MANAGEMENTUL AGRESIVITĂȚII LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

înv. Marc Aurica

Școala Gimnazială Cîmpeni

Agresivitatea este o problemă cu care se confruntă părinţii, cadrele didactice şi mai apoi societatea fiind o problemă cu care se confruntă  întreaga  lume  indiferent  de  nivelul  de  trai. Comportamentul agresiv al copiilor este studiat de mulți specialiști, care au încercat să găsească diferite metode prin care să se intervină asupra corectării acestuia, mai ales că un număr tot mai mare de elevi prezintă un comportament agresiv.

Un rol deosebit de important în prevenirea şi combaterea agresivităţii îi revine familiei, aceasta fiind pentru copil primul mediu în care se stabileşte un climat psihoemoţional cu tipuri expresive de comunicare şi acţiune în interior şi în relaţiile cu mediul înconjurător. Şcoala reprezintă un principal factor educativ, care contribuie la formarea comportamentului elevului prin seria de acţiuni educative, prin cadrele didactice, care sunt modele pentru copii. Profesorul are puterea şi iniţiativa în clasă; el este cel care are prioritate în comunicare şi manifestare; dacă profesorul adoptă un stil democratic, el va permite negocierea regulilor cu elevii; dacă profesorul este autoritar, elevii vor reacţiona la conduitele adultului, inclusiv prin manifestări violente.

Între şcoală şi familie este foarte important să existe un parteneriat, comunicarea fiind esenţială. Părinţii trebuie informaţi cu privire la comportamentul, atitudinea elevului faţă de profesori, colegi. Fenomenul violenţei şcolare trebuie analizat în contextul apariţiei lui. A gândi strategii, proiecte de prevenire a agresivităţii înseamnă a lua în considerare toţi factorii (sociali, familiali, şcolari, de personalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor.

Agresivitatea este din ce în ce o problemă tot mai mare şi mai des întâlnită în zilele noastre și în mediul școlar. Ea este asociată de cele mai multe ori mediului social în care copiii se nasc şi trăiesc, mediul social ce cuprinde familia, zona de reşedinţă, grădiniţa, şcoala etc. Desigur, agresivitatea are şi o componentă genetică specifică fiecărei persoane însă această componentă   este încurajată sau nu de mediul social în care copilul şi viitoarea persoană matură îşi desfăşoară activitatea zilnică.

Agresivitatea este o problemă cu care se confruntă părinţii, cadrele didactice şi mai apoi societatea fiind o problemă cu care se confruntă  întreaga  lume  indiferent  de  nivelul  de  trai. Comportamentul agresiv al copiilor este studiat de mulți specialiști, care au încercat să găsească diferite metode prin care să se intervină asupra corectării acestuia, mai ales că un număr tot mai mare de elevi prezintă un comportament agresiv. De aceea se consideră că este important să se identifice cauzele agresivităţii:

- factori genetici/ temperamentali;

- factori fizici: agresivitatea poate apărea ca urmare a nesatisfacerii unor trebuinţe primare de sete, foame, oboseală;

- abuzuri fizice, psihice asupra copilului;

- climat familial deficitar: violenţă în familie, consumul de alcool, divorţul ;

- comportamentul agresiv generat în urma unui stil dur, autoritar de educaţie.

- mediul social: mass-media;

- dorinţa de a atrage atenţia;

Un rol deosebit de important în prevenirea şi combaterea agresivităţii îi revine familiei, aceasta fiind pentru copil primul mediu în care se stabileşte un climat psihoemoţional cu tipuri expresive de comunicare şi acţiune în interior şi în relaţiile cu mediul înconjurător. Când comportamentul agresiv al copilului apare de timpuriu, părinţii trebuie să fie primii care să ia măsuri preventive şi terapeutice de corectare a acestuia, deoarece în caz contrar îi vor lipsi copilului abilităţile sociale şi emoţionale datorită cărora se poate integra în grup şi îşi construieşte relaţii de comunicare, socializare şi prietenie.

Şcoala reprezintă un principal factor educativ, care contribuie la formarea comportamentului elevului prin seria de acţiuni educative, prin cadrele didactice, care sunt modele pentru copii. Profesorul are puterea şi iniţiativa în clasă; el este cel care are prioritate în comunicare şi manifestare; dacă profesorul adoptă un stil democratic, el va permite negocierea regulilor cu elevii; dacă profesorul este autoritar, elevii vor reacţiona la conduitele adultului, inclusiv prin manifestări violente.

