OBIECTIVELE EDUCAŢIONALE ALE FAMILIEI

Prof. înv. primar, Rãu Monica Crina

Şcoala Generalã Tîrnova, judetul Arad

Pãrintii care au acceptat, în cunostintã de cauzã, sã lase urmasi, implicit, si-au asumat rãspunderea educãrii lor în conformitate cu normele specifice “bunei cresteri”. Aceastã categorie de pãrinti este, de fapt, reprezentativã pentru societate si prin ea se realizeazã legãtura dintre generatii . Rolul jucat de cãtre pãrinti, în continuitatea socialã, prin contributia lor la opera de educatie a tinerelor generatii, a determinat aparitia unui nou domeniu de cercetare psihopedagogicã, acela al psihologiei pãrintilor.

Una din însusirile caracteristice psihologiei pãrintilor este nãzuinta lor de a-si vedea copiii mari, bine instruiti si bine formati pentru viatã. Însã, viziunea globalã pe care o au unii pãrinti despre viitorul copilului este, de cele mai multe ori, expresia unei dorinte profound subiectivizate. Ei nu constientizeazã suficient întreaga problematicã pe care o creeazã traseul devenirii copilului, prin interferenta atâtor alti factori care pot influenta dezvoltarea normalã si formarea personalitãtii la parametrii standardelor sociale acceptate. Experienta ne oferã destule exemple de situatii în care decalajul dintre ceea ce doresc pãrintii în fazele initiale ale aparitiei copilului si ceea ce se produce pânã în etapa în care ei îsi pot considera atributiile încheiate, este foarte mare. Iatã câteva cauze care determinã astfel de decalaje:

a. multi pãrinti considerã grija pentru copil doar în a-i asigura alimentatia, igiena si satisfacerea altor trebuinte primare; dar acest gen de grijã are mai mult o încãrcãturã instinctualã;

b. notiunii de educatie i se atribuie un înteles foarte îngust, de cãtre multi pãrinti, datoritã unor cunostinte vagi, incomplete, pe care le au ei despre educatie sau datoritã nivelului lor propriu de educatie si culturã.

Pentru a elimina sau pentru a micsora decalajul dintre ceea ce doresc pãrintii pentru copilul lor si ceea ce trebuie fãcut eficient, societatea trebuie sã ia anumite mãsuri prin care sã la asigure pãrintilor o mai largã întelegere a rolului pe care îl au în domeniul educatiei.

În primul rând, actiunea de educatie permanentã nu trebuie înteleasã ca actiune legatã de performante profesionale, Ea trebuie sã vizeze, în primul rând, ridicarea continuã a nivelului de culturã si civilizatie a tuturor categoriilor de cetãteni, mai ales a pãrintilor. Lor trebuie sã le fie impulsionat interesul si bunãvointa de a învãta, de a se informa, pentru ca atitudinea lor sã fie cu adevãrat eficientã.(H.H.Stern, 138). În multe state, educatia pãrintilor a fost integratã în sistemul national de educatie. În acest sens, educatia pãrintilor a devenit o problemã vãzutã ca un efort egal cu cel acordat educatiei în toate etapele dezvoltãrii individului uman si nu doar ca actiune de etapã, cum ar fi instruirea mamelor în perioada pre sau postnatalã. Datele oferite de medicinã, psihologie sociologie au condus, în acest secol, la conturarea unei noi conceptii despre educatie si despre capacitatea omului de a învãta continuu. Încã din 1928, Thorndike îsi exprima aceastã convingere astfel :,,Timpul favorabil pentru învãtãturã este cel în care simti nevoia sã înveti”. Cele 15 miliarde de neuroni, cu care a fost înzestrat omul, reprezintã un poential inepuizabil, cu conditia instituirii si mentinerii unui exercitiu continuu al învãtãrii. Educarea omului din perspectiva viitorului pãrinte este privitã azi ca actiune neîntreruptã, care începe în copilãrie, continuã în adolescentã, accentuatã în etapa prenuptialã, în scopul prevenirii accidentelor ereditare si, în continuare, prin forme specifice, pânã în etapa maturitãtii noii generatii (H. H. Stern,139).

