Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Modele novative ale comunicarii in practica scolara
Miercuri, 08 Februarie 2012 00:00

                               MODELE NOVATIVE ALE COMUNICĂRII

           ÎN PRACTICA ŞCOLARĂ

 

                                        Profesor Alina Bălan

Colegiul tehnic ”Toma N. Socolescu” Ploieşti, judetul Prahova

                         

 

Rezumat

         Importanţa comunicării, acest concept clişeizat prin mult prea deasa lui invocare, începe să fie recunoscută, în ultima vreme, inclusiv în context şcolar, de către reprezentanţii breslei celei mai necesare, mai „prometeice”, mai civilizatoare dintre toate, de către profesorii înşişi.

          Astfel, mi-am propus, utilizând specificul terminologic al interdiciplinarităţii unor domenii novatoare precum Programarea neuro-lingvistică şi Analiza tranzacţională, să analizez fenomenul comunicării didactice dintr-o perspectivă revelatoare.

Cuvinte-cheie

  • „perfectibilitate”,”metamodel”,”vocabular transformaţional”,
  • ”ajustarea comportamentelor”,”afectivitate”

 

Summary

 The importance of Communication, a concept that became a sort of cliche because of  its so frequent  use, begins to be admitted  inclusively   by educators, maybe the most necessary guild, the Prometeic people able to civilise and mould characters.

Thus, I proposed in this study, of course, using the specific terminology of  the NLP and Transactional Analysis, to study  the phenomenon of Educational communication,  through a so interesting innovative perspective.

Key-words

  • „perfectibility”,”metamodel”,„transformational vocabulary”,”adjusting of behaviour”,”affectivity”.

 

        Fără să deţină instrumentarul specific filozofiei, psihologiei comunicării, ştiinţelor comunicării în general, profesorii intuiesc importanţa asimilării unor strategii de comunicare, specifice mediului educaţional, capabile sa compenseze dispariţia rolului  socializator al familiei. Astfel, profesorii se străduiesc să depaşească fatalismul unor preconcepţii ce susţin rolul limitat al comunicării în educaţie - „oricum, individul bine dotat, va reuşi întotdeauna să depaşească deficienţele de ordin educativ - familial, nu-i aşa?” sau „cu o retribuţie <asta e, ce să-i faci?> nu poţi şi nu merită investiţia  eforturilor, a timpului în aprofundarea unor teorii inovatoare in domeniul comunicării.”

         Întrucât pornim de la premisa, conform căreia calitatea în educaţie se păstrează numai prin întrebări de calitate reflectăm astăzi asupra problemei comunicării în educaţia şcolară, trecând în revistă câteva dintre „axiomele” comunicării,  menite să dezamorseze eventualele conflicte şi să aşeze şcoala pe temeliile comunicării autentice dintre dascăli şi discipolii lor, aflaţi la o vârstă atât de „ vulnerabilă”, atunci când părinţii devin „ambasadorii” unei copilării negate.

         În primul rând, pentru a îndepărta din hăţişurile ce „obstrucţionează”  calea către o comunicare eficientă, fără, însă a ne propune o incursiune elaborată în filozofia comunicării sau în teoriile la modă în ştiinţele comunicării, se impun câteva definiţii ale conceptului de comunicare în educaţie:

·                    A comunica presupune „a  pune în comun, a împărtăşi, a transmite proprietăţi” (Ch. Morris),  nu numai intelectuale - adăugăm noi – ci, mai ales sufleteşti, căci, în fond, ce  altceva înseamnă a educa decât a crede în perfectibilitatea individului, în capacitatea sa înnăscută de a cunoaşte, în credinţa că există lucruri care merită şi pot  să fie cunoscute, în convingerea că  noi, oamenii, ne putem face mai buni unii pe alţii prin cunoaştere.

     Destinul adolescentului nu este cultura, şi nici măcar societatea, ca instituţie, ci semenii, iar lecţia fundamentală pe care profesorul - bun comunicator i-ar putea-o oferi este modelarea unui comportament uman relevant - „copilul este tatăl omului mare” (Fericitul Augustin) - ce îşi trage sevele din lecţia predată de Adevăratul Educator: „Carele s-a facut nouă înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate, şi sfinţenie şi izbăvire". ( I Corinteni 1,30).

