Scris de administrator
|
Luni, 21 Aprilie 2014 18:18 |
Oportunități Qdays
Qdays Educational este reprezentantul oficial în România pentru EF Education First, lider mondial în educație internațională și una dintre cele mai mari companii private de învățământ din lume. Înființată în 1965, EF deține în acest moment peste 46 de școli în jurul lumii, ce desfășoară diverse programe de educație: școli de limbă străină, cursuri de liceu, cursuri universitare, programe de pregătire universitară sau pentru masterat, programe de an universitar în străinătate, programe de practică și cursuri de perfecționare profesională. Tot parte a acestei organizații este și HULT International Business School, cu campusuri în 5 orașe importante (Londra, Dubai, Boston, San Francisco, Shanghai). Qdays Educational este totodată agentul autorizat pentru Kingswood.
Fiind de peste 30 de ani unul dintre cei mai importanți operatori de vacanțe școlare educaționale, Kingswood a încurajatprofesorii în aducerea „cărților la viață”. Având diplomă de calitate „învățarea în afară orelor de curs”, Kingswood aduce elevii în centre în aer liber, întipărind încrederea în sine și un sens de reușită, printr-o experiență pozitivă care este educativă, distractivă, provocatoare și recompensatoare.
Beneficii:
1. Seminarii gratuite pentru profesori - seminarii online de pregătire didactică,organizate de către EF, pentru profesorii de limbi moderne.
2. Bursă pentru profesorii de limbi moderne
3. Şcoala de vară UNAOC EF NY
4. Tabere de vară, cu studiul limbii străine - programele se împart pe categorii de vârstă: 7-13 ani, 13-16 ani și peste 16 ani. Lecțiile au loc cu profesori vorbitori nativi de limbă, iar școlile au acreditări dintre cele mai înalte. Elevii călătoresc individual sau însoțiți de un profesor/însoțitor de grup.
5. HULT International Business School – Qdays reprezintă această universitate ce se află în primele 1% școli de business din lume. Menționam faptul că ajutăm gratuit elevii în obținerea informațiilor clare și a îndrumării necesare în procesul de admitere. Nu practicăm nici un fel de comisioane sau taxe de orice natură pentru niciunul dintre elevi. Anul trecut am obținut pentru elevii români burse în valoare de 50,000 de lire sterline pentru acoperirea taxelor de școlarizare.
Qdays Educational este un departament al Agenției de Turism Qdays, licențiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu nr. 5598/2010. Toate programele prezentate de către Qdays Educational sunt acreditate de către corpuri internaționale recunoscute la nivel mondial. Informații despre programe puteți găsi pe www.qdays.ro
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Ultima actualizare în Sâmbătă, 26 Aprilie 2014 18:35 |
Adaugă comentariu
|
Lazar Mihaiela
GHID PRACTIC AL AUTOFORMARII MANAGERIALE
A PROFESORULUI
(continuare)
5. Managementul comunicarii
§ Retineti ca deprinderile de comunicare eficienta se dobandesc si se perfectioneaza continuu
§ Inainte de a comunica un mesaj, anticipati... Read more
ROLUL TESTELOR ÎN VERIFICAREA PROGRESULUI ŞCOLAR
Profesor Petrescu Daniela
Școala Calotești
Verificarea și notarea progresului școlar prezintă o importanță dublă, orientativă și simulatoare. Verificarea progresului se face prin metode, forme și... Read more
RELAŢIA DE INDEPENDENŢĂ DINTRE EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI CELELALTE LATURI ALE EDUCAŢIEI
Prof. Antonie Iustin-Marius
Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Bacău
Rezumat:
O societate sănătoasă nu se poate construi fără a înţelege rolul educaţiei fizice în... Read more
IMPORTANŢA PREDĂRII ISTORIEI LOCALE
Prof. Vasile Cătălina
Liceul Teoretic”Paul Georgescu„ Țăndărei
Plecând de la afirmaţia lui N.Iorga: ”un popor care nu îşi cunoaşte istoria e ca un copil care nu... Read more
ASPECTE PRIVIND EDUCAŢIA ESTETICÃ
Institutor Riciu Daniela
Şcoala cu clasele I-IV Vitãnestii de sub Mãgurã, S.A.M. nr. 1 Gãgesti, Bolotesti,Vrancea
Educatia esteticã reprezintã activitatea de formare-dezvoltare a... Read more
GOOGLE FORMS, UN INSTRUMENT UTIL PENTRU CADRELE DIDACTICE
Profesor Bușcă Alexandru
Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari
Rezumat: Articolul de față prezintă importanța utilizării instrumentului Google... Read more
TEMA PENTRU ACASĂ
Profesor Ene Steluţa
Şcoala ,,Miron Costin” Galaţi
Tema pentru acasă reprezintă o modalitate de exersare prin activitate individuală a deprinderilor dobândite în timpul lecţiei. Deoarece tema trebuie să fie percepută... Read more
STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR DE LECTURĂ
ÎN ORELE DE LITERATURĂ ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL
Prof. BEZMAN ADRIANA LILIANA,
Şcoala Gimnazială Mihail Kogălniceanu, Structura Şcolii Gimnaziale Smârdan, Jud. Galaţi
Studiul propus urmăreşte stimularea... Read more
IMPORTANŢA STRATEGIILOR DIDACTICE DE ÎNVǍŢARE
INTERACTIV-CREATIVǍ ÎN GRǍDINIŢĂ
Prof. înv. preşcolar Bălăşoiu Flaminia
Grădiniţa P.N. Vălişoara
Rezumat
Didactica modernă, spre deosebire de cea „tradiţională” pune în centrul acţiunii didactice copilul. Acesta nu mai este… Horoscopul carierei 2015
Descopera horoscopul carierei pe 2015 pentru toate zodiile. Citeste principalele previziuni astrologice pe plan profesional pentru anul 2015. Informatii detaliate pentru fiecare zodie pentru 2015 in ceea ce… Calendarul concursurilor nationale scolare 2015 cu finantare
Vezi Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS organizate in anul 2014-2015, respectiv:
· concursuri scolare pe domenii/discipline de studiu (limba materna, limba engleza,…
EXPERIMENTUL DIDACTIC - METODĂ FUNDAMENTALĂ ÎN STUDIUL BIOLOGIEI
Profesor: Cocoş Alina Magdalena,
Şcoala Gimnazială "ŞT.O.IOSIF", Tecuci
Rezumat: Pornind de la definiţia experimentului ca metodă fundamentală în învăţarea biologiei, articolul aduce în… Idei din Țara lui Andrei 2014
A început Idei din Țara lui Andrei 2014, competiția ideilor cu ceva în plus. Idei din Țara lui Andrei este o competiție de proiecte sustenabile… RELAŢIA DE COMUNICARE EDUCATOR-EDUCAT
Prof înv. primar Sorina Nevodenszki
,,Şcoala cu clasele I-VIII Sînandrei”, Jud. Timiş
,,Când ai stat în bancă ani de zile sub ochii serioşi ai cuiva care te învaţă carte,…
UTILIZAREA COMPUTERULUI
ÎN CADRUL ORELOR DE LITERATURĂ
Profesor Safta Mariana Alina
Școala Gimnazială Tudor Vadimirescu
În predare-evaluare este foarte important să se utilizeze mijloace moderne…
Doua medalii de aur la a XVII-a editie
a Olimpiadei Internationale de Astronomie
Lotul olimpic al tarii noastre, Romania, a obtinut doua medalii de aur la a XVII-a editie a Olimpiadei Internationale… AMBASSADE DE FRANCE EN ROUMANIE
Service de Coopération et d’Action Culturelle
Ambasada Franţei în Romania are plăcerea sa vă anunţe că, în cadrul cooperarii universitare si stiinţifice, doreste să favorizeze accesul tinerilor…
|