APLICAREA METODELOR ACTIVE PENTRU EFICIENTIZAREA PREDĂRII-ÎNVĂŢĂRII ŞTIINŢELOR NATURII LA CLASELE I-IV

Inst. Filip Mioara Vasilica

Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 2 /Structură, Piatra-Neamţ

Prin utilizarea metodelor activ-participative şi a procedeelor de predare-învãţare am contribuit la îmbogăţirea cunoştinţelor de mediu. Prin diversitatea imaginilor utilizate şi prin diversificarea jocurilor, a exerciţiului, elevii au fost atraşi spre învãţare, spre argumentarea opţiunilor personale, a încrederii în sine.

Am atras atenţia elevilor să respecte regulile comunicării eficiente, să-şi asculte cu răbdare partenerii de discuţie, să înţeleagă şi să accepte părerea altora, să tolereze părerile opuse, să se adapteze la vorbitor prin utilizarea formulelor de adresare şi politeţe, să intervină atunci când este necesar prin argumentarea opiniilor alese. Am urmărit să-şi însuşească cunoştinţe despre mediu, să utilizeze corect şi eficient noţiunile nou învãţate, am stimulat capacitatea de a învãţa şi reda aceste cunoştinţe. Am exersat deprinderi de învãţare cu ajutorul întrebărilor şi a imaginilor. Am observat manifestările elevilor în lecţie, preferinţele şi interesele lor pentru anumite exerciţii, jocuri, imagini propuse pentru intuire, cât şi influenţa acestora asupra dezvoltării capacităţii de învãţare, a modului în care utilizarea eficientă şi dirijată a metodelor activ-participative influenţează capacitatea de formulare a rãspunsurilor.

Didactica modernã s-a orientat în favoarea dezvoltãrii unei metodologii centrate pe elev. O metodologie care cautã sã înlocuiascã nefirescul metodologiilor nivelatoare, uniformizatoare şi în locul acestora sã promoveze metode pe mãsura fiecãrui individ, dupã trebuinţele proprii şi ritmul de învãţare propriu. Este o metodologie diferenţiatoare, de individualizare sau personalizare a pocesului de instruire, dar egalã prin şanse, cu a celorlalţi.

Capacitãţile intelectuale şi procesele mintale sunt date permanente care nu se uitã. În schimb, pãstrarea în memorie a unor cunoştinţe de tip verbal şi livresc au o duratã destul de efemerã. În afarã de acestea, datoritã noilor tehnologii computerizate, cunoştinţele sunt întotdeauna la dispoziţia celor care doresc sã le aibã, în timp ce capacitãţile intelectuale se cãştigã greu.

Aceastã metodologie centratã pe elev îşi gãseşte concretizarea în aplicarea la scarã largã a unor aşa-zise metode activ-participative. Prin specificul lor, acestea sunt proceduri care pornesc de la ideea cã, prin felul sãu de a fi, învãţarea este o activitate personalã care nu poate fi cu nimic înlocuitã, cã singur cel care învaţã poate sa fie considerat agent al propriei sale învãţãri, fapt care evidenţiazã caracterul idiosincretic (idios = propriu, specific) al întregului proces de învãţare, aceasta devenind o activitate care depinde de singularitatea celui care învaţã, individ marcat de istoria sa personalã, întotdeauna inserat într-un context şi într-un timp bine determinat, veşnic tributar unei ţesãturi de relaţii sociale specifice clasei şcolare.

Învãţarea aparţine, prin urmare, individului. Este un act personal care angajeazã elevul în totalitatea fiinţei sale; este holisticã prin influenţele exercitate asupra dezvoltãrii personalitãţii în ansamblul aspectelor sale. Cum participarea ar fi mai ridicatã în condiţiile învãţãrii individuale, este îndreptãţitã, opinia acelor specialişti, care acordã studiului individual semnificaţia unei metode centrate prin excelenţã pe elev, decisivã în formarea personalitãţiii acestuia. (Ioan Cerghit, pag. 73)

Metodele activ-participative determină învãţãtorul să creeze situaţii în care elevii să fie obligaţi să utilizeze o gamă vastă de procese şi operaţii mintale, să aibă în vedere o abordare multiplă a ceea ce este de predat încât să ofere elevului posibilitatea să capete experienţa punerii în mişcare a unor multiple şi variate operaţii mintale adecvate situaţiilor date. Este vorba despre operaţii de tipul celor de: observare, identificare, comparaţie, compunere, clasificare, categorizare, orga­nizare, calculare, analiză şi sinteză, emitere de ipoteze şi verificare, explicare a cauzelor, sesizare a esenţialului, corectare, stabilire de relaţii funcţionale, abstrac­tizare şi generalizare, evaluare, interpretare, judecată critică, anticipare, conturare de imagini, formare a propriei opinii, extragere de informaţii, transfer de infor­maţie în alt context (în alte sarcini de lucru), comunicare etc. În consecinţă, metodele active presupun tot atât de multe tehnici de activare a unor asemenea operaţii.

Exemple de metode activ-participative care, folosite, duc la creşterea eficacităţii predării-învăţării ştiinţelor naturii

Metodele activ-participative, utilizate în desfăşurarea activităţilor, le-au permis copiilor să se implice în activitate, satisfăcându-şi curiozitatea şi nevoia de acţiune, manifestându-şi creativitatea şi imaginaţia. Rolul acestor metode a fost de a înlătura inhibiţiile copilului care percepe mediul şcolar ca pe ceva străin, i-au oferit încredere în forţele proprii, l-au făcut să deprindă mai uşor cunoştinţele. Ele au facilitat procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor şi au influenţat dezvoltarea personalităţii elevului.

Voi evidenţia astfel, prin exemplele prezentate, o evoluţie ascendentă a dezvoltării capacităţii de învãţare:

1. Ciorchinele

2. Ştiu, vreau să ştiu, am învăţat

3. Metoda cubului

Bibliografie:

Ciobanu, M., Didactica ştiinţelor biologice, E.D.P.,R.A, Bucureşti, 2008

Cerghit, I., Radu, I.T., Popescu, E., Vlăsceanu, L.– Didactica, manual pentru clasa a X-a, Şcoli normale, EDP, R.A. Bucureşti, 1998

Cerghit, I., Metode de învăţământ, ediţia a IV-a, Editura Polirom, Iaşi, 2006 (pag.17-18; 72-75;103-104;105-106;108-110;156-158;203-204;262)

Creţu, E., Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Editura Aramis, 1999

Cristici, V., Marin, T., Cioacă, O., Iordan, I. – Ghidul învăţătorului, clasa I, Editura Petrion, 1999

Cucoş, Constantin, Pedagogie, ediţia a II-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2006

Cristea, S., Curriculum pedagogic, E.D.P., R.A.Bucureşti, 2006