|
METODE INTERACTIVE FOLOSITE
ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA UNITĂŢILOR DE MĂSURĂ
Ţermure Felicia, institutor
Liceul Teoretic „W. Shakespeare” Timişoara
„Împreună, indivizii generează şi discută idei, ajungând la o gândire care depăşeşte posibilităţile unui singur individ.” (C. Costa)
Transformările prin care a trecut procesul de învăţare, mai ales în ultimele decenii, au pus problema elaborării şi apoi utilizării unor noi metode de predare şi învăţare şcolară. În învăţământul românesc a devenit o necesitate promovarea metodelor moderne de instruire care au capacitatea de a stimula participarea activă şi deplină, fizică şi psihică, individuală şi colectivă în procesul învăţării. Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii. “Activ” este elevul care “depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe. “Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material “activismului interior”, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.” (Ioan Cerghit)
Meyers şi Jones definesc învăţarea activă( active learning) drept un mediu de învăţare care „permite elevilor să discute, să asculte,să citească, să scrie şi să reflecteze asupra propriilor modalităţi de cunoaştere prin intermediul exerciţiilor de rezolvare de probleme,prin participări în cadrul micro-grupurilor informale,prin simulări şi studii de caz, prin jocuri de rol şi alte activităţi,toate menite să-i solicite să aplice ceea ce învaţă.”
Specific acestor metode este faptul că pot stimula şi dezvolta învăţarea prin cooperare, lucrul în perechi sau în grupe mici de elevi, facilitând astfel comunicarea, relaţionarea, colaborarea şi sprijinul reciproc pentru rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi, care duc la cunoaşterea dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea reciprocă.
Astfel pentru predarea – învăţarea lecţiei de matematică „Unităţi de măsură pentru lungime”la clasa a III–a am ales METODA MOZAICULUI, metodă bazată pe învăţarea în echipă.
Obiectivele urmărite prin aplicarea acestei metode sunt ca fiecare elev :
· să rezolve independent sarcina de lucru primită;
· să devină expert în rezolvarea sarcinii primite;
· să transmită informaţiile asimilate şi celorlalţi colegi din echipă;
· să folosească corect materialul didactic pus la dispoziţie pentru a se informa.
Etapele acestei metode sunt:
o Stabilirea temei de studiu;
o Împărţirea acesteia în subteme;
o Împărţirea clasei în echipe de învăţare;
o Constituirea grupurilor de experţi;
o Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare;
o Evaluarea.
După precizarea obiectivelor şi a etapelor ce trebuie parcurse, am stabilit tema de studiu, respectiv lecţia”Unităţi de măsură pentru lungime”, pe care am împărţit-o împreună cu elevii în următoarele subteme:
1. Metrul şi instrumentele de măsurare;
2. Multipli metrului;
3. Submultipli metrului;
4. Relaţia dintre metru şi submultipli/multipli săi.
În urma obţinerii acestor subteme, am împărţit clasa în 5 echipe, fiecare echipă având 4 membri. Fiecare elev din echipă a primit prin tragere la sorţi un număr de la 1 la 4 şi a avut ca sarcină să studieze în mod independent subtema corespunzătoare numărului său, el trebuind să devină expert în sarcina primită.
După ce au parcurs faza de muncă independentă folosind materialul didactic pus la dispoziţie, elevii cu acelaşi număr s-au reunit şi au dezbătut sarcina primită împreună. Mai întâi au prezentat ceea ce au descoperit studiind independent, apoi au adăugat elementele noi aflate de la ceilalţi colegi, devenind astfel experţi în subtema studiată.În continuare fiecare elev a revenit la echipa iniţială şi a prezentat celorlalţi colegi, experţi şi ei în sarcinile avute de rezolvat, cunoştinţele asimilate şi, bineînţeles, a reţinut cunoştinţele transmise de coechipierii lor.
Pentru a-şi susţine raportul realizat elevii au folosit desene, fişe şi tabele, dând dovadă de competiţie în prezentarea materialului pregătit.
