METODE DE PREDARE ACTIV-PARTICIPATIVE

METODA PROIECTULUI, SITE-URI WIKI

Leonte Anca

Colegiul Tehnic Buzău

Se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani despre un învăţământ centrat pe elev, dar întrebarea este: cum anume învaţă elevii mai bine?

Integrarea noilor tehnologii în instruire determină schimbarea metodelor şi tehnicilor de lucru la clasă. Folosirea internetului, a resurselor on-line, a bibliotecilor virtuale, a comunicării on-line, are implicaţii pe care societatea în care trăim le solicită: stimulează şi dezvoltă potenţialul cognitiv multiplu al elevilor (Teoria Inteligenţelor Multiple, H. Gardner), dezvoltă abilităţile necesare în secolul XXI, contribuie la dezvoltarea abilităţilor de gândire de nivel superior (Taxonomia lui Bloom), orientează procesul de instruire către interesele elevilor (predare centrată pe elev).

Metoda proiectului poate mai mult ca oricare dintre metodele de predare activ-participative, oferă un cadru generos pentru formarea diferenţiată a elevului. Pentru a folosi în mod eficient metoda proiectului şi a integra tot ce poate oferi calculatorul, sunt foarte importanţi paşii pe care îi face profesorul pentru planificarea şi proiectarea unităţii de învăţare.

Temele proiectelor se stabilesc de comun acord cu elevii la începutul unităţii de învăţare, vor fi monitorizate pe tot parcursul unităţii de învăţare iar produsul de grup sau individual este prezentat la finele unităţii de învăţare.

În timp ce lucrează la proiecte, elevii îşi dezvoltă abilităţi reale, corespunzătoare secolului XXI – multe din acestea fiind solicitate de angajatorii din zilele noastre – cum ar fi, capacitatea de: a lucra bine cu ceilalţi, a lua decizii bine gândite, a avea iniţiativă, a rezolva probleme complexe, auto-direcţionare, a comunica eficient, a-şi împărtăşi experienţa şi bunele practici. În acest fel, se construieşte profilul unui absolvent autonom în decizii, interesat în cariera sa socio-profesională.

Opţiunile cu privire la tipul proiectului şi al modului de realizare sunt diverse, aici intervine creativitatea, dăruirea şi pasiunea profesorului.

Tehnologiile Web 2.0 sunt considerate drept un mecanism de sprijin pentru pregătirea şi realizarea materialelor didactice, evaluarea şi analizarea evoluţiei elevilor, realizarea prezentărilor formative şi informative, realizarea orarului şi a calendarului de activităţi, dezvoltarea de proiecte în colaborare, multe dintre acestea fiind centrate pe elev.

Web 2.0 se bazează pe încredere, pe dorinţa oamenilor de a conversa, pe aplicaţiile Open Source.

Pentru a putea obţine beneficii maxime în cadrul procesului educaţional, profesorul trebuie atât să cunoască, să se familiarizeze cât şi să fie capabil să exploateze aplicaţiile, serviciile şi tehnologiile Web 2.0. Fie că este vorba de wiki-uri, bloguri sau reţele sociale, motoare de căutare specializate etc, toate pot fi extrem de utile dascălilor în procesul de instruire a elevilor.

Problema utilizării acestor instrumente de către profesori în procesul educaţional este dată de lipsa timpului necesar pentru instruire, cât şi pentru conceperea şi pregătirea materialelor. Profesorii din România, indiferent ce materie predau, ar trebui să beneficieze de programe de instruire în vederea familiarizării şi încurajării utilizării acestor instrumente la clasă.

Site-uri wiki.

Un wiki este o colecţie de pagini web proiectate astfel încât să asigure posibilitatea de a accesa şi modifica în conţinutul existent, precum şi de a crea un conţinut nou, utilizând un limbaj de marcare simplificat (conform Wikipedia).

Wiki este un instrument Web de tip colaborativ care dă posibilitatea unui grup să dezbată diverse teme folosind instrumente din spaţiul web.