Între şcoală şi familie este foarte important să existe un parteneriat, comunicarea fiind esenţială. Părinţii trebuie informaţi cu privire la comportamentul, atitudinea elevului faţă de profesori, colegi. Fenomenul violenţei şcolare trebuie analizat în contextul apariţiei lui. A gândi strategii, proiecte de prevenire a agresivităţii înseamnă a lua în considerare toţi factorii (sociali, familiali, şcolari, de personalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor. Şcoala poate juca un rol important în prevenirea agresivităţii elevului.Câteva metode/soluţii care pot fi aplicate în acest sens:

· Este important să stabilim reguli clare de comportament, pe care copii să le cunoască, împreună cu consecinţele încălcării lor, acestea pot fi stabilite împreună cu ei;

· Sa identificăm cauzele agresivităţii şi să evităm motivele de criză. La copiii mici, atenţia poate fi distrasă mai uşor, prin arătarea unei jucării preferate, atragerea într-un joc nou.

· Să lăudăm şi să încurajăm interacţiunea dintre elevi;

· Să evităm etichetările, de genul „copil rău”, „copil neascultător”, „copil nepoliticos”;

· Utilizarea întăririi pozitive – o întărire pozitivă care urmează unui comportament are drept rezultat sporirea frecvenţei comportamentului respectiv. Întăririle pozitive pot fi: un zâmbet, o îmbrăţişare, un dar, un privilegiu (de exemplu vizionarea unei emisiuni preferate). Trebuie precizat fapul că un comportament nou este cel mai bine să fie întărit imediat ce acel comportament a fost realizat.

În creșterea și educarea unui copil, atât în școală cât și în familie, e bine să se țină seama și de următoarele sugestii:

· Orice copil are un loc al său la școală. Copiii trebuie să înţeleagă că la școală este loc pentru toţi.

· Când copilul trăieşte în dreptate, el învaţă să fie cinstit. Atunci când este vorba de reguli disciplinare ele trebuie aplicate la fel pentru fiecare copil. Astfel se menţine un câmp relaţional dezirabil şi constructiv.

· Un copil certat în permanenţă învaţă să se simtă vinovat.Cadrul didactic trebuie să critice faptele negative ale copilului şi nu pe acesta, mai degrabă să evidenţieze anumite gesturi anterioare pozitive care pot fi asociate cu cele negative: „Data trecută ai făcut aşa... şi a fost bine cum ai procedat.”

· Un copil tratat cu ostilitate riscă să devină bătăuş. În urma unui conflict  trebuie să se medieze conflictul şi să se obişnuiască copiii să-şi ceară iertare şi să accepte scuzele.

· Un copil încurajat să ia iniţiativă va avea stimă de sine. Astfel cel mai mic gest de iniţiativă din partea fiecărui copil trebuie valorificat  pentru ca ele să se repete şi treptat să contribuie la stima de sine a copilului.

Pentru înlăturarea comportamentului agresiv din rândul elevilor, am utilizat în mare parte metodele și soluțiile prezentate, dar cu bune rezultate, pe lângă acestea și „Oglinda comportamentului meu”. Pe parcursul unei luni, am realizat un panou, intitulat astfel, acesta a fost  structurat pe zile şi ore.  Fiecare comportament neadecvat al copilului a fost notat pe acel panou cu o bulină neagră (poziţionată în dreptul orei la care copilul a manifestat un comportament agresiv). Comportamentul pozitiv şi faptele bune ale copilului au fost notate cu o bulină roşie. Elevii au înțeles faptul că, la sfârşitul unei săptămâni de şcoală, dacă pe panoul lor nu se va afla nici o bulină neagră, adică dacă nu au manifestat nici un comportament agresiv, vor fi recompensaţi cu o activitate preferată şi propusă de ei. Panoul a avut în centru un personaj preferat de către aceştia.

Instituţiile de învăţământ ar trebui să ofere un climat psiho-social stabil, încercând să evite tensiunile  de  orice  fel.  Copiilor  trebuie  să  li   se  explice  că   cel  mai  bun  mod  de  rezolvare  a problemelor este de a discuta, de a dezbate, nu de a apela la violenţă. Violenţa şi agresivitatea nu trebuie încurajate nici în familie şi nici în grădiniţă sau şcoală. Părinţii şi cadrele didactice au un rol decisiv, atât în rezolvarea conflictelor, cât şi în eliminarea riscurilor ce pot declanşa apariţia acestora. Numai acţionând împreună se poate obţine efectul dorit: îndepărtarea agresivităţii şi violenţei de sufletele pure ale copiilor.

Viitorul şi educaţia copiilor noştri stă în mâinile noastre, stă în puterea noastră de a-i ajuta,  ei sunt moştenirea noastră, sunt tot ce lăsăm în urmă, prin ei se vede ceea ce am întreprins noi în această lume.

Bibliografie:

1. Neculau, A., Zlate, M., Clasa de elevi ca formatiune psihosociologica, Psiholoia educatiei si dezvoltarii, Editra Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971

2. Ferreol G. şi Neculau A.: Violenţa. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, 2003.

3. Lucrările Conferinţei Naţionale: Urmele dascălului în universul copilului. Formare pentru dezvoltare”, Editura Risoprint.

4. Cristina Neamtu: Devianţa Şcolară, Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale    elevilor, Editura Polirom, 2003.