Evaluarea s-a realizat prin rezolvarea de către fiecare elev a unei fişe prin care au demonstrat modul în care şi-au însuşit cunoştinţele în urma prezentărilor făcute de colegii lor:
1. Care este unitatea standard de măsurare a lungimii?
2. Care sunt multipli metrului?
3. Care sunt submultipli metrului?
4. Efectuaţi următoarele transformări:
2 m = ? cm 7 km = ? m
5 m = ? dm 9 dam= ? m
4 m = ? mm 8 hm = ? m
Ţinând, însă, seama de dezvoltarea psihică a şcolarului mic şi de dificultăţile înţelegerii noţiunilor de unităţi de măsură, se impune ca situaţiile de învăţare să aibă şi un pronunţat caracter intuitiv şi practic-aplicativ. Este necesar ca aceste activităţi să fie corelate cu experienţa empirică a elevilor, cu preocupările lor- jocul didactic fiind o metodă eficientă utilizată în cadrul unor acţiuni directe de măsurare şi comparare.La clasa I, pentru introducerea unităţii fundamentale de măsurat lungimea(metrul), este necesar să se efectueze un număr relativ mare de măsurători cu unităţi nestandard.Activitatea poate primi un caracter activizant prin jocul didactic ,,Câţi paşi măsoară clasa noastră?”,având ca scop măsurarea lungimii sălii de clasă, folosind ca etalon pasul. Jocul poate fi organizat pe echipe, rezultatele fiind consemnate într-un tabel existent pe tablă. Se constată că în tabel nu apare acelaşi număr de paşi la fiecare elev deşi lungimea clasei este aceeaşi.De ce? Paşii nu sunt egali. Prin comparare, elevii constată că elevii mai înalţi au înregistrat un număr mai mic de paşi decât cei de statură mai mică, datorită deschiderii mai mari a pasului. Din această cauză se impune nevoia de a găsi un rezultat identic şi se impune necesitatea de a folosi un etalon- mărime constantă. Se prezintă apoi metrul ca unitate de măsură fundamentală şi instrumentală de măsurat lungimi într-o varietate de forme în care poate fi întâlnit.Prin comparare se constată că delimitează aceeaşi lungime pe oricare din formele utilizate.Astfel, metrul poate fi înţeles ca unitate fundamentală, unică şi universală pentru măsurat lungimea.Cunoaşterea intuitivă a instrumentelor de măsurat trebuie să fie urmată de acţiuni de măsurare efectivă, pentru a li se forma elevilor unele capacităţi şi deprinderi practice de măsurare.Măsurând diferite lungimi, lăţimi, grosimi, înălţimi în diferite poziţii(vertical, orizontal, oblic, circular), dezvoltăm spiritul de observaţie al copilului, orientarea în spaţiu, sesizarea aspectelor semnificative ale realităţii înconjurătoare.
La clasele III-VI, pentru formarea capacităţii de apreciere cu uşurinţă şi relativă exactitate a unor lungimi date, se pot desfăşura exerciţii-joc, de forma:,,Ce distanţă există între pomii din grădină?”,,Ce înălţime au colegii de pe rândul meu?”,,Ce lungime crezi că are…?”
Prin jocul,,Calculaţi lungimea traseului”avem posibilitatea de a forma elevilor, pe lângă deprinderile de calcul matematic, capacitatea de a se orienta pe harta turistică şi a calcula distanţa pe care trebuie să o parcurgă pe un itinerar dat sau ales.
Metodele şi tehnicile prezentate au imprimat activităţilor desfăşurate un caracter activ,au stimulat în mod deosebit interesul elevilor pentru studiu într-un format aparte. Munca în echipă a determinat crearea unui climat mai puţin încordat, mai amical,elevii dând randament maxim şi făcând adevărate spusele lui I. Cerghit şi anume că „ a-l învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm din adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire, să-l ajutăm să înţeleagă cu gândirea lui lumea.“
Bibliografie:
1) Oprea,Crenguţa- Lăcrămioara, „Strategii didactice interactive“, EDP R.A., 2008
2) Cerghit, Ioan , „Metode de învăţământ“, Ed. Polirom, 2006
3) www.didactic.ro
|