Ceea ce face din wiki un instrument unic este posibilitatea ca mai mulţi utilizatori să vadă şi să editeze într-un mod colaborativ, în acelaşi ,,loc”. Majoritatea wiki-urilor corespund definiţiei open source – o metodă de dezvoltare de software care permite accesul pentru inspectare, ajustare, inserare la codul sursă a unei aplicaţii. Logica după care funcţionează dezvoltarea conţinuturilor este: cu cât sunt mai mulţi utilizatori care citesc şi editează un document, cu atăt cresc şansele ca erorile apărute în document sa fie observate şi corectate.

Avantajele utilizării site-urilor Wiki în educaţie:

· Sunt uşor de folosit de către elevi;

· Dezvoltă spiritul de muncă în echipă;

· Oferă posibilitatea implicării directe a tuturor elevilor, eliminând emoţia şi timiditatea;

· Facilitează schimbul de opinii şi de cunoştinţe;

· Creează interdependenţă completă spaţio-temporală;

· Facilitează comunicarea interactivă asincronă între profesori şi elevi prin intermediul resurselor educaţionale;

· Oferă posibilitatea partajării cunoştinţelor;

· Oferă control asupra procesului de autoinstruire;

· Permit crearea conţinutului prin colaborare;

· Permit introducerea de conţinut multimedia;

· Permit evaluarea calitativa şi cantitativă a muncii elevilor;

· Ajută la învăţarea utilizării noilor tehnologii de comunicare;

· Dezvoltă deprinderi de folosire a noilor tehnologii;

· Dezvoltă simţul de asumare a responsabilităţii pentru munca depusă;

· Asigură o satisfacţie pentru munca depusă;

· Reprezintă depozite permanente de informaţie şi cunoştinţe.

Un site wiki permite:

· Crearea rapidă a unor site-uri web simple, cu interfaţă şi structură de navigare simple şi cu posibilitatea de a adăuga noi pagini;

· Transferarea accentului pe conţinutul materialului adăugat şi nu pe noţiunile de programare;

· Crearea unui portofoliu personal al elevilor permiţând organizarea materialelor şi realizarea de conexiuni între acestea;

· Realizarea unui proiect de grup prin urmărirea şi completarea conţinutului proiectului;

· Coordonarea, organizarea şi popularizarea conferinţelor, a colocviilor precum şi a unităţilor şcolare;

· Crearea unui jurnal de către fiecare elev prin care profesorul poate afla dacă aceştia au înţeles noţiunile prezentate la clasă;

· Realizarea de prezentări de către profesori ca instrumente în procesul de predare-învăţare-evaluare;

· Crearea unui spaţiu de discuţii pentru elevii unei clase;

Rolul profesorului nu mai este cel de depozitar şi furnizor de informaţii.  Noul său rol este acum de facilitator al actului instructiv educativ.

El se va preocupa să:

· creeze un mediu propice de lucru;

· expune tema în discuţie;

· formulează direcţiile de căutare a informaţiei;

· precizează modalităţile şi principiile de abordare strategică a tratării temei;

· discuta cu elevii posibile moduri de prezentare a temei;

· precizează din start care sunt criteriile de evaluare.

Profesorul are responsabilitatea de:

· a selecta resursele digitale de învăţare;

· a crea condiţiile unei învăţări eficiente.

Bibliografie

1. Traian Anghel, Instrumente Web 2.0 utilizate în educaţie, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2008;

2. Traian Anghel, Instrumente Web pentru profesori, Aditura All, Bucureşti, 2009;

3. Mihaela Brut, Instrumente pentru E-learning. Ghidul informatic al profesorului modern, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;

4. http://wikisineducation.wetpaint.com/, 2010;

5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Web_2.0, 2010;

6. http://www.netview.ro/web-20-cu-ce-se-mananca/, 2010;

7. http://www.timsoft.ro/weblog/index.php?blog=1&cat=25, 2010;

8. http://www.timsoft.ro/weblog/index.php?blog=1&title=despre_wiki, 2010.