Pe fundalul unui orizont larg de întelegere a rolului pe care îl joacã pãrintii în viata socialã, dar si în viata de familie, finalitãtile educationale vor dobândi un grad mai înalt de constientizare. Obiectivele educationale ale familiei sunt, în mod logic, integrate obiectivelor sistemului educational. Doar mijloacele de realizare diferã ca nuantã, în functie de etapa ontogeneticã a dezvoltãrii copilului. În etapa premergãtoare scolaritãtii, influentele educationale sunt mai intense din partea familiei, iar responsabilitatea îi revine în întregime. O datã cu instruirea si educarea institutionalizate, prin grãdinitã si scoalã, responsabilitãtile doar se împart.

Propunem, cu caracter orientativ, urmãtoarele obiective educationale, realizabile în familie.

1. Pentru etapa premergãtoare existentei embrionare.

a. asigurarea bazei ereditare, prin analize de laborator si aviz medical prenuptial al viitorilor pãrinti;

b. asigurarea integritãtii biologice a embrionului, prin alimentatia controlatã si dirijatã a mamei, conform indicatorilor nutritivi.

2. Pentru stadiile postnatale si cele premergãtoare scolaritãtii .

a. asigurarea dezvoltãrii fizice si psihice normale, prin mãsuri preventive de ocrotire a sãnãtãtii copilului: alimentati echilibratã, ca valoare nutritivã, conditii igienico-sanitare corespunzãtoare, asistentã medicalã sistematicã, climat afectiv echilibrat, program rational (somn, hranã, miscare,joc), specific formãrii bioritmului uman;

b. stimularea sistematicã a potentialului biopsihic, prin crearea conditiilor necesare dezvoltãrii senzoriomotorii: formarea si consolidarea deprinderii de a merge corect, de a actiona si manipula obiectele specifice jocului de diverse tipuri;

c. stimularea capacitãtii perceptive, prin contactul dirijat cu mediul, provocând sistematic capacitatea de a explora configuratiile, simultan cu solicitarea de a numi obiectul perceput;

d. stimularea capacitãtii de adaptare la conditii de mediu, progresiv amplificate;

e. formarea capacitãtii de a comunica, prin asimilarea progresivã a structurilor lingvistice specifice limbii materne;

f. lãrgirea experientei sociale, prin contactul cu persoane exterioare mediului familial;

g. formarea capacitãtii de a accepta separarea de pãrinti, de familie si de ambianta imediatã;

h. formarea capacitãtii de a se identifica pe sine, prin cunoasterea organizãrii corporale, prin raportarea la altii, prin evidentierea a ceea ce stie si poate sã facã;

i. cultivarea interesului pentru scoalã, stimulându-i curiozitatea de a afla, de a sti, punându-l în contact cu prescolari sau cu scolari, cu reviste si cãrti colorate si alte materiale stimulative.

3. Pentru stadiile de prescolar si scolar mic.

a. asumarea de cãtre pãrinti a rolului de colaborator activ al grãdinitei/scolii;

b. cunoasterea cerintelor specifice grãdinitei/scolii;

c. crearea conditiilor necesare activitãtii de învãtare continuã;

d. asigurarea unitãtii de cerinte, în procesul de formare si consolidare a comportamentelor specifice, prin instructie si educatie de tip scolar;

e. controlul îndeplinirii sarcinilor scolare;

f. controlul respectãrii programului zilnic;

g. crearea conditiilor necesare extinderii capacitãtii de cunoastere, prin mijloace adiacente: cãrti, reviste, expozitii, teatru, radio, T.V., excursii;

h. crearea conditiilor necesare dezvoltãrii aptitudinilor muzicale, plastice, teatrale, sportive;

i. consolidarea deprinderilor moral-civice, a conduitei civilizate, în relatiile cu ambianta socialã extinsã progresiv.

Bibliografie

Cretu, Elvira, Psihopedagogia scolarã pentru învãtãmântul primar, Ed. Aramis, Bucuresti, 2000