LEGĂTURILE FUNCȚIONALE DINTRE ROFESOR, ELEV ȘI PĂRINTE

Prof. Comănescu Marghioala

Colegiul Agricol ,,Dr. C. Angelescu” Buzău

Rolul conducător în procesul de educație îl are fără îndoială școala, dar în calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al școlii, familia, trebuie să  o secondeze de aproape și obiectiv. Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reușitei școlare.

Dintotdeauna școala a colaborat cu părinții în diverse forme, dar astăzi din punct de vedere a cerințelor sociale, apare mai mult ca niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre școală și familie.

Idealul educațional al învățământului românesc, ce decurge din idealul social, constă în formarea integrală și armonioasă a unei personalități creative și autonome. Formarea armonioasă a personalității presupune educație intelectuală, educație estetică, educație tehnologică, educație profesională, educație moral-civică și educație religioasă cu ajutorul cărora elevul își însușește limbajul social, cultura generală și comportamentul moral-cetățenesc, își formează concepția despre lume și viață, își dezvoltă potențialul creator și se pregătește pentru integrarea socio-profesională.

Obiectivul principal al acțiunii educative este formarea personalității elevului, care este ,,urmărit” în familie dar și în școală, astfel încât responsabilitățile școlare și cele ale familiei în domeniul educației și instrucției se împletesc, se susțin reciproc; impunându-se tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relații de cooperare cu părinții elevilor.

Rolul profesorului nu se reduce doar la educația de la catedră sau în clasă, ci presupune o activitate de acest gen în fiecare relație cu elevii și familiile acestora, desfășurând o muncă de dezvoltare, de conducere și de îndrumare.

Cunoașterea cerințelor specifice ale școlii, valorificarea muncii elevilor, urmărirea activității de învățare în familie, contribuie la îmbunătățirea acestei legături și diminuând sursele de neînțelegere, plasează părinții și elevii în relații de încredere cu mediul școlar. Școala și familia sunt cei doi piloni de rezistență ai educației, pentru a-și exercita cu succes rolul în viața propriilor copii familiile trebuie încurajate prin acțiuni sociale specifice, care favorizează derularea optimă a relațiilor educaționale.

O relație eficientă profesor-părinte presupune o ascultare activă, implicarea familiei în acțiunile extrașcolare ale elevului, cultivarea și practicarea toleranței față de un punct de vedere diferit.

Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin:

• Activități de informare și consiliere a părinților;

• Lectoratele cu părinții;

• Adunări comune părinti-elevi-profesori;

• Comunicarea prin poștă, telefon, rețele de socializare.

Cunoașterea elevilor și a grupurilor de elevi este una dintre principalele arii de conținut ale pregătirii tuturor cadrelor didactice, iar pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de o colaborare strânsă între școala și familie. O preocupare permanentă în întâlnirile cu părinții este identificarea dificultăților pe care le întâmpină aceștia în comunicarea cu proprii copii, precum și prezentarea unor mijloace de optimizare a comunicării dintre aceștia. Astfel, colaborarea cu familia este așezată pe un fundament solid.

Direcții de îmbunătățire a relaționării eficiente profesori-părinți/parinți-profesori:

• Profesorul va informa părintii despre aspectele pozitive și negative din activitatea elevului la școală.

• Este recomandat ca mai întâi să fie prezentate unele aspecte pozitive, unele succese obținute la învățătură sau unele schimbări laudabile din comportamentul lui.

• Se va arăta apoi la care discipline elevul întâmpină greutăți, ce greșeli se observă în comportarea lui și vor fi analizate cauzele acestora.

• Părinții vor fi informați despre posibilitățile de dezvoltare pe care le are elevul, despre aptitudinile și interesele pe care le manifestă în activitatea instructiv-educativă.

Pentru a exista o legătură funcționlă optimă și autentică între partenerii procesului instructiv-educativ este necesară asumarea responsabilității de către fiecare persoană implicată în acest demers. Nu se poate vorbi separat de aceste relații care se formează de-a lungul timpului petrecut în școală, functionarea necorespunzătoare a unui tip de relație, pune în dificultate și celelalte relații.

