilor statului („formele fără fond”).

Spiritul filozofic era prezent în toate zonele de interes ale tinerilor junimişti şi aceasta nu trebuie să ne surprindă pentru că, după cum se ştie, patru dintre cei cinci membri fondatori aveau doctoratul în filozofie.

Spiritul oratoric a fost adoptat ca o expresie a echilibrului, a rigurozităţii, dar şi ca reacţie împotriva retorismului exagerat al paşoptiştilor, a discursurilor politice demagogice. Maiorescu a devenit în epocă şi a rămas până în zilele noastre  un model al oratorului: el îşi pregătea discursurile cu maximă rigurozitate, avea grijă ca totul să fie echilibrat şi elegant,  avea în vedere nu numai conţinutul de idei al textului, dar şi forma discursului, inclusiv ţinuta vestimentară, dicţia şi gestica.

Metoda utilizată cel mai adesea de junimişti împotriva adversarilor, dar şi pentru a dezaproba, pentru a scoate în evidenţă tare ale societăţii pe care îşi doreau să le îndrepte era ironia. Tineri învăţaţi, cu o cultură solidă, aveau cultul canoanelor clasice considerând valoare ceea ce rezista în timp.

Criticismul junimist este legat în primul rând de activitatea lui Titu Maiorescu, mentorul societăţii Junimea, dar şi în­drumătorul cultural şi literar al epocii. Criticismul junimist se manifestă mai întâi în domeniul limbii, prin articolul publicat de Titu Maiorescu în 1866, Despre scrierea limbei române. Importanţa articolului în contextul epo­cii este majoră pentru că declanşează lupta împotriva curentului latinist şi precede întemeierea instituţiei academice, care ar fi avut drept scop: impunerea alfabetului latin, unificarea ortogra­fiei, elaborarea unor lucrări normative (gramatici etc). În 1868, apare studiul În contra direcţiei de astăzi în cultura română, în care este formulată teoria formelor fără fond. Teoria exprimă viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, fiind construită cu un fundament filozofic, pe trei principii: autono­mia valorilor, unitatea dintre cultură şi societate, unitatea dintre fond şi formă în cultură şi în dezvoltarea socială. Prin fond, Maiorescu înţelege activităţile materiale, sociale şi culturale, dar şi tradiţiile sau mentalităţile. Prin formă, sunt desemnate structurile instituţionale (juridice şi politice) ale societăţii, sistemul de educaţie, instituţiile culturale (presa, tea­trul, conservatorul, Academia etc), prin care se realizează circulaţia valorilor în cadrul societăţii. Maiorescu nu este împotriva preluării formelor culturale din exterior, însă consideră că acestea trebuie adaptate la specificul naţional şi anticipate de crearea fondului; el combate formele fără fond, contradicţia realitate - aparenţă şi susţine evoluţia organică a societăţii, de la fond spre forme.

Criticismul junimist este o trăsătură definitorie a mişcă­rii, care a influenţat destinul literaturii şi al culturii române. Structurarea unei doctrine unice pe baza respectului faţă de adevăr, plasarea analizei şi a interpretării fenomenului artistic într-o paradigmă valorică universală, combaterea cu vehemen­ţă a mistificării istoriei şi a limbii române, a lipsei de echilibru între fondul şi forma fenomenului cultural, sunt câteva dintre ideile în numele cărora luptă junimiştii.

Bibliografie:

Călinescu, G., Istoria Literaturii Române, Craiova, Editura Vlad & Vlad, 1993

Ibrăileanu, G.,  Studii literare, Iaşi, Editura Junimea, 1986

Ornea, Z., Junimea şi Junimismul, Bucureşti, Editura Minerva, 1998