·                    A comunica înseamnă „a împărtăşi, a uni”, imprimând dialogului didactic  amprenta „legăturii” creatoare de comuniune şi comunitate.Astfel, dacă la vechii greci, cei scoşi în afara comunităţii din pricina diverselor delicte, erau numiti „ostracizaţi”, „ex-comunicaţi”, păstrând proporţiile, am putea parafraza, fără maliţie, spunând că educatorii ce nu înţeleg astăzi necesitatea receptivităţii la modelele inovatoare ale comunicării, vor fi percepuţi cu vremea ca „ex-comunicatori” anchilozaţi în modele de gândire şi comportament ce distonează cu dinamica personalităţii elevilor contemporani.

   Pornind de la premisele noilor ştiinte ale comunicării, venim în sprijinul profesorilor de astăzi, regândind comunicarea şcolară în toate ipostazele ei, trecând în revistă şi explicând câteva „axiome” ale comunicării aplicate la domeniul educaţiei:

1 .    Comunicarea este inevitabilă în procesul instructiv-educativ, în contactul permanent cu elevii: comunică gesturile, mimica noastră, dar şi absenţa sau inadecvarea lor.

    „Expediem” mesaje atunci cand gesticulăm, întărind un mesaj verbal, când arătăm cu degetul ameninţând, când ne încruntăm, atunci când ne îmbrăcăm sobru.

         Depăşind modelul clasic matematic - cibernetic, axioma ne avertizează asupra rolului minor jucat de intenţionalitatea sau de justificarea verbală a educatorului - comunicarea are un caracter permanent.

 

2. Promovarea unui „vocabular transformaţional” - înlocuirea cuvintelor negative (principiu revoluţionar) ce descriu emoţii negative cu cele pozitive: în niciun caz, elevului anxios, din varii motive, nu i se vor profera adjective - injurii precum „turbat”, „turmentat” sau „ţicnit”. Pe fondul constatării dimensiunii „mioritice”, plângăcioase a limbii române, cercetătorii care, investigând numai un eşantion de cuvinte începând cu litera „T” în DREV şi constatând raportul de 3 la 1 existent între cele 2 clase de cuvinte  negative - pozitive, recomandă, sprijinindu-se inclusiv pe dovezi de factură neuro-psihologică, tututor celor care vor sa devină buni comunicatori, asanarea vocabularului de cuvinte ce induc stări emoţionale negative - „ Dacă gândul corupe limbajul, limbajul poate corupe gândul”( George Orwell).

          Li se recomandă, astfel, educatorilor o mare atenţie la selectarea vocabularului: cuvintele pozitive stimulează, energizează, împing înainte, dau aripi, fiind cărămizile marilor construcţii ale spiritului, în timp ce cuvintele negative pot deveni arme primejdioase, ascuţite, apăsând pe circuitele neuronale, riscând să producă „scutcircuite”, bucle ce pot tulbura mintea conştientă.

         Cum altfel decât  „incapabil” ar putea să se considere, în absenţa unui altfel de suport, un elev căruia în mod sistematic i se aduce aminte de catre profesorul sau, simbol al puterii, al ascendentului de competenţă profesională?

3. Evitarea polarizării( a erorii de alb şi negru)-excluderea nu este recomandabilă, din perspectiva noilor modele ale comunicării, atribuirea de valori polare (extreme):

 „Tu, elev X , eşti bun / rău”.

 

 

 

   Cuvintele ne ajută să obţinem comportamentul „dezirabil”, dar şi perfectibil, în măsura în care ştim să alegem cuvintele potrivite care să focalizeze gândirea celuilalt, pe cele care induc starea emoţională capabilă să inspire comportamentul pozitiv şi perfectibil.

4. Renunţarea la recomandările formulate negativ ( „să nu uitaţi să rezolvati tema”, „să nu spargeţi geamurile”, „să nu faceţi gălăgie”) cu echivalente pozitive.

    Principiul inovator este justificat de tendinţa cvasiinconştientă, confirmată în plan psihologic, de a face exact ceea  ce ne este interzis prin generarea spontană a imaginii  a ceea ce ne este negat.

   Un mesaj formulat negativ este un paradox pentru creierul uman , necesitând  2 etape: :mai întâi, creierul are nevoie să înţeleagă ce înseamnă „ a rezolva tema”, iar  ulterior abia să înţeleagă negarea acestui sens.

Iată de ce aceste tipuri de mesaje au un caracter  prea  puţin  mobilizator.

 

5. Readucerea atitudinii didactice în salonul de înfrumuseţare a modelelor revoluţionare de comunicare a condus şi la o reevaluare a binomului  conţinuturi predate - relaţie.

