NOPȚILE LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

ÎN SPIRIT EUROPEAN

Drd. Miron Costina Violeta

Prof. la Școala cu cls. I-VIII Tălpaș, Dolj

Nopțile lui Macedonski sunt deschise mereu interpretării, poetica sa beneficiază de o interpretare vastă ce aparține lui G. Călinescu, Adrian Marino, Tudor Vianu, Mihai Zamfir și mulți alții, dar o operă a unui scriitor cu cât este mai interpretată, cu atât devine mai enigmatică. Faptul că opera lui Macedonski a beneficiat de atâtea interpretări denotă că este demnă de interpretare, iar fiecare nouă interpretare face ca labirintul interpretărilor să devină și mai complex, închizând textul în propriul labirint, cu cât textul este mai inaccesibil interpretărilor cu atât este mai valoros, iar noi oricât am depune efortul de a aduce o nouă interpretare operei lui Macedonski prin această cercetare, poetica sa devine tot mai ageră în apărarea hermeneiei sale, tot mai închisă. Misiunea noastră este să găsim punctul din care claritatea devine opacă, iar poetica macedonskiană lasă să transpară enigma cu care este datoare.

În literatura română, romanticii pașoptiști atât de cunoscuți și prețuiți de către Macedonski, au scris meditații nocturne: I. Heliade Rădulescu a scris O noapte pe ruinurile Târgoviștii, Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștei, Grigore Alexandrescu - Reveria, Miezul nopții, Dimitrie Bolintineanu - O noapte pe morminte, O noapte pe malul Dunării etc.

În Nopțile macedonskiene ca și în opera lui Eminescu, putem observa prezența unor elemente folclorice, care le conferă originalitate; “dominante atât la Eminescu, cât și la Macedonski sunt trăsăturile romantice (...)” afirmă Dumitru Micu, dar poetica Nopților este una a interferențelor romantice cu cele simboliste și nu numai.

Macedonski separă poezia de proză deoarece “poezia comportă o logică deosebită de a prozei”[1] și continuă Macedonski în Despre logica poeziei: “Poetul care nu-și deosebește logica sa de aceea a prozei poate deveni un Molière, ale cărui versuri sunt, însăși pentru acest cuvânt, curată proză rimată, poate deveni un Voltaire chiar, care cade ca poet tocmai pentru același motiv, dar nu va deveni niciodată descatenatul Shakespeare, furtunosul Byron, divinul Dante sau incomparabilul Musset.”

Macedonski depășește lucrările romanticilor noștri de până atunci, iar în Excelsior și Flori sacre, apreciază G. Călinescu, “romantismul de tip Byron – Musset se amestecă cu un parnasianism mult mai pictoric și cu ecouri de simbolism și în Nopți cu foarte multă discursivitate eminesciană.”[2] Noaptea ca element romantic în poezie a apărut cu mult mai devreme prin opera lui Edward Young cât și prin opera lui Novallis, Foscolo, Lamartine, iar la noi prin opera lui Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, dar dintre modelele lui Alexandru Macedonski, în centru și cel mai prețios autor de poezie a Nopții este Alfred de Musset. Spre deosebire de Musset, care a scris: La nuit de mai (1835), La nuit de décembre (1835), La nuit d’août (1836), La nuit d’octombre (1837), Alexandru Macedonski a scris: Noaptea de Aprilie (1880), Noaptea de Septembre (1880), Noaptea de Iunie (1881), ce fac parte din volumul Poezii (1882); Noaptea de Noiemvrie (1882), Noaptea de Martie (1882), Noaptea de Ianuarie (1882), Noaptea de Februarie (1882), Noaptea de Iulie (1882), Noaptea de Mai (1887), ce au apărut în volumul Excelsior (1895); Noaptea de Decemvrie (1902), apărută în volumul Flori sacre (1912), Noaptea de August și Noaptea de Octomvrie apărute în volumul  Din Colecții și Periodice (1870-1920).

