MODALITĂȚI DE DEZVOLTARE LA ELEVI A COMPETENȚELOR DE COMUNICARE EFICIENTĂ

Prof. Ionescu Ionela Milvia

Șc. Gimn. Nr.1 Bumbești-Jiu, Gorj

Noţiunea de competenţă de comu­nicare a evoluat foarte mult, înglo­bând astăzi domenii de cunoaştere din ce în ce mai vaste. Consiliul Eu­ropei consideră că există şase compo­nente în aptitudinea de comunicare: competenţa lingvistică, competenţa socio-lingvistică, competenţa dis­cursivă, competenţa socio-culturală, competenţa strategică şi competenţa socială. Competenţa de comunicare este considerată de mulţi autori ca o capacitate globală care cuprinde ca­pacităţi comunicative ale indivizilor dobândite de-a lungul vieţii. Acestea pot fi îmbunătăţite prin aplicarea unei metodologii speciale care ar contribui la dezvoltarea competenţei de comu­nicare.

Şcoala are o singură finalitate - pregătirea elevului pentru activitatea ulterioară, dezvoltarea competenţelor acestuia. Astfel, elevul studiind de-a lungul anilor, trebuie să ajungă o per­soană capabilă de a se orienta în viaţă prin comunicarea eficientă în diferite situaţii, aptă să-şi exprime atitudi­nea faţă de valorile etice şi estetice, pregătită să-şi achiziţioneze în mod independent cunoştinţele şi compe­tenţele solicitate – o personalitate cu un ansamblu de cunoştinţe, atitudini şi competenţe de comunicare formate pe parcursul şcolarităţii.

Cauzele pentru care elevii se im­plică prea puţin sau deloc în dialogul şcolar sunt uneori obiective, înteme­iate, iar alteori subiective, nejustifi­cate.

Chiar şi atunci când este vor­ba despre cauze subiective, simpla constatare a acestui fapt nu este ca­pabilă sa rezolve problemele. Într-o intervenţie educativă de succes, după indentificarea cauzelor se recurge la elaborarea unor strategii acţionale de contracarare a manifestărilor nefavo­rabile şi de promovare a celor favo­rabile.

În urma unui studiu de caz reali­zat pe un eşantion reprezentativ de un numar de 168 de elevi, din clasele gimnaziale şi liceale, li s-a cerut să specifice motivele personale pentru care nu participă efectiv la desfăşu­rarea lecţiilor. După interpretarea an­chetelor au fost inventariate următoa­rele categorii de cauze:

· -natura temperamentală: introver­tit, nesociabil, necomunicativ, timid, pasiv;

· -gradul de solicitare în realizarea sarcinilor școlare;

· -atractivitatea pe care o inspiră profesorul;

· -atractivitatea pe care o inspiră disciplina de învăţământ;

· -capacitatea stimulativă a profesorului;

· -capacitatea stimulativă a clasei de elevi;

· -gradul de satisfacţie personală pe care îl procură interacţiunea;

· -gradul de satisfacţie interperso­nală pe care îl procură interacţiunea;

· -măsura în care interacţiunea poate satisface aşteptările, speranţe­le, aspiraţiile elevului.

Elevii invocă în mod deosebit nu atât cauze de ordin logic, raţional, cât mai ales, cauze de ordin sensibil, emoţional.

Cele mai bune oportunităţi de dez­voltare a abilităţilor de comunica­re s-au dovedit a fi oferite de însuşi exerciţiul comunicativ. Teoretizările savante nu pot decât să explice une­le chestiuni privind corectitudinea şi precizia exprimării, dar nu pot rezol­va blocajele și obstacolele reale pe care le simţim cu toţii atunci când ne aflăm într-o confruntare directă cu un interlocutor. Pentru astfel de motive apreciem că în practica educaţională este necesar ca elevilor să li se ofere ocaziile de a comunica constructiv. Din acest punct de vedere şcoala a creat o adevarată mentalitate care se cere complet revizuită: a comunica nu înseamnă a multiplica actele de vorbire. Aceasta presupune că, pentru antrenarea elevilor în procesul comu­nicativ nu trebuie să li se pretindă să vorbească mult, ci să fie găsite moda­lităţi de intensificare a interacţiunilor elev-elev în planul schimbului infor­maţional şi interpersonal. Comuni­carea se manifestă astfel, nu doar ca o acumulare de cunoştinţe, ci şi ca oportunitate de coparticipare activă şi veritabilă la orice demers didactic a cărui structură astfel va spori dobân­direa competenţelor de comunicare.

Dezvoltarea competenţelor de comu­nicare eficientă la elevi presupune formarea următoa­relor deprinderi de:

· ascultare activă;

· dialogare;

· însuşire şi folosire a formulelor de politeţe;

· dezvoltare a capacităţii empati­ce;

· dezvoltare a comunicării aserti­ve.

· respectare a normelor de comu­nicare orală şi scrisă;

· cunoaştere a limbajului non-verbal şi paraverbal.

