MÃRŢIŞORUL, TRADIŢIE ŞI LEGENDÃ

Prof. Laura Mihaela Herman

Şcoala cu clasele I-VIII „ Nicolae Iorga” Baia Mare

Mãrtisorul, un obicei pãgân de pe vremea dacilor si romanilor

Descoperirile arheologice aratã ca se celebra prima zi a primãverii înca de acum 8000 de ani.. ªi pe vremea dacilor simbolurile primãverii erau confectionate în timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie.

Mãrtisoarele erau atunci pietricele albe si rosii însirate pe o atã.

Alte surse aratã cã mãrtisoarele constau în monede care erau atârnate de fire subtiri de lânã, negru cu alb. Tipul de monedã: aur, argint sau bronz indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc si pentru a avea o vreme bunã. Dacii credeau cã aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate pânã când copacii începeau sã înfloreascã si apoi erau atârnate de crengile lor.

Pe vremea romanilor Mãrtisorul era legat de sãrbãtoarea începutului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie. Cu aceasta ocazie exista obiceiul de a se dãrui un cadou: un fir rosu împletit cu unul alb care simbolizau rosul - dragostea, fertilitatea, iar albul - puritatea. La început, de firul împletit era legatã o floricicã. Simbolul împletirii rosu-alb se întâlneste si în traditiile orientale, rosul simbolizând principiul feminin, Shakti, iar albul, masculinitatea, Shiva.

Mãrtisorul este, însã, un simbol specific romanilor, devenit tot mai bogat în semnificatii, odatã cu trecerea timpului, în ciuda faptului cã etnografii de la începutul secolului nu îi prea dãdeau sanse de supravietuire.

Traditia Mãrtisorului la sate

Din bãtrâni se spune cã dupã cum este vremea în prima zi a lui martie, asa va fi toatã primãvara, dar si vara. De aceastã zi se leagã "mãrtisorul" - obiceiul care dã numele lunii.

Dupã credinta popularã, cine poartã mãrtisor va fi sãnãtos si va avea noroc.

Mãrtisorul era alcãtuit pe vremuri din douã fire de lânã, unul alb si unul rosu sau negru, fire care simbolizau cele douã anotimpuri.

Acest snurulet era fãcut de femei, care îl legau la gâtul si la mâna copiilor. Însã nu doar copiii purtau mãrtisorul, ci si tinerii si adultii. Mai mult, snuruletul ce vestea primavara era legat si la coarnele vitelor din gospodãrie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodãria. În timpurile de demult, aceastã zi era început de an, moment în care crestea necesitatea oamenilor de a se proteja.
Ulterior, de acest snurulet rosu cu alb a fost agãtatã o monedã de argint sau de aur, sau chiar un medalion, îndeplinind functia de talisman.

Mãrtisorul se poartã pânã în momentul în care înfloresc trandafirii sau visinii. Atunci firul rosu se pune pe un trandafir sau pe o ramurã a unui visin. În alte regiuni, mãrtisorul se poartã atât cât dureazã zilele Babelor sau pânã la Florii, când se scoate si se agatã de crengile unui copac. Se crede cã, dacã pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci când mãrtisorul este aruncat dupã o pasãre, purtãtorul va fi usor precum pasãrea.
Monedele desprinse de pe snurulet erau pãstrate pânã la Sf. Gheorghe, când fetele îsi cumpãrau cu ele cas proaspat si vin rosu, pentru a fi îmbujorate precum vinul si albe precum casul.

Conform unei alte traditii se spune cã în ziua de 1 martie fetele trebuie sã se spele cu apa obtinutã din zapadã, pentru a avea tenul curat si luminos.

În satele transilvãnene mãrtisorul se agãta si la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta gãletilor, pentru îndepãrtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viata, puterea regeneratoare care se crede cã ar fi stimulatã prin însãsi "culoarea vietii".

Cei din Bihor cred cã apa de ploaie adunatã la 1 Martie, îi va face mai frumosi si sãnãtosi dacã se spalã cu ea. În Banat fetele adunã stropi de apã sau nea de pe frunzele fragilor din pãdure, ca sã se spele pe obraji, rostind un descântec, al "dragobetului de dragoste" care sunã astfel: "Floare de fragã/Din luna lui Mart/ La toatã lumea sã fiu dragã/Urãciunile sã le desparti".