Poetica este una a Durerii, formulată de către Muză, în La nuit de mai[3] (1835)  de Alfred de Musset, care  nu creează o poetică romantică pură, ci putem descifra o poetică a interferențelor elementelor romantice cu cele simboliste, unde remarcabilă este dublarea Poetului cu Muza: « (…)/Le Poète./O Muse ! spectre insatiable, /Ne m’en demande pas si long. /L’homme n’écrit rien sur le table/A l’heure où passe l’aquilon. /J’ai vu le temps où ma jeunesse/Sur mes lèvres était sans cesse/Prête à chanter comme un oiseau ; /Mais j’ai souffert un dur martyre/Et le moins que j’en pourrais dire/Si le l’essayais sur ma lyre/La briserait comme un roseau. /(…)/ La Muse. /Poète, prends ton luth ; c’est moi, ton immortelle, /Qui t’ai vu cette nuit triste et silencieux,/ Et qui, comme un oiseau que sa couvée appelle,/ Pour pleurer avec toi descends du haut des cieux./ Viens, tu souffres, ami. Quelque ennui solitaire/Te ronge, quelque chose a gémi dans ton cœur ; /Quelque amour t’est venu, comme on en voit sur terre, /Une ombre de plaisir, un semblant de bonheur. /Viens, chantons devant Dieu ; chantons dans tes pensées, / Dans tes plaisirs perdus, dans tes peines passées ; /Partons, dans un baiser, pour un monde inconnu ; / Eveillons au hasard les échos de ta vie, /Parlons-nous de bonheur, de gloire et de folie, / Et que ce soit un rêve, et le premier venu. /Inventons quelque part des lieux où l’on oublie ; / Partons, nous sommes seuls, l’univers est à nous./ Voici la verte Ecosse et la brune Italie, / Et la Grèce, ma mère, où le miel est si doux,(…)// »  În Noaptea de Noiemvrie, Macedonski invocă și el Italia, simbol al “latinității”: “Italie iubită, primește-o salutare/Cu tainica schinteie a sufletului meu.../În ceață se pierd Alpii și sânul tău mi-apare:/Florența, Roma, Neapol întins pe lângă mare,//”

Un suflu din La nuit de mai a lui Musset prin adresarea poetului către Muză: “O! Muză, vezi acuma cum viața mă doboară! /O! Muză ai fost crudă favoarea ta să-mi dai! /Ai zâmbet de sirenă și sărutări ce-omoară, /Pe când nici imortale de-ajuns, pentru morți n-ai!”[4] are și  Noaptea de Septembre dedicată La muză, apărută în 1880 în volumul Poezii. Poetul lasă să vorbească prin el Muza, care este o instanță enunțătoare și o forță transcendentală.

              Dintre Nopțile lui Macedonski, cea mai apropiată de Nopțile lui Musset este Noaptea de Mai[5], dedicată Domnișoarei Zoe Vlădoianu, „piesa de echilibru” printre cele unsprezece Nopți ale lui Macedonski după părerea lui Nicolae Oprea. În jurul temei principale a Nopții de Mai, care este “o meditație asupra imboldurilor pe care sufletul le primește de la natură, dezvoltată cu numeroase și strălucite variațiuni, se împletesc numeroase motive secundare, din care unele au o deosebită amploare sub influența lui Théodore de Banville”, este de părere Charles Drouhet[6]. În Noaptea de Mai interferează elemente romantice dinspre trecut spre prezent cu elemente simboliste dinspre viitor spre prezent. Poema are un debut insolit, șocant: “Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge/Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, /Avântul trebuie să scadă și focul sacru a se stinge, /Iar muzele a se preface în nemiloase năluciri?//” “Pentru înțelegerea poeziei lui Macedonski, Noaptea de Mai (1887), această capodoperă ce-și găsește secrete omologii cu celebra pânză a lui Poussin, Triumful florei, prin meșteșugul foarte elaborat al unui pictor atras irepresibil de echilibrul dintre linia rațiunii și culoarea sentimentului, reprezintă un text fundamental”.[7] Pentru Marin Beșteliu, Noaptea de Mai reprezintă adevărata sinteză a unei vârste lirice: “ca poem romantic, Noaptea de mai surprinde prin capacitatea de armonizare a unor modalități opozante de înființare a discursului liric într-o construcție fragilă și rafinată în același timp.”[8] Noaptea ca element romantic și spațiu himeric se compune din: “roze”, “câmpenești virginități”, “liliac înflorit”, “codru adânc”, “columbe albe”, apare contrastul noaptea care este întunecoasă, neagră și porumbița albă și chiar “noaptea blondă”: “Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități/E voluptatea-mpreunării dintre natura renăscută/Cu farmecul divinității de om abia întrevăzută. /Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;”/ Repetarea versului: “Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;//” susține construirea unui discurs al exaltării, al bunei dispoziții create de către primăvară, al “renașterii naturii” și apare de opt ori în poemă la sfârșitul fiecărei strofe, în prima strofă apare de două ori, iar pe parcursul poemei se modifică puțin, dar efectul este același.  “Substratul întregii viziuni macedonskiene este grefat pe o foarte specifică posibilitate de convertire și transfigurare, în sens contemplativ, a senzațiilor vitale. Totul ridicat și consolidat pe o adevărată declarație de principii, pe teoria naturii ca izvor suprem al impulsiunilor fizice, morale și, mai ales, creatoare, solemn și magistral formulată în Noaptea de Mai”, observă Adrian Marino:[9] “Parfumele de mai înalță reînnoite-apoteoze, /Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități, /E voluptatea-mpreunării dintre natura renăscută, /Cu farmecul divinității de om abia întrevăzută. /Veniți: privighetoarea cântă și liliacul a-nflorit; /Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. /Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară, /Dar inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, /Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit. //”