Pentru a se cunoaște pe sine, pentru a deveni persoana care să se poată adapta condiţiilor mediului socio-cultural mereu în schimbare, elevul trebuie să caute să își satisfacă trebuințele psihosociale specifice, cum sunt: nevoia de identitate, de apartenență la grup, de acceptare și apreciere din partea celorlalți, nevoia de statut și de participare.

Relația dintre elevi și profesori reprezintă un alt aspect important al relațiilor care iau naștere în tot acest demers formativ este relația dintre elevi și profesori.

Direcții de îmbunătățire a relaționării eficiente profesor-elev/elev-profesor

Ø Relațiile dintre profesor și clasă se polarizează, în general în sentimente de simpatie, încredere reciprocă, sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere și chiar ostilitate de cele mai multe ori. Sunt și cazuri când contactul spiritual dintre profesor și elev nu trece de zona indiferenței: clasa nu există pentru profesor şi nici profesorul pentru clasă.

Ø Inițiativa trebuie să aparţină însă profesorului, care ținând seama de legea esențială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia simpatia și bunăvoința nasc simpatie și bunăvoință, antipatia și ostilitatea trezesc sentimente de aceiași calitate, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relații și să le structureze pe colaborare și cooperare reciprocă.

Ø Relația dintre profesor și elev trebuie să fie întemeiată pe faptul că profesorul are rolul de îndrumător, de coordonator al activității elevului și în care elevul poate să găsească la un moment dat mai mult decât un profesor, un om, o călăuză în drumul lui prin viață.

Ø De la profesor pornește totul: dacă acesta este agresiv sau încearcă să umilească copilul sau să îl încurce mai ales în prezența celor din jur, elevul va acționa ca atare, ori va răspunde violent, luând în batjocură cadrul didactic, ori se va retrage în sine, refuzând să mai comunice, dezvoltând astfel pe parcursul timpului blocaj emoțional.

Ø In relația cu profesorul, elevul are nevoie de aprecierea personalității sale în dezvoltare, de consolidarea stimei de sine, de răspuns afectiv din partea profesorului și a colegilor, nevoia de securitate pe termen îndelungat, precum și nevoia de apartenență la un grup și de acceptare din partea acestora.

Ø Increderea elevilor în propriile forțe și stima de sine pot fi obținute prin încurajarea fiecărei performanțe minore a fiecărui elev în parte; recompensa ar trebui să primeze în locul pedepsei.

Ø Raporturile dintre profesor și elev nu prezintă numai o latură intelectuală. Factorul afectiv are o importanță deosebită asupra randamentului intelectual al elevului.

Ø Crearea de bună dispoziție în clasă reprezintă o condiție necesară în evitarea eșecului școlar. Fiecare lecție este recomandat să se desfășoare într-un climat afectiv, particular și securizant, dispoziția elevilor fiind coordonată de cadrul didactic.

Ø In stabilirea relației cu elevii, profesorul are ca misiune să îi unească pe elevi și să îi mobilizeze pentru a putea deveni un întreg.

Acţiunea formativă se află sub incidenţa decisivă a idealului de om al societăţii, care configurează un anumit model de personalitate ce urmează a fi realizat în practică prin intermediul educaţiei. Cu cât acţiunea factorilor implicați în educație este mai bine organizată şi ordonată în perspectiva unor finalităţi clare, cu atât influenţa lor modelatoare şi stimulativă asupra elevului este mai mare.

De aceea profesorul trebuie să fie un mânuitor abil al cuvântului rostit, al dialogului să stabileasca o relatie armonioasă de la inceput cu elevul pentru a nu-i afecta acestuia dezvoltarea psihică, afectivă si personală. Calitatea comunicării verbale a profesorului este de mare importanţă pentru transmiterea corectă, clară, cursivă, inteligibilă şi sugestivă a informaţiilor dar şi a mesajului educativ.

Bibliografie

Nicola, I., Fărcaș, D., Pedagogie generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998.

Stoica, M., Pedagogie și psihologie, Ed. Gheorghe Lazăr, București, 2002.

ii şi învăţăturii sale, de a se perpetua spiritualiceşte, dincolo de timpul şi spaţiul ce i-au fost hărăzite. Prin educaţie, omenirea durează şi dăinuie.