În Dobrogea mãrtisorul se purta pânã la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul sã fie mare si înaripat.

Mãrtisorul era un dar ce-si trimiteau romanii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un bãnut de aur spânzurat de un gãietan de mãtase împletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât pânã când întâlnea cea dintâi rozã înfloritã, pe crengile cãreia depunea apoi darul primit.

Bãnutul însemna îmbelsugarea, firele albe si rosii ale gãietanului simbolizau fata albã precum crinul si rumenã ca roza, iar ofranda fãcutã reginei florilor era o salutare poeticã adresatã primãverii.

Atestãri documentare din secolul trecut

Mãrtisorul reprezintã în fapt firul rãsucit rosu - alb, si nu obiectul ornamental care se leagã de acest fir, component adãugat ulterior mãrtisorului.

Atestãrile documentare din secolul trecut atribuie mãrtisorului functia de protector împotriva deochiului. Mãrtisorul se lega la gâtul sau la mâna copiilor mici, pentru a-i feri de deochi si pentru sanãtate si noroc, în sensul propriu al cuvântului. ªnurul împletit în alb si rosu "leagã" bolile.

LEGENDELE MÃRtIªORULUI

Legenda Soarelui

Cu privire la simbolul mãrtisorului circulã si legende. Una din ele povesteste cum a fost odatã ca niciodatã, o vreme în care Soarele întruchipat într-un bãrbat chipes obisnuia sã coboare pe pãmânt pentru a dansa hora în sate.

ªtiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmãrit si într-una dintre aceste incursiuni pe pãmânt, l-a rãpit si l-a aruncat într-un beci, în castelul sãu.

Pãsãrile au încetat sã cânte iar copiii nu mai puteau sã râdã, dar nimeni nu îndrãznea sã-l înfrunte pe dragon.

Într-una dintre zile, un tânãr curajos a decis sã coboare în beci si sã salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-a însotit, dându-i tânãrului din puterea lor, pentru a reusi sã învingã puternicul dragon. Cãlãtoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfârsitul ultimului, tânãrul a reusit sã gãseascã castelul dragonului, unde era întemnitat Soarele. ªi a început lupta, care a durat zile pânã când dragonul a fost înfrânt.

Fãrã puteri si rãnit, tânãrul a eliberat Soarele, reusind sã facã fericiti pe toti cei care-si puseserã ultimele sperante în el. Natura a reinviat, oamenii au început sã zâmbeascã din nou, doar flãcãul nu a mai apucat sã vadã primãvara venind. Sângele cald din rãnile sale cãdea pe zãpadã. În timp ce zãpada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primãverii, rãsãreau din pãmântul destelenit. Când ultimul strop de sânge al tânãrului s-a scurs pe zãpada imaculatã, a murit fericit cã viata sa a servit unui scop atât de nobil.
De atunci oamenii obisnuiesc sã împleteascã doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La începutul lunii martie, bãrbatii oferã aceastã amuletã, numita mãrtisor, fetelor pe care le iubesc.

Culoarea rosie reprezintã dragostea pentru tot ceea ce e frumos si rãmâne simbolul sângelui bravului tânãr. Albul simbolizeazã puritatea, sãnãtatea si ghiocelul, prima floare care apare primãvara.

Legenda Primãverii

O altã legendã moldoveneascã spune cã odatã într-o luptã cu o vrãjitoare de iarnã care nu voia sã cedeze, frumoasa doamnã Primãvara si-a tãiat degetul si câteva picãturi din sângele ei au cãzut pe zãpada care s-a topit. Mai târziu în acest loc a crescut un ghiocel si în acest fel primãvara a câstigat în fata iernii.

Bibliografie:

1. Ghinoiu, Ion, Sãrbãtori si obiceiuri românesti, Editura Elion, Bucuresti, 2002.

2. Marian, Simion Florea, Traditii populare românesti, Editura Grai si suflet, Bucuresti, 2001.

3. ªtiuca, Narcisa Alexandra, Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, Editura Cartea de buzunar, Bucuresti, 2005.