Este evident faptul că descurajarea şi frustrarea afectează puternic rela­ţiile interumane în ziua de azi. Mulţi renunţă să mai comunice, iar cauza principală a acestui sentiment este frica inconştientă de a împărtăşi tră­irile sufleteşti cu ceilalţi. Problemele de comunicare în marea majoritate a relaţiilor interpersonale îşi au origi­nea în obiceiurile învăţate în copilă­rie, în primii ani de şcoală. De exemplu, competenţele de comunicare ale adolescenţilor se formează în spe­cial prin activitatea didactică şi extradidactică, de predare-învăţare a cunoştinţelor, de formare a pri­ceperilor şi deprinderilor, de co­municare interumană şi relaţionare în cadrul grupului şcolar. De aceea se pune accentul pe necesitatea învăţării interactive şi a conlucrării între elevi în procesul instructiv-educativ, rolul profesorului fiind cel de observator, îndrumător, cunoscător, capabil să dirijeze pentru a îmbunătăţi statutele de­ficitare, de a stimula şi a dezvolta competenţele de comunicare ale adolescenţilor. Este importantă influenţa stilului de comunicare al profesorului în relaţia sa cu elevii şi al competenţelor de comunicare ale acestuia în forma­rea competenţelor comunicative ale elevilor. Preponderentă este comunicarea verbală, comunicarea nonverbală şi paraverbală trebuie să însoţească şi să sprijine mesajul verbal, fiind totodată model de co­municare. Este necesară formarea/dezvolta­ rea competenţelor de comunicare ale adolescenţilor pentru obţinerea performanţelor în procesul de co­municare, de relaţionare, de înca­drare în societate şi a dezvoltării inteligenţei emoţionale prin faci­litarea găsirii mijloacelor de ex­primare şi etichetare corectă a emoţiilor.

În  vederea  însuşirii  noţiunilor  privitoare  la  componentele  comunicării  vom reda  câteva  tipuri  de  exerciţii.Aceste  tipuri  de  exerciţii  contribuie  la  formarea  deprinde- rilor  de  a  formula  corect  o  întrebare  și  de  a  da  răspunsuri  adecvate  situaţiei  de  comu-nicare.

Înainte de  a  exemplifica,  trebuie  să  semnalăm  faptul  că  elevii  îşi  vor  însuși  deprin-derea  ca  informaţia  cerută  sau  oferită  să  fie  corectă,  clară,  precisă,  politicoasă și  binevoitoare. Împarţiţi-vă  în  grupe. Imaginaţi-vă că  vă  aflaţi  într-un  magazin. Formulaţi diverse  solicitări,  recurgând  la  formule  ca:

· „Fiţi  amabil,  arataţi-mi. . .”

· „Puteţi  să-mi  arătaţi . . .”

· „Vă rog,  unde  aş  putea  găsi . . .”

· „Daţi-mi,  vă  rog,  o  informaţie . . .”

· „Vă  rog  să  mă  ajutaţi . . .”

· „Vă  rog,  am  nevoie  de . . .”

· „M-ar  interesa . . .”

· Aş  vrea  să  ştiu . . .”

Reformulaţi  cererea  în  funcţie  de  persoana  căreia  i-o  adresaţi:

· un  prieten;

· un  coleg

· un  membru  al  familiei;

· un  adult  necunoscut.

Dialogul  oral  se  desfășoară  îndiverse  situaţii  cotidiene.  În  acest  sens  propunem  ur-mătorul  exerciţiu:

Pe  scara  unui  bloc  se  întâlnesc  un  copil  și  o  bătrânică.

"- Sărut  mâna,  doamna Popescu!

-Bună  ziua,  Petrișor."

Continuă dialogul celor  două  personaje.  Roagă o  fetită  să  interpreteze  rolul  bătrânei. Folosiţi  în  conversaţia  voastră  pronumele  personal de  politeţe  și  cel  putin  zece  verbe.

Clasa  va  urmări  corectitudinea  exprimării  și  respectarea  cerinţei.

De asemenea, amintim şi exercițiile și jocurile care contribuie la:

· dezvoltarea auzului fonematic;

· îmbogaţirea și activizarea vocabularului;

· formarea şi dezvoltarea flexibilitaţii și fluiditaţii vorbirii;

· formarea limbajului conceptual;

· stimularea capacitaţilor creatoare.

Exercițiile care contribuie la dezvoltarea auzului fonematic.

Ca să poată vorbi corect, un copil trebuie să perceapă sunetul, să-l articuleze şi apoi să-l pronunţe cu claritate, cu exactitate, cu expresivitate și siguranță.

a) Baba, baba, oarba,

Unde-ţi este roaba,

Roaba ici colea,

Ia-te după ea.

b) Luna, lacul luminează,

Lebada pe el pluteste,

Lunecând pe luciul apei,

Capu-n pene-şi odihneste.