     Relaţia noastră cu elevii influenţează modul în care profesorul îşi structurează mesajele şi modul în care elevii le interpretează. Natura raporturilor interpersonale, planul relaţiei cu clasa , conţinând simpatia/ antipatia, atracţia/ respingerea, dominarea/ supunerea, dincolo de valoarea informaţională a mesajelor didactice, explică receptivitatea elevilor şi, uneori, paradoxul – deşi spunem lucruri savante, putem fi percepuţi drept anoşti, chiar nesuferiţi.

     Pentru o relaţionare didactică eficientă, este important ca cele 2 dimensiuni ale comunicării să interacţioneze, în sensul relevanţei pragmatice: cu cât relaţia didactică profesor - elev este mai sănătoasă, cu atât dimensiunea conţinutului devine mai pregnantă, atitudinea elevilor putând fi mai uşor focalizată către obiectivul vizat.

 

 6. O altă axiomă, din perspectiva noilor ştiinţe ale educaţiei, susţine caracterul personal al comunicării: comunicarea este un proces continuu, ce nu are întotdeauna legătură cu tipul de logică liniară cauză - efect.

    Tensiunilor din plan şcolar nu le putem întotdeauna identifica o cauză singulară, întrucât „actorii” participanţi la actul comunicării şcolare îşi comunică în fiecare clipă trecutul, istoria personală, experienţele acumulate în timp (adesea, cu valenţe traumatice).

     În acest sens, educatorii nu ar trebui să uite principiile vehiculate de  psihologie – diferenţialele care configurează  diferenţialele firii omeneşti: ereditate – mediu – educaţie (dar şi destin): puţini adolescenţi se simt cu adevărat iubiţi şi îndrăgiţi de părinţii lor, cauză frecventă a crizelor de personalitate în perioada adolescenţei, a derivei morale, a depresiei. Pe de altă parte, statisticile ne avertizează asupra cifrelor  îngrijorătoare de elevi care provin din familii monoparentale - profesorul nu trebuie sa uite relaţiile de intercondiţionare  dintre comunicarea conjugală- comunicarea parinte –copil comunicarea profesor-elev şi, de asemenea, să aibă în vedere perspectiva mai nouă asupra inteligenţei - memoria emoţională şi experienţele primare (maltratarea, lipsa de afecţiune) devin tipare (meta-modele) ale vieţii emoţionale ale elevului: „Puiul de om nu capătă libertatea de a-şi alege comportamentele decât dacă este suficient de mult iubit, apreciat, sigur de propria sa valoare - aceasta este dezvoltarea sa afectivă - şi instruit - aceasta este dezvoltarea sa culturală”( Gene Early).

      7. Fixarea  unor obiective cu adevărat mobilizatoare, capabile să declanşeze motoarele acţiunii ce, la rându-i, mobilizează energia şi voinţa de a atinge acele obiective care satisfac dorinţa.

Pentru a reuşi să-i mobilizăm, formularea obiectivelor trebuie să cuprindă criterii specifice, precise, verificabile, controlabile şi „ecologice”.

       În respectarea acestor aspecte ale formulării, de mare ajutor vor fi întrebările minimale:

ce doresc cu exactitate? să informez/ să formez?

am atât argumente raţionale, cât şi emoţionale?

cine va îndeplini acest obiectiv?

care va fi „costul psihologic” al acestui obiectiv?

şi cel mai important, cum voi şti că am atins acest obiectiv?

8.  O altă axiomă a comunicării didactice impune cu necesitate ajustarea comportamentelor.

    Ajustarea  presupune nevoia participării la actul de comunicare didactică de a se armoniza şi sincroniza cu celălalt - educatul - în planul expresiei lingvistice şi al obiectivelor.

    Ignorarea identităţii elevului, neluarea în seamă a punctului său de vedere conduc la nefericita experimentare a unui tragic sentiment al „nefiinţei”.

    Din perspectiva noii comunicări, profesorul devine total responsabil pentru rezultatul comunicării didactice - emiţătorul comunicării, profesorul, aflat la începutul  circuitului cibernetic, are posibilitatea de a-şi modifica mesajele, astfel încât să fie bine recepţionate.

     Eventuala rezistenţă a interlocutorului - elev constituie un „mesaj” care îi arată profesorului flexibil că trebuie să se acordeze mai bine, că succesul comunicării nu se rezumă la buna intenţionalitate a iniţiatorului mesajului didactic: „Dacă ceea ce faceţi  nu dă rezultate, faceţi altceva!”

 

9. La originea oricărui comportament se află o intenţie pozitivă ".

     Axioma, de fapt, reiterează paradoxul socratic identificat în „Gorgias” de Platon: „Nimeni nu este rău în mod voluntar”.