Noaptea de Mai a lui Macedonski nu are nicio similitudine cu La nuit de mai ci cu La nuit d’aout a lui Musset, care este un imn al tinereții și al iubirii, dar uneori bucuria ia o formă de depresie, se păstrează ca și în La nuit de mai, dublarea Poet- Muză: « (…) /Le poète./ Quand j’ai traversé la vallée, / Un oiseau chantait sur son nid. /Ses petits, sa chère couvée, /Venaient de mourir dans la nuit. / Cependant il chantait l’aurore ; /O ma Muse ! ne pleurez pas : /A qui perd tout, Dieu reste encore, / Dieu là-haut, l’espoir ici-bas. / La Muse. / Et que trouveras-tu, le jour où la misère/ Te ramènera seul au paternel foyer ? / Quand tes tremblantes mains essuieront la poussière/ De ce pauvre réduit que tu crois oublier, /(…)// » Adrian Marino consideră: “Numai un poet efectiv mare poate preface în euforie, exuberanță, avânt, cânt, poezie, imagini radioase, orice apăsare, impuritate ori pretext sumbru al vieții, în stilul excepționalei Noapte de mai (...) Și viziunea sa, depășind orice contraste și interferențe, își păstrează mișcarea interioară cu consecvență, tot mai pură, până la capăt.”[10] 

Noaptea de Mai se încheie într-o atmosferă de cântec, ca o trezire dintr-un vis: “Și zise văilor să cânte, și văile se ridicară, /Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară, /Și zise paserei să cânte, și la porunca uimitoare, /Se înalță parfum de roze și cântec de privighetoare/Iar când și mie-mi zise: Cântă!, c-un singur semn/ mă deșteptă, /Spre înălțimi neturburate mă reurcă pe-o scară sfântă… /În aeru-mbătat de roze, veniți: privighetoarea cântă.//” Daniel Dimitriu este de părere că “nu Noaptea de Decemvrie, ci Noaptea de Mai se impune ca replică la Luceafărul eminescian”, prin care Macedonski se „distanțează de romantism”[11]. Noaptea de Mai reprezintă o culme a extazului în literatura noastră, în consecință extrem de interesantă”[12], fiind apreciată de către Tudor Vianu ca o “bucată simfonică”.[13] Noaptea de Mai, după opinia lui Ion Pillat “atinge arta lui (Macedonski s.n) supremă (...) Toată poezia nu – timp de o sută de versuri – decât un singur ditiramb, un singur crescendo sufletesc pe tema Primăverii.”[14] “Muzica versului simbolist, contemporană cu cea a lui Fauré sau Saint-Saëns, devine o muzică secretă și insinuantă (...) melodia aproape wagneriană pe care poetul o stabilește la nivel compozițional”[15] în Noaptea de Mai.