     Înainte de a reacţiona indezirabil, elevul urmăreşte ceva pozitiv, fie şi numai pentru sine însuşi.

     Profesorul - comunicator are nevoie să-şi păstreze neclintită încrederea în uriaşul potenţial al fiinţei umane – „ Să scoatem la iveală micul Rafael sau micul Mozart care se află în fiecare copil!”

10. Comunicarea didactică presupune un schimb ce nu este simetric, ci complementar, bazat pe raporturi de autoritate, de putere, pe diferenţă - profesorul deţine un anumit „status” social, iar elevii acceptă (nu întotdeauna necondiţionat) această echivalenţă.

 

   

 Cât timp relaţia este pozitivă, „tranzacţiile” dintre actanţii comunicării vor fi convenabile; probleme apar atunci când raporturile de autoritate nu se sprijină pe o superioritate reală, ci doar pe vanitate, pe dorinţa de a intimida cu orice preţ sau pe deloc ingenua agresivitate confundată cu „ asertivitatea” (<engl. „assertiveness”), ce trebuie înţeleasă ca strategie de afirmare a caracterului specific rolului, fără agresiune, manipulare sau eclipsare.

     În încheiere, situând demersul analitic al comunicării şcolare în lumina noilor ştiinţe ale comunicării, accentuăm importanţa reconsiderării educaţiei din perspectiva noilor modele inovative capabile să servească profesorului drept instrumente de perfecţionare profesională, dar şi personală: educaţia nu poate creşte decât pe solul afectiv al comunicării.

 

Referinţe bibliografice:

1. Albu,G., În căutarea educaţiei autentice, Iaşi, Editura Polirom, 2002

2.Prutianu,Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare, Iaşi, Editura Polirom, 2004

3. Stan,E., Managementul clasei, Bucureşti, Editura Aramis, 2008

                                      

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Grupuri de lucru evaluari clasele II-IV-…

Grupuri de lucru evaluari clasele II-IV-VI in anul scolar 2015-2016 Vezi APEL PENTRU SELECTIA CADRELOR DIDACTICE in grupurile de lucru pentru evaluarile nationale de la finalul claselor...

Read more

Acquisition de l expression orale

ACQUISITION DE L’EXPRESSION ORALE   Ilie MINESCU Universitatea de Vest din Timişoara     L’acquisition de la compétence de communication orale est tout à fait déroutante pour ceux qui apprennent une langue étrangère. Il s’agit probablement...

Read more

Pledoarie pentru basm

PLEDOARIE PENTRU BASM    Lorincz Cristina, profesor Liceul de Arte Plastice, Braşov     Rezumat: Articolul se doreşte un îndemn pentru reîntoarcerea spre lumea basmului într-o societate axată pe material, spre pragmatic. Se aduc argumente...

Read more

Influente culinare de la centru si est e…

INFLUENŢE CULINARE DE LA CENTRU ŞI EST EUROPENI   Maistru instructor Hodorog Cristina C.N.E. “Gh. Chiţu” Craiova, judeţul Dolj             Un studiu  făcut la făcut la Universitatea Charles din Praga pe adolescenţii din ţările...

Read more

Metodologie gradatie de merit pentru pro…

Metodologie gradatie de merit pentru profesori 2017 Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia si criteriile privind acordarea gradatiei de merit personalului didactic din...

Read more

Principii de formare interculturala a ca…

PRINCIPII DE FORMARE INTERCULTURALĂ A CADRELOR DIDACTICE                                                          Prof. Popescu Mihaela, Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorj      Societatea actuală impune formarea cadrelor didactice şi din perspectivă interculturală. În acest sens, Camilieri distinge o...

Read more

Tulburari de invatare dislexia disgrafia…

DISEMINARE – MOBILITĂȚI INDIVIDUALE COMENIUS „TULBURĂRI DE ÎNVĂȚARE” (Dislexia, Disgrafia, Discalculia) Prevenție și intervenție în context educațional   Profesor Petric Anamaria Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Alba Iulia   ACTIVITATE DE DISEMINARE   În luna ianuarie a acestui...

Read more

Rolul geografiei in educatia permanenta

ROLUL GEOGRAFIEI ÎN EDUCAŢIA PERMANENTĂ   Prof. Flaviu Feşnic Colegiul Tehnic “Andrei Şaguna”, Oradea   Scopul acestui articol este sublinierea rolului pe care geografia, ca obiect de studiu, îl poate avea în educaţia continuă...

Read more